Ne aflăm la Muzeul Satului din Râmnicu Vâlcea în ultima zi a manifestărilor desfăşurate în cadrul Festivalului Naţional „Rotonda plopilor aprinşi”-2015 pe care ziarul Curierul de Vâlcea îl organizează în fiecare an, acum având loc ediţia a V-a. Discutăm aici, hotărându-ne ad hoc, din lipsa altor mijloace media disponibile, cu unul dintre invitaţii de marcă, scriitorul român Ştefan Dumitrescu născut la Valea Mare, Drăgăşani, în 24 aprilie 1951; actualmente trăind la Tulcea unde este profesor de filosofie şi psihologie…
<<A urmat Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti în perioada 1969 – 1973. S-a remarcat deopotrivă ca poet, prozator, dramaturg, eseist, critic şi istoric literar, filozof şi analist politic. Scrierile sale au devenit foarte căutate şi citite mai ales după câştigarea unui concurs, care i-a dat dreptul de a continua romanul lui Marin Preda, Delirul, vol I. Prin publicarea volumui II, apărut în anul 2004, la Editura Fortuna, a fost atins apogeul stilului său literar clasic. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi preşedinte al Asociaţiei Biroul de Viitorologie Bucureşti. De asemenea, a obţinut diploma Revistei de Artă și Cultură „Iosif Vulcan” din Australia. >> (Wiki, 07 06 15)
Ştefan Dumitrescu: – Da suntem în ziua de 23 mai 2015 la Muzeul Satului Rm Vâlcea când tocmai s-a încheiat sărbătoarea numită Rotonda Plopilor Aprinşi care adună scriitori din Vâlcea, legaţi de Vâlcea, din toată România şi la care au participat şi scriitori din străinătate. A fost o întâlnire extraordinar de fertilă, a scriitorilor, a cunoaşerii între noi, mulţumim lui Dumnezeu că a existat acest prilej, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că în existenţa mea mi-a scos în cale un om minunat, foarte curajos şi cu un extraordinar simţ al valorii care se numeşte Petre Cichirdan, este omul căruia îi acord interviul în momentul acesta.
Petre Cichirdan: – Mulţumesc, mulţumesc…cred că este totuşi prea mult. Încă o dată, mulţumesc, mulţumesc în numele celor care urmează să vă asculte! Pregătiţi-vă stimaţi telespectatori să-l urmăriţi pe unul dintre cei mai mari scriitori contemporani! Înainte de a continua daţi-mi voie să citez din fişa biografică aflată în acest moment pe Internet-wikiapedia…
<< Debutează ca poet sub pseudonim în revista Ramuri, la 17 ani, în anul 1967, pe când era elev de liceu, încurajat de poetul Miron Radu Paraschivescu, care-i spunea într-o scrisoare caldă, de încurajare: „Dacă vei merge pe drumul acesta, dragul meu, vei ajunge departe”. În octombrie 1969, debut consecutiv, cu poezie la radio Grozăveşti, este vorba de staţia de radio din Complexul de cămine studenţeşti de la Grozăveşti şi la Radio Bucureşti. 1 ianuarie 1970 – Ana Blandiana îl publică poeziile în revista Contemporanul prezentându-l elogios la rubrica „Lira de aur”. În 1970 şi 1971 publică în revistele Amfiteatrul, Luceafărul, România literară, Contemporanul şi revista Argeş. Are momente poetice la Radio Bucureşti. Debutează apoi în revista Contemporanul în calitate de critic literar cu cronici, recenzii şi pastile literare făcute cărţilor pe care i le dădea pentru a le recenza criticul literar George Ivaşcu, mai târziu directorul revistei Contemporanul. Din anul 1971, Ana Blandiana îl prezintă pe Ştefan Dumitrescu, într-un mod fulminant, anunţând venirea în literatura română a unui mare scriitor[1].>>
Iată, tot de pe Wikiapedia (07 06 15) prezentarea Operei interlocutorului nostru…
1973: Nicolae Labiş, portret cosmogonic, volum de poezie citit integral la prima şedinţă a Cenaclului Flacăra, 15 septembrie 1973;
