Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Domnule Academician Emilian Popescu,
Domnilor Profesori,
Stimat auditoriu,
Părintele Dumitru Bălaşa, preot jertfelnic şi iubitor de neam, a fost un apreciat folclorist, care şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării cu o răbdare impresionantă a etnogenezei poporului român şi a strămoşilor noştri daci. Ideea principală în jurul căreia s-a construit aproape întreaga operă scrisă a părintelui Dumitru Bălaşa este aceea că: “dacii, ca popor, nu au pierit, că provinciile dacice sunt unităţi administrative străbune, eliberate de sub opresiunea migratorilor şi a imperialiştilor de mai târziu, provincii ce alcătuiesc Daco-România de astăzi” (1) şi a încercat să demonstreze în scrierile sale că dacii, nu numai că n-au dispărut ca popor, ci ei, ca ramură a numerosului neam al tracilor, au fost cel mai vechi popor, din trupul căruia s-au desprins cei care au înfiinţat Roma, concluzionând că „Dacii şi romanii sunt de acelaşi sânge şi fraţi buni” (2). Concluzia pe care Părintele Dumitru Bălaşa o trage în cartea sa “Dacii de-a lungul mileniilor” este că „strămoşii românilor de azi au exercitat o influenţă puternică asupra culturii întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”(3) şi că ”Imperiul Dac a fost continuat de Constantin cel Mare pentru 36 de ani şi apoi de Iustinian pentru trei decade” (4). Nu discutăm noi veridicitatea acestor teorii, însă nu putem să nu observăm astăzi că, pasionat de acest subiect, Părintele Bălaşa a reuşit ca prin integralitatea operei sale să susţină anumite ipoteze, care sunt şi astăzi în atenţia cercetătorilor dacologi.
Înainte de a fi cercetător, istoric şi folclorist, Părintele Dumitru Bălaşa a fost preot şi lucrul acesta a fost prioritar în viaţa sfinţiei sale. El este un exemplu strălucit de preot misionar ce trebuie urmat astăzi de către orice preot de parohie. A împletit în chip admirabil activitatea cărturărească cu cea misionar-pastorală, neuitând nicio clipă că este slujitor al lui Dumnezeu şi al semenilor săi. Şi-a jertfit întreaga sa viaţă pentru semenii săi, punându-şi viaţa pe deplin în mâna lui Dumnezeu.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Părintele Dumitru a cerut să fie trimis pe front ca preot militar, săvârşind Sfânta Liturghie pe câmpul de luptă, spovedind, împărtăşind şi înmormântând ostaşii români căzuţi pe frontul de luptă spre apărarea neamului românesc. Mărturisesc colaboratorii Părintelui că deseori acesta îl cita pe Panait Istrate, spunând: ”Artistul trebuie să facă din arta sa o armă, din succesul său o înfrângere şi din bucuria sa o suferinţă” şi, într-adevăr, putem vedea în viaţa Părintelui Dumitru cum bucuria i-a devenit suferinţă. Pentru că dacă bucuria vieţii lui a fost Biserica şi neamul său, bucuria aceasta i-a adus multă suferinţă, fiind închis de către regimul comunist timp de cinci ani, între 1959 și 1964, fiind acuzat de activitate legionară şi închis la Aiud, Jilava şi Piteşti.
Un episod din viaţa Părintelui povestit de apropiaţii lui relevă admirabil chipul misionar şi iubitor de Hristos al Părintelui Dumitru Bălaşa: ”În anul 1964, atunci când foarte mulţi dintre deţinuţii de la Piteşti urmau să fie eliberaţi, un oarecare Crăciun, comandantul penitenciarului, l-a chemat pe părintele Bălaşa şi i-a spus că în ziua eliberării o să vorbească înaintea deţinuţilor pentru a le spune că el nu mai crede în Dumnezeu şi că a fost total «reeducat». În ziua respectivă erau adunaţi în curtea puşcăriei peste o mie de oameni care aşteptau lumina libertăţii. Ajuns în faţa microfonului, părintele a zis cu voce tare: «Să-i mulţumim lui Dumnezeu, fraţilor, că am scăpat cu viaţă!» şi a început să cânte «Tatăl nostru». Toată lumea a căzut în genunchi şi au cântat până la capăt împreună cu el Rugăciunea Domnească” (5). Predica lui, chiar şi după eliberarea din închisoare, a continuat să fie plină de substanță, în ea descoperindu-se iubirea Părintelui: Biserica şi neamul său. De aceea, până la Revoluția din anul 1989 a continuat să fie supravegheat şi, nu de puţine ori, atenţionat de către Securitate, confiscându-i-se biblioteca personlă în anul 1983. A fost un apropiat al Mitropolitului Firmilian al Olteniei, care l-a însărcinat cu reorganizarea periodicului Mitropolia Olteniei şi a bibliotecii eparhiale, punându-l şi preot slujitor la Catedrala mitropolitană ”Sfântul Dumitru” din Craiova. Smerenia părintelui ca virtute ce îl caracteriza se vede nu doar din portul sfinţiei sale, care era mai mult decât modest, ci şi din faptul că a refuzat diferite funcţii şi titluri, printre care şi pe cel de membru al Academiei Române, propus în 1990.
De exemplul Părintelui Bălaşa avem cu toţii mare nevoie astăzi, pentru că puţini sunt preoţii care mai ştiu să împletească atât de echilibrat cercetarea cu slujirea şi activitatea misionar-pastorală, aşa cum a făcut-o sfinţia sa.
A publicat sute de studii, articole şi numeroase cărţi. A străbătut numeroase sate olteneşti ca să cerceteze mentalitatea şi obiceiurile locale. A crescut numeroşi ucenici, preoţi, istorici şi cercetători care-l cinstec aşa cum se cuvine şi care-i continuă munca sa de cercetare. Astfel Părintele Bălaşa este şi trebuie să fie astăzi un model autentic de viaţă, de trăire în Hristos, pentru Biserică şi neamul său.
În acest sens, la deschiderea ediţiei jubiliare, a zecea, a Memorialului Preot Dumitru Bălaşa îi felicităm pe organizatori, iar conferenţiarilor le dorim activitate rodnică, ca împreună să ne bucurăm de Cuvântul Vieţii, în vecii vecilor! Amin!
† Dr. Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului, 31 iulie 2014
Catedrala Arhiepiscopală ”Sfântul Nicolae”, Râmnicu Vâlcea
1. Dumitru Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor, Editura Orfeu, Bucureşti, 2000, p. 7.
2. Dumitru Bălaşa, Basmul romanizării – dacii, întemeietorii Romei, Fundaţia Artelor Dor, Craiova, 1998, p. 1.
3. Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, p. 16.
4. Dumitru Bălașa, Dacii de-a lungul mileniilor, p. 77.
5. Diac. Ioniță Apostolache, ”Patriarhul de la Drăgăşani”, în Ziarul Lumina, Miercuri, 20 ianuarie 2010.
