Ne spune în cartea sa Emil Lungeanu, cu certitudinea profetului care citește cu ochii minții scriptura (veche și nouă!). Scriitorul își îngăduie erezia de-a cerceta scriptura și riscul pierderii împărăției din ceruri. Cartea/roman i-a apărut în 2021, la Editura „Antim Ivireanul” din Râmnicul Vâlcea, unde … patronul editurii lui „nenea” slujise pe pământ. Tot în 2021, la altă editură din Râmnic –Intol Press!-, apăruse romanul „Cartea cărților & Cartea vieții/Raiul este aici pe pământ” a lui TOSCHRIS, adică Petre Simion Cichirdan! Temerea pierderii celor de prea sus, contestate de cei de jos… devenise caducă. Tot dintr-o pornire cu cercetare, incitat de prietenul Titel Zărnescu, tot prin 2021, mă voi fi întrebat într-o carte ivită la aceeași editură Intol Press: „Roma milenară o problemă astăzi?” Ce încifrare ciudată a acestui an, 20-21(în spusa limbii planetare și a lumii noi!), privind ca un Ianus, după douăzeci de veacuri, ca două zeci de ani, de pe pragul dintre mileniile 2 și 3 creștine, cu dilematica întrebare a lui Hamlet, poate a lui Malraux, poate a lui Sienkiewicz, poate a noastră… Mâine anul se înnoiește? Din brazda plugușorului se va ivi din catacombe, purificată de cele grele, recolta cea nouă de lumină? Va păstra ea, după somnul de taină aceeași culoare a ochilor?
Cartea am primit-o în dar, ca pe un premiu special al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România/Filiala Vâlcea, de-a împreună cu o diplomă, semnată de acad. Mihai Cimpoi și Ioan Barbu-ziarist dinainte, și după apocalipsa noastră, din …89 (președintele de onoare și cel executiv, ai Salonului Național de Cultură și Artă: „Rotonda Plopilor Aprinși”, ediția a X-a, iunie, 2021… in memoriam Valeriu Anania). Pandemia (și asta o provocare planetară, și luptă dură împotriva invaziei intratereștrilor… virusuri!) m-a ținut departe de evenimentul cu reaprinderea anuală a… plopilor. Am primit darurile către sfârșitul anului și m-am pregustat din ele citindu-le aproape simultan cu romanul/dialog în versete cu Biblia, al lui Petre, și Simion pe deasupra , și a cărții cu… fuga-n Occident a unuia foarte realizat pe plaiul mioritic. Mă văd obligat să dau ecoul aici, după ce lui… Toschris îi voi fi răspuns, cum și doctorului… Radu Dobrescu/autor (al celei de-a doua carți, primită pentru … numitul premiu special al UZPR-ului local) , nu doar dintr-o obligație protocolară, ci pentru că, realmente, romanul mi-a provocat o bucurie neașteptată. Găseam în el, pe lângă cele ale scriitorului authentic, ce poate face artă dintr-o ficțiune inspirată, spiritul cartezian și luciditatea citirii dincolo de parabolă, alegorie, depășind toate barierele unei inchiziții mentale, cum este și căderea în habotnicie a unei bune părți a ortodoxiei răsăritene, ostilă unui ecumenism necesar (o și constată autorul… undeva!). Provocat de descifrarea revoluționării creștine avansasem ideea unei epopei…Pauliada, și concluzionasem că fără Imperiul Roman… revoluționarea creștină nu ar fi făcut din creștinism o religie mondială și din Roma …caput mundi. Apoi Pontifex Maximus…transferat dumnezeirii pământene, în cetatea eternă cu un Papă…, corespondentul direct al tuturor extratereștrilor din ceruri, prin chiar fișa postului, își avea propria putere și responsabilitate în concurență cu jandarmeria mondială și ea cu împăratul ei laic. Cum să nu fi observat scoborârea lui Traian de pe columna sa – pe care se pusese ca stindard al puterii sale, când Imperiul Roman își atinsese lărgimea maximă și el era atunci Pontifex Maximus!-, dat jos de Petru, emblemă doar a tuturor pontifilor ajunși Șefi ai lumii creștine… universale? Multe idei ale cărții mele primeau, din altă perspectivă a cercetării, o susținere neașteptată. Interesul pentru citirea/recitirea/ răscitirea a amânat sine die ecoul acesta.