1980: Biografia unei revoluţii, volum de reportaje;
1981: Piesa de teatru Râsul îi este jucată la Sala Majestic într-un spectacol-lectură memorabil de către un colectiv al Teatrului Giuleşti, în cadrul Cenaclului de Dramaturgie al Secţiei de dramaturgie a Uniunii Scriitorilor. Obţine premiul Secţiei de dramaturgie a Uniunii Scriitorilor;
1982: Cerul şi cârtiţa, piesă de teatru pentru care obţine Premiul Naţional pentru dramaturgie originală;
1983: Poeme din Valea Dunării, Volum de poezie, Editura Litera;
1988: Cât de frumoasă treci prin lume, femeie!, piesă de teatru, revista Teatrul, nr. 8;
1990: Piesa de teatru Râsul îi este publicată în Revista Dacia politică şi literară;
1992: Dragostea ca o pasăre, nuvelă publicată în Antologia prozatorilor români;
Totul despre evaluare, Editura Şcoala românească, tiraj restrâns, Tulcea;
1993: Matca ancestrală, volum de proză, Editura Inedit;
Fericirea care vine târziu, volum de proză, Editura Inedit;
1996: Mihai Eminescu – un Iisus al poporului român, eseu;
1998: Dicţionarul complet al dramaturgiei lui I.L. Caragiale, Editura Conphis, Râmnicu
Vâlcea;
1999: Înțelepciunea lui Oedip, piesă de teatru, apărută în Steaua Dobrogei;
Inteligenţa pozitivă şi inteligenţa negativă, tiraj restrâns, Casa Corpului Didactic
Tulcea;
2000: Înaltele poeme, Editura Conphis, Râmnicu Vâlcea;
Imnele Marii iubiri, volum de poezie, Editura Harvia;
Caragiale se pupă cu Stalin, volum de teatru, Editura Harvia;
Două piese cutremurătoare, volum de teatru, Editura Harvia;
Adevărul despre revoluţie, Eseu, Almanahul Origini, Statele Unite ale Americii;
2001: Meşterul Manole, Urcuşul, volum de teatru, Editura Harvia;
Gloria şi Măreţia martirului Ilie Ilaşcu sau Vino Basarabie acasă, volum de
poezie, Editura Harvia;
2002: Cartea orientării şi a Autoorientării şcolare şi profesionale şi în viaţă, Editura
Harvia;
Ţie ne rugăm, Doamne, volum de poezie religioasă și psihoterapeutică, Editura
Harvia;
Mihail Gorbaciov, cel mai mare om al secolului XX, unul dintre cei mai mari
criminali ai omenirii, Editura L.I.R., Iaşi;
2003: Luceafărul, psihanaliza şi filozofia poemului, Editura Criterion Publisching, Statele
Unite ale Americii;
2004: Delirul, volumul II, continuare la volumul I, de Marin Preda. Editura Fortuna,
Râmnicu Vâlcea;
2005: Caragiale se pupă cu Stalin, piesă de teatru, Premiul special al juriului în cadrul
Festivalului de teatru Bogdan Amaru, Râmnicu Vâlcea;
2006: Şi tu vei fi văzduh.., Editura Criterion Publishing, Statele Unite ale Americii;
Sistemul loviturilor de state ale anului 1989;
O nouă interpretare a poemului «Luceafărul» de Mihai Eminescu, revista
electronică Renaşterea–Euro–Observatorul, nr. 4;
2007: Şi tu vei fi văzduh, Editura Anamarol, Bucureşti
Salvarea Civilizaţiei Umane, Editura Anamarol, Bucureşti;
Drumurile Vieţii, antologie de poezie, Editura Anamarol;
Brâncuşi, piesă de teatru apărută în revista Portal-Măiastra, Târgu Jiu, în revista
electronică Observatorul, în revista AGERO, precum şi în Epoca;
Pygmalion sau aripa frântă a ţipătului, piesă de teatru, Marele Premiu în cadrul
Festivalului Naţional de teatru Bogdan Amaru, Râmnicu Vâlcea;
2012: F. M. Dostoievski s-a sinucis la Bucuresti, varianta electronica in format .epub,
editura on line www.CyberCay.com;
Dragă domnule Ştefan Dumitrescu, suntem aici, în acest loc minunat, suntem după trei zile de manifetări care s-au desfăşurat în numele literaturii române, ale scriitorilor români, toţi membri ai USR! v-aş întreba care este situaţia acestei literaturi în acest moment, al anului 2015?
