« Cu ocazia prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab din 26 septembrie, pe plaiurile argeșene va avea loc, în perioada 27-29 septembrie 2024 – „Basarab Fest” – primul festival dedicate întemeietorilor Țării Românești, eveniment desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CALINIC, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Muzica, poezia, teatrul, știința, meșteșugurile medievale și jocurile copilăriei se vor coagula la Argeș pentru a aduce un omagiu întemeietorilor Țării Românești. Evenimentele vor fi moderate de către Dan Negru, Rareș Prisacariu și Claudiu Dumitrache.
„Celebrarea unor momente importante din prezentul oamenilor care au trăit în trecut este un atribut al popoarelor civilizate. Pentru români, unul dintre aceste „momente” se leagă de Dinastia Basarabilor, adică de familia întemeietorilor de țară, aceia care au dat substanță expresiei de „domn a toată Țara Românească”, cuprinsă invariabil, secole la rând, în titlul domnesc. La Basarab Fest se amintește tradiția monarhică a românilor și vocația de reconstituire a unității politice a românilor pe care și-a asumat-o Țara Românească, inclusiv prin numele său așa de frumos.
„Pe Argeș în jos”, se vor sărbători valorile și virtuțile, îmbrăcate în poezie, arte vizuale, teatru, lupte medievale, jocuri etc., dar se vor retrăi și trecute vieți de domni, doamne și domnițe, care „s-au nevoit” cu țara aceasta, ca să ajungă până la noi și ca noi s-o ducem mai departe. Este bine să nu uităm și să perpetuăm speranța și încrederea” – a transmis acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.
Programul celor 3 zile de festival:
27 septembrie
Ora 12:00:
Concursul Național de Poezie „Toată vremea-și are vreme” – concurs dedicat cinstirii memoriei Dinastiei Basarabilor și strămoșilor, a istoriei naționale, patriotismului, limbii române literare și credinței ancestrale. Premierea se va desfășura la Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș – Sala Lumina, începând cu ora 12:00.
Cei mai talentați și inspirați autori vor fi laureați cu premii simbolice, printre care: Trofeul Basarabilor, Medalia de Aur a Basarabilor, Medalia de Argint a Basarabilor, Premiul special al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Premiul revistei Regal Literar, Premiul revistei TIMPUL și alte premii oferite de către organizatori. Conform regulamentului concursului, făcut public pe regal-literar.ro, poeții vor trimite creațiile până la data de 21 septembrie 2024.
Juriul concursului de poezie este format din IPS Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului (Președinte de Onoare), Claudiu Dumitrache (Președinte), George Coandă, Elena Iagăr, Daniela Șontică, Adrian Artene, Nicolae Florentin Streche și Maria Ivanov. Toate lucrările premiate vor fi incluse în antologia festivalului, iar laureatului Trofeului Basarabilor, la acordarea premiului, i se va recita una dintre poezii de către Rareș Prisacariu.
Ora 14:00:
Concursul Național de Arte Vizuale „Nouă meșteri mari”, lansat din aceleași rațiuni exprimate la concursul de poezie, se va desfășura în aceeași locație, începând cu ora 14:00, iar publicul este invitat să viziteze galeria de lucrări ale participanților. Juriul concursului de arte vizuale este format din Cristiana Sima (Președinte de Onoare), Dorin Grecu (Președinte), Lucia Juncu, Diana Tănase și Liviu Anca. În cadrul acestui concurs, juriul va acorda 9 premii, printre care Trofeul Basarabilor, Medalia de Aur a Basarabilor și Medalia de Argint a Basarabilor.
28 septembrie
Ora 14:00:
Crama Marcea din Ștefănești se va transforma într-un tărâm de basm, în prezența unor domnițe cu rochii lungi și a unor viteji cu armuri strălucitoare. Pe Dealul Viilor, prin feerica participare a Companiei Ursului Brun, se va da viață istoriei glorioase a Basarabilor, ctitorii țării noastre. Unde vița-de-vie aduce rod bogat de câteva secole și domnitorul Mircea cel Bătrân a dăruit vii Mănăstirii Cozia, se va retrăi spiritul Basarabilor, dar și spiritul vremurilor de mult apuse, prin muzică, bucate, veșminte și obiceiuri care vor purta participanții înapoi în timp.
