O manifestare care a avut loc la Biblioteca Judeţeană în 17 02 16 şi care i-a avut ca invitaţi de marcă pe Ion Mocioi, Adina Andriţoiu, Sorin Buliga, toţi din Tg Jiu, de la Centrul Brâncuşi, şi a fost organizată de Biblioteca Judeţeană şi de Forumul Cultural al Râmnicului, de către un colectiv condus de Ioana Pârnuţă. Au prezentat materiale, deosebit de intereseante, cei trei invitaţi de la Tg Jiu, dar şi Mihai Sporiş şi Ioan St Lazăr. Subsemnatul a renunţat la cuvânt în ideea prezentării lui în acest material. Prelegerea lui Ion Mocioi, Mihai Sporiş şi Ştefan Stăiculescu se găsesc pe www.culturaarsmundi.ro secţia Video Arhiva… Domnii de la centrul Brâncuşi, din Tg. Jiu au prezentat un film, „Brâncuşi filmând” realizat în 1937 de către marele sculptor, ştiindu-se pasiunea sa pentru fotografie şi film, din care cauză bibliografia scrierilor personale brâncuşiene, şi lecturate de Brâncuşi sunt aproape inexistente. Brâncuşi a considerat arta cioplitului, arta fotografică şi arta cinematografică mult mai importante decât arta vorbitului şi arta scrisului şi asta dintr-un spirit autodidact, cu rădăcini în comportamentul apostolic, biblic, în care proorocii şi apostolii foloseau pildele (la Brâncuşi-opere) şi faptele, chiar împotriva cărturarilor cu miză pe arta retoricii! Fotografiile şi filmele, opera sculpturală sunt mai mult decât suficiente pentru dezvăluirea omului Brâncuşi cu calităţile şi defectele sale, şi vorbesc mai mult, şi mai bine decât orice şi oricine, dezvăluind personalitatea fără seamăn a acestui mare sculptor şi arhitect, poate cel mai mare din secolul XX! ştiindu-se că orice scriere personală nu este lipsită de artificii, de nedreptăţi, ca şi orice scriere panegirică, de la apologeţi.
Ştefan Stăiculescu: – Voi fi foarte scurt, mă voi adresa elevilor din sală, prezentându-vă trei probleme: unu, ar fi că în Gorj în fiecare lună, în orice şcoală se predă câte o oră despre Brâncuşi. Ideea a venit de la poetul Adrian Păunescu care a făcut la Ipoteşti un experiment: şaptezeci de intervievaţi nu ştiau nimic despre Eminescu… Doi, meditaţi la aceste două genii: Mihai Eminescu şi Constantin Brâncuşi. Numele lor sânt purtătoare de geniu; ierta-i-mă! Eminescu nu se putea chema Mihai Pitulice…La fel Brâncuşi nu se putea să se numească altfel decât aşa.. Trei, Brâncuşi a fost un om modest fiindcă toţi oamenii care muncesc sunt modeşti. În momentul în care a fost întrebat ce a făcut în viaţă, Brâncuşi a răspuns: „am făcut paşi pe nisipul eternităţii”…deci şi eternitatea este de nisip! A fost conştient de valoarea lui căci altfel n-ar fi zis către sfârşitul vieţii: „sunt desprins de mine însumi, mă aflu printre lucrurile esenţiale” Nu a fost ca Picasso, care a ţinut şapte neveste! Domnul Mocioi, uitaţi câte cărţi a scris..aici, ca şi domnia sa şi eu sunt damblagit de Brâncuşi…în sensul bun (Apostolul Pavel era nebun în trupul lui Iisus n.n)…am şi eu ca fiecare anumite interpretări: Masa Tăcerii…Când îţi pleacă soldatul pe front-lucrările de la Tg Jiu fa parte dintr-un monument închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial-cum se cheamă ultima masă luată cu familia?…masa tăcerii! cele douăsprezece scaune înseamnă scurgerea timpului. Coloana Infinită, atenţie!…Coloana In-fi-ni-tă, nu a infinitului, părerea mea, este o succesiune de tronuri (coşciuge n.n), cinsprezece şi două jumătăţi; tronurile soldaţilor morţi (şaisprezece fiindcă este vorba de 1916 n.n)…Vă invit în 2017, 13 martie se pleacă către Paris, unde se comemorează şaizeci de ani de la moartea lui Brâncuşi. La opt ani după moartea lui Brâncuşi, în 1963, un exeget european a spus: „Domnilor, alături de Beethoven şi Shakespeare se mai află un Dumnezeu…Constantin Brâncuşi”!