Ştefan Dumitrescu: – …Aşa, situaţia literaturii române, ca şi situaţia culturii române, ca şi situaţia învăţămâmntului românesc este dramatică, gravă, pentru că am asistat la o explozie-să zic aşa-a mediocrităţilor, şi la faptul că valorile nu mai pot să apară în această perioadă; or, poporul acesta a existat în istorie şi va mai exista doar prin valori, prin marile sale valori; ele dau identitate acestui popor; reînoiesc cultura română şi o îmbogăţesc…Situaţia literaturii române este foarte gravă! periculos de gravă…
Petre Cichirdan: – Recent am citit cartea dvs „Calul troian al omenirii, America” şi, în ea, am desoperit o imagine extraordinară, a poporului român, desigur o transfigurare, imaginea acestui popor-mulţime călare, care pluteşte în amurg, aşa, peste dealurile din satul natal, dealuri pe care în copilărie mergeaţi să atingeţi cerul cu mâna; mulţime îndreptându-se către nicăieri, imagine reluată ca un leitmotiv…imagine de un dramatism înfiorător…pe care am regăsit-o în mai multe cărţi!..Confirmaţi observaţia?
Ştefan Dumitrescu: – Tema aceasta a poporului român mă obsedează, aşa este; salvarea de la decădere a poporului român este marea obsesie sau marele obiectiv al biroului de viitorologie de la Bucureşti. Întâmplarea a făcut să fi cunoscut în urmă cu mulţi ani doi oameni minunaţi care ieşiseră din puşcăriile comuniste şi care căutau tineri creatori, din toate domeniile, pe care să-i ajute să creeze şi care la rândul lor, prin creeaţiile lor să declanşeze o renaştere spirituală a poporului român; eu am fost unul dintre tinerii aleşi din această grupare, care se numeşte Gruparea Renaşterea Românească. Oamenii aceştia m-au ajutat enorm, au crezut în mine, şi oamenii aceştia au văzut în mine scriitorul care ar putea să aducă premiul Nobel pentru poporul român…Ei sunt cei care au stat la baza înfiinţării Fundaţia Culturală Ajutorul Românesc, Fundaţia Culturală Basarabia, Fudaţia Culturală Poporul Român, şi care sunt fundaţii formate de intelectuali patrioţi care luptă pentru a ajuta poporul român să reziste în istorie, ei sunt cei care m-au propus pentru Premiul Nobel şi care au crezut în mine…
Petre Cichirdan: – Eu atât aş vrea să vă întreb, unde vă fixaţi dvs. când şi în ce spaţiu atunci când aţi scris „Calul troian al lumii, America”? pentru mine acest poem, timpul în care a apărut, corelaţia cauză determinant – rezultat creaţie pare ceva de domeniul absurdului, o operă colosală, în ce timp?! În acel moment, timp, dvs devoraţi totul în jur, intuiaţi, în timp ce alţii nici nu îndrăzneau să gândească, darămite să scrie…Nichita Stănescu şi alţii, ca să dau un mare nume…Calul troian…când l-aţi scris?
Ştefan Dumitrescu: – Dacă cineva l-ar întreba pe Nicolae Labiş cum a scris „Moartea căprioarei”, ce-a vrut să spună? copilul acela genial căruia i-am dedicat un volum pe care l-am citit în întregime la prima şedinţă a Cenaclului Flacăra, cred că nu ar fi ştiut să răspundă, cum a scris…Domnule Cichirdan, nici eu nu ştiu cum am scris, şi când, Calul troian…vorbim de 1976, 1977…este momentul acela când s-a produs cutremurul în România; eram necăsătorit, Inspectoratul îmi dăduse o garsonieră, aveam un pat de la Internat,…în patul acela am scris poemul acesta gigant, care este mai mare ca întindere, ca număr de cuvunte, de strofe, decât Luceafărul lui Eminescu. În momentul acela nu mi-am dat seama ce srisesem, abia peste un an când l-am întâlnit pe Nichita Stănescu, care a avut un şoc, o revelaţie şi care mi-a zis: „stai aşa, ăsta este Luceafărul lui Eminescu! repetă încă odată în literatura română Luceafărul lui Eminescu”. Şi mai târziu când l-am analizat cu mijlocele analizei literare şi filosofice, eu însumi am rămas uimit de ceea ce scrisesem. Cutremurat, şi de măreţia, dar şi de profunzimea polisemantică a acestui poem…
Petre Cichirdan: – Eu am corelat cele două perioade când aţi scris catrenul cu poporul român care iată este motto la poem, 1970, şi poemul în sine..1976, 1977! Colosal, extraordinar să scrii aşa ceva în 1970 şi 1977… şi acestea două, catrenul şi poemul şi Râsul, aceste creaţii se fixează în acel timp al celei mai bune perioade a României! iar tonul este funest!…să prevadă cineva soarta nefastă a României, atunci! Este de necrezut. Parcă ar fi vorbit altcineva prin dvs!
Ştefan Dumitrescu: – Da, situaţia în 1970 a României era foarte bună…Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine…Da, altcineva a vorbit prin mine! cred că am avut un declic, o fantă, care m-a făcut să văd în viitor. Dar nu mi-am dat seama în momentele acelea ce se întâmplă cu mine şi cu cei din jurul meu. Acea strofă …„Noi vom muri asasinaţi/ Într-un apus de soare/ Pe ţărmurile unui veac…” a fost întradevăr o revelaţie…
Petre Cichirdan: – Cum vă consideră cei din „partida” dvs, ca într-o orchestră simfonică să zicem, orchestră a culturii, scriitorii, oamenii de litere…Eu de exemplu, după ce v-am cunoscut opera, după ce am cunoscut părerea oamenilor mari de cultură din Republica Moldova, din Slovenia, din Croaţia-dacă nu mă înşel, iată, nu societatea noastră românească v-a propus la Premiul Nobel, ci cei din afară! Cărţile dvs trebuie studiate-cu lupa, trebuie cunoscute ca să ne percepem cum trebuie viitorul! Deci nu trebuie să ne fie ruşine să susţinem, eu sunt unul dintre cei care fac asta, să susţin că sunteţi unul dintre scriitorii mari ai lumii! Şi vin cu argumentele pe care văd că le aveţi acum în mână, aceste cărţi noi, dar să nu le uităm pe cele dinainte de Revoluţie, poemul Calul troian...şi Râsul,dar ca să revenim, iată romanele acestea colosale: Delirul II în care dvs i-aţi călcat pe urme lui Marin Preda şi l-aţi depăşit! vorbiţi-ne puţin despre aceste cărţi publicate după anul 2000…
Ştefan Dumitrescu: – Da, romanul Delirul vol. II a venit aşa ca un trăsnet-din cealaltă dimensiune…Ion Cristoiu a lansat acel concurs: Cine scrie, continuarea la vol I, Delirul lui Marin Preda? şi eu am câştigat acel concurs, Ion Cristoiu, care mi-a dat premiul, nu l-a publicat, am auzit că a fost plătit, că i-a fost frică de evrei şi de KGB care l-ar fi ameninţat că dacă publică romanul va fi împuşcat; omul este puţin şi imoral şi neserios, şi nu a publicat romanul…Şi abia după unsprezece ani am avut norocul să întâlnesc un om extraordinar care întâmplător era colegul meu de clasă, este vorba de prietenul nostru Emil Catrinoiu, un editor genial, care a scos nişte casete bijuterii care ar fi putut să