2 – Teme patriotico-sociale.
Toată viaţa sa, Arhimandritul Eufrosin Poteca a fost însufleţit de profunde sentimente patriotice şi de dreptate socială, manifestate prin vasta sa activitate desfăşurată pentru ridicarea culturală şi materială a poporului român. El nu a fost numai teolog şi filozof, ci şi un mare sociolog al timpului său. Din această cauză, în predicile sale, au avut un larg ecou teme de natură patriotico-sociale, oglindind aspiraţiile şi greutăţile întâmpinate, mai ales, de pătura ţărănimii a cărei viaţă nevoiaşă a cunoscut-o în toată amploarea ei. Aceste teme erau abordate cu prioritate în cuvântările ocazionale, rostite în faţa domnitorului şi a marilor dregători de la Curte. La început, ele au fost primite cu oarecare indulgenţă, dar, nu după mult timp, au provocat cea mai înverşunată opoziţie din partea vârfurilor conducătoare împotriva predicatorului.
Cu deosebire, Cuvântarea rostită la Praznicul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos din anul 1827, cu ocazia urărilor prezentate domnitorului Grigorie Alexandru Ghica de către înalţii dregători ai ţării, în frunte cu mitropolitul şi cu profesorii de la „Sfântul Sava”, în care autorul îşi expune ideile sale înaintate, de libertate şi patriotism, a dat naştere la cele mai puternice reacţii, iar cenzura a interzis tipărirea ei.
Dintre temele patriotico-sociale, expuse de Eufrosin Poteca în predicile sale, menţionăm următoarele :
a – Patriotismul. Patriotismul este viu oglindit în predicile Arhimandritului Eufrosin Poteca, fiind considerat datorie de ordin divin pentru credincioşi. În Predica din ziua Sfintelor Paşti, rostită în anul 1826, îl face pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să vorbească despre „slava şi viaţa veşnică” a celor care săvârşesc „rodurile dreptăţii”, zicând totodată: „Luminează-te dar, luminează-te şi tu Valahia, pentru că slava Mea şi preste tine străluceşte”. Prin prisma patriotismului său, el vede ţara noastră ocrotită şi binecuvântată de Mântuitorul lumii; de aceea, trebuie să mergem până acolo, încât să luăm Crucea, asemenea lui Iisus Hristos, şi să jertfim chiar şi viaţa, pentru binele şi prosperitatea Patriei. Această sublimă concepţie este exprimată cu multă claritate şi în Cuvântarea rostită la praznicul Naşterii Domnului din anul 1827, unde citim : „Cinstim şi slăvim pre Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că El, după ce ne-au arătat mijloacele spre mântuirea şi fericirea noastră, în viaţa aceasta şi în acea ce va să fie, au adăugat şi aceasta: Că, dacă dorim să fim desăvârşiţi, să protimisim binele de obşte mai mult decât toate bunele noastre în parte; să protimisim întemeierea Patriei; să luăm, zice, Crucea cu Dânsul, adecă să ne gătim spre jertfă pentru Patrie, căutând înfrăţirea, dreptatea şi dragostea între înşine şi, atuncea, toate celelalte bune să vor adauge noa”. Iar în altă parte, aseamănă ţara noastră cu o vie sădită de Dumnezeu, către Care înalţă o caldă rugăciune ca să o cerceteze din înălţimea cerului, zicând: „Caută din ceriu şi vezi, nu păcatele de obşte, cele ascunse şi arătate, ci pravoslavnica noastră ţară; această vie pre care o au sădit dreapta Ta”. Această profundă dragoste de patrie, nutrită de luminatul călugăr, şi pe care voia să o sădească în adâncul sufletului credincioşilor Bisericii noastre strămoşeşti, este vrednică de urmat, cu toată fiinţa noastră, de fiecare dintre noi.
b – Dreptatea socială. Întreaga activitate a Arhimandritului Eufrosin Poteca are un puternic accent social, după cum însuşi se exprimă, zicând că „şi filosofia şi religia tot spre acelaşi sfânt scopos privesc, adecă binele de obşte şi fericirea oamenilor”, iar definind părţile componente ale filozofiei, arată că ele privesc, printre altele, „lucrarea dreptăţii spre fericirea omenirei pre pământ”. Pentru realizarea acestor înalte idealuri, predicatorul nostru era convins de „necesitatea transformării radicale a societăţii româneşti a timpului său”, întrucât constată cu amărăciune că „şi acum, în pământul nostru, cei slabi şi neputincioşi poartă greotăţile celor tari şi puternici, împotriva a tot cuvântul şi legea şi milostivirea”. În consecinţă, prin predicile sale, „depăşeşte cadrul unei simple enunţări de principii, ajungând adesea la expunerea unor adevărate programe de reformă”. Inspirat din Sfânta Scriptură şi din operele Sfinţilor Părinţi, Eufrosin Poteca a pus învăţătura creştină în slujba realizării unei societăţi mai bune şi mai drepte. „Discursurile sale, raportarea la Dumnezeu, reprezenta de fapt, una dintre cele mai ingenioase modalităţi din cele folosite de el pentru a atenua, sub raportul consecinţelor, ascuţişul ideilor pe care le exprima. Această împletire strânsă între ceea ce putea să pară o predică creştină şi enunţarea unor idei dintre cele mai înaintate ale vremii explică cum, în faţa domnitorului, a marilor boieri, a „stâlpilor” ţării, Arhimandritul Eufrosin Poteca putea să expună ideile sale fără a fi întrerupt; idei care, altfel spuse, ar fi atras direct şi imediat cea mai violentă intervenţie, cu toate că, oricum, niciodată asemenea acţiuni n-au fost lipsite de riscuri şi de serioase neplăceri”.
