Aceasta ne este dezvăluită de publicaţia „Lumina” a Bisericii Ortodoxe Române. Sfânta Liturghie, ceremonia şi procesiunea au fost oficiate de preasfinţitul Episcop-vicar-patriarhal, părintele Varlaam Ploieşteanu, având alături şi pe părintele Arhimandrit Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, alte oficialităţi ecleziaste înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi şi bineînţeles părintii: paroh Mihai Zaieţ şi Ioan Dobrescu cu enoriaşii lor, la Sfânta Biserică „Sfântul Stelian-Lucaci” din sectorul 3 al Capitalei. Aflîndu-se în proces de consolidare şi restaurare, lucrărie ce se desfăşoară puteau afecta vechiul mormânt aflat în peretele de nord al biserici, „lângă absida proscomidiarului, acolo unde se înmormântează de obicei ctitorii”, cum explică actualul paroh al bisericii Andrei Mihai Zareţ (Ziarul Lumina din 7 iunie pag 8 şi din 8 iunie pag. 7)
Cu o vechime de peste 400 de ani, biserica s-a numit mai întâi Lucaci, după numele boierului care a ctitorit, prin secolul XVII, în mahalaua Lucaci denumită tot după numele boierului, un lăcaş de închinăciune din lemn. În 1736, pe amplasamentul vechii biserici, Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti a clădit biserica din zid, unde aduce şi-i închină moaşte ale Sfinţilor Haralambie, Elefterie şi Onufrie . În urma incendiului din 1847, biserica a ars complet, rămânând doar zidurile de cărămidă . Preotul Ioan Călărăşanu, împreună cu enoriaşii cărora le arseseră casele şi prăvăliile aflate în apropiea focului , au reconstruit, dezvoltat şi înzestrat, în doar trei ani, un nou lăcaş căruia, cu timpul, i s-a adăugat la hram şi Sfântul Stelian „Paflagonul”. Stelian Paflagonul a fost un călugăr pustnic care a trăit în estul Turciei, în apropierea Capadociei, provincia Paflagonia. El a fost canonizat fiind considerat „sfântul patron al copiilor şi nevoiaşilor”. Este prăznuit în calendarul sfinţilor la 26 noiembrie . Se spune că el ar fi înfiinţat prima grădiniţă de copii din lume.
Anton Pann s-a stins din viaţă la 2 noiembrie 1854, după ce contractase tifosul „întorcându-se de la târgul din Râureni, încă de pe drum”, cum a povestit pr. Ioan Călărăşanu şi a fost îmormântat pe 4 noiembrie prin slujba ţinută de arhiereul Calist . Biograful său G Dem Teodorescu, prin notele pr Constantin Moldovean, ne spune că la ceremonie , alături de clerici şi cântăreţi au participat „mii de oameni”, foşti elevi învăţaţi de el arta cântării, iar „la cap îl plângeau cele două femei legitime, Zamfira şi Catinca, iar la picioare Anica cu fica ei Tinca, împreună cu băiatul lui cel dintâi, preotul Lazăr de la Biserica Visarion
Anton Pann s-a născut în anul 1796 (1798 cum se prezintă în inscrisul de pe bustul din faţa casei memoriale din Rm Vâlcea) în Târgul (astăzi oraşul) Sliven din Bulgaria, sub numele de (Antonache cum îl striga mama sa) Antonie Pantoleon Petroveanu (aşa îşi semna el manuscrisele pe la 1837 cu toate că numele de familie al tatălui său era Petrov) . Oraşul Sliven, având un puternic caracter creştin (funcţie cultică până la creştinismul ca religie de stat) încă din antichitate . Pe timpul ocupaţiei otomane acesta a fost un important centru de rezistenţă pentru păstrarea religiei creştine, un oraş haiducesc numit şi „Oraşul celor 100 de voievozi”. Casa unde s-a născut Anton Pann se afla în zona veche a oraşului, numită Klustbonor . Anton Pann şi-a eternizat locul de naştere în poemul Epigonii. El era fiul unui fierar căldărar stabilit în Bulgaria, aromân (organizaţiile romilor îl consideră un „proeminent artist de origine romă”), vlah sau cuţovlah, vorbitor de limbă română.