facă gloria literaturii române şi a tipografilor români peste hotare…El a avut curajul să tipărească cartea…Are un simţ al naşterii cărţilor fiindcă el are peste două sute de diplome dăruite de diferite ziare, reviste, societăţi ceea ce nu s-a mai întâmplat în România, nu există un alt tipograf care să construiască bijuterii…Domnule Cichirdan, volumul acesta Delirul II este inspirat din cealaltă dimensiune, de Marin Preda. Cazul acesta s-a mai întâmplat în literatură cu Dikens…Dikens a lăsat neterminată ultima lui carte, când a murit. În America, un tipograf s-a apucat să scrie o carte, o scria noaptea în transă. Presa a rămas uimită că respectivul tipograf continua de fapt cartea lui Dikens! De aceea zic eu că apariţia Delirului II a fost un lucru extraordinar care s-a întâmplat în istoria literaturii române, cred eu, că Preda a fost asasinat ca să nu scrie Delirul II, iată că Dumnezeu a făcut în aşa fel ca Delirul II să se scrie şi să existe în literatura română. O altă carte care am scris-o după 2000 este „Şi tu vei fi văzduh” pe care am trimis-o lui Alexandru Cetăţeanu din Canada, o traducere în limba engleză făcută de soţia mea. Alex, care este fratele nostru şi este un vâlcean extraordinar, nu a lăsat cartea din mână şi mi-a spus că este un roman excepţional…După aceea mi-a apărut această carte profundă, zguduitoare, dostoevskiană, „Feodor Mihalov Dostoevski s-a sinucis la Bucureşti” aş spune că nu s-a mai scris o asemenea carte în literatura română fiindcă ea este formată din trei mari părţi care comunică între ele: naşterea profetului, scriitorul acela-poet din regimul comunist care este bătut de societate şi căruia Dumnezeu îi relevează adevăruri cutremurătoare despe ceea ce va fi. Aşa cum mie mi s-au relevat în 1970, când am scris acel catren, motto la „Calul troian…”…Din recenzia pe care aţi făcut-o acestei cărţi mi-am dat seama că va plăcut foarte mult…Să trecem la altă carte.
Petre Cichirdan: – Nu, nu, staţi puţin…Vreau să spun ceva; eu o consider, desigur, în afara canoanelor breslei dvs scriitoriceşti, cu canoanele ei depăşite, ştiţi dvs ce vreau să spun, dar cartea aceasta stă pe aceeaşi treaptă cu marile cărţi din literatura universală. Şi culmea este că această glumă cu Dostoevski care s-a sinucis la Bucureşti prinde foarte bine, este un lucru extraordinar pentru ficţiunea romanului; Dostoievski aduce şi transmite lui Ştefan Dumitrescu, la Bucureşti condeiul de urmaş, de truditor al unor cărţi care pot depăşi modelele consacrate. Dvs aveţi fantezie mai mare decât Dostoievski. Iubiţi mai mult viaţa. Este normal; trăiţi alt moment. El a trăit în îngrozitoarea Rusie…Romanul acesta aduce lumină, ca şi celelalte…cum am mai vorbit noi. Ăsta trebuia să fie un „bestseller”, dar cu asemenea autorităţi este greu să judecăm literatura română…
Ştefan Dumitrescu: – Păcat că ne-am născut în România, dar dacă ne-am născut în România să profităm de …tragedia noastră. Să o facem fertilă. Un nou roman este acesta intitulat „Prea adânc m-ai rănit femeie”. Da ştiu că vă place coperta aceasta, tabloul cu refuzul lui Iosif de a ceda avansurilor soţiei lui Potifar. Ştiu că vă place, dar şi conţinutul este tot atât de atrăgător cât şi coperta… Este povestea tragediei geniului românesc în muzică…care trece printr-o mare iubire; iubirea este purificatoare. Iubirea şi suferinţa sunt cele care-l fac să creeze o mare operă muzicală. (Are loc o intervenţie, a mea, despre calitatea extraordinară a cărţii, care zugrăveşte atât de bine viaţa în România postbelică, scenele sunt atât de comune cu ale noastre cei care am băturt la porţile creaţiei artistice.) Şi continuă Ş.D.: cărţile acestea două, dacă ar fi traduse în limbi de circulaţie ar fi foarte bine primite în lumea civilizată, din străinătate.
