ALEGERI PREZIDENŢIALE: 16 noiembrie 2014

by Mihai Sora on November 9, 2014

Post image for ALEGERI PREZIDENŢIALE: 16 noiembrie 2014

Dragii mei prieteni,

Am scris textul de mai jos în luna iunie a anului 1990, când mulți dintre dumneavoastră, cei care mă căutați astăzi, nu erați încă născuți.

L-am scris sufocat de ce se întâmpla, atunci, la București, copleșit de ceea ce, mai apoi, a intrat în istorie sub numele: MINERIADELE LUI ION ILIESCU.

Citiți, vă rog, acest text.

Pentru că, citindu-l, veți înțelege cât de periculoasă este venirea lui Victor Ponta la putere, cât de periculoasă este ascensiunea lui politică.

Victor Ponta este pupilul lui Ion Iliescu. Este continuatorul legitim (și legitimat) al lui Ion Iliescu.

Citiți, vă rog, acest text și arătați-l în jurul vostru.

Dați-l mai departe: pe paginile dumneavoastră de Facebook, în familie, printre prietenii aflați în țară sau în străinătate.

Dați-l mai departe împreună cu acest mesaj al meu, scris astăzi, în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril:  cu un Victor Ponta Președinte al României, ne îndreptăm spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive și dezordonate, o Românie a incompetenței și a nerușinării, în care oameni fără nicio calificare, oameni care și-au cumpărat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în pozițiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic –, acești oameni corupți, lipsiți de scrupule, lipsiți de caracter, se vor afla la cârma țării noastre, mai exact:

LA TOATE CÂRMELE ROMÂNIEI.

Ieri am împlinit 98 de ani, şi știu, pentru că am traversat secolul trecut – cu tot ce a avut el bun și rău, miraculos sau distrugător –, știu ce înseamnă atât fascismul, cât și comunismul. Pe amândouă le-am trăit pe pielea mea. Din amândouă am scăpat cu viață: fără să-mi vând sufletul nimănui, deși „ofertele“ au fost multe și subtile, inclusiv în anul 1990, când am devenit, în primul guvern liber, de după 1989, ministrul Învățământului, funcție în care am rămas timp de șase luni, adică exact PÂNĂ LA MINERIADE, până când am văzut cu ochii mei ce se petrecea în Piața Universității și am decis să părăsesc guvernul condus de Petre Roman.

Știu, așadar, ce ar putea însemna un Victor Ponta la cârma acestei țări.

De aceea – TOCMAI DE ACEEA –, încă din primul tur de scrutin, l-am votat pe domnul Klaus Iohannis.

De aceea îl voi vota pe domnul Klaus Iohannis și în turul al doilea, duminica viitoare, în ziua de 16 noiembrie 2014.

Vă îndemn și pe voi, oameni cu scaun la cap și cu sufletul întreg, să mergeți la vot și să-l votați pe Klaus Iohannis: fără alte „rezerve“ sau „dileme“, complet sterile în acest moment.

Copiii voștri vă vor fi recunoscători.

MIHAI ȘORA
București, 8 noiembrie 2014

Leave a Comment

Previous post:

Next post: