Profesorul universitar dr. docent Titu Georgescu, la cei 95 de ani de la naștere și 20 de ani de când a plecat dintre noi, rămâne o personalitate bine cunoscută și apreciată în mediul academic și universitar, cât și în viața publică românească. A fost remarcat ca un distins istoric, dascăl și cercetător științific care s-a implicat în întreaga sa viață în promovarea istoriei și culturii românești, cu performanțe deosebite în conducerea unor instituții de învățământ, cercetare și cultură.
La acest moment evocator avem posibilitatea să remarcăm câteva din aspectele punctuale care vorbesc convingător despre modul cum istoricul Titu Georgescu s-a raportat, pe parcursul anilor, cu precădere, la evenimente istorice și personalități, la inițiativele sale durabile pentru istoria națională.
În scrierile sale, profesorul Titu Georgescu a privit istoria românilor în conceptul modern integrator al istoriei europene, reliefând mari evenimente și personalități de seamă românești cu contribuții pe măsură la progresul procesului democratic, al relațiilor dintre statele europene. Profesorul nu și-a propus să înfrumusețeze istoria, nici să o prezinte într-o altă lumină decât cea reală.
Tânăr și entuziast a fost unul dintre puținii cercetători care, în decembrie 1954, la doar 25 de ani, era secretar științific, la Scoala Superioara de Stiinte Sociale, funcție extrem de importantă pentru „frontul istoric din România” în acea vreme. S-a străduit să lărgească aria tematică a programelor de cercetare a istoriei naționale, care să nu se limiteze doar la mișcarea muncitorească; a urmărit, în principal, ca aceasta, inclusiv istoria P.C.R., să fie încadrată în ansamblul general al istoriei naționale pentru corectarea unor neadevaruri,falsuri, etichetari din storiografia comunista. În acest spirit a publicat cărțile: „Nicolae Iorga împotriva hitlerismului”(1966) – una din primele lucrări despre marele istoric apărută după 1948; „Intelectualii antifasciști în publicistica românească”(1967); „Mărturii franceze despre – 1848 în Țările Române”(1967); „Ctitori ai învățământului românesc” și altele.
Pentru a fi cunoscute de o masă mai mare de oameni date despre evenimente și personalități istorice, a inițiat și fondat revista lunară „Magazin istoric”(1967) și colecțiile „Mica bibliotecă de istorie” și „Evocări”; a condus revista „Anale de istorie”(1967-1970) și mai ales, a scris numeroase studii și lucrări de istorie (35). A inițiat dezbateri asupra unor probleme controversate ale istoriei, viziuni științifice, a promovat dialogul într-o perioadă în care publicul era numai „ascultător”.
Dincolo de opera scrisă, ceea ce îl personalizează în istoriografia românească este faptul – recunoscut și de specialiști, că este un deschizător de drumuri , în interpretarea istoriei contemporane a românilor, si extrem de receptiv la ideile noi, eliberate de dogmatism și sovietism modelele anilor ¢50. A promovat aceste deschideri nu numai de la catedră dar și în funcțiile îndeplinite în conducerea Universității din București (prorector) și a celei din Craiova (rector 1971-1976).
A fost unul din promotorii istoriografiei naționale și a ruperii cu perioada stalinistă. A susținut și a obținut înlocuirea cursului de Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice – care se preda la facultățile de istorie și filosofie, cu cel intitulat Istoria Partidului Comunist Român, iar din anul 1973 a început să militeze ca în locul acestuia să se introducă Istoria patriei și a partidului, ca, în final, în 1976, această strategie să dea roade și să apară cursul, apoi volumul „Probleme fundamentale ale istoriei României”, care se ținea la toate facultățile și apăruse și în librării. În mod cert Titu Georgescu a trăit momente de reală satisfacție, atunci când o idee, pentru care s-a zbătut ani în șir, a devenit realitate și toți studenții, cercetătorii și publicul larg, aveau la dispoziție – pentru prima dată – o carte privind Istoria României. Evident, pe parcursul acestui sinuos drum, profesorul a suferit multe privațiuni, de la umilințe la destituiri, din cauza unor conservatori formați la Moscova, cu funcții înalte în partid și în stat, care nu se despărțeau de vechile dogme „antiromânești”.
Cu toate acestea nu a abdicat niciodată de la „misiunea de istoric”, străduindu-se să fie lumină pentru un lung șir de promoții de studenți și pentru cititorii întru cunoașterea evenimentelor și valorilor autentice. Pe un fond de blamări și etichetări false, cuprinse în documentele partidului defunct, profesorul și cercetătorul Titu Georgescu a evidențiat rolul major al partidelor istorice în construcția României moderne, a preamărit Marea Unire, rolul personalităților în istorie și a subliniat mereu dezvoltarea „prin noi înșine” a României interbelice în timpul aplicării doctrinei liberale. Toate acestea le-a făcut sub „scutul” unor citate din Ceaușescu, care îi apăra pe mulți istorici preocupați să scrie o istorie adevărată.
În acest context se înscrie și una dintre marile realizări ale profesorului pe tărâmul istoric fiind principalul om în pregătirea și organizarea Congresului Internațional de Științe Istorice, ținut în august 1980 la București, cu o participare – unică la acea vreme, de 1240 de delegați de pe întreg mapamondul. Titu Georgescu a avut o contribuție majoră la reușita acestui Congres, cea mai mare și prestigioasă reuniune internațională a istoricilor organizată vreodată în România.
În opera profesorului se citește și altceva, dincolo de ce a lăsat publicat, anume: întemeierea de instituții, universități, facultăți, reviste, serii de documente, societăți și asociații cultural-științifice. El s-a dovedit a fi un spirit de frondă față de anchiloza vremurilor în lupta pentru adevărul istoric. Nu este vorba de dizidență ci de o atitudine voalată dar perseverentă, printr-o deschidere în cunoașterea realităților acelor vremuri tulburi, cu lumini și umbre și de câțiva pași făcuți înaintea timpului încețoșat. Tocmai asemenea idei și atitudini se găsesc în cele trei volume „Tot un fel de istorie” ce cuprind 1800 de pagini, în care sunt inserate și numeroase previziuni asupra realităților interne postdecembriste, dar mai ales, previziuni asupra raporturilor internaționale și consecințele acestora asupra României într-o perspectivă de construcție a unei noi ordini de evoluție a omenirii pe plan mondial.
Profesorul Titu Georgescu oferă, prin întreaga sa existență și activitate didactică și științifică, măsura unei moralități nedesmințite de vremuri tulburi sau senine, iar acest lucru contează în mod deosebit în aprecierea și admirația pentru un OM.
Despre profesorul și istoricul Titu Georgescu, fostul ministru al învățământului, ambasador și profesor universitar Mircea Malița, într-un articol omagial dedicat istoricului, a scris cu sinceritate: „Am trăit împreună cu el și vremurile când ceața densă, provenită din ideologii și doctrine false sau mode decadente, se lăsa peste societatea românească afectând și școala. L-am văzut cum recurgea la strategia păstrării roadelor culese în vremuri propice. Când nu poți amplifica binele, te ocupi de minimalizarea daunelor. Și la bine și la greu nu s-a dezlipit de generația tânără și de veleitățile ei de a avea un viitor mai bun. Un om demn, nerăsturnat de valuri, un oltean harnic care îngrijește ogoarele minților, autor a zeci de cărți. Un om care, privind cerul și măsurând vremea, vrea să vadă în zbor «Măiastra lui Brâncuși»”[1].
A îndrăgit oraşul Râmnicu Vâlcea, al cărui fiu adoptiv a devenit, atât prin căsătorie cât şi prin rolul său de mentor spiritual al corpului didactic vâlcean, vreme de peste 40 de ani. A adus mari contribuții cultural-științifice Forumului Cultural al Râmnicului, al cărui membru fondator a fost. Vâlcenii, de altfel, au ştiut, poate mai mult decât alţii, să aprecieze competenţa şi obiectivitatea vederilor sale, demnitatea, patriotismul şi nu în ultimul rând, generozitatea, cinstindu-l cum se cuvine prin acordarea, de către Consiliul Municipal și Primăria Râmnicului, la 14 iulie 2004, a titlului de „Cetăţean de onoare al Râmnicului”.
[1] Un om, un istoric, un destin. Omagiu profesorului Titu Georgescu, Ediție realizată de Gheorghe Dumitrașcu și Ileana Georgescu, Editura Fântâna lui Manole, Râmnicu Vâlcea, 2016, p. 140-141.
