După momentele strălucitoare care au avut loc în Biserica Mânăstirii Bistrița din dimineața zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019: Liturghia și Te Deum ținute de ÎPS Varsanufie în onoarea Arhim. Veniamin Micle la împlinirea a optzeci de ani de viață și acordarea Crucii Râmnicului-înaltă distincție a Arhiepiscopiei Râmnicului, participanții s-au deplasat în Sala de Festivități, unde cu toții l-au celebrat pe înaltul monah, om de credință, dar și cercetător istoric și mare cărturar…
Pr. Dr. Ștefan Zară a moderat această parte a doua de la întâlnirea de la Bistrița legată de sărbătorirea părintelui arhimandrit, prezentând cele două cărți pe care Arhiepiscopia, Editura Praxis, le pregătește pentru editarea în condiții de lux, amândouă scrise de Arhim. Veniamin Micle, și care vor fi lansate la Arhiepiscopie. Apoi, consilierul cultural al Arhiepiscopiei, a continuat cu invitarea participanților să adreseze, care doresc, cuvinte de apreciere sărbătoritului, urmând ca mai apoi să se procedeze la lansarea celor două cărți scrise și tipărite de Arhimandrit: „Aniversarea a 80-a” și „Adevărata Posadă: Defileul Bistriței”. Spunea dl Ștefan Zară că părintele Veniamin Micle este acum considerat un „Voievod al cuvântului”, reiterând într-un fel și subliniind afirmația făcută mai devreme de ÎPS Varsanufie, care în cuvântul Domniei Sale din Sfânta Biserică a Mânăstirii spunea că Arhim Veniamin Micle se trage dintr-o „Familie voievodală a Maramureșului”. Prin această afirmație-Voievod al cuvântului-subtilul moderator a făcut legătura cu preoții prezenți în sală și la masa prezidiului, foști elevi și studenți ai sărbătoritului, care au avut ocazia să-i asculte deosebitele prelegeri rostite în fața altarului și la catedră…
Pr. Dr. Ion Gavrilă a fost primul care a luat cuvântul: – Arhim. Veniamin Micle mi-a fost profesor de când am fost elev la Semniar, apoi student, masterand și doctorand. Dânsul mi-a fost profesor tot timpul! Pentru că i-am citit opera, pentru că tot timpul l-am căutat simțind nevoia de a dialoga cu dânsul…ca să ne întărim convingerile despre viață, despre voință, adaptare și multe alte lucruri…Pentru mine părintele Veniamin Micle, mă iertați că pot exagera, este un munte de om! lovit de Soarele Hristos, care strălucește, de Soarele Dreptății și al Luminii…cu toate că a fost împiedicat! fiind chemat la treptele mai înalte ale Ierarhiei bisericești, a rămas să strălucească în smerenie și uneori foarte singur, decât cu bunul Dumnezeu. Este un lucru extraordinar pentru vremurile pe care le trăim fiindcă vedem în jur foarte mulți oameni care se prăbușesc…Tocmai pentru că sunt îndepărtați, sunt ostracizați, împiedicați…Este un munte, nu numai că a scris foarte mult și foarte bine!…ci pentru că a rezistat la toate vânturile pe care le suportă un pisc…Da îl cunosc de 43 de ani! Aș mai spune că deși a fost și a rămas un munte, pentru mine cel puțin, este un munte de smerenie și demnitate! Este foarte greu să ții acest echilibru între smerenia monastică și demnitatea de om!…pentru că de multe ori demnitatea poate fi confundată cu mândria! Și între ele poate exista un joc în care cei din dreapta fie din stânga pot să cadă, după cum le este puterea! menirea!…Părintele a fost întotdeauna de partea celor care nu cad niciodată.
Gheorghe Jianu: – …Am onoarea să vă prezint mesajul pe care părintele l-a primit de la Cluj Napoca:
„Mesaj de la iubitorii și admiratorii clujeni ai oprei arhimandritului Veniamin Micle
Cei care , la fel ca și noi, urmăresc cu dragoste și înțelegere opera Bisericii noastre, de la capii ei cei mai venerați la slujitorii și cărturarii care împodobesc cu lumina lor existența noastă de fiecare zi, ținând nestinsă flacăra harului critstic, prin acele locașuri pline de taina și mireasma de tămîie și sunet de toacă și clopot, care ne însoțesc la marile sărbători ale creștinătății, în acele lăcașuri de cult care ne definesc și ne sublinază ortodoxia, au întâlnit fără doar și poate numele arhimandritului Veniamin Micle, unul dintre adevărații purtători de spirit dumnezeiesc.
Noi, cei de la Despărțământul Cluj al Astrei, care am fost aproape de mitropolitul nostru de excepție, Bartolomeu Anania, și de opera sa oratorică și teologală, activând în cadrul Frăției Orotodoxe Române, pe care sub înaltul său patronaj am înființat-o pe lângă Mitropolia clujeană, am întâlnit cu bucurie, stimă și respect, numele duhovnicului Veniamin Micle și ne-am dat seama că acolo, în Vâlcea natală a prealuminatului ierarh, există o oază de muncă și credință pe care arhimandritul Veniamin Micle o reprezintă cu aleasă strălucire.
Acum când asistăm la sărbătoarea de vârstă a acestui ales al lui Dumnezeu, îi transmitem din partea Astrei Clujene sentimentul nostru de prețuire și admirație, urându-i Multă sănătate, bucurie și har divin în munca sa de ocrotire și îndrumare spirituală !
La mulți ani! spre folosul tuturor celor care împărtășesc credința veneratei noastre biserici!
Prof.univ. dr. Mircea Popa,
Președinte al Despărțământuui Cluj al Astrei, senior al Clujului”
Doru Moțoc: – Am întrebat pe cineva apropiat mie ce fel de preot, de monah, înalt ierarh ar avea în vedere atunci când ne referim la o față bisericească și…mi-a răspuns imediat: – „Ai fost la Bistrița?” Surpriză, nu fusesem la Bistrița! – „Încearcă să-l cunoști pe părintele Veniamin Micle și ai să te lămurești”! Până să-l cunosc constatasem că foarte multe fețe bisericești sunt marcate numai de uniformă, dar nu și de harul interior…de duhul sfânt al oamenilor aleși. Ei bine, când l-am cunoscut pe Veniamin Micle am constatat că prietenul meu a avut dreptate și că am în față un om dăruit cu har!…am simțit deodată ceva mistic, deși sunt o ființă rațională… a fost ceva de genul, parcă, a unui cutremur interior. Am trait senzația că găsisem ceea ce căutasem! Între timp cunoscusem opera impresionantă a părintelui, cum s-a spus aici…de o valoare științifică deosebit; am rămas absolut uluit că o față bisericească este capabilă să facă o incursiune în lumea științifică cu o astfel de acribie științifică, de rigoare intelectuală…oricare din lucrările lui Veniamin Micle probează că ne aflăm în fața unui cercetător de elită. În topul meu personal, cartea despre Macarie rămâne încă de neatins; a făcut un act de dreptate și de iubire față de neamul românesc de a-I reda ceea ce de fapt era al său….faptul că Macarie este cel care a tipărit prima carte românească!…sunt surprins că o parte dintre literați, istorici literari, încă parcă puțin sceptici! Și nu acceptă integral această demonstrație care este impecabilă! În urmă cu cinci ani când l-am sărbătorit la șaptezeci și cinci de ani, am venit cu Felix Sima și am realizat un reportaj de televiziune despre cartea consacrată lui Macarie și cu acel prilej l-am cunoscut mai bine pe părintele Veniamin în sensul că mă aflam în fața unei ființe excepționale care nu avea de loc sentimentul excepționalității sale! Se purta ca un mierean oarecare, avea față de noi o atitudine colegială, pe care evident nu o meritam fiind la distanțe astronomice față de Sfinția Sa… Părintele Gavrilă vorbea de echilibrul dintre demnitate și mândrie și pot spune că și noi, atunci, în fața lui Veniamin Micle ne-am dat seama de acest lucru…că este un model de echilibru între smerenie, demnitate și mândrie…
Ilie Gorjan: Impresionantă carte, cercetare, 1036 de note de subsol…E greu să numeri până la o mie, dar să cauți să citești atâtea cărți, chiar să le răsfoiești…Am studiat în academia Militară în 1980 diverse tehnici de luptă, chiar despre Lupta de la Posada…(Generalul în rezervă și poetul Ilie Gorjan ne-a trimis la redație, a doua zi, un material cu observațiile dânsului-pe care le-a expus și la Bistrița-și pe care îl publicăm în acest număr deci nu vom continua cu redarea poziției domniei sale)
Marian Petrescu: – …Nu sânt eu în măsură să mă pronunț asupra unei opere estrem de vaste a unui mare creator…Întâi și întâi că nu știm totul despre tot și despre nimic și să încercăm să învățăm tot timpul…Părintele cărturar de la Sfânta Mânăstire Bistrița, Veniamin Micle a avut nu odată naturalețea fermecător de dezarmantă bazată pe știința cercetării și interpretării izvoarelor documentare vechi inclusiv de la Sfeta Gora (Sfântul Munte – Athos n.n) să ne spună și altceva decât am cunoscut, am învățat sau am fost noi cu priceperea noastră limitată învățați să auzim, redeschizând teme asupra cărora se dăduseră deja verdicte tendențioase și definitorii prea degrabă și de multe ori prea superficial…(După părerea noastră un cuvânt extrem de frumos la adersa sărbătoritului, plin de bun simț, și cu trimiteri discrete la adresa cercetării istorice, corecte, care trebuie să existe astăzi! n.n)
George Călin: – …Eu vin dintr-o zonă la fel de controversată este vorba de Cetatea Helis unde Sf Apostol Andrei a început creștinarea dacilor!…Se spune că este ba în Bărăgan în Ialomița, ba la Turnu Severin, ba la Caracăl…acesta este stilul nostru, de a trăi în controverse! Problema este mult mai cruntă, cu Posada! Vreu să vă anunț solemn că ieri la ora 17.00 (05 iulie n.n) urmașii lui Carol Robert de Anjou ne-au învins! De ce? Pentru că în Monitorul Oficial, contrar Constituției României, s-a publicat Codul Administrativ în care limba maghiară devine a doua limbă oficială în România!…Trecem la alte probleme! …Eu vin ca un sol al plaiurilor natale ale regretatului Arhiepiscop Gherasim, din Ialomița, eu am fost acum o săptămână la CJ Ialomița și CJ Lalomița acordă Arhim. Veniamin Micle, Medalia Centenar! S-au acordat numai o sută de medalii, din care una a venit aici la Bistrița!…și pentru că și eu conduc o Asociație, „Apolon”, pe care cei mai mulți o cunoașteți, conduc și alte ziare și reviste, îi acordăm o Diploma de Excelență-Înaltă Cultură și Civilizație cu un „motto” al Societății noastre…în care se subliniază exact ce face și arhimadritul, anume că „slova dăinuiește, mâna putrezește”!
Eugen Petrescu: – Ce aveam de spus, am scris într-un volum pe care l-am publicat acum câțiva ani. Nu o să mai spun acum ceea ce s-a mai spus. Totuși aș vrea să vă transmit, că pe lângă faptul că scrie, editează și tipărește carte, și donează! Anul trecut a donat în cele două acțiuni pe care le-am avut în Basarabia, când am donat trei mii de volume, unele dintre acestea fiind ale părintelui! Vreu să vă spun că părintele face parte din Consiliul Științific al Centrului de Cercetări „Dumitru Bălașa” din cadrul Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și centrala din București i-a acordat cu această ocazie o Diplomă, care, din păcate, nu a ajuns la timp…
Tudor Nedelcea: – Vreau să fac și eu o paranteză, poate se supără unii, vreu să spun că poate Dumnezeu a orânduit ca părintele arhimandrit să locuiască în acele cămăruțe în care Mareșalul Antonescu a avut domiciliul forțat, un erou al neamului românesc care a luptat împotriva bolșevismului…Dumnezeu a vrut, iată, ca Arhim. Micle, să sfințească acest loc, și nu pot decât să mă închin în fața dvs să vă doresc viață lungă și să mai scrieți multe cărți!
Dinică Ciobotea: – Ideea că aici a fost primul tipar românesc apare în 1922, când în revista „Arhivele Olteniei” se menționează acest lucru; după care încet, încet, idea a fost deplasată înspre mânăstirea Dealu! fiindcă Târgoviște a devenit capitală. Dacă veți urmări argumentele veți găsi mult mai multe pentru Vâlcea-Bistrița decât pentru Târgoviște…Prima întrebare este cât de capitală era Târgoviște la 1508! Eu sunt total de acord cu acest mare centru cultural care a fost și iată că mai este Mânăstirea Bistrița Olteană, comparabil cu Bistrița Moldoveană…Eforturile pentru implementarea unei idei mărețe trebuiesă fie mult mai importante… Am fost de curând în Spania și am constatat că numai pentru o singură expoziție, cu cartea „Don Quijote de la Mancha”-primat universal s-au cheltuit nici mai mult nici mai puțin de două miliarde și… de euro!! Așa că mă gândesc și la cartea din 1508 pentru că această carte-demonstrație cu „Macarie tipograf român” al primei cărți tipărite în România ridică o problematică de ordin european! Este un munte al culturii (cum spune Tudor Nedelcea) acest Arhimandrit, Veniamin Micle, și noi toți trebuie să-l îmbrățișăm și să-l poziționăm acolo unde îi este locul!
Referitor la cealaltă carte, referitoare la Posada, și noi am îmbrățișat idea aceasta și dragostea pentru zona istorică a Vâlcii, în concluzie: echipa noastră, cu dl Eugen Petrescu în frunte, a hotărât satul Pripoarele com. Perișani ca loc unde s-a dat bătălia hotărâtoare…Trebuie să menționăm că Posada nu este un nume exact, el trebuie identificat, care aparține, întreg spațiului româneasc. Bătălia de la Posada are consecințe atât de mari pentru unitatea și existența neamului nostru, pentru credința ortodoxă, cum nu vă puteți închipui! De la Posada nu se poate triage linie decât la 1918!! Toate consecințele de la această victorie de la 1330 sunt pentru existența neamului româneasc și pentru tot ce a rezultat pentru unitatea acestui neam! Orice conștiință românească trebuie să-și apropie valoarea aceasta a bătăliei celei mari dusă de români împotriva Apusului catolic…Orice om trebuie să și-o asume ca idee! …eu dacă aș putea aș duce-o la mine acasă! De aceea vreau să vă spun că îmbrățișez într-un totul această râvnă și muncă a părintelui Veniamin Micle! De a demonstra că Posada este aici…Iată, Posada devine o problemă de conștiință! a oricărui român. Pământul româneasc este un pământ al Posadelor. Nu trebuie să dezarmăm, cine aduce argumente mai multe are drept de câștig! Vreau să-I dăruiesc părintelui arhimandrit niște cărți care amintesc de alte Posade. …Posada de la Peștișani, Posada de la Novaci! Și o monografie a comunei mele…
I St Lazăr: …După cum s-a menționat și în pericopa evanghelică de astăzi, Arhim. Veniamin Micle a construit o temelie de piatră pentru casa cărții pe care o reprezintă în cugetele noastre. Trebuie să-i mulțumim Arhiepiscopului nostru că ne-a prilejuit să-l vedem din nou iarăși, aici, după cinci ani, să-l sărbătorim din nou pe părinte ca pe un reper al Teologiei românești din zilele noastre, ca pe un cărturar desăvârșit. Aș vrea să spun că pentru Fundația Sf Antim Ivireanu părintele este de foarte mulți ani un colaborator de nădejde…Una din lucrările dumnealui prezentată la simpozioanele anuale, cea despre „Școala mânăstirească” de la Bistrița a reprezentat, nu numai un eveniment, ci un reper în istoria noastră bisericească și culturală…Apoi trebuie să amintesc și eu despre acea carte despre Macarie unde părintele face o demonstrație impecabilă…Remarc și mă bucur de acest lucru că suntem în sală mulți de la întrunirea de la Biblioteca Județeană de acum zece ani la aniversarea vârstei de șaptezeci de ani…Cu studenții prezenți atunci în sală, în 2008, am mers la Târgoviște unde se serba sub egida Academiei Române 500 de ani de la prima carte tipărită, românească…Vă dați seama ce efect a avut vizita noastră…Această carte, despre Macarie, a părintelui Micle, este perfect construită!