Trăim într-o lume grăbită, agitată, cu multe griji şi probleme, întrun secol bulversat, mereu în alertă. Preocupaţi de ziua de mâine, în goana noastră după câştiguri marteriale, uităm adesea de sufletele noastre însetate de frumos, nu mai avem timp să ne aplecăm asupra cărţii, şi, din pacate, citim tot mai puţin, devenim mai insensibili la literatură, în general, şi la poezie în special.

Calculatorul şi internetul ne atrag şi ne uşurează de multe ori căutările noastre , dar ne îndepărtează într-un fel de plăcerea lecturii, căci să recunoaştem, una e să stai cu ochii pe ecranul monitorului şi cu totul alta să simţi căldura literelor izvorând din carte.

Lectura creează o apropiere intimă între cititor şi scritor, îţi crează o bucurie imensă, unică. Citirea poeziei induce, după parerea mea, acea stare de graţie care te face să simţi că lumea e frumoasă, că viaţa merită trăită până la adânci bătrâneţi, că frumuseţea, adevărul şi bunătatea trebuie să triumfe.

Atunci când simţi că eşti în stare să pui întrebări şi să dai răspunsuri care să mulţumeasca sufletele însetate de cunoaştere, te poţi numi cu adevărat creator şi ajungisa crezi că a fi poet e cel mai important lucru din lume.

În cea ce priveşte dragostea faţă de poezie şi pictură, faţă de artă în general, Japonia, ţara în care îşi are originea micropoemul haiku reprezintă, cu adevărat un model. În ţara noastră haiku-ul a luat o amploare deosebită mai ales după 1989, el fiind receptat ca un poem înrudit cu pastelul, dar care are reguli estetice proprii şi se bazează pe o filozofie de viaţă diferită de cea a omului occidental. Haiku-ul este o poezie care spune multe în cuvinte puţine, o poezie care sugerează mult şi care solicită tacit contribuţia cititorului. Cele 17 silabe, aşezate în structura 5-7-5 la japonezi, nerespectate întotdeauna la autorii europeni sau americani, cezura şi kigo-ul sunt elemente indispensabile acestei poezii care cuprinde triada: spaţiu – timp – obiect într-o viziune unitară.

După cum se ştie, haiku-ul este poezia unui moment semnificativ al timpului prezent. El poate fi scris deopotrivă de intelectuali, de oameni simpli, dar cu sensibilitate poetică, precum şi de elevi dotaţi, având efecte terapeutice: îţi alungă teama de necunoscut, neliniştea în faţa problemelor vieţii, nehotărârea, te echilibrează în momentele de derută sau de stres, cauzate de secolul acesta grăbit şi agitat. Poemul haiku oferă deopotrivă creatorului şi cititorului căi ingenioase de cunoaştere a lumii şi totodată de cunoaştere de sine.

Calităţile pe care le are haijinul autentic trebuie să se regăsească în poemele pe care le scrie: sinceritate, modestie, sensibilitate, spirit de observaţie ieşit din comun, altruism. El este preocupat de lumea în care trăieşte, de natura care „nu minte niciodată”, de dorinţa de a descifra şi recrea frumosul. Haiku-ul este poezia care ne educă în spiritul dragostei de natură şi de oameni. Marele poet japonez Matsuo Basho şi-a dat banii cu care urma sa facă o călătorie unei tinere sărmane ca să-şi poată întreţine părinţii. El n-a mai admirat florile atât de dragi lui, dar a făcut fericită o familie.

Înainte de toate, haiku-ul înseamnă bunătate, bcurie şi lumină strălucitoare.El poate aduce revelaţia,iluminarea, acea stare în care uităm de noi, redevenind fiinţe pur şi simplu. Prin simplitatea şi concizia sa. Poemul haiku ne poate deschide porţile spre o lume liniştită, spre meditaţie, spre credinţă. Citindu-i pe marii haijini japonezi – Basho, Buson, Issa şi Shiki- înţelegem mai bine lumea, suntem mai atenţi „la toţi şi la toate”, vorba lui Marin Sorescu,(el însuşi autor de haiku), ne dăm mai bine seama că banii nu aduc adevarata fericire. Pacea şi armonia planetei, sinceritatea şi puritatea inimii te pot face fericit şi muţumit, împăcat cu tine, cu Natura şi cu Dumnezeu.

Atunci când spunem haiku înţelegem natură, iubire, altruism, bunătate, emoţie, sensibilitate. Haiku-ul este poemul de mici dimensiuni, dar de mari adâncimi, care tonifică, relaxeaza, îţi dă încredere în forţele proprii şi senzaţia că lumea poate fi mai frumoasă. Haiku-ul ne face mai umani, mai apropiaţi unii de alţii,cultivând prietenia adevărată şi respectul pentru valorile autentice. Prin haiku ne putem educa voinţa, spiritul de observaţie şi de înţelegere a lumii...

M-am aplecat cu luare aminte asupra celor mai bune cărţi de haiku din literatura română şi am cules cu grijă de grădinar petale gingaşe şi plăcut mirositoare. Am constatat cu acest prilej, că majoritatea autorilor români- peste 300 la număr- se străduiesc să adopte haiku-ul la realităţile autohtone.

Am surprins o astfel de încercare la regretatul Mihail Vlad, care a fost prezent la ultima întâlnire naţionala de haiku din anul trecut la Constanţa:

Filă de jurnal- 5

îmi râde primăvara 7

în cuibul unei berze 7

E vorba de un sat, probabil de lângă Târgovişte, într-o primăvară caldă. Ochii poetului sunt îndreptaţi spre cuibul berzei. Deodată el scoate aparatul de fotografiat şi fotografiază. Rezultă un instantaneu de toată frumuseţea.

Culoarea locală este surprinsă cu har şi de ardeleanul Vasile Moldovan în multe dintre poemele volumului Ikebana, ca bunăoară, în acesta:

Vânt dinspre livadă-

pe frânghia de rufe

ii înmiresmate

Simţim în aceste rânduri venirea primăverii. Florile au îmbobocit, natura e în sărbătoare, gospodinele fac curătenie în case şi în curţi, spala iile, feţele de masă, ştergarele. Cusăturile sunt înflorate. Este o întrecere între natura de afară şi florile din portul naţional. Totul este cuprins de o mireasmă de flori şi curăţenie. Este vădită aici admiraţia faţă de satul românesc, sentiment nobil care v-a fi reluat cu aceeaşituşă sigură şi în poemul care urmează:

Presărat pe deal 5

Satul copilăriei- 7

Aproape de cer. 5

Alţi doi ardeleni – Doina şi Ioan Găbudean- iubesc cu asupra de măsură marea. Ei au venit de mai multe ori la mare sa o vadă, să o admire, să o revadă. Cu ceva vreme în urmă, în pauza de masa a Colocviului de toamnă organizat de Societatea de Haiku din Constanţa, poeta Doina Găbudean s-a reîntâlnit cu Marea:

Plajă pustie-

printre castele de nisip

pescaruşi speriaţi

Pe plaja pustie se mai aflau doar câteva castele de nisip, făcute de copii cu săptămâni în urmă, dar nu mai erau întregi, iar prin ruinele lor alergau pescăruşii speriaţi. Semn că toamna era pe sfârşite şi va veni cât de curând iarna: „Plajă pustie-/ printre castele de nisip/ pescăruşi speriaţi”.

Din dulcele târg al Iaşilor rimim mireasmă proaspătă de haiku. S-o ascultăm mai întâi pe doamna Rafila Radu:

Miros de Crăciun

Cozonacul meu la copt-

Îngeri în colind

(Din volumul „Nuntă pe firul ploii”)

Poeta ne dă de înţeles că haiku-ul este un poem care ia naştere prin COMBINAREA SUBTILĂ a două subiecte. Haiku-ul domniei sale e un poem care respectă metrica 5-7-5 şi se referă la sărbatoarea Crăciunului, cu îngerii din cer şi colindele lor, cu cozonacii care se coc în cuptor, răspândind un miros de vanilie şi scorţişoară: „Miros de Crăciun/ Cozonacul meu la copt-/ Îngeri în colind.”

