Luni 2 iunie 2014, ora 19.00
Sala Lahovari, Râmnicu Vâlcea
Orchestra simfonică a Filarmonicii
Dirijor: Florin Totan
Solist: Andrei Licareţ-pian
În program: Ludwig van Beethoven-Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, op. 37, Do Minor, şi Jan Sibelius-Suita pentru orchestră “Pelleas şi Mellisande”.
Pe lângă conţinutul programului, atractiv, interesul melomanului cu stagii mai vechi în această pasiune pentru muzica de concert a constat şi în curiozitatea valorică faţă de filiaţia solistului cu una dintre figurile centrale ale muzicii interpretative româneşti din secolul XX, organistul de la Filarmonica „George Enescu”, pe care, prin anii ’70, toţi îl ştiau şi admirau, dar pe care nu îl vedea nimeni, acompaniind la orgă această reprezentantă de lux a simfonismului şi concertisticii româneşti: Nicolae Licareţ. O carte de vizită, pentru tânărul solist de astăzi, a părintelui, care, o justifică pe cea proprie, de valoare internaţională… Alexandru Licareţ este un produs de rafinament al artei interpretative, pianistice, tinere, româneşti, care face necesară trecerea de la valorile, tradiţionale deja, din anii 70, la valorile pe care le aşteaptă prezentul. Cu asemenea produse omeneşti, artistice-interpreţi, România mai are o şansă în a ieşi din acest marasm de cultură şi economie-ca ţară-stat spre care s-a îndreptat. În Concertul nr. 3 de Beethoven, Andrei Licareţ a fost în tonalitate perfectă cu muzica desluşită de degetele sale, dar mai ales cu înalta artă a interpretării, estetică, gest şi alură demne de acest titan al muzicii germane! O prezenţă scenică mai mult decât agreabilă…
Pelleas şi Mellisande, a doua capodoperă a lui Jean Sibelius după Concertul pentru vioară şi orchestră, capodoperă a muzicii impresioniste, a Nordului imortalizat în frumos (Jules Verne spunea că Norvegia este cea mai frumoasă ţară din lume)… Dificultatea creşte pentru că în fiecare moment lucrarea pare să moară…Vraja şi spiritul sănătos, de încredere, cele ale Nordului, echilibrate, salvează căderea…Mai degrabă avem de a face cu un văl al indiscreţiei aşternut peste lume vinovată de pesimism! dar este o taină, mai mult, o desvăluire de taine. Avem de a face cu o aceeaşi condensare a magistralei forţe a naturii cum este şi cea din Concertul pentru vioară.
Pelleas şi Mellisande este aşa fiindcă cele două personaje se contopesc cu natura şi deci figurativul ne apare ca diluat… În secţiunea secundă, Mellisande, recunoaştem încărcătura de mare lirism-magie, parte a impresionismului în muzică, care oscilează între rafinamentul şi sensibilitatea lui Debussy şi realismul şi sugestivitatea lui Ravel.
p.cickirdan
15 10 14