Trebuie să remarcăm că interpretarea lui Ştefan Stăiculescu asupra Coloanei, pe care a mai făcut-o cunoscută anii trecuţi, este plină de sugestie şi adevăr, poate cea mai plauzibilă alături de cea în care octoedrul este înlocuit de clepsidră; şi clepsidra şi octoedrul-coşciug-reprezintă două vieţi scurse!…dar coloana, octoedrele, rezultă din clepsidre suprapuse…
Mihai Sporiş: – „Sărutul, ca o poveste” Sinele şi sinea/ Îşi spun rugăciunea/ Să se ivească, să/ crească/ Minunea.// Acolo în cercul cu centrul/ Nevăzut,/ Nevăzuți/ stau față-n față./ frunte una,/ le e diametrul/ afară-i doar ceață…/ ochii iviți îşi uneau izvoarele,/ apoi razele/ arcuiau obrazele.// Eram într-una,/ Unul/ Jumătate cu jumătate/ Luna/ Cu razele, izvoarele/ Răsăream soarele// Împreună/ Soare şi lună/ Cunună/ Ne-am rostogolit peste casă,/ Peste-o lume anume,/ Să căutăm nume/ Să-l rostim, peste timp/ Să aibă anotimp/ Cu ieri, cu mâine, cu acuș/ Cu daltă, cu piatră,/ arcuș// Prunc am pus, în culcuşi/ Pe el, din El, pe Brâncuşi./ Avea leagănul în odăița/ Peştişanilor, la Hobița!// Ce-a mai fost? Ştiți şi voi!/ Şi-a scris eroic calea./ A îmbrățişat lumea,/ însemnând-o cu săruturi./ A trimis zburări de taine şi cumințenii/ Aproape, departe… nu contează!
Pietrele de hotar?/ În artă doar,/ Să se oprească vrăjitoarele,/ Proorocii cu minciunile,/ Experții cu viziunile!/ Cu imaginație/ şi satisfacție,/ e, ceea ce se vede,/ fiecăruia cu ce crede!/ La El nu/ există capăt, este doar nesfârşire!/ Calea lui, Dumnezeu Însuşi, este unică:/ Credința-n fire/ Cu necondiționată iubire,/ Că viața-i fără sfârşit!/ Cocoşii, demult, iau seama/ la trecerile…/ trecătorilor.// Le-a spus pe toate trecătorul Brâncuşi/ În felul său, duh al văzduhului/ Devenit măiastră,/ Să le, mereu, mereu povestească….
Ion Mocioi: – …Este nevoie de o altă atitudine faţă de Brâncuşi. Au ieşit câteva legi pe treaba aceasta, în primul rând, s-a aprobat înfiinţarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi”, la Târgu Jiu! Apoi, astăzi, sărbătorim împreună Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, 19 februarie, zi a culturii româneşti! Aşteptăm şi alte obligativităţi legale cum ar fi aceea ca în şcoală se se vorbească mai mult despre Brâncuşi. Este nevoie de iniţiere în arta lui Brâncuşi. Brâncuşi a făcut o altă artă decât a făcut toată lumea înaintea lui. Este un nou model de reprezentare a realităţii în artă (noanţa filosofică a operei sculptate n.n). Opera de artă, la Brâncuşi, se constituie de un cuantum de gândire care ţine de comunicare. Opera lui este un dialog între sculptorul autor şi privitorul consumator. Apropie arta mai mult de ştiinţă (este moda timpului să vorbim de produsul omului mileniului trei care este unul al interferenţei dintre ştiinţă şi artă n.n) …
pcickirdan
20 martie 2016
SIMBOLISMUL, ALTER EGO AL STĂRII POETICE, VECHI DE CÂND E LUMEA!
