Răsăritul soarelui ne găseşte, la o cafea, pe balconul ultimei vile din şirul celor cinci… aflate în Staţiunea Vidra, făcându-ne planuri pentru ziua în care de curând intrasem. Ochii ne patinau peste inegalabila panoramă a lacului Vidra, ce se aşternea înmărmurit la picioarele noastre. Asemănător unui imens vas în fierbere, din care firicele de abur argintii scânteiau în razele prevestitoare unei zile frumoase, stătea acolo “culcuşit”, prins ca-ntr-o menghină de poalele sudice ale munţilor Lotrului – cei ce se aflau în faţa privirilor noastrea şi de cele ale Munţilor Latoriţei – cei pe care noi ne aflam şi pe care urmau a-i escalada în acea zi. Este o adevărată desfătare a ochilor privind panorama munţilor din faţă, înlănţuiţi ca într-o horă peste apa lacului colorat în verdele pădurii de molizi. Ne plimbăm privirea, cât cuprinde, de la nord-vest spre nord-est peste vârfurile munţilor proiectate pe albastrul de cerneală al cerului. Primele, pe care le identificăm, de la stânga la dreapta, sunt Tâmpele, care supraveghează, dinspre nord, Obârşia Lotrului, cu ale sale drumuri ce se întâlnesc aici – DN 7A (Brezoi – Petroşani, 109 km) şi DN 67C (cunoscut, mai bine, în vorbirea curentă, în ultimul timp, după modernizarea sa, sub numele de, “TRANSALPINA – Drumul Regelui. Un drum prin nori, de aproape 2000 de ani” (sloganul unui site sibian, pentru cel mai înalt drum naţional din România – 2145 m, în Pasul Urdele – hotar între jud. Vâlcea si jud. Gorj), începând cu Vf. Tâmpa (1838 m) şi Tâmpa din Pârâu (1809) din care se lasă, spre apa Lotrului, culmea Tunarului, cea care “măsoară cantitatea de apă” ce pătrunde zgomotos în lac, sau mai pe înţeles, coama muntelui, care văzută de la distanţă, mărgineşte, dinspre apus, coada lacului Vidra. Trecând valea Tunarului – prima pe care o identificăm spre nord-vest, urmează, prin faţa privirilor noastre, muntele Balu, cu al său vârf de 2030 m şi fratele său, Băluţu, un pic mai mic, dar care se înalţă semeţ până la cota de 2028 m.. Urmează Sărăcinurile, marcate de vârfurile: Sărăcinul – 1944 m şi Sărărcinul Mic, de 1676 m, urmând în imediata vecinătate, Goaţa Mare, înaltă de 1949 m, şi sub ea, în prim plan, Goaţa de Jos, cu al său vârf de 1847 m. Această suită de vârfuri se închide privirii din balconul de la Vila 5, cu Piatra Albă, înaltă de 2178 m – inconfundabilă pe întreaga creastă superioară a Ştefleştilor. De aici, parcurgând cu ochii minţii, urmează: Vf. Steaja (2160 m), Cristeşti (2235 m), urmat la mică distanţă, aproape în plan orizontal, Vf. Ştefleşti 2242 m – cel mai înalt din întreaga creastă a Munţilor Lotrului. Toţi aceşti munţi, înveşmântaţi în proporţie de 80 % cu păduri de molid şi acoperiţi înspre creste cu păşuni alpine, având şi expoziţie sudică – expuşi razelor soarelui pe întregul parcurs al zilei, nu sunt recomandaţi pentru amenajarea “stadioanelor de zăpadă”. Pentru Valea Lotrului, singurii munţi ce se pretează pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt Munţii Latoriţei, o bună parte din Parângul nord-estic şi chiar ai Căpăţânii – zona nord-vestică, care în afara poziţiei lor geografice, a cotelor superioare faţă de nivelul mării, deţin şi un foarte mare areal pretabil pentru amenajarea “pistelor” pentru sporturi de iarnă. În aceşti munţi, care deţin goluri subalpine şi alpine situate la altitudini ce depăşesc 1600 m, unde zăpada există din abundenţă, într-un viitor, poate nu prea îndepărtat, pot fi amenajate tot felul de mijloace de transport pe cablu şi altele tehnice pentru practicarea sporturilor de iarnă.
A doua zonă, pe care am propus a o prospecta, a fost zona nordică, cuprinsă între, Vf. Noptesei (1880 m) – Vf. Fratoşteanu Mare (2053 m – al doilea vârf ca înălţime din masivul Latoriţei) şi Vf. Mogoşu (1958 m), cu plecare, pe o pantă blândă, în urcuş, spre acestea din Curmătura Vidruţei – 1580 m, aflată la 6 km de Vidra, pe DN 7A şi la 18 km de Voineasa – 580 m, venind dinspre Valea Oltului-Brezoi – 57 km (Curmătura Vidruţei sau Pasul Vidruţei, este punctul cel mai înalt, atins de DN 7A, dintre Voineasa şi Coada Vidruţei-Vidra – cumpănă de ape între pârâul Mănăileasa – afluent de dreapta al Lotrului, care curge de la vest spre est şi cel al Vidruţei – unul dintre emisarii marelui lac Vidra (340 mil. mc apă), care curge de la est spre vest, vărsându-şi apele în golful cu acelaşi nume. Dat fiind captarea acestuia pentru alimentarea cu apă a Staţiunii Vidra, volumul de apă ce rămâne a se scurge în lac este mult înjumătăţit. De la această captare, formată dintr-un mic baraj de beton, apa pleacă gravitaţional spre staţiune, poposind mai înainte în bazinul Staţiei de tratare) Întregul areal vizitat, cu gol alpin suficient de mare pentru amenajarea unor “stadioane de zăpadă”, este recomandat pentru astfel de amenajări pentru practicarea sporturilor de iarnă, dat fiind: altitudinea, la care se află, situată între 1580 m şi 2000 m – cea mai înaltă dintre toate “viitoarele” amenajări din acest munte; poziţia sa nordică cu pante de coborâre facile pentru toate categoriile de sportivi – începători şi de performanţă; situarea în imediata vecinătate a drumului naţional, care face legătura între Valea Oltului şi Valea Jiului – DN 7A, facilitând accesul rapid, al sportivilor şi turiştilor, spre spaţiile de cazare şi servit masa din staţiunile: Vidra – 6 km, Obârşia Lotrului – 23 km şi Voineasa – 18 km.
La vremea când au fost întreprinse aceste prospecţiuni, pentru amenajarea “stadioanelor de zăpadă” (iunie, 1991), în Munţii Latoriţei, arealul împădurit cu falnici arbori de molid, aflat în imediata vecinătate a drumului naţional, sub golul alpin, era acoperit cu sute de cioate dezrădăcinate, asemănătoare unor tunuri îndreptate toate în aceeaşi direcţie şi trunchiuri de arbori, în putrefacţie, peste care roiau stoluri de musculiţe ce-ţi intrau în ochi. Vara, la munte, într-o zi însorită, comportamentul acestor insecte poate fi un semnal de schimbarea vremii sau, apropierea iminentă a unei ploi repezi ori aflarea în vecinatatea unei stâne de oi, sau în acest caz, acestea erau paraziţii care distrugeau trunchiurile nedecojite ale arborilor dezrădăcinaţi. Cu câţiva ani mai înainte de sosirea noastră aici, pe Dosul Noptesei din Munţii Latoriţei, avusese loc o furtună-uragan, care a provocat un mare dezastru ecologic. Atunci, în câteva clipe au fost culcate la pământ sute de hectare de pădure! După cum aveam să aflu mai târziu, acest uragan, care s-a declanşat dinspre Munţii Şureanu – aflaţi, în linie dreaptă, la peste 100 km nord-vest de aceste locuri, a “măturat” multe alte suprafeţe de pădure aflate în Munţii Cindrelului, Lotrului şi Şureanului! Cea mai mare distrugere a făcut-o în Şureanu, pe o mare suprafaţă de sub Vârful lui Pătru (2130 m), versantul nord-estic, cuprinsă între poiana Poarta Raiului (1572 m) şi Luncile Prigoanei (1392 m). “Tot ce-mi povestise, legat de acest tragic eveniment, prietenul şi partenerul meu de drum, doctorul Josef Kovacs, din Cristurul Secuiesc, mare cunoscător şi prieten al munţilor, mi-au fost atestate şi completate de doamna Viorica Maniu, pe care am avut fericitul prilej de-a o cunoaşte, la întoarcerea noastră de la Cabana Şureanu. (“…vânzătoare la magazinul “SAM-ului”, de la Valea Mare, de 32 de ani … s-a născut în apropiere şi a trăit, o bună parte din anii tinereţii, la Oaşa Veche – lângă “Cabana de la Bradul Strâmb”, unde marele povestitor Mihail Sadoveanu împreună cu Ionel Pop şi Stochiţă – prietenul lor, veneau an de an, la vremea cerbilor în “boncănit” şi la pescuit de păstrăvi pe frumoasa vale a Frumoasei…” )
– Eraţi aici când s-a întâmplat cu pădurea şi cu stâna care au fost luate …?
-Când domnu? Acum recent … sau atunci când a detunat?
-Nuu! … Atunci!
– Eram aici! … Lucram la magazinul celălalt, care s-a privatizat! Era 4 iunie 1988. Ruperea de nori – în cinci minute a ras tot! A doborât o pădure de peste 40 de mii de metri cubi de lemn!” Doctorul Kovaci o completează: “… De sus de pe Pătru cobora! … până-n Luncile Prigoanei, şi a luat totul!… A fost un vârtej care a luat stâna cu oi, cu ciobani…cu tot!… de sus, de sub Vârful lui Pătru şi a împrăştiat-o prin Luncile Prigoanei! … A fost o rupere de nori care a format o viitură, ce cobora de pe Pătru, de aproape un metru înălţime, care a măturat totul în cale… Ce să spun domnu! …Munţii ăştia sunt frumoşi … sunt foarte frumoşi dar … şi vara sunt foarte multe ploi torenţiale, care vin ca din senin, când nici nu te-aştepţi … iar iarna sunt nişte zăpezi … foarte grele! … Un eveniment aproape asemănător s-a întâmplat anul acesta!… Numai ce urcase oile la stâna din Pătru … pe locul celei care fusese luată de vârtej atunci, şi o furtună, cu tunete şi fulgere, ce ardeau pământul, venită pe neaşteptate, a trăznit câteva sute de oi, care se aflau în “târla” din apropierea stânei. De cio¬bani … nu ştiu … probabil se aflau undeva în stână. De obicei, mai toate furtunile, de vară, vin dinspre Şaua Şureanu”. (“Cu Lada Niva prin Carpaţi”, Gh. SPORIŞ).
Din Curmătura Vidruţei, am urcat perpedes, spre Mogoşu – Fratoşteanu, aflat pe creasta superioară a Munţilor Latoriţei, pe drumul forestier, care şerpuieşte printre trunchiurile dezrădăcinate, atunci, în 1988, când a avut loc marele “uragan”, pentru a face câteva măsurători şi a vizualiza, la faţa locului, terenul “eliberat” accidental de pădure, tocmai propice pentru amenajarea acestuia, în piste pentru sporturi de iarnă, dat fiind pantele sale uşoare, numai bune pentru schiorii începători şi copii, şi nu în ultimul rând, accesul foarte facil din drumul naţional (DN 7A). Inginerul Horia Gheorghe Gologan – specialistul în domeniu proiectării şi amenajării “stadioanelor de zăpadă”, la acea vreme, a exprimat: “Cu acesta se va începe, domnule director – acesta va fi primul “stadion de zăpadă” … până le vom vedea pe celalalte!” Nu are nevoie de cine ştie ce…! Acesta nu necesită transport pe cablu decât nişte linii de teleschi, baby schi… dac-ar fi după mine cu acesta a-şi începe… şii, este cel mai apropiat de Voineasa! … O sa vedeţi schitele şi calculele mele, unde vor fi incluse numarul de locuri/mp de pistă, în spaţiile de cazare şi servit masa. Numai Voineasa şi Vidra pot oferii aşa ceva!” …
După 10 ani am primit o scrisoare de la domnul inginer Gologan: “Dragă Domnule Sporiş – Să şti că scriu direct, căutând să-mi exprim sentimentul pe care-l încerc în aceste clipe vis-a-vis de oferta pe care ne-o pune la dispoziţie, pentru turismul de iarnă, zona Obârşia Lotrului, Vidra şi Voineasa.
La Bran când ne-am întâlnit acum am avut impresia următoare:
– Că-mi atribui calităţi, în mod oarecum exagerat;
– Că aperi cu prea multă exagerare ideea valorificării
zonei d-vs. Adică că ai fi oarecum dur în exprimare.
Şi azi după-masă mi-am adus aminte de problema de mai – sus şi m-am apucat să caut proiectul (faza studiu) pe care l-am întocmit în iulie 1991, ajutat fiind, în recunoaşterea terenului, chiar de d-ta. L-am găsit stivuit în arhiva mea, în ordinea în care a fost predat. Şi iată starea sufletească pe care o încerc acum, după ce l-am răsfoit:
1. Eu am întocmit acest studiu?! Măi da Sporiş n-a exagerat deloc, cu
aprecierile la adresa mea.
Doamne, da cum este posibil ca după peste 10 ani, cei în drept, să nu fi dat curs demarării valorificării acestei zone minunate, poate unice în lume, pe linie de turism de iarnă, într-o soluţie deosebit de originală.
2. Eu în locul lui Sporiş numai că nu-i înfruntam pe cei din Ministerul
Turismului la Prefectura Vâlcea, dar îi si “băgam în măsa” de incapabili ce sunt.
(Domnul ing. Horia Gheorghe Gologan, fusese informat de întâlnirea care avusese loc la Prefectura Vâlcea, a oamenilor din turism cu ministrul Dan Matei Agathon, la care am luat si eu parte. Am fost, cred, singurul din sala plină cu oamani de afaceri si directori din turism, care i-am pus 3 întrebări, cu reportofonul pe masă, ştiind că, domnia sa, lansase programele: “Super schi în Carpaţi” şi “Drumul mănăstirilor în Nordul Moldovei” – programe care s-au finalizat cu iluminarea pentru nocturnă a partiei din Predeal şi cu mănăstirile…? Acestea erau deja arhicunoscute făcându-li-se reclamă din perioada regimului trecut – întregul Litoral al Mării Negre era plin de panouri publicitare cu îndemnuri de vizitare a mănăstirilor din Nordul Moldovei. Prima întrebare a fost aceea că: dacă domnia sa are cunoştiinţă de, Proiectul “stadioanelor de zăpadă” din Valea Lotrului, în număr de 17 şi cu tot atâtea mijloace de transport pe cablu. A umflat din umeri uitându-se la Domnul Comănescu, care conducea Prefectura, şi m-a întrebat: “dacă există un asemenea proiect, unde este?”. I-am raspuns că este la domnia sa în minister, la Direcţia pentru Cercetare şi Dezvoltare in Turism, la domnul director Vasile Glăvan! Mi-a răspuns că: “am desfinţat această direcţie şi pe Glăvan l-am dat afară!” M-a lăsat interzis…!; A doua…: dacă a văzut mănăstirile noastre din nordul judeţului şi dacă da, “cu ce sunt superioare cele din Nordul Moldovei faţă de-ale noastre? Răspunsul a fost că, ale noastre nu au infrastructură de 3 stele! I-am replicat că, nu le văzuse. A treia întrebare a fost legată de susţinerea materialelor de promovare – ghiduri, hărţi ş.a. Întregul dialog, cu domnul ministru, a fost înregistrat şi publicat în Revista “ROMÂNIA TURISTICĂ”). Va urma…
{ 2 comments… read them below or add one }
Turismul de iarna în Valea Lotrului
(Muntele Puru – Coasta Benghi)
Partea a patra
…Bineînţeles că, întâlnirea cu domnul ministru Dan Matei Agathon, de la Prefectura Vâlcea, s-a încheiat cu promisiunea că echipa domniei sale va face o vizită în Valea Lotrului pentru a vedea la faţa locului cele expuse de mine. Aşa s-a şi întâmplat. În dupăamiaza aceleiaşi zile, întreaga suită ministerială a pornit spre Valea Lotrului, numai că, excursia acestora s-a încheiat cu câţiva zeci de kilometri mai aproape, la restaurantul Lotru (cunoscut, în vorbirea curentă a localnicilor mai în vârstă, sub denumirea de, “Sus la Cartacai”, după numele primului director al Staţiunii, Traian Cartacai) aflat în Staţiunea Voineasa. “Piedica”, de a merge mai departe, le-a fost pusă de Dănut Moldoveanu – directorul Staţiunii, care s-a întreţinut cu aceştia până târziu în noapte, înspre dimineaţa zilei următoare. Aşa s-a încheiat “vizita de lucru” în Valea Lotrului, a domnului ministru Agathon si-a suitei sale. Acest ministru, până la încheierea mandatului său, cu toate promisiunile făcute oficialilor vâlceni, nu a mai ajuns niciodată, în Valea Lotrului, şi cu atât mai puţin, în arealul descris de mine, atunci, la Prefectura Vâlcea, cu privire la domeniile schiabile care au facut obiectul studiului de amenajare a unor “stadioane de zăpadă” în Munţii Latoriţei. Legat de acest subiec, la unul dintre Târgurile de Turism organizate la Romexpo, l-am abordat din nou pe domnul fost ministru , care ţinea o conferinţă de presă (aveam calitatea de redactor şef al revistei “România Turistică), legat de subiectul în cauză – realizarea unor stadioane de zăpadă în Munţii Latoriţei. Imi amintesc că, după câteva schimburi de replici, răspunsul domniei sale a fost: “ avem în vedere, în viitorul apropiat, să sprijinim şi în zona amintită de dumneavoastră, dezvoltarea turismului de iarnă prin programul “Super Schi în Carpaţi”. În afara Predealului, care a beneficiat de o instalaţie de nocturnă pentru iluminarea partiei de schi de pe Clabucet şi a telegondolei din Buşteni, de acest program nu mai am cunoştiinţă de altele. Bineînţeles că, de la acea promisiune, a trecut peste un deceniu până a se realiza ceva şi în Valea Lotrului, în ramura turismului de iarna, aceasta materializându-se în domeniul schiabil “Ski Resort Transalpina” (vom reveni… în numerele viitoare).
In această, cea de a treia zi de prospectare a unor zone pretabile pentru amenajarea unor “stadioane” pentru sporturi de iarnă, am condus echipa Direcţiei de Cercetări şi Dezvoltare în Turism, în zona Muntelui Puru şi Coasta Benghi. Am plecat din Staţiunea Vidra, cu maşina de teren ARO, a Ministerului Turismului, pe acelaşi traseu, până la un punct, parcurs în ziua trecută, prinzând drumul forestier ce pleacă din Curmătura Vidruţei spre creasta superioară a Munţilor Latoriţei. unde am făcut joncţiunea cu “Drumul Strategic”, care leagă satul Valea Măceşului (Voineasa) de Şaua Ştefanu (1915 m). Drumul, relativ precticabil doar pentru maşini de teren, urmăreşte îndeaproape, după câţiva kilometri de la plecare din Valea Lotrului, întreaga creastă a muntelui. “Strategica e de vis, ca peisaje o spun fără să greşesc: e cea mai PITOREASCĂ zonă de mtb din ţară, aici avem un COLŢ de rai.” (sursa: dumitrel marius blogspot 2013/08 – creasta-latoritei-poate-cel-mai-frumos.)
Punctul de întâlnire a drumului, pe care am urcat, cu drumul de pe creastă se află în golul alpin dintre Muntele Mogoşu şi Fratoşteanu. Din acest punct, de belvedere peste crestele munţilor aflaţi la nord de Curmătura Vidruţei (1572 m) şi cei dinspre sud, ai Căpăţânii – aripa vestică şi ai Parângului – aflaţi dincolo de Curmătura Olteţului (1615 m), drumul ne conduce spre vest, pe versantul sudic al Muntelui Mogoşu, în imediata apropiere a vârfului acestuia (1958 m) şi a Vf. Pietrile (1881 m) unde coboară uşor spre Şaua Pietrile. Aici, drumul întâlneşte poteca, marcată cu cruce roşie, ce urcă, pe versantul sudic al muntelui, dinspre Lacul Petrimanu (1130 m) şi din partea cealaltă, ce urcă pe versantul nordic al muntelui din Coada Vidruţei (1320 m). Aceasta, este principala şi cea mai scurtă legătură, perpedes, între Cabana Tudor, aflată pe malul drept al Lacului Petrimanu din Valea Latoriţei şi Staţiunea Vidra, aflată pe malul drept al lacului cu acelaşi nume, aflat pe cursul superior al râului Lotru. Din acest principal punct de întâlnire al traseelor montane – hotar între Muntele Pietrile şi Muntele Puru, “Drumul Strategic”, pe care noi ne aflăm, îşi continuă traseul, în urcuş de această dată, ocolind pe faţa sudică Vf. Puru (2049 m – al treilea ca înalţime din întreaga creastă a Munţilor Latoriţei), odihnindu-se, pentru ultima oară, până a ajunge, în Şaua Ştefanu, pe platoul din Coasta Benghi, la cota de 1962 m. “…un drum pe o creastă lină şi înaltă aflat la mare altitudine, cu barajul Vidra la picioare şi care alunecă spre înălţimile Parângului. Mă repet, dar chiar aşa e: avem un COLŢ DE RAI în INIMA OLTENIEI la 2000 de m altitudine!!!” (sursa: dumitrel marius blogspot 2013/08 – creasta-latoritei-poate-cel-mai-frumos.)
La coborârea din ARO (maşina noastră de teren, o adevărată capră neagă, care de la plecarea din Şaua Pietrile până aici a sărit din piatră în piatră, uneori încălecând viroage adânci săpate de şuvoaiele repezi formate de desele ploi torenţiale, care vara, la munte, vin pe neaşteptate, ca din senin,), doar ce-l auzim pe d-nul Horia Gh. Balaban: “Fantastic! Aici, va fi o pârtie de schi fond… de toată frumuseţea! De acolo de sus, din vârful acela (Vf. Bora, 2055 m) şi până jos de unde noi am început urcuşul, şi de acolo până dincolo de Fratoşteanu, va fi cea mai lungă pârtie de schi fond din România şi chiar din Europa… si de aici zeci de pârtii care vor umple muntele! Nici austriecii si nici elveţienii nu au aşa ceva! Bravo Sporiş! Ne-ai adus unde trebuie! Avem de muncă…! Tu şti “Drumul Albastru” ? …ăla, marcat cu banda albastră, pe care am coborat noi din Postăvaru a doua zi după ce ne-am întors de la Bran! Pot spune că e aproape un copil mic pe lângă ce avem aici! De dincolo de Şaua Ştefanului, de sus de pe platoul Cărbunelui din Parâng şi până dincolo de Fratoşteanu si Chica Lupului, unde diferenţele de nivel, raportate la distanţă, sunt relativ mici, poate fi cel mai lung traseu pentru schi de tura din Romania! Nu gasesti aşa ceva – un asemenea relief montan nici unde în Europa, care sa-ţi permită “amenajarea” unei asemenea piste pentru turismul de iarna! Aceste aprecieri, făcute de unul dintre cei mai mari specialişti în domeniu, ne-a lasat fără cuvinte. Nici d-nul director Vasile Glăvan nu a mai scos niciun cuvânt, ca nu cumva să-l contrazică! Toate aceste considerente aveau a fi materializate în “Studiul de proiect pentru turismul de iarna în Munţii Latoriţei şi Parâng”, materiale care aveau a sta la baza viitoarelor proiecte pentru amenajarea “Stadioanelor de zăpadă”, aşa cum îi plăcea D-lui Horia să le denumească din franţuzescul – “Stade de neige”.
Târziul ne-a prins, în după-amiaza aceleiaşi zile, sus pe platoul Cărbunele, făcând fotografii cu soarele înspre apus, acolo unde urma sa dispară dincolo de Lacul Câlcescu şi Şaua Piatra Tăiată. Seara ne-a prins pe terasa cabanei lui Ninel, de la Obârşia Lotrului, unde ne făceam planuri pentru a doua zi, unde urma să ne întoarcem în acelaşi loc de unde placasem cu puţin timp înainte.
Coborârea din Vf. Puru spre Cantonul Puru – aflat în prelungirea nordică a muntelui, spre Lacul Vidra, în imediata apropiere a acestuia, urma să o facem perpedes, fără maşină, în ultima zi a periplului nostru montan. Va urma…
Gheorghe SPORIŞ
Comemorare, la 60 de ani – CONSTANTIN BRÂNCUȘI
Mănăstirea Lainici
Ceremonie religioasă la Sfânta Mănăstire Lainici (din Valea Jiului), în judeţul Gorj, închinată memoriei “părintelui sculpturii moderne”, Constantin Brâncuşi, la 60 de ani de la trecerea sa în nefiinţă (16 martie 1957). Aşa cum afirma, în cuvântul său, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul lăcaşului, “a devenit, deja, un obicei ca Sfânta Mănăstire Lainici să găzduiască o astfel de ceremonie”, pentru cinstirea “marelui artist universal”, Constantin Brâncuşi (venit pe lume, în Hobiţa Gorjului, la 19 februarie 1876), la care s-au aliniat şi vâlcenii. Iniţiativa de participare, la comemorarea “fiului Gorjului”, aparţine prof. Ştefan Stăiculescu – unul dintre bunii cunoscători ai vieţii şi operei artistului. – cel de care, de-a lungul multor ani, prin funcţia ce a deţinut-o în fruntea Complexului Cultural Naţional “Constantin Brâncuşi” a depins, într-o mare măsură, destinele Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”, de la Târgu Jiu, din care fac parte ingalabilele opere brâncuşiene: “Masa Tăcerii” şi “Poarta Sărutului”(aflate în Grădina Publică) şi “Coloana Infinită” (ridicată în Parcul Coloanei, situat în imediata apropiere a intrării dinspre Râmnicu Vâlcea).
Evenimentul comemorativ, care a avut loc în biserica mare a mănăstirii, a început, aşa cum este tradiţia, cu o slujbă de pomenire şi parastas închinate marelui dispărut. Ceremonialul de pomenire a fost oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu părintele exarh Ioachim Pârvulescu, care după săvârşirea parastasului, în amplul său discurs, a scos în evidenţă latura creştin-ortodoxă (moştenită de la parinţii săi naturali, din Hobiţa) nepierdută întraga viaţă contrar petrecerii acesteia, în a doua parte a vieţii, departe de ţară şi locurile natale, acolo unde şi-a aflat şi obştescul sfârşit – la Paris, unde a fost şi înmormântat, în Cimitirul Montparnasse.
La evenimentul de la Mănăstirea Lainici au participat, personalitaţi ale vieţii culturale şi spirituale, admiratori ai operei brâcuşiene, publicişti ş.a. din Gorj, Vâlcea, Hunedoara. O parte dintre cei prezenţi, mai avizaţi şi buni cunoscători ai operei şi vieţii “marelui artist universal”, a ţinut fiecare, după amplul discurs al părintelui stareţ, în câteva cuvinte să-şi exprime ataşamentul faţă de valorile universale de patrimoniu rămase omenirii după trecerea în nefiinţă a marelui dispărut, desprizându-se sentimentele şi regretul că o bună parte dintre acestea puteau să rămână patrimoniului naţional şi somnul de veci să şi-l petreacă în ţărâna românească.
Redăm, în continuare, câteva idei desprinse din cuvântul fiecăruia…
Părintele stareţ Ioachim Pârvulescu – “…sufletul este nemuritor şi veşnic. Omul când moare, pe pământul acesta, se naşte veşnicia, prin urmare, se naşte pentru totdeauna în împărăţia lui Dumnezeu. În cealaltă dimensiune, în atemporal şi aspaţial, şi aşa, mai ales Brâncuşi, el, parcă, a dus pur şi simplu această aspaţialitate şi atemporalitate, pe cea care a atins-o pe pământ. Pur şi simplu, dacă trascendentul a făcut imanent – metafizicul l-a făcut fizic şi a făcut pe oameni să cunoască, să guste puţin din plascedenţa divină, prin ce-a creat El. Părintele Stăniloaie, spunea foarte frumos, că omul merge, mai ales cel care a fost mare artist şi mare creator, în lumea aceasta, merge cu operele sale dincolo de veşnicie, pentru că el, nu poate să stea, pentru că, deja i-a dat un talant şi-a început să creeze şi dă din el, nu încetează, acest izvor este infinit, pentru că, Dumnezeu este infinit, cunoaşterea este infinită, dragostea este infinită, şi-această predispoziţie şi această dorinţă a omului spre divin este infinită, şi omul mai departe se duce în veşnicie şi crează mai departe veşnicia. Fiecăruia dintre noi, oamenii, Dumnezeu ne dă un talant, aşa cum spune Evanghelia, la unu ne dă unu, altora doi, trei, cinci, zece, la alţii mai mulţi, unii înmulţesc talanţii alţii nu-i înmulţesc… iacătă Brâncuşi a făcut din câţi talanţi i-a dat Dumnezeu a făcut o infinitate de talanţi – iată că, el, rămâne în memoria omenirii şi veşniciei. Deja s-a inveşnicit prin ceea ce a făcut el şi pentru noi, mai ales cei din partea Olteniei este o cinste deosebită ca suntem nascuţi în pragul acestui mare Om al lui Dumnezeu şi beneficiem de ceea ce a făcut bine şi beneficiat şi el, pentru că omul, în general, unde se naşte, unde trăieşte are o legătură cu zona respectivă cu locul respectiv, şi-atuncea noi toţi ne regăsim, conglăsuim, convieţuim şi penetrăm cu duhul lui Brâncuşi. El, este prezent în această zonă şi cei care-l respectă pe acest mare părinte al sculpturii moderne şi cei care-l respectă intră în comuniune cu el, pentru că, fiecare om, are în el acest respect pentru cel dispărut. Brâncuşi, când a făcut Coloana, în drumul său, se oprea la Mănăstire (Lainici), pentru a-şi face rugăciunea de ajutor către Dumnezeu să-l ajute să infaptuiască ce şi-a propus… şi să facă Bunul Dumnezeu să ne întâlnim cu toţii în Împărăţia lui Lui şi să mai facem prăznuirea şi pomenirea în toţi anii de-acuma încolo pentru că, face parte din dragostea lui Dumnezeu…”
În continuare, părintele stareţ, a rugat pe domnul prof.univ.dr. Moise Bojincă, preşedintele Fundaţiei “Casa Brâncuşi-Hobiţa”, să prezinte evenimentul, oamenii şi instituţiile implicate în acesta.