Petre Cichirdan: – Nu fac un secret din aceasta. I-am trimis „Calul troian al omenirii, America” lui Alexandru Trifu la Geneva fiindcă subiectul este de mare actualitate în lumea contemporană, acum, şi nu în 1970!…El este prieten cu Costin Miereanu, cu Horaţiu Rădulescu, mari compozitori ai timpului şi care reprezintă cu cinste diaspora românească de care noi, România, nu ştim să profităm. Acolo, aceste grupări de români, conduse de asemenea oameni, ne reprezintă, încă, în calitatea noastră neştirbită ca a marilor înaintaşi.
Ştefan Dumitrescu: – Vă mulţumesc foarte mult! iarăşi un roman, vă prezint, apărut recent, „Ioan Crişan şi Paul Goma doi dizidenţi uriaşi”… (…) Iată „Calul troian al omenirii, America” o carte care va fi întoarsă pe toate feţele; pe mulţi o să-i uimească. Sper, probabil mesajul ei se va împlini! Aceasta este o altă carte „Metoda ieşirii ţărilor din criza mondială” …Eu nu am nici un merit în scrierea cărţilor mele, meritul este al lui Dumnezeu. Destinul a dorit să scriu această carte. S-a întâmplat să întâlnesc oameni minunaţi în viaţa mea cu care am înfiinţat Biroul de Viitorologie de la Bucureşti. Este format din sociologi, psihologi, economişti, viitorologi, care ne ocupăm cu studiul viitorologiei, studiul sistemelor economice, al fenomenelor economice…Cartea aduce în prim planul gândirii româneşti o descoperire extraordinară…Este vorba de o metodă care face ca un stat cum este Grecia, România, să iasă din criză într-o lună!…fără să fie tăiate pensiile şi salariile, cum au făcut politicienii noştri, fără să fie mărite taxele, ba din contră, ar propulsa sistemul socio economic dacă ar fi pusă în practică. O carte ca asta dacă ar fi tradusă în străinătate ar aduce României Premiul Nobel pentru economie…
*
Domnul Ştefan Dumitrescu a ţinut să facă următoarea declaraţie destul de incomodă pentru mine, deşi l-am anunţat că acumulatorul este pe ducă…
Ştefan Dumitrescu: – Mulţumesc că Dumnezeu mi l-a scos în cale pe prietenul şi fratele meu Petre Cichirdan, care m-a uimit pur şi simplu. Un om foarte curajos, clarvăzător, şi căruia sufletul i-a vibrat împreună cu sufletul meu, şi astfel şi-a dat seama că piesele mele de teatru, romanele mele, sunt mari creaţii ale literaturii universale. Şi eu cred că cele două romane „…Dostoievski s-a sinucis la Bucureşti”şi „Prea adânc mai rănit femeie” sunt printre cele câteva mari romane care s-au scris în lume în anul 2014…Şi acum vreau să vă spun câteva lucruri frate Cichirdan…Eu când am venit acum la Rm Vâlcea am venit şi pentru dvs. De două, trei luni m-am aplecat asupra operei lui Petre Cichirdan şi am rămas uimit, fascinat, descoperind un spirit extraordinar de mare în cultura română. Spre deosebire de dvs, mie îmi sunt familiare numai literatura şi filosofia, cultura, dar am descoperit un om care în cărţile lui, în recenziile lui are cunoştinţe extraordinare de pictură, sculptură, muzică, literatură…Este un mare scriitor, un mare muzician, un mare pictor…şi toate aceste cunoştinţe puse în operele lui se întâlnesc între ele, comunică între ele şi dau o operă extraordinară pe care nu am mai întâlnit-o în literatura română; deci frate Petre nu am întâlnit o operă ca a ta în literatura română, care m-a fascinat, m-a dezorientat, mi-am dat seama că nu sunt pregătit să o receptez şi să o pătrund…Îl rog pe bunul Dumnezeu să aibă foarte mare grijă de tine, să aibă grijă şi de mine, pentru că oamenii ca noi nu sunt iubiţi; rog pe bunul Dumnezeu să te ajute şi să te ocrotească…să-ţi dea tărie fiindcă sunt convins că nu peste mult timp…
