De curând a apărut la prestigioasa Editură Petrescu, din Râmnicu Vâlcea, volumul de poezii al scriitorului D. G. Călinescu, “Poezii din suflet”. Prin publicarea acestei cărţi, editura face dovada unei obiective interpretări a dreptului la cultură a fiecărui om şi în acelaşi timp a libertăţii de exprimare.
Dragoş Gheorghe Călinescu s-a născut în Drăgăşani iar după o pregătire temeinică a urmat o carieră militară fiind angajat ca ofiţer în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. A scris poezie de tânăr de pe băncile liceului iar acum şi-a redescoperit dragostea pentru lirisim.
Poezia are darul de a ne mişca sufleteşte, ea mută munţii, la fel ca şi bobul de credinţă. Pentru poet muntele este o “casă pentru zei”, (O munte) cu turma de miei, cu apa rece de izvor. Prin poezie omul se îndumnezeieşte, ea ne ridică mai presus de noi, ceea ce observăm că natura umană a autorului nu poate fi gândită separat de opera sa. Cele două naturi; umană şi spirituală se întrepătrund, se îmbină.
Limbajul poetic oferă cititorului; mărturisiri, constatări, idei, credou-ri etc. pentru care întrebuinţează un limbaj adecvat: vis înaripat, lumină, stele, inimă, iertare, înger, rugăciune etc. Starea de rugăciune este cea mai aproape de poezie. În această atmosferă creată, poetul stă de vorbă cu Divinitatea. Citindu-i versurile, cuvintele produc o muzicalitate, ceea ce înseamnă că poetul le-a ales cu grijă pentru a obţine acest efect sonor. În acest sens Paul Valery într-unul din eseurile sale afirma; “Valoarea unui poem constă în indisolubilitatea dintre sunet şi sens”. Poetul scrie o poezie “curată”, esenţială care crează o senzaţie a vieţii trăite cu un scop.
Distinsul poet e convins că scrisul rămâne, iar “cei ce scriu cuvinte, / vor rămâne ca pietrele-nflorite”. Autorul trăieşte cu subtilitate sentimentul trecerii inexorabile a timpului ceea ce găsim şi în principiul antic al lui Heraclit, Panatha rei – totul curge, aşa după cum îl întâlnim în poezia Abstract p. 73 “Totul trece şi dispare / Se transformă şi apare / Şi din nou se mai repetă / ca un joc de piruietă”.
Poetul se retrage în poezie din ordinea lucrurilor pe care o slujeşte zi de zi, zăbovind mai mult în grădinile lui Sorescu, Blaga etc.
Prin viziunile poetice şi lumea creată din acest volum de debut, autorul se dovedeşte a fi un condei încercat, sensibil care-şi dăruieşte prinosul în Numele Sfânt al Poeziei şi al culturii române, ceea ce este admirabil.