…bine realizată pas cu pas până la capăt. Stilul este foarte clar. La fel și cea de astăzi! Sigur, suntem surprinși, cartea este de prea mare noutate…Posada de la Bistrița! Posada adevărată! Ne e greu să reacționăm noi aici, acum, la această idee…pusă astăzi pe masă. În 1980, când reputatul cercetător Nicolae Stoicescu a venit la Râmnicu Vâlcea cu o carte despre Lupta de la Posada au fost discuții aprige, pentru că noi eram partizanii Posadei de la Loviște…În sală era tatăl lui Doru Moțoc, era Doru Moțoc, doi aprigi apărători ai Loviștei. Atunci Nicolae Stoicescu a spus: „Cu cât vorbim mai mult despre ideea unei Posade bine documentate, cu atât vom putea ajunge mai repede la adevăr…
Ion Soare: Nu voi repeta nimic din ce s-a spus. Când l-am cunoscut am fost impresionat de atmosfera de lucru, în care părintele a scris carte după carte, m-a impresionat biblioteca în care cred că găsești orice carte, tot ce este mai important… Istorie bisericească, Patristică, Teologie etcv. Apoi când mi-a arătart o mostră de carte editată și tipărită cap coadă de dânsul am avut o viziune prin care am văzut întreg șirul de mari cărturari din mânăstirile noastre…Prin ceea ce a făcut și face d-sa egalează pe marii noștri cărturari: scrie cartea, o tehnoredactează, o tipărește, o leagă, o taie la dimensiune, îi facecoperta, o ilustrează…În fond despre acești cărturari domnia sa a scris în special despre cei din mănăstirile vâlcene. Uimește pe toată lumea cu diversitatea extraordinară a preocupărilor d-sale. Nu am întâlnit o asemenea diversitate la nicio față bisericească. În afară de omiletică și catehetică în care dumnealui și-a pregătit un doctorat d-sa a scris nenumărate cărți despre istoria bisericii ortodoxe române, despre spiritualitatea românească în general…despre ce a scris d-sa privind cartea româneaască veche, istoricii care îi urmează nu vor putea ocoli scrierile sale, de la acestea trebuie să pornească. Acum, iată vine cu o nouă ipoteză, am citit cu atenție toată cartea. M-a impresionat documentarea strictă, extraordinară. Nu omite nici un amănunt:geografic, isrtoric, documentar…a bătut cu pasul toate aceste locuri…Metoda este deosebită, ca și în cartea despre Macarie… Argumentația d-sale este de o logică stringentă, parcă te obligă să accepți demonstrația…Sunt de acord și eu cu ceilalți care spun că atâta vreme cât nu apar și dovezi palpabile nu se va pune capăt acestor căutări de noi locri pentru această Posadă, un lucru fiind până acum de toți asumat: Luptele de la Posada s-au desfășurat pe teritoriul județului Vâlcea…
Veronica Jidoveanu: – Nu lipsesc de la slujbele din această Biserică, de aici de la Mânăstirea Bistrița, unde simt că renasc mereu în fața moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul și în fața părintelui Veniamin Micle…(Iată alături de marele cărturar duhovnicul se află la aceeași înălțime! n.n)
Veniamin Micle: – Referitor la a doua carte, un titlu cam curajos: „Adevărata Posadă: Defileul Bistriței”…cum spunea un scriitor când am spus „Ieromonahul Macarie tipograf român”: – „Părintele Veniamin lovește cu ciocanul, adică spune adevărului pe nume”! Sper ca și această carte să descopere adevărul, pentru că eu când scriu o carte îmi place să mă documentez. Să cercetez toate documentele toate izvoarele și apoi să recurg la redactarea cărții. Din cercetarea izvoarelor am găsit niște diplome regale emise de regele Carol Robert de Anjou în care acesta spune niște lucruri foarte interesante pe care nu le-am găsit citate la nici un autor! El spune în diploma din 02 noiembrie 1332 că „a străbătut Țara Românească în pace”! De aici rezultă că în stânga Oltului nu a existat nici o bătălie! Deci mie îmi place să spun ceva mai poetic, că toate localizările sau toate Posadele din stânga Oltului le dărâmă chiar Carol Robert de Anjou…pentru că recunoaște că nu a fost nici o bătălie în această parte a Oltului. Tot în diploma respectivă spune că „după ieșirea noastră de acolo”, adică după ieșirea din Țara Românească, dincoace de Olt, „Basarab cu o furie nebună ne-a atacat o parte din oastea noastră”! Deci, de aici rezultă că bătălia a avut loc în partea dreaptă! Este adevărat că sunt câțiva istorici care localizează bătălia în partea dreaptă a Oltului; însă ei nu au ținut cont de un lucru și au localizat-o în partea Severinului; însă regele nu mai vroia să străbată drumul de la Râmnicu Vâlcea la Severin pentru că drumul era devastat. Nu mai găsea hrană nici pentru animale nici pentru oameni…și voia să găsească o cale mai scurtă spre Transilvania; și a ajuns la un pact cu Basarab ca acesta să le arate o cale mai scurtă. Și lui Basarab i-a convenit și cred că ideea a fost a lui, i-a sugerat-o regelui pentru că capcana era pregătită din timp. Când trimite Basarab un sol regelui când acesta ocupase Severinul, îi spune: – „Maiestate întoarce-te înapoi pentru că dacă vei mai avansa nu vei putea evita pericolele care te pasc”. Chiar unii istorici maghiari susțin că capcana a fost pregătită din timp. Deci lucrurile după documente sunt foarte clare. Acum este adevărat că istoricii au localizat bătălia din Dâmbovița până în Severin. Noi conchidem că Posada a fost aici în dreapta Oltului… (O voce din sală îi spune: – „Până la dvs au fost unsprezece localizări, asta este a douăsprezecea!” n.n )… – Nu, am găsit douăzeci și două de localizări (răspunde Micle, dar firul naraținii doveditoare se năruie n.n.). … – Mi-ai dat ideea peste cap!…(Se spune din sală să nu fie întrerupt vorbitorul)… Și, ca să continui mai departe, după ce am prezentat opiniile tuturor am prezentat opina mea care nu este chiar a mea, ci este a documentelor! Sunt și niște argumente arheologice; în primul rând într-un document Carol Robert de Anjou spune că „bătălia a avut loc dincolo de Poartă”! Unde a fost poarta respectivă? A fost la intrarea în Cheile Bistriței. Bătrânii locului spun că de mult stâncile care străjuiesc această intrare erau unite deasupra! Și locul părea a fi o poartă și care a fost dărâmată prin o mie nouăsute treizeci și ceva când a fost dărâmată când s-a construit calea ferată… Ea afost pictată de pictorii vremei: Carol Pop de Szathmary, Herinc Trenk. Dar cel mai important argument este cel al Schitului Sfântului Procopie! Când m-am ocupat de Monografia Mânăstirii Bistrița am aflat că înainte de construcția ei, pe acest loc a existat un Schit închinat Sf. Mucenic Procopie! Sf Procopie este sfânt militar, și pe mine m-a intrigat cum de un schit monahal se închină militarilor fiindcă aceste așezări se închină cuvioșilor! Dar am găsit la un cronicar polonez, Maciej Strijkowski, ideea că „pe locul bătăliei s-a construit un schit închinat Sfântului Procopie”. Și spune că l-am și văzut! Era un schit la Gherghița pe Valea Prahovei. Dar de când dispăruse schitul de la Bistrița trecuseră o sută și ceva de ani! E logic că poporul i-a păstrat memoria schituluide la Gherghița…Deci nu este schitul acela, ci este cel de aici! …Acum, eu am făcut apel la autoritățile locale ca să descoperim osemintele! Dacă le desoperim, am încheiat definitiv această problemă. Niște specialiști mi-au spus că au obsevat prin satelit niște osuare, aici, pe defileul Bistriței! Aștept aparatul cu care vom continua investigațiile căutând depozite de oase, când, cred problema va fi definitiv încheiată!
NOTA: Vezi și imaginile video de pe VIDEO ARHIVA cu titlul „ARHIM. VENIAMIN MICLE VORBIND DESPRE „ADEVĂRATA POSADĂ: DEFILEUL BISTRIȚEI” VÂLCENE”. Posibil intrare și de pe You Tube…
