ARHIM. VENIAMIN MICLE: „BOLNIȚA DE LA BISTRIȚA. MĂNĂSTIRE ISIHASTĂ”

by Constantin OLARIU on August 19, 2022

Post image for ARHIM. VENIAMIN MICLE: „BOLNIȚA DE LA BISTRIȚA. MĂNĂSTIRE ISIHASTĂ”

Volumul Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle, Bolnița de la Bistrița. Mănăstire isihastă, apărut la Editura Praxis, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie ne încredințează de faptul că înnoirea duhovnicească exprimată dogmatic în scrierile Sfântului Grigorie Palama a exercitat o influenţă uriaşă asupra întregii lumi ortodoxe, și a celei din spațiul românesc, în mod aparte, atât în plan duhovnicesc, cât şi în planul artei creştine, prin capacitatea de sugerare a unei adânci vieţi spirituale prin arhitectura lăcașurilor de cult și chipurile sfinţilor ce au fost pictaţi.

În alcătuirea volumului Bolnița de la Bistrița. Mănăstire isihastă, demersul Părintelui Veniamin nu a fost doar acela de a înnoda firul unor evenimente istorice și duhovnicești, ci, „încercând să-i descifrez tainele”,  așază în pagină cu un remarcabil talent scriitoricesc experiența rugăciunii aceștei obști monahale, având, desigur, meritul de a ne dezvălui „o comoară a patrimoniului spiritual și cultural” al Olteniei de sub Munte, cum îi place autorului să afirme.

Astfel, în cele 248 de pagini, urmate de o bogată bibliografie, prezintă diferite abordări istorice privitoare la construirea bisericii-bolniță și a pictării acesteia, cărora le alătură, cu aleasă măiestrie, o incursiune în istoria artei bisericești, prezentând cititorului „Biserica Bolniţă” de la Mănăstirea Bistriţa, „pe baza unor documente de arhivă şi studii de specialitate”, drept cea mai veche biserică din Oltenia, zidită în secolul al XIV-lea, ca aparţinând unei mănăstiri întemeiate sub impulsul puternicului curent monahal isihast, cum denotă şi hramul „Schimbarea la Faţă”, eveniment hristologic aflat în centrul preocupărilor duhovniceşti ale călugărilor isihaşti din secolul al XIV-lea.

Volumul se bucură de cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, care așază în inimile noastre încredințarea că bolnița Schimbarea la Față, este, într-adevăr, lăcaș al desăvârșirii călugărilor isihaști, mănăstire care păstrează, de mai bine de 500 de ani, icoana vie a experiențelor mistice de care s-au făcut părtași monahii cu trăire sfântă.

În cuprinsul cărții, Părintele Veniamin realizează o incursiune în istoria monahismului românesc și în istoria artei, urmate de o generoasă prezentare a istoriei lăcașului de cult și a programului iconografic cu care a fost împodobit, accentuând, bineînțeles, tematica ishastă a picturii și aspecte ale vieții comunității monastice.

Volumul Bolnița de la Bistrița. Mănăstire isihastă este o invitație spre a descoperi rodul unor mai vechi și mai apropiate strădanii ale Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle de a rescrie istoria Bolniței de la Bistrița – un spațiu al rugăciunii și al nevoințelor călugărilor.

Leave a Comment

Previous post:

Next post: