I
Doi fraţi îşi împart sărăcia şi stare de nelinişte a emigranţilor (sau în curs de devenire) sârbi, propria ţară, neoferindu-le nici o şansă în existenţa reală din această lume. Ei lucrează în acelaşi bar dintr-un orăşel neînsemnat. Sunt patru personaje care acţionează în piesa într-un act: Kika Jovic-fratele mai mare (Olimpiu Blaj), Mica Jovic-fratele mai mic (Vlad Bârzanu), Alena (Amalia Huţan)-o nouă afacere amoroasă pe care Kika i-o oferă, forţat, fratelui Mica, chiar cu violenţă, şi Ana Simovic (Ana Şuşca), iubita însărcinată-mută a fratelui mai mic; împreună cu ea, Mica a strâns o sumă de bani cu care intenţionează să-şi facă, împreună, un rost în lume… „Pleacă liniştit Mica, mă descurc şi fără tine”..strigă Kika la încercările de evadare, din realitatea strictă, a fratelui mai mic. Scene de violenţă între cei doi fraţi, care crează un anumit dinamism, remarcabilă dicţie şi joc de scenă, copleşitor, la amândoi. Interiorul-decorul în care se desfăşoară acţiunea piesei, a defavorizat primul rând de spectatori, datorită nisipului împroşcat spre aceştia de către jocul violent al actorilor (ca la un vechi manej pardoseala conţine un strat de nisip…Limbajul, încă neviciat prea mult de mediul înconjurător, nu suferă devieri, încă, de la un limbajul clasic familiar! Cei doi protagonişti, masculini, realizează scene de dans modern remarcabile, sugerând un dialog mut al situaţiei lor, dar care sugerează şi activitatea nocturnă a celor doi, în barul cu pricina…Concluzia: privatizarea, viaţa pe cont propriu-liberă în mişcarea socială, în mileniul trei, este o himeră….
II
Teatrul este un spaţiu al intimităţii; spectatorul, aproape nu există, urmărind transpus intimităţile care se desfăşoară pe scenă, urmărind piesa!…Cine intră în această intimitate, depăşind pragul teatrului, trebuie să o admită, să şi-o asume, dreptul de autor asupra acestei realităţi avându-l chiar…teatrul. Aşa că putem să ne aşteptăm la cele mai felurite moduri de redare al adevărului, teatrul, trebuind să transpună cât mai fidel segmentul de viaţă abordat…
Piesa a treia, în care este prezentă şi Ana Simovic (Ana Şuşca), prezentă şi în prima piesă, o aduce pe aceasta în rolul plânsetului de copil (poate chiar copilul din pântecul ei plânge), copilul, în piesă, fiind o păpuşă care reprezintă chiar întâiul prunc venit în lume într-o familie de tineri, comună, şi cu prieteni comuni; ne prezintă, de asemenea decăderea în care se află omenirea în acest început de mileniu trei… Prietenii se înşeală între ei, alţii sunt alcolici şi impotenţi, familia belgrădeană sau de aiurea, din spaţiul monden, fiind într-o decădere continuă.
Sanja (Mădălina Ciotea), Milos (Cătălin Vieru), Kacia (Reka Szasz) Dule (Andrei Brădean) formează cele două perechi care se întâlnesc acasă la cuplul Sanja-Milos, acasă…unde aceştia din urmă au un copil-sugar plângăreţ, şi care, probabil, le răpeşte întreaga vreme…Mândru este Milos că are un copil, şi tot mai nervoasă îi este soaţa – Sanja, amândoi, nemaiştiind cum să-l liniştească. Cei doi care vin în vizită, Kacia şi Dule, imperfecţi, el alcolic şi impotent, ea, nepierzând nici un moment să se dăruie lui Miloş, virila gazdă… De aici şi scenele fără perdea compuse dintr-un limbaj erotic şi cu scene pe măsură… Ca şi în prima piesă, din trilogie, jocul actorilor este dens, nesofisticat, şi care dă o notă bună acestei montări, nu fără risc, dar cu momente vii de artă teatrală, autentică… Şi cât de reale sunt cele două montări, cât de necesare timpului acesta, care ne alungă din ce în ce mai mult din realitate. Bravo regizorului, scenaristului, şi, da, acestor tineri şi atât de necesari actori, veniţi de curând la Teatrul Anton Pann…
III
Dacă cele două lumi descrise în primele două piese sunt specifice continentului european, spaţiului belgrădean, şi nu numai, ultima piesă este o transpunere plină de curaj, a unei situaţii-realitate din viaţă, petrecute în spaţiul american spre care se îndreaptă din ce în ce mai mulţi tineri, emigranţi sau la studii… Jovan (Florin Călbăjos), Mara (Ioana Predescu) şi Daca (Emilian Mârnea) joacă într-o piesă care taie respiraţia spectatorului…O primă scenă de mare supleţe şi rafinament, atestând talentul actoricesc, matur, indiscutabil al celor doi protagonişti, Florin şi Ioana, alias Jovan şi Mara; …care din nimicul cotidian în care trăiesc de curând într-un campus studenţesc american reuşesc să încropeze o poveste de dragoste reală şi firească. De scurtă durată, căci în intimitatea celor doi apare-intră cu totul nefiresc un personaj captiv alcolului şi drogului, captiv armei ucigătoare-la dispoziţia orcui-libertăţii prost înţeleasă…Apare în scenă Daca, înarmat, care destramă povestea de dragoste recent înfiripată între Jovan şi Mara. Ca şi în piesa a doua, şi în aceasta din urmă, realitatea impune scene de erotism vulgar, criminal, dublat de un limbaj similar… Atenţie, spectatori intrasingenţi, ne aflăm la teatru, în intimitate, şi aici suntem obligaţi să suportăm orice, cîci se tratează despre o lume pe care vrem nu vrem noi am creat-o…
Scenografia trilogiei, inspirată, aparţine lui Cosmin Ardeleanu, iar regia, fără discuţii-remarcabilă, este o valoroasă creaţie a lui Cristian Juncu. Iată, în noul sediu al Teatrului Anton Pann, arta începe să se simtă ca la ea acasă, în cele două săli, desfăşurându-se lucruri din ce în ce mai complicate, profesionalismul – vis a vis de măiestria artistică – fiind pe calea lui cea mai dreaptă.
Nu putem încheia fără a sublinia ceea ce ne-a plăcut mai mult din această trilogie, realizare remarcabilă a teatrului modern şi contemporan: Ana Şuşca în cele două roluri din primele piese-inocenţa, expresia şi tăcerea ei, mai apoi, plânsetul; scenele de dans susţinut de Kika şi Mika, mesajul acestei piese; rolurile Milos şi Kacia, jocul acestor doi actori din piesa a doua din trilogie; şi, cu multe bile albe, cele două roluri: Jovan şi Mara, în care cei doi actori care le-au interpretat, Ioana Predescu şi Florin Călbăjos, ne-au demonstrat că sunt pregătiţi în întâlnirea, mult căutată, cu marea artă…