“… comemorăm, prăznuim astăzi pe cel care a pus România pe harta lumii – pe inegalabilul Constantin Brâncuşi. Realizarea acestui eveniment a fost posibilă ca urmare a inițiativei Fundaţiei “Casa Brâncuşi-Hobiţa”, de la Peștișani, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Peștișani, al cărei reprezentant se află aici, în parteneriat cu Consiliul Județean și cu contribuția efectivă a Sfintei Mănăstiri Lainici. Se pune problema de ce am ales să facem prăznuirea aici, la Lainici, și de ce într-un lăcaș de cult!?, pentru că, în primul rând, Brâncuși a fost un credincios cu adevărat, slujind strana bisericilor permanent, în toată viața sa; în al doilea rând, pentru faptul că, totdeauna el a gândit și s-a îndumnezeit, s-a curățit permanent crezând în divinitate, și nu în ultimul rând, drumul „Coloanei fără de sfârșit” a trecut prin Lainici. De aici și-a luat harul din care a realizat monumentala opera… Cei care au venit astăzi, aici, simt cu adevărat ceea ce trebuie să simtă pentru Constantin Brâncuși. Este adevărat că, la nivelul județului (Gorj) și numai la nivelul județului, sunt o serie de manifestări făcute pentru comemorarea lui Brâncuși. Consider că, autentica comemorare este aici, este în biserică… Îmi revine sarcina să mulțumesc tuturor celor care sunteți astăzi prezenți, în biserică…” În continuarea cuvântului său, vorbitorul a considerat necesar, pentru cunoaștere, a nominaliza pe cei prezenți, după cum urmează: „Consiliul Local Peștișani este reprezentat de domnul Mitică Diaconescu, care a făcut un gest extraordinar aducându-l și pe poetul Nicolae Dragoș, care a ținut cu tot dinadinsul să fie alături de noi; membrii Consiliului Fundației „Casa Brâncuși-Hobița”, e vorba de domnul director Cornoiu Petre, domnul ziarist Predoșanu, avem pe domnul președinte Mocioi (Ion), care este, începând cu data de 19 februarie este și președintele Forumului Cultural „Brâncuşi”. Urmând exemplul Grupului (Forumului Cultural) de la Râmnic am propus și s-a aprobat constituirea din acest an a unui Forum Cultural „Brâncuși”, de care, firesc, cel mai competent dintre noi de a-l conduce nu este altul decât domnul prof. univ. doctor în brâncușiologie, Ion Mocioi… prezent din zona Peștișanilor, domnul director Bojincă; colegul și prietenul meu și-al domunlui Cornoiu, domnul Florian Văideianu (scriitor, de succes, Tismana, Gorj) – prezent aici ca și la toate manifestările noastre. Mă bucur de faptul că-i avem printre noi pe domnul primar al localității Baru și pe directorul Parcului Național „Defileul Jiului”, domnul Șerban, care și-au găsit timp pentru cinstirea acestui eveniment. L-aș ruga pe domnul Stăiculescu să prezinte grupul de le Râmnic… acestă manifestare este realizată de doi poli: polul Gorjului și polul Râmnicului. Vom face o uniune și mai puternică între noi… de așa manieră să se simtă întradevăr că, noi știm să ne respectăm înaintașii, știm să ne respectăm tradiția și-n același timp, știm să fim demni.”