Anton Pann a trecut la cele veşnice la 2 noiembrie 1854 şi, deşi marea parte a vieţii şi-a petrecut-o la Biserica Olteni, a fost înmormântat, alături de mama sa, la Biserica Sf. Stelian Paflagonul-Lucaci. După moartea sa primarul Bucureştiului, C.F.Robescu, împreună cu Grigore Alexandrescu, Pavel Negreanu, prin subscripţie publică comandă şi aşează, în curtea bisericii, crucea de mornmânt din marmură („un monument cu o amforă”), pe care fusese scris epitaful lăsat de el. În anul 1930, prin bunăvoinţa lui Ion Popescu-Pasărea, compozitor de muzică bisericească, se mută amfora la mormănt, iar pe crucea de mormânt se pune bustul turnat în bronz, existent şi în prezent.
În anul 1954, la 100 de ani de la moartea sa, la Biserica Sfântul Stelian-Lucaci a avut loc comemorarea lui Anton Pann, eveniment la care a participat şi Patriarhul Râmâniei Justinian Marina originar, după cum se ştie, din judeţul nostru, Vâlcea. Alături au fost personalităţi ale vremii, Consilierul patriarhal şi fost paroh la această biserică, Constantin Moldovean, care în discursul său a declarat: „Să se ştie că reprezintă (bustul) pe cel mai autentic şi talentat cântăreţ bisericesc şi pe Povestitorul Vorbei care a fost Anton Pann”
La 6 iunie acest an osemintele cântăreţului au fost aşezate într-o raclă din lemn, scluptată care a fost aşezată în „noua criptă” din apropierea peretelui bisericii, tot în dreptul proscomidiarului, sfântul lăcaş pe care „l-am împodobit cu piatră de Vratza şi cu inscripţii despre viaţa acestuia”, cum declară cu pioşenie perohul Andrei Zaieţ . Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanu, în cuvăntul de învăţătură a evidenţiat rolul avut de protopsaltul Anton Pann „în transpunerea repertoriului de stranăpsaltic ortodox în limba română. A fost cu adevărat înţelept, întrucât se păstrează de la el o mulţime de reflecţii, de fabulecare, deşi poartă amprenta folclorului, conţin adevărate sclipiri de geniu ale gândirii profunde a acestei mari personalităţi. A fosr cântăreţ la o mulţime de biserici din Bucureşti, a cântat la o mulţime de mânăstiri din Ţara Românească şi Transilvania, a scris enorm pentru perioada în care a trăit şi a fost deopotrivă celebru în muzica bisericească pe care a transpus-o în grai românesc”. Răspunsurile liturgice ale slujbei şi ceremonialului au fost susţinute de membri ai Grupului psaltic Tronos al Catedralei patriarhale, conduşi de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă .
Din viaţa sa pitoreasă, avatarurile sale sentimentale, au rezultat trei căsătorii . La sfârşitul anului anului 1820 se căsătoreşte cu prima soţie numită Zanfira cu numele de familie Agurezan, o fată săracă, fără zestre dar, care-l va părăsi după şapte ani, provocându-i multă suferinţă, exprimată şi în „diată” : „a fugit şi m-a lăsat/ şi dealul Mitropoliei/ necontenit l-am urcat, / arătând la judecată/ că pe altu-a voit/ şi, cu mine cununată, / cu minciuni s-a pomenit”. A avut un fiu din această căsătorie, Lazăr, ajuns preot la Biserica Sfântu Visarion, dar care s-a aflat în permanent conflict pentru că îşi defăima tatăl pe oriunde, motiv pentru care l-a şi dezmoştenit („Umblând întru desfrânare/ şcolilor nu s-a supus/ dând mame-şi ascultare,/ n-a stătut unde l-am pus”). („Anton Pann, Povestea Vorbei, Ed. Facla, Timişoara, 1991, pag. 7) .
