Motto: „Jumătate din răul făcut pe această lume este din cauza oamenilor care vor să se simtă importanţi” (George Eliott).
Câţiva amici şi cunoştinţe mi-au relatat că, în urmă cu câteva zile, Gheorghe Smeoreanu, la emisiunea sa de la Televiziunea VTV m-ar fi „luat în tărbacă” fiindcă Primăria Râmnicului a finanţat publicarea unui volum omagial cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la naşterea mea (1 ianuarie). În cadrul aceleiaşi emisiuni, acelaşi Ghe. Smeoreanu, dar şi Liviu Popescu, au afirmat cu mare aplomb că ei habar n-au cine sunt, ceea ce a fost o minciună sfruntată. Dar, să le luăm pe rând.
La prima acuzaţie – că cine sunt eu pentru ca primăria să dea bani pentru un volum omagial – îi voi răspunde lui Ghe. Smeoreanu că da, ştiam că prietenii mei îmi pregătesc un astfel de volum, dar habar n-am avut cine l-a finanţat, eu intenţionam să cumpăr 10 exemplare iar celelalte să fie cumpărate de cei care au dorit să-mi facă o astfel de surpriză, ca şi de alţii, evident. Surpriza cea mai mare a fost pentru mine, faptul că editorul şi îngrijitorul acestui volum mi-a dat 7 exemplare fără să-mi ceară bani pe ele. Abia după sărbătorirea zilei mele de naştere cu câţiva prieteni apropiaţi, am aflat întâmplător de la dl. viceprimar dr. chim. Gheorghe Ioniţă, că Primăria Râmnicului a sponsorizat publicarea. Apropo de acest volum, profit de ocazie pentru a mulţumi celor care au aprobat această sponsorizare, precum şi îngrijitorului acestui volum aniversar fiindcă lucrarea poate fi un exemplu pentru felul în care ar trebui să arate astfel de producţii editoriale, şi-ii mulţumesc pentru asta prietenului meu Eugen Petrescu, directorul editurii cu acelaşi nume şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” – Filiala Vâlcea. În context, vreau să precizez pentru cei care se tot revoltă că Forumului Cultural al Râmnicului i se dau de către primărie bani cu nemiluita, că doar o parte din acei bani revin în realitate Forumului pentru publicarea revistelor „Forum V” şi „Studii vâlcene”, cea mai mare parte dintre ei revenind unor persoane fizice, oameni de cultură care vor să-şi publice cărţile şi care nu pot primi personal aceşti bani, ci ei sunt viraţi prin contul Forumului Cultural în contul editurii care s-a angajat să publice cartea pentru care s-a solicitat sponsorizarea.
În cea de-a doua chestiune, cum spuneam, atât Ghe. Smeoreanu cât şi L. Popescu au minţit cu neruşinare că habar n-au cine sunt, că nici n-au auzit de mine; ah, da, ştiu – probabil ei au vrut să sublinieze faptul că pentru ei nu valorez nici două parale în plan cultural, doar ei şi mai ales primul, sunt oameni de cultură, restul sunt toţi nişte terchea-berchea. De altfel, de la Ghe. Smeoreanu mă aşteptam la aşa ceva, dat fiindu-i caracterul cel puţin îndoielnic dacă nu, de cele mai multe ori – josnic, dar m-a surprins atitudinea lui L. Popescu, pe care-l credeam mai cu scaun la cap şi mai cu bun simţ; ei, se vede treaba că m-am înşelat în privinţa lui şi acum nu sunt decât furios pe mine fiindcă, în general, nu mă înşel în privinţa celor cu care am de-a face. Şi, ca să termin cu L. Popescu, în 2010, am scris un material dur în care-l făceam impostor, alături de prietenul meu Ion Soare, Sorin Oane, Liliana Beu şi Lucian Marin, fiindcă, în calitate de corespondent Agerpres a publicat în mai multe ziare („Curierul de Râmnic”, 7 sept. 2010; „Impact real”, 20-26 sept. 2010; „Ziarul de Vâlcea”, 23-26 sept. 2010) faptul că la Titeşti au făcut ei „descoperirea secolului” – nici mai mult nici mai puţin decât… „mormântul lui Mislav, tatăl lui Seneslau”… Ca să n-o mai lungesc – totul era o mare minciună, piatra aceea inscripţionată din Dosu’ Dealului