c – Eliberarea robilor. În strânsă legătură cu tema predicatorială a dreptăţii sociale stă cea a eliberării robilor. Ea apare pusă cu cea mai mare acuitate în Cuvântarea la Învierea Domnului din anul 1827. Aici, Arhimandritul Eufrosin Poteca demonstrează adevărul că menţinerea robilor, de către creştini, este în totală contradicţie cu învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întrucât: „Cuvântul lui Dumnezeu luă chip de rob, ca să scoată pre oameni din robie”. Ca argument aduce exemplul Sfântului Constantin cel Mare, zicând: „Putea Sfântul Costantin să primească aceasta, că toţi hristanii sunt fraţi ai lui prin botez, şi să-l rabde inima a mai ţine robi în legile împărăteşti, fără să se teamă de focul cel nestins şi de viermele cel neadormit? Pentru că Hristos, dacă va să lovească cu urgie pre cei ce au lăsat flămânzi pe fraţii Lui, sau goli şi nu i-au îmbrăcat, sau în temniţă şi nu i-au cercetat, sau streini şi nu i-au primit, au nu cu mult mai vârtos va zice: Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel vecinic, pentru că am fost născut după fire slobod, asemenea cu voi, şi M-aţi ţinut rob, ocărându-Mă şi necăjindu-Mă în toate zilele. Au nu v-am spus că, cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va măsura vouă? Au nu v-am dat legea dreptăţii, precum voiţi să vă facă vouă alţii, aşa să faceţi şi voi lor, întru care stă toată dumnezeiasca lege?”. Pe lângă argumentele luate din Sfânta Scriptură şi din Istoria Bisericii creştine, iscusitul predicator şi marele patriot aduce şi altele de ordin naţional, voind să trezească în inimile ascultătorilor săi sentimente de mândrie justificată cu privire la originea romană a poporului român. „Nu vă aduceţi aminte – zice el – că suntem din sângele romanilor acelora carii da legi lumii şi carii erta şi slobozea robii prinşi în război, şi din vremea republicii lor?”. Noi însă suntem şi creştini, ceea ce ne obligă şi mai mult la dezrobirea tuturor ca să dobândim în schimb pacea conştiinţei. „Nu vă făliţi cu numele lui Hristos? Pentru ce, dar, nu vă îmbărbătaţi cu vitejie prin sfinţenia dreptăţii, ca să scăpaţi odată de tulburările ce vă încungiură şi de mustrările cugetului?”, interpelează el pe cei de faţă. Apoi fericeşte pe împăratul Constantin care, din dragoste creştinească faţă de aproapele, a eliberat pe cei din robie, zicând: „Fericit şi Sfânt este Costandin, întâiul împărat al hristianilor, pentru că a cunoscut câtă milă a arătat Dumnezeu oamenilor, scoţându-i din tiranie şi făgăduindu-le vecinica împărăţie, prin moartea şi învierea iubitului Său Fiu. Domnul nostru Iisus Hristos! Această milă, pătrunzând inima Sfântului Costandin, l-au hotărât să erte pe robi în ziua Paştilor, aşezând încă o lege împărătească, tot spre ertarea robilor în ziua de Paşti!”. Iar în încheiere, ca o concluzie a celor expuse în predică, recomandă ascultătorilor: „Să urmăm şi Sfântului Costandin cu slobozirea robilor”.
d – Dreptul public. Prin cuvântul său rostit, Arhimandritul Eufrosin Poteca a luptat neîncetat pentru aşezarea, în societatea românească, a unei legi drepte, într-una din predicile sale, afirmă: „Să ne aşezăm şi o lege mântuitoare, prin care să se hotărască dreptul fieştecăruia din pământul nostru şi de a să numi român şi de a contribui la greotăţile ţării şi de a fi primit în slujbe politiceşti şi bisericeşti, fieştecare după analoghia puterilor sale”. De asemenea, vorbind la a şasea aniversare a urcării pe tron a lui Alexandru Dimitrie Ghica, spune că domnitorul trebuie să împărăţească pentru „adevărul, blândeţea şi dreptatea”, fiindcă acestea sunt „datoriile de căpetenie ale tuturor dregătorilor şi, mai vârtos, ale prinţilor domnitori, pentru îndreptarea supuşilor, pentru că bietul om, deşi e făcut a umbla drept fireşte, se întâmplă însă multe alunecuşuri în lumea aceasta în care, necunoscându-le, poate lezne să cază şi să piară, fără sprijinitoriu”. De aceea, este nevoie să se stabilească legea dreptăţii, care constituie temelia fericirii şi a dragostei dintre oameni. Fără ea, toate celelalte virtuţi şi fapte bune sunt zadarnice. „De nu se va aşeza legea dreptăţii – spune Eufrosin Poteca – şi paza acestei legi, noi nu vom putea să avem nici linişte, nici mântuire; fără de paza dreptăţii, noi nu vom avea nici un folos nici de şcoale, nici de biserică, nici de la împăraţii apărătorii noştri, nici de la Dumnezeu Tatăl nostru. Dragostea fuge de unde lipseşte dreptatea, şi fericirea nu poate sta fără dragoste. Legea dreptăţii este interesul adevărat al tuturor şi după care este ertat a merge fieştecare. Şi, din protivă, legea nedreptăţii este vătămarea tuturor de obşte, de care slobod este a fugi fieştecare, pentru că nimenea nu se jură a rămânea într-un loc, unde vede legea nedreptăţii, nefericirea şi ticăloşia. Iar dacă înălţimea Ta, dimpreună cu miniştrii înălţimii Tale, bisericeşti şi politiceşti, hotărâţi să aşezaţi legea dreptăţii în pământul nostru, fiţi încredinţaţi că, dimpreună cu nedreptatea, va pieri din ţara noastră şi despotismul şi luxul şi toată dobitocia, făcând loc dreptăţii, vredniciei, cinstei, învăţăturilor bune, filosofiei şi fericirei. Atuncea, cu adevărat, ne vom învoi şi noi cu ceilalţi europeni; atuncea ne vom bucura, purtând jugul lui Hristos cel uşor; atuncea vom gusta roadele de a fi hristiani. Şi, las să zic că, atuncea vom cunoaşte toţi că, toate turburările noastre, răsvrătirile, fugirile, strucinările şi toată nestatornicia noastră şi ticăloşia nu era nici de la Dumnezeu, nici de la oameni, ci din nedreptatea asupra săracilor”. Adresându-se direct domnitorului, curajosul predicator afirmă limpede: „Aşa, Prea Înălţate Doamne, legea dreptăţii se propune, în care stă vrednicia cuvântului şi fericirea noastră, şi făr de carea nu este de a nădăjdui nici linişte, nici mântuire, nici de la Dumnezeu, nici de la oameni; unde nu se păzeşte dreptatea, acolo toţi sunt vrăjmaşi ai tuturor”. Dacă legile politice ar fi întocmite după dreptate, atunci, „întru toţi ar străluci dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţele, înfrânarea poftelor celor vătămătoare, precum acelea ale plăcerilor deşarte, ale lăcomiei şi ale ambiţiei, care strică lumea”.
e – Plătirea dijmelor de către toţi cetăţenii. Datorită legilor nedrepte care guvernau societatea, una dintre marile nedreptăţi, specifice epocii Arhimandritului Eufrosin Poteca, era cea a dijmelor pe care nu le plăteau toţi în conformitate cu venitul lor material. Cele mai mari greutăţi cădeau tot pe umerii ţăranilor exploataţi nemilos. Într-una din cuvântările sale, predicatorul întreabă: „Ce fericire ar fi în ţara aceia, unde legile strâmbe n-ar lăsa pre fieştecare să se bucure de osteneala sa? Şi după care, dăjdiile publice nu s-ar cere de la fieştecare… întocmai după analoghia venitului său?”. Dacă s-ar hotărî ca să fie „toţi rumânii slobozi, şi dreptul public, şi dăjdiile după venitul fieştecăruia, şi vredniciile politiceşti şi bisericeşti după dreptate, vrednicie şi învăţătură, atuncea putem fi încredinţaţi că şi ceilalţi patrioţi vor urma dumneavoastră, de la o margine până la alta”. Pentru ameliorarea situaţiei tragice, Arhimandritul Eufrosin Poteca propune, într-o predică, următoarea măsură de dreptate: „Toate contribuţiile pentru cheltuielile statului să se facă de la toţi cetăţenii analoghiceşte, pentru că toţi au trebuinţă de pace, de linişte şi de mântuire”.
f – Educaţia prin şcoală. Arhimandritul Eufrosin Poteca era convins de rolul inestimabil îndeplinit de şcoală în viaţa unui popor, pentru educarea şi cultivarea înaltelor însuşiri ale tinerilor; din această cauză, a dus o luptă permanentă pentru susţinerea şi promovarea ei. Însuşi spunea, în Cuvântul rostit la deschiderea lecţiilor de filosofie de la „Sfântul Sava”, din anul 1825, că „învăţând Filosofia moralnică să va vorbi mult de buna educaţie, adecă buna povăţuire a tinerimei, şi cât poate aceasta, mai vârtos, prin bunele paradigme”. Realizarea unei educaţii pozitive se poate obţine, mai ales atunci, când învăţământul se face în limba poporului; de aceea, în Cuvântarea funebră de la înmormântarea marelui ban Constantin Bălăceanu laudă „râvna şi osârdia” acestui bărbat depuse pentru a introduce „ştiinţele şi filosofia în limba ţării”. Importanţa lor este deosebit de mare, deoarece contribuie la progresul şi fericirea poporului, făcându-l pe predicator să adreseze o întrebare ascultătorilor săi, zicând: „Dacă toate noroadele Europei merg înainte spre săvârşirea politisirei şi a fericirei, noi românii, strănepoţii romanilor acelora ce stăpânea odată toată lumea, strălucind la toate noroadele prin legile lor, precum şi până acum strălucesc, noi românii, zic, acest blagoslovit norod, întemeiat pe legea Evangheliei care este Cuvântul adevărului, al dreptăţii şi al dragostei, ce trebuie să facem? Putem să rămânem apururea înapoi? Aceasta ar fi fost împotriva firei omeneşti, împotriva voii lui Dumnezeu”.
Problema şcolară este abordată de Arhimandritul Eufrosin Poteca şi în predicile rostite la praznicele împărăteşti, folosind astfel orice prilej unde avea posibilitatea să fie ascultat şi auzit de cei puternici ai zilei. În Predica de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos din anul 1825, îndeamnă la sporirea numărului şcolilor, spunând că, ,,înmulţindu-ne şcoalele de cei ce învaţă şi de cel ce să învaţă, ne face cu adevărat fericiţi şi slăviţi, cunoscând folosul adevărului, folosul dreptăţii, folosul dragostei; iar în Predica de la Crăciunul din anul următor, consideră că „educaţia bună a fiilor e cea mai mare faptă care ar pricinui un bun prinţ la fiii norodului său”.
Acest mare pedagog, de la începutul învăţământului în limba română, avea idei atât de avansate şi de umanitare, încât preconiza şi şcoli pentru educarea fetelor, motivând în Predica de la Naşterea Domnului, rostită în anul 1826, importanţa educaţiei lor, „pentru că şi ele, învăţate bine sau rău, contribuiesc nu puţin spre fericirea sau nefericirea bărbaţilor ce vor avea, şi a copiilor ce vor creşte”. Tinerii bine educaţi sunt o podoabă a ţării, iar „cei fără bună educaţie să dau la tot feliul de răutate şi nu să ruşinează de nimic. De unde, în lume, atâţia mincinoşi, atâţia răpitori, atâţia hoţi, atâţia tâlhari, fără numai din necunoştinţa adevărului şi din desnădăjduirea de cinste şi de bune paradigme”.
Deci, în concepţia pedagogică a Arhimandritului Eufrosin Poteca, nici învăţământul în „limba ţării”, nici „înmulţindu-ne şcoalele” nu este suficient pentru o educaţie eficace, ci este nevoie de „paradigme”, adică de exemple vrednice de imitat din partea tinerilor studioşi. El recunoaşte că, „este adevărat că lumina cuvântului este în tot omul. Dar aciasta, fără bune paradigme, fără bună educaţie, lesne să alunecă şi face lucruri împotriva adevărului, împotriva dreptăţii, împotriva dragostei, împotriva fericirii sale”.
Ca să stimuleze dragostea tinerilor pentru carte şi învăţătură, iscusitul pedagog şi psiholog Eufrosin Poteca, la înmormântarea tânărului Dimitrache Bărcănescu, laudă virtuţile acestuia, scoţând în evidenţă, mai ales, pasiunea lui pentru studiu. „Din zi în zi – afirmă predicatorul – se silea a-şi mai îmbunătăţi năravurile prin citirea cărţilor care neîncetat nu le lăsa din mână”, ca „să-şi împodobească mintea cu mai multe cunoştinţe folositoare”. Laude asemănătoare găsim şi în Cuvântul epitafiu la îngroparea cucoanei Catinca Filipeasca, unde subliniază „educaţia şi învăţăturile limbilor străine, frumoasele măestrii şi înaltele ştiinţe…, care sunt tot pentru viaţă”.