O dedicație ne pune-n gardă: „Mamei care a suferit pentru a-mi arăta Spațiul și Timpul”, că suntem în timp când viețuim și avem un loc să-l iubim, poate chiar planeta mamă! Apoi, prin două sentințe de împrumut, constată că nonmonotonia, schimbarea continuă, ca o panta rei a anticilor, procură experiențe noi, dând de lucru istoriei. Nu contează viteza curgerii! Toate au un izvor, o curgere cu meandre și inevitabil un ocean cu prea umpleri și schimbări ale agregării. Da! La sorocul băltirii timpul se culcă și zbaterea de șarpe își pierde pielea să-și procure o istețime nouă. Oprit-a Domnul ceasornicul!, se va tânguii poetul. Cu o astfel de introducere nu intuiești decât o posibilă abordare metafizică, adică cele raționale în prim plan să nu nască monștrii noi, de care sunt pline basmele, mitologiile și chiar religiile lumii, ce să mai vorbim de du-te vino-ul moralei care își schimbă sensul, după ce ultimul învingător este în măsură să-și dicteze Dreptul, adică noile porunci obligatoriu corecte! În spusa comună (pe placul autorului, desigur!): șeful are dreptate!, iar dacă acesta… greșește, la recurs se aplică voința superioară și ea stipulată în codul de procedură: șeful are întotdeauna dreptate!
Spațiul, ca o scenă a acțiunii romanului, este planeta cu două centre ale șefiei…, fiecare cu un atuu al puterii. Energia și informația, separate arbitrar, sunt personificate instituțional de… când lumea. America/lumea nouă și-a câștigat Șefia după vreo două conflicte mondiale și este încă în rolul jandarmului de acasă, dar și responsabilă să apere această acasă cât globul, de extratereștri. Roma dintr-o eternitate caput mundi, cu Vaticanul în curte, și un Șef/Papă, lider mondial al doctrinei creștine, are propria răspundere în salvarea umanității. Roma și un munte din America sunt locurile, despărțite de-un ocean. Acțiunea la vedere ne vorbește despre un profesor, mare specialist în istorie, doctrine religioase etc., de la Roma, aflat pe muntele din America/ ca un Olimp, Parnas, Tibet,… într-un concav de mari specialiști. Din rațiuniune, pentru securitatea întregii misiuni, profesorul își ascunde/pierde fiica, venită în vizită. Zvonurile publice și o statistică cu atâtea dispariții inexplicabile, dau vina pe extratereștri, dar cum să se recunoască oficial asemenea fapte și să se panicheze… omenirea? Zvonul mondial, preluat de presa din Roma, pune în mișcare o scriitoare (toate evenimentele trebuie să aibă secretariat, istoria o cronică pentru… scripta manent!). Aceasta, după douăzeci de ani, cât douăzeci de veacuri (Marile iubiri nu se uită…!/ aici, iubirea de Istorie! merge, preț de un… leșin, în lumea cealaltă (America și visul zbenguit al somnului, sunt pentru scriitoare/aici chiar autorul travestit în persoana întâi, lumile noi, tărâmul celălalt al inferenței/infernului, cu judecățile absolute!).
Conclavul marilor specialiști în doctrine, adunați dinspre toate religiile pământului (ca un ONU… al celeilalte diversități) caută o soluție, numitor comun, valabilă global și pusă în accord cu noua realitate a societății cunoașterii, hipertegnologizate. Printr-un ecumenism de urgență, ca să glumim pe seama noastră!, un fel de front al salvării planetare, în fața provocării extraterestre. Faptele concrete (ca o luptă la baionetele interstelare!) aveau nevoie de ordinul de luptă scris, al unei noi exoteologii. Dezbaterile conclavului reprezintă miezul romanului, restul fiind doar o savuroasă ficțiune cu personajele cheie travestite, tot pentru mesajul principal: istoria își reia necesar, din baza de date, revoluționările din recuzită, ca niște apocalipse/sfârșituri de ere. (vezi limbajul cu atâtea perle umoristice din tezurul expresiv al limbii române, dar și expresiile consacrate ale babelui… planetar!). Aici, recitirea rațională, trecând peste interdicția cercetării care dă întâietate revelației și poruncii „crede și nu cerceta!”, este posibilă pentru că inchiziția nu mai are putere, iar secularizarea agresivă (în ciuda predicției lui A. Malraux!) dă științei plusul de credit și atuul corectitudinii politice.
Știința, făcută roabă faptei, a înarmat cu o hipertehnologie brațul forței, care este gata (just in time!) să lovească incorectitudinea celor ce denunță supremațiile cu canoanele în rol! Șpilul acestui process, în legitatea cauză-efect, este logosul îndrituit al ultimei porunci. Dar oamenii operează cu adevăruri relative, perisabile (tempus edax rerum!) și atunci revelațiile dumnezeirii absolute (cu toate culorile religiilor locale!) trebuie și ele sincronizate, prin reactualizări periodice… Totu-I până la o vreme…! Constatase și filozoful nostru de la… Păltiniș. Lumea noastră modernă, dresată întru democrația turmei de sub manipulări, nu va mai asculta orbește de o corectitudine care nu rezonează cu persoana, căzută doar în individul statisticii, și valorând doar un vot. Reactualizarea devine necesară pentru toate canoanele, legile, constituțiile, acordurile, tratatele-toate ocazionale!-, când acestea sunt lovite de caducitate.Imperativul vremii de azi, cu o societate trăind globalizarea, cu duhul informației copleșind cunoașterea… are nevoie de cuminecări, adică înțelesul necesar viețuirii, în adevărul cel nou, chiar dacă expediază vechile taine în pașii trecuți ai vieții pe calea… devenită legendă, basm, poveste.
Romanul lui Emil Lungeanu pune-n dialog preocuparea lumii vechi prin fiul omului (filioque!), aici demult cetățean global, instituționlizat părinte-pater/Papă al tuturor oamenilor de pe Pământ, să ne intermedieze cu …Cerul. Prin „fișa postului” Vaticanul observă că de două mii de ani în „Cetatea lui Dumnezeu”, în spusa Fericitului Augustin și a mai puțin fericitului Dumitru Drăghicescu (doar prin secolul al XX-lea!) doctrina care a dat trăinicie Imperiului Roman și creștinismului mondializat și el, își cere o nouă teză…pe potiva evoluției (în paradigma științei nu putem vorbi despre creația, ex-abrupto a dogmei revelate!), una care să împace sacralitatea tradițională, de toate culorile, cu prea evidența adevărului științific. Aplecarea către știință a ultimului Papă, cel din scaunul pontifical, pe linia tradiției iezuite este bine ilustrată, cum și strategia apropierii între liniile doctrinaire este evidentă. (să ne amintim de evenimentul istoric din 10 mai 1999, de la București, cu liturghia de-a împreună a Papei Ioan Paul al II-lea, cu Patriarhul BOR, Teoctist și mai recenta întâlnire a Papei Francisc cu Partiarhul Bisericii Ruse, ca exemple ale promovării ecumenismului creștin, ca deschidere unei ecumenicități mai largi, globale!). Romanul constată că a trecut mult de la conceptualizarea doctrine creștine, de când cu rescrierea testamentului cel nou, denunțând prea etnicismul unui popor ales, tenace, și rămas peste veacuri în legea lui mozaică (cu neîmpăcarea lui Iacob, care se mai bate cu Dumnezeu/Israel să țină vie „chestiunea evreiască” și așteptarea unui Mesia, neapărat, tot din neam!). Modelul centralizării puterii monoteiste, putea fi transferat acum tuturor neamurilor unui mare imperiu, dar pentru aceasta… legea trebuia rescrisă și pusă în execuție… cu autoritatea forței de lovire. Cartea în discuție constată „trădarea” iudeului Saul, fariseul în legea veche a lui Iahve, dar soldat al Romei fiind, și pe deasupra „cetățean”, îl vedem schimându-și pașaportul pe…drumul Damascului, ca Paul/Pavel, mărturisind Dumnezeul unic, pe modelul ebraic, dar cu autoritate asupra tuturor neamurilor. O făcuse dumirindu-se asupra… corectitudinii politice în împărăția cu un singur împărat…cum se întâmpla atunci în Imperiul Romei! O și pune în scris când în epistolele sale cere supunerea totală față de împărat, că toate împărățiile sunt de la Dumnezeu!). Dezbaterile conclavului subliniază șpilul rescrierii noului testament și observă mâna dreaptă a apostolului Pavel în evanghelistul Luca, eruditul grec… mir/uns cu toate alifiile elenismului.(medic, scriitor, istoric, artist iconar și… în termenii de azi infleuncer , ca propovăduitor al gândirii lui Pavel-oponentul celui pus temelie, ca prim venit, adică a lui Petru, zice-se primul papă. Conciliul din 49-50, de la Ierusalim, încă buric al pământului, cu templul încă în picioare, îl arată pe Pavel câștigător și astfel… el va scrie adevărul creștin al Noului Testament, ba va schimba și capitala/casa lui dumnezeu pe pământ, ducând-o la Roma … pentru eternitate, cum spuneam mai sus: Cetate a Lui Dumnezeu.
Întâlnirea de pe munte, pentru salvarea umanității, de la cataclismul unei apocalipse potențiale, dezbaterile de aici, mărturisirile profesorului expert și zvonistica despre disparițiile inexplicabile și imposibil de elucidat, ne lămuresc asupra faptului că extratereștrii există. Ei sunt în spiritul dialecticii: când buni, când răi. Ei sunt aici din vremuri de demult, dar tainele basmelor, doctrinelor religioase, epopeelor nedescifrate i-au ascuns, precum Dosarele X, ori muclesul total… să nu se înspăimânteze omenirea! Adică un fel de … ferice de cei săraci cu duhul că a lor poate fi împărăția cerurilor! Aici cu presupunerea că dacă ne iau prizonieri/sclavi…, extratereștrii ne vor duce prin cerurile de exil! (nu putem fi de accord, după ce am aflat că… Raiul este pe pământ, și atunci… trebuie să ne apărăm …pământul, angajând lupta cu agresorii, sigur dintre extratereștrii răi!).
Miezul cărții stă în reinterpretarea rațională a scripturii vechi și noi, din perspectivă științifică, adică excluzând, ab initio, revelația (și ea excuzând la rându-I, din teaca ei, atât știința, cât și învățul experienței nemijlocite!). Capul de afiș al cărții este devoalarea, ceva în genul lui Dan Brown, a mai multor tabuuri cândva, pentru care autorul, prin evul de mijloc, ar fi fost declarat eretic și dat rugului. Cum să-l consideri trădător?, vânzător?, uzurpator?, pe Apostolul Neamurilor, pe Paul? Cum să denunți actul învierii din morți a lui Iisus și să consideri doar un leșin trecător, declarata moarte ca ordin dus la îndeplinire? Ni se argumentează posibila înscenare și cosmetizare cronicii făcută de evangheliști, să nu devoaleze taina că ei slujeau vieții și iubirii de oameni. Cât despre celelalte, analizate în logica care vede amănuntele, precum Potopul cu… bărcuța neîncăpătoare a lui Noe, pățania lui Iona, în pântecul chitului…, autorul nu dă credit noilor concluzii care iau ca referință presupusele proorociri, prognoze, asupra unui viitor mai îndepărtat. Să semnalăm aici și argumentele pe care le aduce autorul, privind doar leșinul celui răstignit, când invocă cercetările asupra Giulgiului de la Torino. Pentru a nu fi complice la aceste „adevăruri” posibile în ficțiunea scriitoricescă, adăugăm doar credința noastră, izvorâtă din numita lege a naturalității/ființării. Atunci când nu semeni sămânță vie, nu va răsării o plantă nouă! Parabola morții pe crucea răstignirii, cu oasele nezdrobite și însămânțarea într-un mormânt virgin (nou nouț!), și răsărirea după necesara germinare, poate da tainei, cu personificarea ei în scriptură (că despre cuvânt întrupat în texte vorbim!), alte sensuri, decât într-un document științific.
Sunt multe perspectivele scriitoricești, după cum cei procupați de scriptură se situează în domeniul definirii personale. Am invocat mai sus pe artistul și inginerul Petre Cichirdan, cu Toschrisul lui, cercetând raportul dintre cuvânt și faptă în context a/temporal; adaug aici pe filosoful Hegel, scriitorul Papini, preocupați de același Iisus, mântuitor. Personal am studiat raportul regnum-sacerdotiu să observ în istoria Romei, apariția… Cetății lui Dumnezeu și importanța ei în mersul lumii (cum o va fi făcut un păgân, Augustin, devenit mai apoi creștin- întocmai ca Pavel/ cum o va fi făcut remarcabilul Dumitru Drăghicescu, prea puțin recuperat de cultura română!).
Sunt multe perspectivele în care se poate citi scriptura, dar aici în romanul lui Emil Lungeanu se adresează cititorilor săi printr-o poveste din care, inițiați și neinițiați își află ceea ce îi preocupă. Tensiunea thrillerului cu extratereștrii, febrilitatea luptei dintre alb și negru, minciună și adevăr, necunoscut și certitudine; comentariul asupra geo-politicii; scenele de dragoste; descrierile de interes touristic, problemele de mediu cu încălzire globală, extincția specilor, demografia planetară, etc., pe lângă cele numite de noi tâlcul cel mare, cu descifrare altui plan al scripturii, fac din romanul acesta o chemare la lectură. Titlul pare un déjà vu pentru cei care au citit „Amintiri despre viitor”a lui Erich von Danichen. Eroina, în pielea autorului, este chiar un fel de Clio, muză a istoriei. Ea se pune la treabă, să-I povestească scriitorului somnul/leșin a douăzeci de veacuri, și tot prin ea să aflăm de la profesorul iubit încă, nu întâmplător travestit în Luca cel vechi (Delvecchio), să respire după veacuri pe evanghelistul grec Luca (spuneam undeva… miruns cu toate alifiile!) să poată da șpilul unei unei lovituri de palat (mă rog, poate fi numit și… templu!) când Paul, apostolul ecumenismului centralizator, de început, va fi actualizat întru corectitudine politică un prototip, ca un logos al începutului, vorbind despre viitorul creației. Fiica lui Delvecchio, tăinuită fiind încă și în căutarea tuturor, este chiar noua doctrină căutată, poate accea exotelogie invocată, încă ne promulgată… pentru că o lume nouă, după o apocalipsă potențială, nu s-a înstăpânit…
Finalul, ca o revenire din leșin, poate un somn cu vise și coșmaruri, în catacombele Romei. Aici, purgatoriul între infernul de afară (vădit în somn ca apocalipsă peste Roma în flăcări/marturisită de atâtea ruine!) și aceeași Romă de lumină, tot de afară după deschiderea pleoapelor. Mereu, dilema nefericitului Hamlet, aici nu cu tigva lui Yorich, ci a vreunui extraterestru învins, ne pune să alegem. Putem să o facem și noi, nu doar împreună cu Horațiu (și el cetățean și poet al Romei!), ci împreună cu Emil Lungeanu cel travestit în cartea sa… cu o altă veste, aceea că istoria, ca un râu cu izvor și vărsare, adică timp al curgerii și matcă a ființării, se repetă după evaporări și iar izvorâri. Că între sus și jos putem călătorii și cu liftul și că mulți eroi pământeni au făcut-o înaintea noastră. Da! Ne-ați convins: Viitorul a mai trecut pe aici! Ba sunt mulți care susțin că și trecutul îndepărtat va mai trece! Să credem însă că dincolo de timp, în ubicuitatea Lui, Creatorul râmăne viu, precum tainele din marile biblioteci, în care și gândul dumneavoastră și-a găsit un loc!
Mihai Sporiș/ 21. ian.2022
Obs. Adăugăm aici și o versificare, poate o altfel de citire: Somnul? Ce dulce e somnul!/Descarcă-n venin prea plinul, demonul…/Leșinul abrupt?Paroxismul și chinul!/ Tărâmul cu visuri, divinul/Te ia de mână, de minte/Îți spune ce-a fost înainte!/Fără de timp și hai hui ești ubicuu/trezirea-I doar la Tăticu!/ Între cer și pământ su(b)papa/lucreză !Tăticul:/ Tatăl din cer, la Roma e Papa!