De la Vâlcea au fost prezenți:; Mihai Sporiș – liderul Grupului de le Râmnic; Eugen Petrescu – președintele Fil. Cultul Eroilor „Regina Maria”, Vâlcea; preotul Nicolae State-Burluși, Ștefan Stăiculescu, Iulian Comănescu, Gheorghe Cărbunescu, Gheorghe Sporiș,– membrii ai Forumului Cultural al Râmnicului. D-nul Săiculescu a mai prezentat pe, domnul Ovidiu Rizopol –autorul Caietelor „ Petro Aqua”, în care descrie „Istoria realizării Coloanei Infinite în Atelierele Centrale Petroșani’, volumul de 100 de pagini este semnat de Ovidiu Rizopol și include un capitol special dedicat scrisorilor schimbate între Constantin Brâncuși și inginerul Georgescu Gorjean, în perioada august-noiembrie 1937, atunci când Coloana Infinitului a fost turnată în fontă la Petroșani.”, domnii: Ion Frântu din Vâlcea, Ion Florescu, Mitică Stârcea, Cristinoiu Luminița din Târgu Jiu, ș.a. D-nul Ștefan Stăiculescu, în scurtul său discurs, a ținut să citeze dintr-o carte scrisă de Honore de Balzac, despre Napoleon Bonaparte: „Corsica, o insula mica dar a făcut Franța mare! Eu spun, Hobița, un sat mic dar a făcut România mare, prin acest Brâncuși!… acum 10 ani, o parte dintre cei de aici, eram la Paris la comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Brâncuși, Dumnezeu așa a făcut ca să facem comemorarea asta aici…”
Am desprins din cuvântul doctorului în brâncușiologie, domnul Ion Mocioi, legat de admirația și aprecierea, pe plan mondial, a operelor de artă sculpturală lăsate moștenire, de Constantin Brâncuși, la Târgu Jiu, și cu totul special, despre:… „Coloana Infinită” – cel mai important monument de artă de pe mapamond din toate vremurile, așa cum este socotit de marii cercetători ai vieții și operei sale… Brâncuși, prin operele sale, este purtătorul de cuvânt al României pretutindeni, și mă bucur, că azi. pe tot mapamondul se vorbește despre Brâncuși. Din Asia, de unde sunt cei mai mulți cercetători ai operei sale, peste Europa până în America el este astăzi rostit prin numele său și prin recunoașterea numelui său în artă. Este cel mai mare sculptor al omenirii… el a fost legat de popor și a trăit, cu gândul, pentru poporul său și n-a uitat că, sinteza operei sale să fie trimisă la Târgu Jiu…”
Istoricul Eugen Petrescu, a dăruit, părintelui stareț al Manastirii Lainici, din partea Centrului de Cercetări Istorice „preot Dumitru Bălașa”, al Asociației Naționale „Cultul Eroilor” și-al lui personal, ca autor, două volume de cărți intitulate: „Gherasim Cristea, 1914-2014” – dedicate Înalt Preasfițitului Arhiepiscop al Râmnicului și „Veniamin Micle – documentar bibliografic” – unul dintre cei mai mari istorici ai Bisericii Ortodoxe Române, preot monah la Mănăstirea Bistrița și cunoștință apropiată a părintelui stareț.
Dr. ing. Mihai Sporiș – bun cunoscător al vieții și operei marelui sculptor, participant activ, în ultimii ani, la toate manifestările care au avut loc pe teritoriul României și în mod cu totul special la cele organizate pe teritoriul județului Gorj – de unde și-a luat zborul viitorul autor al „Măiastrei”, în cuvântul său, a adus mulțumiri obștii Mănăstirii Lainici „pentru această prăznuire de excepție” la împlinirea a 60 de ani de la trecerea sa în neființă. Am reținut din cuvântul vorbitorului: „Mă gândesc că Brâncuși este întradevăr un om universal, dar mă mai gândesc că, în această lume largă este prăznuit, la 60 de ani de la trecerea la cele veșnice doar aici! Mă uit în preajma noastră,în lărgimea Grădinii Maicii Domnului și constat că, zilele acestea, institutional, sărbătorim „francofonia”. Stau și mă gândesc, câți cetățeni francezi, într-o reciprocitate, se vor aduna azi la Montparnasse să dea o cinstire locului unde s-a înveșnicit trupul marelui sculptor? Și mai încerc o bucurie! Astăzi, aici, s-a confirmat public, constituirea cu mai puțin de o lună în urmă a Forumului Cultural, de la Peștișani, „Constantin Brâncuși”. Nicăieri, un om trecător prin lumea asta nu este mai bine pomenit decât la el acasă. Iată de ce aducem încă odată mulțumiri, pentru că, Lainici, chiar de anul trecut vrea să se consacre și e bine că se întâmplă lucrul acesta. Se pomenea aici de intersecția imanenței cu transcendența. Aici va fi trecut, orizontal, „Coloana”, ca să se ridice – simbol al nesfârșirii felului nostrum de a fi. Sunt convins că, în trăirea celor înalte, lumea de aici, din Grădina Maicii Domnului, de aproape din Gorj, de la Lainici, este mult mai aplecată, mult mai în firea lucrurilor, față de lumea asta planetară într-o secularizare fără, fără precedent!…”
Evenimentul omagial, desfășurat în monumentala biserică cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domunului”, a fost încheiat de Prea Cucernicul Părinte Nicolae State-Brâncuși, de la Vâlcea, care, în cuvântul său, a ținut să-și aducă omagiul cuvenit, la împlinirea celor 60 de ani de la trecerea în neființă, departe de țară, a celui mai mare „sculptor modern al omenirii”, Constantin Brâncuși, originar dintr-un sat mic cu răsunet mare, cu numele de Hobița, din Gorj, România. Ca și cei din-îninte vorbitori, a adus mulțumiri gazdelor pentru selecta organizare a importantului eveniment. Nici nu se putea o altfel de comemorare, pentru o asemenea mare personalitate, care s-a numit Constantin Brâncuși. Ultima parte a evenimentului, la sugestia-invitația părintelui stareț Ioachim Pârvulescu, s-a desfășurat în frumoasa și încăpătoarea Trapeză a Mănăstirii Lainici – loc unde s-a putut vorbi,.. în comemorare, lucruri știute și mai puțin știute, despre cel care a fost și este „părintele universal al sculpturii moderne” – Constantin BRÂNCUȘI.
Gheorghe SPORIȘ