Începând cu ora 14:00, vor avea loc spectacole susținute de către Andrei Chelba, Rareș Prisacariu, Claudiu Dumitrache, Maria Dragomir, Crinu Spătaru, Andreea Mitran și de către elevii Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești. De asemenea, Teatrul Independent Pitești, prin elevii Colegiului Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Pitești – specializarea „Arta Actorului”, va pune în scenă, în regia artistică a actrițelor Luminița Borta și Andreea Georgescu, spectacolul-evocare „Inima Voievozilor Basarabi”.
Ora 19:00:
Pe scena Cramei Marcea, un concert extraordinar va fi susținut de către Dan Helciug (Spitalul de Urgență), publicul având ocazia să se bucure și să cânte, alături de artist, melodii precum „Lăutarii” și „Nu-mi pasă de nimic”.
29 septembrie
Ora 12:00:
Conacul Brâncovenesc de Vie (de la Valea Mare-Podgoria, Ștefănești, Argeș) revine la viață, pentru prima dată în ultimele decenii, găzduind, printre ruinele sale, evenimentul științific care va încheia prima ediție a festivalului – Simpozionul „Moștenirea Dinastiei Basarabilor”. Evenimentul – salutat de către IPS Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române – va reuni mai multe personalități academice, oameni de cultură și știință, ambasadori și reprezentanți ai instituțiilor publice.
În ultima zi de festival, în cadrul simpozionului, fondatorii vor semna hrisovul de întemeiere Basarab Fest. Pe un document din piele, păstrând obiceiul medieval, vor semna IPS Părinte Calinic (Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului), acad. Ioan-Aurel Pop (Președintele Academiei Române), Cristiana Sima (Președintele Consiliului de Administrație al Colegiului Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Pitești și inițiatoarea festivalului), Sorin Stanciu (Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), Claudiu Dumitrache (Ambasador al Culturii EEF) și Rareș Prisacariu.
Din partea Republicii Moldova, va semna E.S. Iuliana Gorea-Costin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, acest lucru marcând legătura puternică dintre cele două state românești, bazate pe aceeași cultură, limbă și spiritualitate. Având contribuții importante în ceea ce privește promovarea culturii și spiritualității la nivel național și internațional, E.S. Iuliana Gorea-Costin deschide, astfel, încă o poartă, continuând pașii strămoșilor spre idealul românesc.
Prezența Excelenței Sale la Pitești este ocazionată și de o colaborare ce vizează implementarea de proiecte educaționale și culturale între cele două state, în mod special schimbul de experiență educațională între Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” din Pitești și mai multe unități de învățământ din Basarabia, programe comune de formare, de promovare a turismului ecologic și de perfecționare a meseriilor din industria ospitalității, proiecte artistice interinstituționale, cu implicararea unor actori și artiști renumiți de pe ambele maluri ale Prutului, dar și o platformă (online) comună de mentorat.
Organizator
Evenimentul este organizat de Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Pitești, cu binecuvântarea și participarea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în colaborare cu Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Pitești, Myosotis Media Group, Crama Marcea, Radio România, Agenția de Știri BASILICA, Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România, revista Regal Literar, Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, ziarul Gândul, ziarul Literatura și Arta, revista Timpul, ziarul Ultima Oră, Euro Education Federation, AZnews.ro, Aqua Carpatica, RoveZone.ro, ROTAREXIM, Hotel RAMADA Piteşti, ziarul Europa Ortodoxă, Uniunea Jurnaliștilor Independenți din România, Editura Paralela 45, Editura Agaton, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, Woman in Business, Asociația pentru Promovarea Învățământului în Industria Ospitalității, Organizația de Marketing în Turism din România, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti – Argeş.(Sursa: Regal Literar)
Colegiul Ecologic Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu »