Puterea „să vindece bolile” (Marcu 3, 15), pe care Iisus Hristos a dat-o Sfinţilor Apostoli, lucrează şi prin sfintele moaşte, aşa cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur care afirmă că, în ele „sălăşluieşte o altă putere, mai mare decât însuşi sufletul, adică harul Sfântului Duh care, prin lucrările sale cele minunate, ne încredinţează pe noi despre adevărul învierii, prin minunile pe care le fac”. Deci, trupurile sfinţilor, fiind pătrunse în timpul vieţii pământeşti de harul Sfântului Duh, îl păstrează şi după moarte, săvârşind prin el multe minuni.
Chiar în Vechiul Testament se menţionează puterea făcătoare de minuni ale trupurilor unor sfinţi. Astfel, la un an după moartea proorocului Elisei, au năvălit în ţară cete de moabiţi, iar „odată când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă venind din acele cete şi, spăimântându-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale” (IV Regi 13, 21).
Despre minunile săvârşite de sfintele moaşte, mărturisesc marii teologi creştini. Astfel, Fer. Augustin relatează că, pe timpul său, s-au făcut multe minuni, în faţa a nenumăraţi martori, prin moaştele Sfântului Mucenic Ştefan; Asterie al Amasiei afirmă că, „la locurile de odihnă ale mucenicilor, săracii scapă de sărăcie, bolnavii sunt vindecaţi”, iar Sfântul Ioan Damaschin spune că: „Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaştele sfinţilor, care izvorăsc în multe chipuri faceri de minuni”.
În acest sens, harul divin nu l-a părăsit niciodată pe Sfântul Grigorie, iar după moarte a rămas în sfintele sale moaşte; de aceea, ele se păstrează întregi, nestricate, binemirositoare şi făcătoare de minuni.
Aduse la Mănăstirea Bistriţa, sfintele moaşte au devenit repede cunoscute prin mulţimea minunilor săvârşite, ca izbăvirea ţării de molima ciumei şi a holerei, alungarea invaziilor de lăcuste, prin aducerea ploilor binefăcătoare în vremea secetei; multe dintre ele s-au produs în viaţa particulară a credincioşilor, fiind vindecaţi de diferite boli, ca epilepsia, paralizia, meningita, cancerul, nebunia, schizofrenia şi recăpătarea graiului pierdut.
Aici, vom prezenta numai procesiunile făcute cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul în perioada marilor epidemii.
Salvarea oraşului Bucureşti de molima ciumei. În anul 1763 a izbucnit în Bucureşti o mare epidemie de ciumă, adusă de la Constantinopol. Majoritatea populaţiei a fost infectată cu această cumplită boală contagioasă şi foarte periculoasă, încât mii de oameni erau seceraţi zilnic de puterea morţii.
Toţi locuitorii capitalei erau încredinţaţi că ajutorul poate veni numai de la Dumnezeu, care trebuia implorat cu toată solemnitatea religioasă. Pentru aceasta, domnul ţării, mitropolitul, boierii şi întreg poporul s-au sfătuit să înalţe rugăciunile lor către milostivul Dumnezeu prin mijlocirea unui sfânt. Astfel, au hotărât să transporte la Bucureşti cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie de la Mănăstirea Bistriţa.
Pentru realizarea acestei fapte, evlavioasă şi creştină, a mers la Mănăstirea Bistriţa însuşi mitropolitul ţării, însoţit de episcopii Grigorie şi Partenie. Acolo, împreună cu egumenul bistriţean Mihail arhimandritul, au oficiat Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un mare sobor de preoţi şi diaconi; apoi, însoţiţi de mulţimea credincioşilor, au pornit procesiunea spre capitala ţării.
