„Numai ea, Eva, îmi spunea: nu mai am treizeci de ani!” (Csaky E Poe) dar, vă spunem noi, Maia Morgenstern-Frau Hess-din piesa cu titlul de mai sus, jucată pe scena Festivalului de Teatru „Ariel Inter Fest” de la Râmnicul Nou al Vâlcii, şi scrisă de Milton Frederick Marcus, arată, şi murdară, şi curată, nu cu mult peste douăzeci de ani! Aseară, 20 oct. 2015, sala de la Tearul Ariel, „Geo Saizescu”, a explodat în uralele de bucurie şi aplauzele furtunoase ale unor vâlceni plictisiţi de spectacolul ieftin de pe stradă (scriam undeva că strada cu maşinile ei parcate pe stânga şi pe dreapta, sau numai pe-o parte, crează parte dintr-o „Civilizaţie a străzii”, care ridică-garantează marca oraşului), spectatori înnebuniţi de plăcere, după terminarea reprezentaţiei Teatrului Evreiesc de Stat. Cum a început piesa am observat personajul feminin care semăna cu Maia, şi mă gândeam (stam în primul rând) „mă să fie Maia? să fi venit eu la spectacol fără să citesc afişul, şi în piesă să joace Maia Morgenstern?…păi e cam tânără! o fi fata ei! şi când te gândeşti că era să nu vin.” Acasă deschid pliantul şi să înnebunesc! Da domnule, nevastă! am văzut-o pe Maia Morgenstern la Festival! în piesă! …Mai trebuie să adaug că la sfârşitul spectacolului ne-au dat lacrimile când i-am văzut netransfiguraţi pe amândoi, pe Frau Hess şi Isaac Baum alias Maia Morgenstern şi Constantin Cojocaru! Cei doi au jucat atât de bine, de curat, încât au făcut o reală propagandă-cinste-teatrului ca artă, încât totul a părut o feerie a adevărului şi frumuseţii omului în viaţă! o feerie a acestui fenomen real, al risipirii lui Israel la începuturile lumii pe întreg pământul; „Cel care s-a luptat cu Domnul” (Israel), Iacov; cel care este ca pasărea Phoenix renăscând prmanent din propriile aduceri de Jertfă, demonstrând, aşa cum o face şi Vechiul Testament, că lacrimile sunt de prisos în faţa iubirii de viaţă şi sacrificiul omului pentru ea…Lacrimile sunt mult mai „puternice” atunci, când te bucuri real de ceva, deci lacrima-bobiţa de cristal-este un lucru atât de neplăcut, dar, totuşi, frumos.
Regia artistică a fost asigurată de Alexander Hausvater, scenografia a aparţinut Iulianei Vîlsan, tot ei-costumele; iar, ce a impresionat foarte mult, aducând un mare plus spectacolului: coloana sonoră – Yves Chamberland. Au mai interpretat Marius Călugăriţa, Veaceslav Grosu, Anka Levana, Cristina Cârcei, Natalie Ester, Darius Daradici, Viorel Manole. Toţi actori frumoşi, exprimând sănătate, cu un joc dezinvolt, mişcare scenică adecvată şi profesionist adaptată coloanei sonore… Ce coloană: Richard Wagner, Astor Piazzolla şi permanentul şi anonimul Vals argentinian sau vienez!…dar, ăsta cântat la bandoneon este de-a dreptul răvăşitor, armonizând ceva, întrucâtva frumos din ceea ce a mai rămas din secolul XX, mai ales după ce acesta a fost declarat mort de către Schömberg şi Picasso! Un spectacol în care declamaţia şi arta dicţiei au fost la mare înălţime, adevărată şcoală, demostrând teatrologilor vremii, vâlceni şi din alte târguri reşedinţe de judeţ, că, nu poate fi actor cel care nu ştie să vorbească pe scenă! În mod sigur cei prezenţi în sală au înţeles aceste lucruri, da, în ciuda acestor vremuri, când, oricum în Râmnic este prea mult Teatru (mai ales la figurat) şi lumea-populaţia este plictisită şi nervoasă; dar, iată, în asemenea împrejurări îşi găseşte timp şi stare sufletească!
Spectacolul „este un cabaret de teatru dans, muzică, într-un amestec al stilurilor de joc, text, imagine, operă, comedie, frenezie, alcool, senzualitate, sexualitate. Prin grotesc, ironie, umor negru, macabru, magia cabaretului cristalizează relaţia imposibilă dintre Frau Hess-extremă, excentrică, aristocratică, membră a Partidului Naţional Socialist şi Isaac Baum, evreu mândru, măcinat de conflictul renunţării la propia identitate, pentru a face parte din lumea ei. Cine e torţionarul? Cine e victima?! (…) Într-un univers al inconştientului şi al subconştientului unde ceea ce auziţi nu este ceea ce se spune, ceea ce se cântă nu este ceea ce se simte şi ceea ce pare nu este ceea ce este, ceilalţi actori wagnerieni sunt cioburile de emoţie şi de gândire ale personajelor principale. (…) Oprivire lucidă, violentă, gravă, curajoasă asupra tragediei despre care Istoria nu cunoaşte o distrugere a vieţii umane comparabilă cu aceasta….” (Witold Pilecki-Din pliantul Festivalului). Coloana sonoră, credem, a fost un al doilea personaj!
Multe popoare au fost şi sunt urgisite, au trecut prin mari încercări, dar, numai poporul evreu, al lui Israel, a rămas acelaşi; mai mult, el este printre puţinele care din tragediile proprii îşi face rampe de lansare!…iubeşte viaţa, deţine secretul artei de a trăi. Puterea lui rezidă din faptul că numai el consideră pământul acelaşi oriunde ar fi, şi are pentru pământ aceeaşi foame oriunde şi oricând. Puterea lui, de asemenea, rezidă şi din faptul că doar ei-oamenii săi-cred că Dumnezeul lor, al tuturor, este unul singur pe întreaga planetă şi fac din risipirea proprie, specifică, o forţă în lume! un sens, o condiţie „sine qua non” de existenţă. De aici credem şi scena cu pământul adus pe scenă, în sens de hrană, în ultima fază, mâncat cu mâna furculiţă şi nu cu furculiţa mână (tacâm-ca în scena iniţială-când Isaac Baum încearca să intre în lumea arogantă a lui Frau Hess). Petre Ţuţea spunea despre evrei că acest popor, „dacă nu este în manifestare profund religios, atunci el nu există decât prin ştiinţă şi artă” (să înţelegem prin artă, creaţie-tehnologie-aplicaţie)…Să înţelegem că el nu are preocupare zilnică decât în relegie, prima însuşire, sau în ştiinţă şi artă-creaţie-a doua însuşire, ambele fiind două condiţii ale vieţii pe care Dumnezeu le-a impus lui Adam: „Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el (pământ n. n) în toate zilele tale. (…) căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza, Cap. 3, 17, Biblia…).
NOTA. Vezi şi secvenţa video pe Video Arhiva.
pcickirdan
28 10 15