Tot dinspre Iaşi auzim un duios cântec de greieri, „dirijaţi” de poetul Eduard Ţară:

Greierii sub geam-

repetiţia-ncepe

fără dirijor

(Din revista Haiku, nr.31/2004)

Avem aici un haiku auditiv. Tăcerea din jur e spulberată din momentul în care greierii de sub geam se pornesc să cânte spontan, fără dirijor, în mod firesc, deci. Să mai contemplăm odată frumuseţea acestui haiku scris , vorba lui Nichita Stănescu, „în dulcele stil clasic”: „Greierii sub geam-/ repetiţia începe/ fără dirijor.”

mântul Dobrogei, unde are loc Congresul Internaţional de Haiku:

Mamaia-n iarnă-

cu ochii-nchişi pe plajă

ascultând valurile

(Radu Patrichi)

Dacă cei mai mulţi haijini scriu despre mare numai în sezonul estival, Radu Patrichi s-a gândit sa ne vorbeasca despre mare în anotimpul rece. Iarna, marea parcă doarme. Poetul ascultă pe ţărm valurile, care-i amintesc de verile trecute, de copiii de pe plajă, de castelele lor de nisip, de tinerii îmbrăţişându-se. Marea aşteaptă vara viitoare în care vafi din nou fericită. Dar oare noi vom mai fi fericiţi ca-n vremile de odinioară? Cine ştie...: „Mamaia-n iarnă-/ cu ochii închişi pe plajă/ ascultând valurile.”

Tot despre iarnă scrie şi Dan Florică din Bolintin Vale, oraşul lui Dimitrie Bolintineanu, în poemul care urmează:

O ultimă nea-

se albesc salcâmii

a primăvară

Este un haiku explicit de primăvară. Salcâmii s-au albit de florile argintii. Ieşiţi cu bine din iarnă, oamenii îşoi fac planuri, visează, simt bucuria de a trăi: „O ultimă nea-/ se albesc salcâmii/ a primăvară.”

În Bucureşti a fost scris următorul haiku urban într-o perfectă formă clasică, aşa cum îi place să scrie poetului Valentin Nicoliţov:

Două umbrele

fug prin ploaia de vară-

îndrăgostiţii

Percep aievea momentul haiku surprins în acest haiku. În toiul verii s-a pornit dintrodata să plouă. Şi plouă, nu se joacă. Prin ploaia cu bulboane întrezaresc două umbrele hârjonindu-se. Se lovesc una de alta, nu le pasă de ploaie. Se aud hohote de râs. Sunt ei, îndrăgostiţii, ale caror chipuri nu se pot distinge sub umbrele.

În editorialul „Haiku tradiţional sau modern” din revista Haiku nr.36/2006, domnul Valentin Nicoliov afirma: „Există dinamismul a două forţe opuse: fuechi (adică eternul) şi ryuku (efemerul). La întâlnirea dintre ele se naşte spiritul haiku.” Existenţa umană este alcătuită din clipe. Dacă unim aceste clipe printr-o linie, putem avea două cazuri.

Cazul I, cand existenţa umană este o linie dreaptă R(yuko)

şi

Cazul II în care existenţa umană este reprezentată printr-o linie ondulatorie de forma sinusoidei.

Ambele concepte au fost realizate de mine. Am făcut astfel legătura dintre poezia de sorginte niponă, haiku-ul şi matematică.

Să trecem acum din Capitala României în Capitala Republicii Moldova şi sa citim împreună un haiku al domnului Vasile Spinei din volumul „Păsări şi stânci”:

Pisica toarce 5

şi iubita doarme- 6

mai pun un lemn pe foc 6

Poetul crează aici o atmosferă de iarnă dominată de linişte şi pace. Seara târziu pisica toarce, iubita doarme şi poetul se gândeşte, probabil, să scrie un haiku. Ce bine e când ai o locuinţă caldă şi confortabilă iar iubita e alături de tine: „Pisica toarce/ şi iubita doarme-/ mai pun un lemn pe foc.”

Să revenim în Capitala României, unde au fost scrise următoarele două splendide haiku-uri. Pentru început să vi-l prezint pe cel al doamnei Cornelia Atanasiu:

Sub ramuri de tei

Perechi de îndrăgostiţi-

Aceleaşi şoapte.

(Din antologia „Flori de tei”, Constanţa, 2006)

Haiku-ul prezentat aici este în forma clasică şi cuprinde 5-7-5 silabe. ConTine frumuseţe, simplitate şi dragoste sub arborele nostru naţional –teiul. Sub acest arbore intrat în nemurire prin pana lui Eminescu se vor perinda an de an cupluri de îndrăgostiţi care-şi vor spune mereu aceleaşi cuvinte: „te iubesc”. Ei vor crede cum am făcut-o şi noi la vremea noastra că sunt singurii îndrăgostiţi din lume: „Sb ramuri de tei/ Perechi de îndrăgostiţi-/ Aceleaşi şoapte.”

De o adâncă sesnsibilitate este şi haiku-ul altei poete din Bucureşti, Mioara Gheorghe:

Memento mori- 5

prin frăgezimea ierbii 7

fâşie coasa 5

În liniştea nesfârşită a naturii sfâşie coasa- acesta e momentul haiku (fueki – ryuko). Veşnicia naturii e tulburată de făşiitul coasei. Aici coasa fâşie fânul, iarba, dar mai există şi coasă morţii care coseşte vieţile oamenilor: „Memento mori-/ prin frăgezimea ierbii/ fâşie coasa.

Din inima ţării să poposim pentru câteva clipe în inima Bărăganului, la Şcoala de renku din Slobozia. Fondatorul acesteia, poetul Şerban Codrin . Dintre numeroasele sale haiku-uri m-am oprit la următorul:

Oricât de umili-

doar la cules cartofi

cădeau în genunchi

Este un poem scris în metru clasic (5-7-5), ca şi cel care urmează, şi care în anul 2005 a primit menţiune de onoare la un concurs internaţional din Japonia:

Ziua aceasta

Imposibil de săpat-

Rutul melcilor

La rândul său, poetul Dumitru Ene-Zărneşti abordează un domeniu inedit într-unul din cele mai bune haiku-uri ale sale, cel cazon:

Cazarmă-

la geamul recrutului

mireasmă de fân

Vă închipuiţi ce o fi în sufletulsoldatului acela, când simţind mirosul de fân cosit, se gândeste la casa părintească şi îşi aminteşte ca în vara trecută cosea alături de bărbaţii familiei în satul natal. Cătă nostalgie după timpul în care era liber şi fericit în sânul familiei: „Cazarmă-/ la geamul recrutului/ mireasmă de fân.”

Şi în haiku-ul lui Ion Roşioru, un competent critic de haiku, găsim multă sensibilitate:

Printre crengi de mac-

un fluture disperat

caută cerul

E un haiku de vară clasic. Citindu-l, te întrebi: L-o fi impresionat pe acel fluture albastrul seninal cerului? Sau presimţind că nu mai are mult de trăit ca şi omul se uita spre cer, imporând îndurare... „Printre crengi de mac-/ un fluture disperat/ caută cerul.”

Ca şi fluturii, greierii sunt fiinţe poetice. Cel puţin asa reiese din următorul poem al Soniei Coman:

Pe prispa casei,

ascultând greierii-

bâtrănul tresare.

Bătrânul stă pe prispa şi ascultă îngândurat greierii. Să fie oare ultima lui vară? Tot ce se poate... „Pe prispa casei,/ ascultând greierii-/ bătrâna tresare.”

Şi la Victor Sterom aflăm un bătrân ca subiect al unui emoţionant haiku:

Toamna

În prag bătrânul orb-

Cocor rătăcit.

Haiku-ul de faţă are „sabi” fiindcă bătrânul este este orbşi singur. Are totuşi compania unui cocor rătăcit. Dar cocorul e simbolul bătrâneţii, al longevităţii. Poatecă şi el e bolnav.Altfel, nu rămânea în urma stolului, nu se rătăcea. Şi aşa s-au strâns la un loc bătrânul şi cocorul. Poate vor face iarna împreună. Tot ce e posibil... „Toamna/ În prag bânul orb-/ cocor ratăcit.”

Spre final mi-aş permite sa citez un haiku propriu, drag inimii mele:

Livada noastră-

ţărăncuţe frumoase

cu mere în sân

Să presupunemcă veşnicia naturii e o mulţime pe care o notam

cu F(fueki). Ceea ce e trecător din natură notăm cu R(ryuku). La intersecţia acestor două mulţimi apare situaţia de haiku(H). F^R=H. Mulţimea H poate conţine un haiku, o secvenţă haiku, sau milioane de haiku-uri. Noi, poeţii trebuie să le descoperim.

În încheiere să ne delectăm cu un haiku despre ... haiku, al poetului clujan Ioan Marinescu:

Vers lin de haiku-

chin de Sisif ne-ai lăsat

Unchiule Basho

Şi să ne reamintim de unul dintre poeţii de parcă trecuţi în nefiinţă, Petre Ghelmez, recitindu-i unul din ultimele sale haiku-uri:

Nu-s decât timpul

argilelor de mâine-

de ce va temeţi?

Poate gândurile mele despre haiku-urile preferate vor avea ecou în inimile dv. Ar fi răsplata cea mai mare pentru mine. Vă mulţumesc.

Adina A. Enachescu

-scriitoare -

Rm.Valcea, Romania