Ajungând la Bucureşti, cortegiul a mers la Mitropolie, unde racla a fost aşezată în catedrală. Duminică, 1 mai, s-a adunat mulţimea clerului şi a poporului. Slujitorii bisericii au oficiat Sfânta Liturghie; în frunte era mitropolitul Grigorie, având alături episcopi din ţară şi din străinătate, anume: Nicodim al Sardelor din Patriarhia ecumenică a Constantinopolului, Matei al Ieropolei din Ţara Sfântă, Serafim al cetăţii Iliopolis din Galatia Asiei Mici, Hrisant al Grevenului din Serbia, Partenie al Râmnicului, proin Rafail al Buzăului, Neofit de Cerveni din Bulgaria, Mitrofan al Drinopolei din Serbia, precum şi numeroşi egumeni şi arhimandriţi, preoţi şi diaconi.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, a început procesiunea pentru salvarea oraşului de molima ciumei. Într-un document, însuşi domnul ţării relatează că: „Am ridica moaştele sfinte cu nespuse plânsuri şi vărsări de lacrimi, mai ales din partea femeiască cea duioasă, şi am coborât în livadă, de s-a făcut o sfeştanie, spre sfinţirea poporului. Iar după ce s-a săvârşit sfeştania, am ridicat sfintele moaşte şi am plecat pe podişul de peste Dâmboviţa, şi am ieşit pe poarta din jos, mergând înainte mulţimea poporului şi preoţii, slavoslovind şi stropind uliţele şi poporul cu agheasmă. Şi aşa am mers cu sfintele moaşte pe uliţa Bărbierilor, pe uliţa cea mare a Şelarilor, pe la Hanul lui Şerban Vodă, pe la Hanul Stavropoleos, şi a ieşit la uliţa Sfântului Ioan; de acolo, pe pod la vale, apoi am intrat în Curtea domnească pe poarta din sus, şi iarăşi prin poarta din mijloc am mers prin livadă, până iarăşi la sfânta Mitropolie. Şi s-au aşezat sfintele moaşte cu mare cinste înaintea sfântului altar, în strana cea mare, slăvind şi mulţumind toată mulţimea de un dar mare ca acesta ce a dat Dumnezeu oamenilor nădăjduindu-se toţi rugăciunilor Sfântului, cum că, pe noi şi toată ţara, ne va uşura de greutăţile ce avem, şi va curăţi Domnul pământul poporului său”.
După terminarea procesiunii, minunea Sfântului Grigorie şi milostivirea lui Dumnezeu n-au întârziat a-şi arăta puterea: boala ciumei a început să scadă, până a dispărut cu totul. Credincioşii au dat slavă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit prin mijlocirea Sfântului Grigorie, iar domnul ţării Constantin Mihai Racoviţă, ca recunoştinţă şi mulţumire că a fost salvată capitala de molima ciumei scuteşte Mănăstirea Bistriţa de plata ce i se cuvenea pentru întreţinerea dascălilor de la Şcoala grecească şi slavonească, precum şi a medicului din Craiova, poruncind ca: „Părinţii de acolo, prin mijlocirea Sfântului, să roage pe Dumnezeu, în toată vremea, pentru bunăstarea şi întregirea ţării acesteia. Şi afară de vremea când s-a hotărât, a fi venirea sfintelor moaşte, oricând ar fi trebuinţă la vreo vreme de nevoie, ca aceasta (ferească Dumnezeu!), şi le-ar scrie aici, numaidecât, cu cuviincioasa cinste să ridice moaştele Sfântului şi să vină aici în Bucureşti. Că această milă pentru aceasta s-a făcut ca Mănăstirea şi părinţii să se ajutoreze la trebuinţele lor şi cu venirea Sfântului să se folosească poporul la nevoi”.
Izbăvirea bucureştenilor de „Ciuma lui Caragea”. Una dintre cele mai puternice epidemii de ciumă din Ţara Românească a fost cea din timpul domniei lui Ioan Gheorghe Caragea (1812–1818), cunoscută chiar sub numele de „ciuma lui Caragea”. Ea s-a manifestat cu mai multă violenţă la Bucureşti, dar s-a răspândit şi la Craiova, precum şi în alte localităţi.
Cărturarii din epoca respectivă, cutremuraţi de moartea care secera vieţile oamenilor, au lăsat numeroase însemnări despre pustiitoarea ciumă. Astfel, Dionisie Fotino scria că: „Boala ciumei a răpit o mulţime de vieţi. Cu toate măsurile feritoare pe care le luase domnul pentru Bucureşti, boala a răzbătut şi aici. Atunci au început a se răspândi toţi în toate părţile şi au fugit ca de sabie şi de foc; în curând a rămas oraşul deşert…; n-a rămas nici Curtea domnească neatinsă, şi au murit câţiva, cu toate îngrijirile ce erau. Această boală era aşa de cumplită, încât mureau câte o sută de oameni pe zi, numai dintre locuitorii sărmani ai mahalalelor, ce rămăseseră în oraş, fără a mai socoti pe cei ce mureau în spitalele în afară de oraş… Dar cea mai mare urgie a fost că ea se întinsese prin toate satele şi oraşele din ţară, şi pe acolo a ţinut trei ani aproape, încât se credea că au murit aproximativ peste şaptezeci mii de locuitori în toată întinderea Ţării Româneşti”.