fiind cunoscută de mine de zeci de ani de zile, ca să nu mai vorbesc de localnici, Telu Popescu (coleg cu mine de liceu), Dem. Moţoc, Doru Moţoc, fiind chiar studiată de istorici şi arheologi cu mulţi, mulţi ani în urmă; ba, mai mult, pentru că a urmat un mic scandal, în care Ion Soare a picat nevinovat căci i-a spus lui L. Popoescu să nu se repeadă să publice „marea descoperire” a lor, Doru Moţoc a demontat toată şarlatania într-o emisiune, chiar la VTV, prezentând nişte poze superbe, deşi alb-negru, cu acea inscripţie (care se vedea mult mai bine, nefiind atât de degradată ca astăzi), făcute pe vremea când era student şi chiar de pe vremea când dl. şi viitoarea doamnă Tamaş erau în practica studenţească acolo (anii ’50!). Am avut apoi surpriza ca la lansarea cărţilor mele „Viaţa ca o provocare” şi „America e de vină, trăiască America!”, să participe şi L. Popescu şi, la sugestia lui Ion Soare, care m-a asigurat că nu este supărat pe mine, i le-am dăruit şi lui cu mare plăcere. De atunci, L. Popescu a fost întotdeauna foarte deferent cu mine şi, tocmai de aceea, m-a mirat foarte tare atitudinea lui faţă de mine în emisiunea lui Ghe. Smeoreanu. Bietul de el, s-o fi fâstâcit şi n-a îndrăznit să-l contrazică pe acest Goebbels al culturii vâlcene!
Şi acum să trecem la Goebbels-ul nostru, un individ de o aroganţă colosală şi pentru care tot ceea ce nu înţelege sau nu ştie, automat – nici nu există! Pe vremea când toţi tremurau în faţa „generalului” Roibu, eu n-am ezitat să-i „sar la beregăţi”, nu de alta, dar m-a înfuriat cumplit faptul că el încasa anual miliarde „din drepturi de autor”, adică din brevete, când eu din 20 de brevete cesionate OLTCHIM-ului, dintre care 15 au fost aplicate, doar 3 mare şi lat mi-au fost plătite! Culmea era că Roibu a încasat miliarde pe o groază de brevete fictive, aiuristice, care n-au fost niciodată aplicate (legea spune că autorii unui brevet aplicat pot fi recompensaţi cu max. 10 % din beneficiul realizat într-un număr de ani de aplicare, de obicei 3 sau 5), brevete ticluite în cea mai mare parte la birou, fără nici un fel de cercetare, de către un securist de pe la ICECHIM, unul Receanu (apropo, când în ţara asta de lichele şi de secături s-a ales praful de cercetare, cloaca securistică ICECHIM rezistă, de ce oare?); şi apoi, este cunoscut faptul că Roibu n-a scris în viaţa lui un brevet iar lucrarea de doctorat şi-a cumpărat-o cu banu’ jos, ca „tanti Leana”, şi asta pentru bunul motiv că n-a făcut în viaţa lui cercetare şi habar n-are cu ce „se mănâncă” domeniul! Ei bine, pe atunci, când şi madam Tudor avea „un cui” împotriva lui Roibu şi-ii ceruse lui Ghe. Smeoreanu să „dea” în el la VTV iar eu comentam asiduu articolele apărute în „Criterii politice”, tocmai Goebbels-ul nostru m-a căutat să mă ia ca aliat în bătălia ce-o dădea cu „generalul” Roibu! Mai mult, i-am dat cele două cărţi ale mele, menţionate mai sus, iar el m-a invitat la emisiunea sa unde mă aşteptam să mă provoace să fac dezvăluiri despre Roibu, dar nu, am discutat numai despre romanul meu „Viaţa ca o provocare”. Bineînţeles că, în stilul lui caracteristic, goebbelsian, a încercat în câteva rânduri să mă „încuie”, dar eu i-am retezat-o scurt de fiecare dată; în fine, văzând că „n-are cu cine”, a lăsat-o baltă…
Ei bine, acum acest domn se face că nu mă cunoaşte şi-şi permite să mă muşte de fund. Şi pentru că şi-a permis să mă desconsidere, îmi permit şi eu să-i zic câteva, aşa – „de la obraz” (sper să nu-l aibă prea gros, şi să mai înveţe câte ceva, şi în special – să nu-şi mai desconsidere semenii şi să nu se mai creadă „mare sculă pe basculă”!) când de fapt, el nu e decât un lătrău slugarnic, un mercenar de presă.
Vă mai amintiţi că Mircia Gutău a fost făcut „cetăţean de onoare al Râmnicului” pe când era în puşcărie? Ei bine, iniţiativa acestei „faceri” a avut-o Ghe. Smeoreanu! Au venit şi la mine să-mi dau adezuinea unii, dar i-am trimis la plimbare. Culmea este că oameni de cultură, integri, cu scaun la cap, au semnat – spre ruşinea lor, îmi permit să le spun! Mai mult, Ghe. Smeoreanu şi Tiberiu Pârnău (care, apropo, îmi preia fără să mă întrebe comentariile mele de pe internet şi le transformă în articole pe care apoi le publică în „Ziarul de Vâlcea”!) au scris şi o carte în care au „demonstrat” ei cât de nevinovat este M. Gutău (ai, nu, zău?)! Dar, după o vreme – ce să vezi, „s-a stricat căruţa”… Gheorghe şi cu Mircia au început să se bălăcărească ca (cacofonia este inevitabilă, chiar binevenită dacă mă gândesc la „damful” emanat ce cei doi în bălăcăreala lor ţigănească!) la uşa cortului prin ziare şi-n spaţiul virtual. Ei, fraţilor, ce părere aveţi despre Gheorghe? (Nu mă leg de M. Gutău că n-am de ce; mă miră totuşi că având ştampila „puşcăriaş” pe cazier mai crede că mai poate însemna ceva în politică, dar, mai ştii – în ţara asta de lichele şi de secături este posibil orice!). De parcă nu la Caracal s-ar fi „răsturnat căruţa cu proşti”, ci la Râmnicu Vâlcea! Şi, pentru asta, ni s-a dus buhul! Acesta este Ghe. Smeoreanu (între multe altele!), acest Goebbels al culturii vâlcene care-şi permite să ia pe toată lumea „în tărbacă”, să dea verdicte, să se pretindă „ăl mai tare din parcare”, să fie convins că toată omenirea se-nvârte-n jurul lui şi să se minuneze că noi, muritorii de rând, nu sărim să-i pupăm picioarele atunci când binevoieşte să-şi plece privirea asupra noastră!
Şi, încă ceva şi închei. De bine de rău, eu nu mi-am câştigat existenţa pupând în fund pe oricine mi-a aruncat un os de ros şi hănţănind toată ziua la televizor. Am muncit şi am dat din munca mea „păpică” la mii de oameni, deşi acum mă doare sufletul când văd că s-a găsit o „gloabă” ca Roibu care aşa de bine „a condus” (a se citi „a jefuit”) OLTCHIM-ul că s-a ales praful şi pulberea de el şi, implicit, de munca mea. De asemenea, eu oricând pot să fac ceea ce face unul cu pregătire umanistă, recte, un Ghe. Smeoreanu (fireşte, mai puţin să fiu o lichea şi o secătură), dar unul ca acesta niciodată nu va putea să facă ce-am făcut eu!
Nu-i doresc lui Ghe. Smeoreanu soarta lui Goebbels, dar un Nüremberg – da!