După ce moare mama sa, Tomaida, în 1838 şi rămânând singur , Antonie se hotărăşte să se căsătorească din nou şi, la 10 februarie 1839, se căsătoreşte tot cu o fată de 18 ani, Ecaterina cu care trăieşte pănă la moarte, lăsându-i în testament casa ce urma ca ea, la călugărie, să o doneze Bisericii Lucaci . Tot în testament înscrie dorinţa de a fi înmormântat la Viforâta (în cartea Anton Pann, Povestea Vorbei, la pag. 14, se scrie că „optase pentru Schitul Roşioara”) : „Catinca a mea soţie cu care am căsnicit/ Să-ngrijească precum ştie şi precum i-am rânduit,/ La Viforâta să-ngroape trupul meu când voi muri,/ Ca să mă aibă aproape când se va călugări!”. Catinca, pentru că nu se călugăreşte, lasă la rândul ei un testament: „Subiscălita după voia lui Dumnezeu rămasă văduvă şi fără copii, şi recunoscând că ce am agonisit de mi-am cumpărat casă s-au întâmplat cu ajutorul Sf. Ierarh Nicolae (!) către carele am năzuit şi m-am rugat cu credinţă…dăruiesc Bisericii Lucaci cu hramul acestui sfânt ierarh casele mele ce le am într-această mahala, căreia bisericii şi răposatului meu soţ a cântat 1 an şi jumătate . După încetarea mea din viaţă să împărţească lei 4.000 Schitului Roşioara, unde sunt hotărâtă a mă călugări de voi avea parte de la Dumnezeu şi unde o să strămut şi oasele răposatului meu soţ după împlinirea celor 7 ani”. Aşadar, după moartea sa, „vasta curte”, casele şi tipografia din str. Taurulu nr. 20, au ajuns la Biserica Sf. Stelian-Lucaci, el şi Catinca fiind rânduiţi ca ctitorilor ai acesteaia.
Anton Pann nu a fost numai un muzician în condei şi glas, el a fost şi un ilustru instrumentist, un lăutar tradiţional care a încântat în diverse momente la lăută, cobză, chitară şi pianoforte, ascultătorii cântând, de multe ori, alături de el, împreună şi cu boierii tineri .
Posteritatea i-a fost recunoscătoare, în cinstea lui s-au înălţat busturi, s-au denumit şcoli şi străzi, s-au deschis două case memoriale.
Vasta operă şi documentele legate de viaţa lui Anton Pann se regăsesc în toate biblotecile, în arhivele naţionale, în anticariate şi în locuinţele oamenilor din România şi Republica Moldova şi chiar în multe biblioteci naţionale de pe mapamond. Să avem timp să le căutăm! Spre mândria noastra avem informaţia că „Fişierul de autoritate „Gemeinsame Normadatei al Bibliotecii Naţionale a Germaniei” deţine lucrări ale lui Anton Pann, iar numele său se găseşte în „Fişierul de autoritate al numelor de persoane”, iar Biblioteca Naţională a Franţei adăposteşte fotografii şi date personale, 16 opere („calupuri”) ale sale, denumite, personalitatea (psalt, compozitor, profesor) precum şi autorii care au elogiat operele sale, cu observaţiile corespunzătoare. Toate acestea şi în „Fişierul Poeţilor” în care el se regăseşte. De asemenea, numele lui Anton Pann îl poartă patru şcoli gimnaziale din Vâlcea, Ploieşti, Huşi şi Brăila, precum şi şase străzi din Brăila, Bucureşti, Braşov, Roman, Sibiu, Baia Mare şi două la vecini: Chişinău şi Silven-Bulgaria. Pentru că a fost şi un mare colecţionar de muzică românească, de instrumente, de vechi piese din „melosul bizantin şi otoman”, un depozitar de manuscrise, unele din tradiţia imunologiei bizantine, precum şi lucrări personale didactice, lui Anton Pann, oficialităţile locale culturale i-au organizat şi pus la dispoziţia publicului două Case Memoriale: una la Râmnicu Vâlcea în fosta casă proprie de pe strada Ştirbei Vodă nr. 18, unde a locuit între anii 1826-1828 şi 1836-1840, când a plecat definitiv la Bucureşti. Casa a fost datată din secolul XVIII, a fost construită în stil tradiţional oltenesc, a fost transformată în muzeu în anul 1967, translatată 37 m spre nord în anul 1982 cu ocazia modernizării structurii oraşului, reorganizată şi dotată cu piese de mobilier al vremii, portrete, opere literare şi muzicale şi alte exponate specifice mijlocului secolului al XIXlea. Translatarea, sub „titlu de pionierat”, este prezentată în lucrarea autorului proiectului, ing. Eugeniu Iordăchescu (Translatarea Casei Memoriale Anton Pann din Oraşul Râmnicu Vâlcea, publicată în „Revista muzeelor şi monumentelor”, în 1983) . Clădirea are foişor şi pivniţă şi a fost declarată monument istoric în a doua categorie (de nivel local) înscrisă sub codul Vl-II-m-B-09626
Cealaltă, la Bucureşti, cumpărată la 20 februarie 1848 în strada Taurului nr. 20 (stradă ce astăzi îi poartă numle), cu o curte mare, aflată la mică distanţă de Biserica Sfântul Stelian-Lucaci, unde a fost cântăreţ ultimii doi ani din viaţă. În curtea casei şi-a instalat propria tipografie. Prin testamentul din 1854 Anton Pann o roagă pe soţia sa Ecaterina să predea casa (casele), curtea şi tipografia Bisericii Sfântul Stelian-Lucaci. Aici, arhitecţii Justin Barancea şi Constantin Goagea au fiinţat muzeul, de tip futurist, pe principiul conectivităţii şi interactivităţii prin incursiunea în lumea politică şi literară a vieţii lui Anton Pann care aparţine Muzeului Literaturii Române . Încăperile deţin o expoziţie permanentă cu 23 de instrumente muzicale partituri şi piese instrumentale şi vocale religioase şi populare .
La Bucureşti şi la Râmnicu Vâlcea, precum şi în curtea Bisericii Sfîntul Stelian-Lucaci, sunt ridicate monumente în memoria acestuia. În 1934, la 80 de ani de la moartea sa, cântăreţii bisericeşti ai vremii i-au înălţat un bust în Parcul Carol din Bucureşti. Casele şi busturile lui Anton Pann sunt monumente istorice aflate pe lista Institutului Naţional al Patrimoniului , la categoria monumente memoriale şi funerare:
Grupa A monumente istorice de valoare naţională
– Biserica Sfântul Stelian, Sfântul Lucaci 1847-1853, începutul sec XVIII-începutul sec XIX, nr. curent listă 1357, cod L.M.I. B-II-m-B-19073, str. Logofăt Udrişte nr. 6-8, S3, Municipiul Bucureşti ;
– Bustul lui Anton Pann, în curtea Mânăstirii Lucaci, nr. Curent listă 2353, cod L.M.I. B-II-m-B-20008, str. Logofăt Udrişte, nr. 6-8, Sector 3, Municipiul Bucureşti . Bustul este opera scluptorului D. D. Mirea, a fost ridicat în 1930 şi are înscrisul „ANTON PANN, 1798-1854, Monument ridicat prin subscriere publică de Comitet sub preşedenţia Dl. CF Ropescu, fost primar al capitalei şi cu concursul binevoitor al Dlor Gr. Alexandrescu, Pavel Negreanu şi Inginer Gr Mircea” ;
– Casa „Anton Pann” sfârşitul sec. XIX , nr.curent listă 1633, cod L.M.I. B-II-m-B-19331, str, Anton Pann nr. 20, Sector 3, Municipiul Bucureşti, realizată de arhitecţii Constantin Goagea şi Justin Baroncea, în anul 1918, sub egida şi subordonarea Muzeului Naţionasl al Literaturii.
Din viaţa sa pitoreasă, avatarurile sale sentimentale, au rezultat trei căsătorii . La sfârşitul anului anului 1820 se căsătoreşte cu prima soţie numită Zanfira cu numele de familie Agurezan, o fată săracă, fără zestre dar, care-l va părăsi după şapte ani, provocându-i multă suferinţă, exprimată şi în „diată”: „a fugit şi m-a lăsat/ şi dealul Mitropoliei/ necontenit l-am urcat,/ arătând la judecată/ că pe altu-a voit/ şi, cu mine cununată,/ cu minciuni s-a pomenit”. A avut un fiu din această căsătorie, Lazăr, ajuns preot la Biserica Sfântu Visarion, dar care s-a aflat în permanent conflict pentru că îşi defăima tatăl pe oriunde, motiv pentru care l-a şi dezmoştenit („Umblând întru desfrânare/ şcolilor nu s-a supus/ dând mame-şi ascultare,/ n-a stătut unde l-am pus”) . („Anton Pann, Povestea Vorbei, Ed. Facla, Timişoara, 1991, pag. 7) .
După ce moare mama sa, Tomaida, în 1838 şi rămânând singur, Antonie se hotărăşte să se căsătorească din nou şi, la 10 februarie 1839, se căsătoreşte tot cu o fată de 18 ani, Ecaterina cu care trăieşte pănă la moarte, lăsându-i în testament casa ce urma ca ea, la călugărie, să o doneze Bisericii Lucaci. Tot în testament înscrie dorinţa de a fi înmormântat la Viforâta (în cartea Anton Pann, Povestea Vorbei, la pag. 14, se scrie că „optase pentru Schitul Roşioara”): „Catinca a mea soţie cu care am căsnicit/ Să-ngrijească precum ştie şi precum i-am rânduit,/ La Viforâta să-ngroape trupul meu când voi muri,/ Ca să mă aibă aproape când se va călugări !” . Catinca, pentru că nu se călugăreşte, lasă la rândul ei un testament: „Subiscălita după voia lui Dumnezeu rămasă văduvă şi fără copii, şi recunoscând că ce am agonisit de mi-am cumpărat casă s-au întâmplat cu ajutorul Sf. Ierarh Nicolae (!) către carele am năzuit şi m-am rugat cu credinţă…dăruiesc Bisericii Lucaci cu hramul acestui sfânt ierarh casele mele ce le am într-această mahala, căreia bisericii şi răposatului meu soţ a cântat 1 an şi jumătate. După încetarea mea din viaţă să împărţească lei 4.000 Schitului Roşioara, unde sunt hotărâtă a mă călugări de voi avea parte de la Dumnezeu şi unde o să strămut şi oasele răposatului meu soţ după împlinirea celor 7 ani” . Aşadar, după moartea sa, „vasta curte”, casele şi tipografia din str. Taurulu nr. 20, au ajuns la Biserica Sf. Stelian-Lucaci, el şi Catinca fiind rânduiţi ca ctitorilor ai acesteaia .
Anton Pann nu a fost numai un muzician în condei şi glas, el a fost şi un ilustru instrumentist, un lăutar tradiţional care a încântat în diverse momente la lăută, cobză, chitară şi pianoforte, ascultătorii cântând, de multe ori, alături de el, împreună şi cu boierii tineri .
Posteritatea i-a fost recunoscătoare, în cinstea lui s.au înălţat busturi, s-au denumit şcoli şi străzi, s-au deschis două case memoriale .
Vasta operă şi documentele legate de viaţa lui Anton Pann se regăsesc în toate biblotecile, în arhivele naţionale, în anticariate şi în locuinţele oamenilor din România şi Republica Moldova şi chiar în multe biblioteci naţionale de pe mapamond . Să avem timp să le căutăm ! . Spre mândria noastra avem informaţia că „Fişierul de autoritate Gemeinsame Normadatei al Bibliotecii Naţionale a Germaniei” deţine lucrări ale lui Anton Pann, iar numele său se găseşte în „Fişierul de autoritate al numelor de persoane”, iar Biblioteca Naţională a Franţei adăposteşte fotografii şi date personale, 16 opere („calupuri”) ale sale, denumite, personalitatea (psalt, compozitor, profesor) precum şi autorii care au elogiat operele sale, cu observaţiile corespunzătoare . Toate acestea şi în „Fişierul Poeţilor” în care el se regăseşte . De asemenea, numele lui Anton Pann îl poartă patru şcoli gimnaziale din Vâlcea, Ploieşti. Huşi şi Brăila, precum şi şase străzi din Brăila, Bucureşti, Braşov, Roman, Sibiu, Baia Mare şi două la vecini : Chişinău şi Silven-Bulgaria . Pentru că a fost şi un mare colecţionar de muzică românească, de instrumente, de vechi piese din „melosul bizantin şi otoman”, un depozitar de manuscrise, unele din tradiţia imunologiei bizantine , precum şi lucrări personale didactice, lui Anton Pann, oficialităţile locale culturale i-au organizat şi pus la dispoziţia publicului două Case Memoriale: una la Râmnicu Vâlcea în fosta casă proprie de pe strada Ştirbei Vodă nr. 18, unde a locuit între anii 1826-1828 şi 1836-1840, când a plecat definitiv la Bucureşti. Casa a fost datată din secolul XVIII, a fost construită în stil tradiţional oltenesc, a fost transformată în muzeu în anul 1967, translatată 37 m spre nord în anul 1982 cu ocazia modernizării structurii oraşului , reorganizată şi dotată cu piese de mobilier al vremii, portrete, opere literare şi muzicale şi alte exponate specifice mijlocului secolului al XIXlea. Translatarea , sub „titlu de pionierat”, este prezentată în lucrarea autorului proiectului, ing. Eugeniu Iordăchescu (Translatarea Casei Memoriale Anton Pann din Oraşul Râmnicu Vâlcea, publicată în „Revista muzeelor şi monumentelor”, în 1983). Clădirea are foişor şi pivniţă şi a fost declarată monument istoric în a doua categorie (de nivel local) înscrisă sub codul Vl-II-m-B-09626
Cealaltă, la Bucureşti, cumpărată la 20 februarie 1848 în strada Taurului nr. 20 (stradă ce astăzi îi poartă numle), cu o curte mare, aflată la mică distanţă de Biserica Sfântul Stelian-Lucaci, unde a fost cântăreţ ultimii doi ani din viaţă . În curtea casei şi-a instalat propria tipografia . Prin testamentul din 1854 Anton Pann o roagă pe soţia sa Ecaterina să predea casa (casele), curtea şi tipografia Bisericii Sfântul Stelian-Lucaci . Aici, arhitecţii Justin Barancea şi Constantin Goagea au fiinţat muzeul, de tip futurist, pe principiul conectivităţii şi interactivităţii prin incursiunea în lumea politică şi literară a vieţii lui Anton Pann care aparţine Muzeului Literaturii Române . Încăperile deţin o expoziţie permanentă cu 23 de instrumente muzicale partituri şi piese instrumentale şi vocale religioase şi populare .
La Bucureşti şi la Râmnicu Vâlcea, precum şi în curtea Bisericii Sfîntul Stelian-Lucaci , sunt ridicate monumente în memoria acestuia . În 1934, la 80 de ani de la moartea sa, cântăreţii bisericeşti ai vremii i-au înălţat un bust în Parcul Carol din Bucureşti . Casele şi busturile lui Anton Pann sunt monumente istorice aflate pe lista Institutului Naţional al Patrimoniului , la categoria monumente memoriale şi funerare:
Grupa A monumente istorice de valoare naţională
– Biserica Sfântul Stelian, Sfântul Lucaci 1847-1853, începutul sec XVIII-începutul sec XIX, nr. curent listă 1357, cod L.M.I. B-II-m-B-19073, str. Logofăt Udrişte nr. 6-8, S3, Municipiul Bucureşti ;
– Bustul lui Anton Pann, în curtea Mânăstirii Lucaci, nr. Curent listă 2353, cod L.M.I. B-II-m-B-20008, str. Logofăt Udrişte, nr. 6-8, Sector 3, Municipiul Bucureşti . Bustul este opera scluptorului D. D. Mirea, a fost ridicat în 1930 şi are înscrisul „ANTON PANN, 1798-1854, Monument ridicat prin subscriere publică de Comitet sub preşedenţia Dl. CF Ropescu, fost primar al capitalei şi cu concursul binevoitor al Dlor Gr. Alexandrescu, Pavel Negreanu şi Inginer Gr Mircea” ;
– Casa „Anton Pann” sfârşitul sec. XIX , nr.curent listă 1633, cod L.M.I. B-II-m-B-19331, str, Anton Pann nr. 20, Sector 3, Municipiul Bucureşti, realizată de arhitecţii Constantin Goagea şi Justin Baroncea, în anul 1918, sub egida şi subordonarea Muzeului Naţionasl al Literaturii ;
– Casa memorială „Anton Pann”, sec. XVIII, nr. curent listă 264, cod M.L.I. Vl-II-m-B-09626, str.Ştirbei Vodă, nr. 4, Municipiul Rm. Vâlcea . Aceasta găzduieşte piese de mobilier din acea vreme, pertrete, opere literare şi muzicale, obiecte personale şi alte exponate specifice mijlocului de secol XIX . Este un monument de arhitectură urbană, adăposteşte expoziţia memorială , evidenţiind legătura lui cu acest areal de frunte al culturii şi tradiţiilor locale .
Grupa B monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local:
– Piatra de mormânt a lui Anton Pann, în curtea bisericii Lucaci, în apropierea mormântului, nr. curent listă 2456, cod M.L.I. B-IV- m-B-20106, str. Logofăt Udrişte, nr. 6-8, Sector 3, Municipiul Bucureşti . Denumită, în unele documente „crucea de la mormânt” a fost prevăzută de el în versurile : „La mormânt ca să-mi ridice/ Un stâlp ca un monument / De marmură, sa nu-i strice/ Tăria vrun element/ Care lucrat să fie/ Cvadrat şi lucrat frumos,/ Şi pe dânsul să se scrie/ Aceste versuri din jos” şi are înscris următorul epitaf : „Aici s-a mutat cu jale/ În cel din urmă an ./Care în cărţile sale/ Se citeşte Anton Pann ./ Acum mâna îi încetează,/ La lumină cărţi să dea ./ Înplinindu-şi datoria/ Şi talantul ne-ngrupând,/ Şi-a făcut călătoria,/ Dând în lume altui rând .” ;
– Bustul lui Anton Pann, 1968, nr. curent listă 737, cod M.L.I. Vl- III-m-B-09988, str. Ştirbei Vodă, nr.4, Municipiul Rm. Vâlcea . Bustul se află în faţa casei memoriale.
Şi ieşenii i-au înălţat un bust pe soclu aflat în Parcul Expoziţiei, probabil odată cu înfiinţarea acestuia, în anul 1923 .
Memoria inegalabilului om de cultură a fost încununată şi cu atribuirea numelui Teatrului „Anton Pann” din municipiul Rm. Vâlcea, al Asociaţiei Culturale cu acelaşi nume, clădire aflată pe str. Tudor Vladimirescu, nr. 23, dată în folosinţă în anul 2009 şi având o sală de 204 locuri şi alte funcţionalităţi .
S-a înfiinţat la Bucureşti, în anul 2004, la iniţiativa şi sub egida dirijorului Constantin Răileanu şi un „Ansamblu de muzică veche- Anton Pann ce reuneşte o echipă de tineri muzicieni care au în comun pasiunea pentru cultura românească veche şi ambiţia de a căuta universul muzical specific spaţiului românesc din urmă cu câteva veacuri”, cum se prezintă chiar titlul site-ului online . Acest ansamblu, foarte apreciat în ţară şi peste hotarte, mai ales în Turcia, are ca repertoriu manuscrisele medievale existente în bibliotecile de cult, codexurile şi culegerile unor compozitori consacraţi, printre care şi Anton Pann . La Iaşi funcţionează sub numele marelui om de cultură „Asociaţia pentru cultură şi tradiţii” şi „Ansamblul Mugurelul Anton Pann” . Trebuie amintit şi „Grupul vocal de muzică bizantină”, tot la Iaşi, , grupurile psaltice şi muzicile/tarafurile/grupurile tradiţionale aflate peste tot în România şi chiar în afară care cântă piesele lui Anton Opann . Amintesc de „Ansamblul cameral de muzică veche”, şi mai noul, „Centrul Cultural Comunitar pilot pentru zonele marginalizate din România”, tot sub numele acestuia, şi tot nu le-am găsit pe toate . Există şi biblioteci „Anton Pann”, ca cea de la Filiaşi şi câte or mai fi, precum şi colecţii „Anton Pann” existente în mai toate biblotecile judeţene, orăşeneşti, comunale şi multe, foarte multe, la biblioteci din străinătate . Colaborarea şi schimburile între bibliotecile naţionale au fost reglementate în conferinţe cum au fost cea din 1961, 1969 la Copenhaga , cea de la Frankfurt şi altele, chiar în acest secol, unde s-au elaborat : sistemul de standardizare, principiile de catalogare, normele de uniformizare internaţională a fişierelor cu operele, publicaţiile şi autorii ce vor anima schimburile între acestea . Aşa se face că operele lui Anton Pann, intrând în schema denumită ISBD, la categoria „pentru publicaţii vechi”, au ajuns în mai toate bibliotecile naţionale ale lumii. Expl. „Opere complete/Anton Pann” . Acest fişier „Compus din NOTE” are înscrise: Povestea Vorbii, Nastratin Hogea, Şezătoare la ţară, Înţeleptul Arghir, După Ploaie, Motivele lui Anselmo Fluentos . Au mai fost şi alte evenimente specifice privind Multiplicarea Schimburilor literare şi Uniformizarea indexului alfabetic, de care beneficiem din plin în documentările noastre .