Despre această molimă, relatează şi ieromonahul Dionisie Eclesiarhul, care se afla la Craiova în aceea perioadă; el spune că: „S-a întâmplat boala ciumei, şi în iarnă au început a muri oamenii aici în Craiova, însă nu prea mulţi, dar de frica morţii au fugit toţi în toate părţile şi s-a spart oraşul, rămânând casele pustii”.
Văzând moartea nemiloasă care măcina atâtea vieţi omeneşti, credincioşii s-au gândit din nou la o izbăvire minunată prin mijlocirea moaştelor Sfântului Grigorie. Astfel, s-a organizat procesiuni prin localităţile cele mai bântuite de molimă. O însemnare de pe un manuscris ne informează că: „În anul 1813, septembrie 11 sâmbătă seara, s-au adus moaştele Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa, din porunca Măriei Sale Ioan Gheorghe Caragea voievod, pentru boala ciumei, ce foarte rău se aprinsese la Bucureşti. Şi au fost sfintele moaşte la Craiova duminică, făcând litanii mari şi o sfeştanie în mijlocul cetăţii, şi luni le-au ridicat spre a le duce la Bucureşti”.
Procesiunea făcută la Bucureşti cu sfintele moaşte a salvat pe locuitori de molima ciumei. Cronicarul Ioan Dobrescu din mahalaua Batiştei, scria că, la începutul anului 1814, victimele s-au rărit, iar într-un document din arhiva Mănăstirii Bistriţa, citim că: „S-a cunoscut în faţă ajutorul, că a început boala a scădea, până ce s-a contenit mai de tot”.
Ca recunoştinţă pentru salvarea locuitorilor din oraşul Bucureşti de groaznicul flagel al ciumei, la 22 mai 1814, domnul Caragea acordă Mănăstirii Bistriţa privilegiul de a lua de la toate viile ei, cinci bani de fiecare vadră de vin din vama domnească.
Salvarea oraşului Craiova de „cholera morbus”. O însemnare de pe un manuscris adevereşte că „la anul 1831, iunie 14, s-a ivit boala holerei în Ţara Românească şi în Ţara Moldovei, şi mulţi boieri şi arhierei au murit”. La Craiova, epidemia nu era cunoscută până atunci. Bolnavii erau cuprinşi de greţuri; vomitau şi eliminau mari cantităţi de lichide, simţind o cumplită deshidratare. Oamenii se infectau unii de la alţii şi mureau nenumăraţi.
Această boală intestinală, infecţioasă şi acută, nu era alta decât cholera morbus, dar nimeni nu-i cunoştea originea, nici mijloacele prin care se tratează. Abia medicina modernă a descoperit că este provocată de microbul vibrio cholerae, favorizat de medii insalubre, unde sunt ignorate regulile elementare de igienă, ca mâncarea cu mâinile murdare, consumarea fructelor şi a legumelor nespălate, precum şi întrebuinţarea apei poluate.
Ştiinţa medicală contemporană a descoperit vaccinul antiholeric, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu-l recomandă, considerându-l ineficient. Deci, ne închipuim câtă populaţie cădea victimă acestei epidemii în urmă cu o sută cincizeci de ani, când nu se ştia originea, mijlocele de prevenire şi combaterea ei. Singura nădejde rămânea ajutorul primit de la Dumnezeu.
Întrucât craiovenii cunoşteau puterea făcătoare de minuni a moaştelor Sfântului Grigorie, de la care au luat izbăvire în numeroase rânduri, când au fost încercaţi de calamităţile naturale şi epidemii, şi-au îndreptat iarăşi nădejdea spre ajutorul lor, cerând insistent să fie aduse cât mai grabnic în oraş.
Procesiunea cu moaştele Sfântului Grigorie la Craiova, pentru combaterea epidemiei de holeră, este menţionată de colonelul Lăcusteanu în Amintirile sale; el relatează că au fost primite de întreaga populaţie craioveană, în frunte cu „toată oştirea română, care i-a făcut o mare paradă”.
Preoţii din oraş şi din împrejurimi au oficiat Sfânta Liturghie, au făcut agheasmă cu care au binecuvântat întreaga comunitate a credincioşilor; apoi, fiecare s-a închinat cu smerenie şi evlavie la sfintele moaşte, sărutându-le cu credinţă.
După săvârşirea procesiunii, îndată s-a constatat că epidemia a început să scadă, făcând tot mai puţine victime, până a încetat cu desăvârşire. Credincioşii au adus laudă lui Dumnezeu’ pentru că din nou i-a izbăvit de cutremurătoarea moarte, prin mijlocirea Sfântului Grigorie, Care totdeauna îi primeşte sfintele sale rugăciuni.
Izbăvirea Olteniei întregi de molima holerei. O mare epidemie de holeră a izbucnit în anul 1848, fiind afectată întreaga Oltenie. Însăşi conducerea superioară a Bisericii din Ţara Românească a intervenit cu slujbe sfinte şi neîncetate rugăciuni, ca milostivul Dumnezeu să îndepărteze flagelul căzut peste acest colţ de ţară şi populaţia ei.
Iniţiativa sfintelor rugăciuni a luat-o mitropolitul din Bucureşti, care scria episcopului de Râmnic: „Năprasnica şi înfricoşătoarea boală a holerei, ce nu s-a mai ivit pe pământul acestei ţări din anul 1831, începând acum a secera în unele părţi ale Principatului, şi chiar în capitala Bucureşti, arătându-se cu mare furie, a făcut să ne înspăimântăm cu toţii”. De aceea, ierarhul hotărăşte ca, în toate zilele, la sfintele slujbe, preoţii de la biserici să adauge molitvele rânduite la moartea grabnică, spre a feri acele oraşe şi sate ale Eparhiei Sfintei Episcopii, ce sunt ocrotite până astăzi de îndelungă răbdarea lui Dumnezeu”.
Episcopul Nifon al Râmnicului dispune ca: „În toate duminicile, după otpust, să se facă adunare de popor înaintea bisericii, să se citească Canonul sfeştaniei împreună cu Canonul năprasnicei boli a ciumei, iar la miroane să se adauge şi cele ce sunt rânduite pentru această groaznică boală. La urma lor, să se citească Molitva a toată litia, Molitva din cele cinci ce sunt rânduite pentru boala ciumei şi Molitva sfinţirii apei. De asemenea, să fim oarecum pregătiţi cu spovedania şi cu cele următoare, după creştineştile datorii, spre îmblânzirea Atotputernicului şi milostivului Dumnezeu”.
La 8 iunie, boala nu apăruse încă la Râmnicu Valcea, dar credincioşii, în frunte cu paharnicul Bujoreanu, Poenaru şi Davidescu, duc cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie în localitate, pentru ocrotirea oraşului şi a populaţiei.
Ciuma făcea însă victime la Drăgăşani, de aceea administraţia cere aprobarea Ministerului Cultelor ca sfintele moaşte să fie transportate acolo, iar craioveni le cereau cu disperare, motivând că, „năprasnica boală a holerei, pentru păcatele noastre, seceră cu nemilostivire şi în oraşul Craiova”. În această situaţie deprimantă, intervine însuşi mitropolitul care, la 18 iulie, scrie episcopul de Râmnic să le trimită imediat la Caracal, întrucât epidemia holerei atacă „atât locuitorii acestei cetăţi, cât şi locuitorii satelor districtului, ajungând într-un grad oarecum furios”.
Dintr-un raport al protoiereului din Craiova, redactat la 5 august, află că „în oraş s-a secerat peste 1200, cel puţin, de locuitori, afară de cei ce nu s-au ştiut de către cinstitul Comitet, între care răpindu-se şi cinci preoţi, dintre care, unul fiind preotul Constandin protonotarul Georgescu de la Sfânta Episcopie, iar în plăşi s-au risipit aproape toate satele”.
După porunca mitropolitului, la 6 august, sfintele moaşte erau la Caracal, de unde procesiunea a pornit spre Craiova. În oraş, au fost reţinute şase zile, făcându-se sfinte slujbe pe la toate bisericile, cum scrie arhimandritul Nichifor, însoţitorul şi supraveghetorul raclei: „Sfintele moaşte ale Sfântului Grigorie Decapolitul s-au adus în acest oraş, după stăruinţa domnilor cetăţeni craioveni către Cuviosul eclesiarh Iosif, însărcinat cu purtarea Sfântului; şi, făcându-se sfinte rugăciuni pe la toate bisericile, cu privegheri şi sfeştanii, iar către acestea purtându-se sfintele moaşte şi prin uliţele oraşului, după râvna şi evlavia credincioşilor, iar la 12 ale acesteia, fiind ceasul trei după amiază-zi, s-au pornit înapoi la sfânta Mănăstire Hurezi”, unde se păstrau, la Bistriţa fiind şantier.
Epidemia de holeră pătrunsese în multe zone ale Olteniei, făcând numeroase victime în rândul populaţiei. Credincioşii din Cerneţ scriau episcopului, că „pe vara trecută, în grabnica boală a holerei, întru încetarea din viaţă a multor nevoiaşi din această mahala, unde prăznuim hramul Sfântului Ierarh Nicolae, din oraşul Cerneţ, au încetat din viaţă şi preoţii, care aveau numita sfântă biserică, adică proin protopop Ion Deputatu şi preotul Popa Ştefan”.
Procesiunile cu moaştele Sfântului Grigorie prin oraşele şi satele afectate de holeră au fost mai mult decât binefăcătoare. Pe unde treceau, se vedea cum boala diminuează din intensitate, numărul morţilor scăzând de la o zi la alta, iar spre sfârşitul lunii august, molima a încetat cu totul.
Credincioşii au dobândit pace şi linişte; cu sufletele uşurate au preamărit pe Dumnezeu pentru marea putere cu care a înzestrat sfintele moaşte ale Sfântului Grigorie.
Scăparea oraşului Craiova de molima holerei. O nouă molimă de holeră pune stăpânire pe oraşul Craiova în anul 1873. Credincioşii craioveni apelează cu sufletul îndurerat la episcopul Atanasie Stoenescu al Râmnicului, insistând să aprobe fără întârziere o procesiune cu moaştele Sfântului Grigorie în oraşul lor, ca, „prin rugăciunile şi mijlocirile Sfântului, să dobândească mila divină”.
Aflând despre primejdia în care se aflau credincioşii din Craiova, episcopul scrie egumenului bistriţean, arhimandritul Ioanichie Merişescu, să încredinţeze îndată sfintele moaşte protosinghelului Leontie Apostolescu şi cuviosului Chesarie Cheianu, întrucât de la Craiova porniseră deja patru trăsuri direct la Mănăstirea Bistriţa ca să transporte sicriul cu sfintele moaşte şi personalul necesar pentru sfintele slujbe şi însoţirea lui.
Evlavia credincioşilor craioveni a făcut ca sfintele moaşte să fie reţinute în oraşul lor peste trei săptămâni; în acel timp, s-au făcut procesiuni în sunetele clopotelor şi cu plângere şi tânguire multă din parte credincioşilor, străbătând toate străzile localităţii, s-a sfinţit apa cu care au fost binecuvântaţi oamenii şi casele lor. Întreaga suflare creştinească a înălţat rugăciuni fierbinţi către Sfântul Grigorie ca, prin harul de care se bucură sus în cer, să intervină la milostivul Dumnezeu să scape oraşul de molima holerei.
Rugăciunile credincioşilor au fost ascultate şi mijlocirea Sfântului Grigorie primită de bunul Dumnezeu, încât ravagiile holerei au început să scadă, iar credincioşii să-şi recapete liniştea şi pacea sufletească, până ce moartea din popor a încetat cu totul.
Această mare minune a schimbat pe mulţi oameni, făcându-i mai buni şi mai credincioşi, care nu încetau a mulţimi lui Dumnezeu pentru scăparea oraşului de molima holerei prin mijlocirea Sfântului Grigorie Decapolitul.
Procesiunile se făceau cu mare sobor de ierarhi, preoţi, monahi şi mulţime de credincioşi, care se rugau cu lacrimi fierbinţi ca bunul Dumnezeu, prin puterea Sfântului Grigorie, să-i izbăvească de urgia molimelor care afectau ţara.