(Pentru Simpozionul de la Bibliotecă)
Starea poetică însoţeşte proorocul în lucrarea sa. Moise a fost unul dintre marii prooroci ai lumii şi unul din primii poeţi cunoscuţi, „Plângerile” sale fiind stări limită a unor stări poetice. Simbolismul îşi are originea în pilda proorocului, între care, Iisus CRISTOS este unul dintre cei mai inteligenţi….Aşa s-a născut TOSCRIS, care este un simbol al unui infinit în cadru, mereu legat de pământ, mereu supus unei limite; al infinitului către punct.
Tot de simbolism ţine şi arta sculpturală a secolului XX, în special, şi prima, arta lui Constantin Brâncuşi, prin fapta căruia, Dumnezeu, a vorbit oamenilor despre adevărurile acestei lumi, fixând în cadru realitatea sculpturii mileniului III Artă, care, pentru prima dată, prin formă este filosofie, iar Brâncuşi este mai mult decât sculptor, filosof, şi este chiar mai mult decât filosof, este prooroc. Spre diferenţă de prooroci care au ales cuvântul ca să se exprime, Brâncuşi a ales fapta şi mai ales forma, materialul greu, mâna cu care a plămădit adevăruri de când lumea şi care au devenit adevăruri noi, timpul dând mereu alte haine ucestor adevăruri… Spre deosebire de toţi proorocii Brâncuşi nu vede sfârşitul omenirii, ci neasemuita ei schimbare în formulă statică, cu alte cuvinte nepercepută de om în timpul său biologic şi secvenţial, timpul alocat unei generaţii…Deci Aforismele lui sunt pentru fetele şi băieţii de la pension. Observăm, lucrările lui Brâncuşi, cele create după anul fatidic al Europei şi al lumii, 1907, an care îi are ca pedagogi artistici pe Picasso şi Schönberg, sunt, toate, altare de înaltă sacralitate…. „Coloana Infinită”, altar pe axa pozitivă a timpului şi care se măsoară de la Cristos încoace. „Cuminţenia Pământului”, altar al omului, ascultător în iubire şi făptuitor numai de bine, cu teamă de ceea ce este mai rău şi de necontrolat în Natură; om creştin, pulbere şi praf în faţa destinului, dar, aşteptând ceva mai bun…extazul pe care îl au în priviri cei mai cuminţi oameni ai lumii. „Masa Tăcerii”, altar al unităţii şi al sfatului-divanului; al celor douăsprezece seminţii care în centru au stânca, piatra, rotundul, cel care defineşte cercul şi elimină punctul; rotundul, care are lungimea de trei ori diametrul-lăţimea rotundului, Moise fiind, astfel, primul care defineşte prin fapte aritmetica cercului fiind chiar şi prima decodificare a matematicii prin afirmaţia informaţiei. „Sărutul” şi „Poarta Sărutului” altare monumentale, separat şi împreună…ale vieţii şi ale voinţei de a trăi doi într-unul cum afirmă în prelegirile sale însuşi Apostolul Pavel… „Prinţesa X, altar al forţei şi fertilităţii. „Prometeu”, altar al forţei din sămânţă, chintesenţă, potenţă-potenţial-David, iată al doilea mare prooroc săgetat de starea poetică….De aceea am gândit că opera lui Constantin Brâncuşi este monumentală! …monument nu de preamărire, ci unul de conţinut. Pe Brâncuşi îl considerăm cel mai mare artist al secolului XX deoarece nu a fost decadent…A luat ceea ce a fost mai bun la impresionişti, tinzând la simbol, a fost şi cibernetic, că şi-a confruntat desenele cu însemnele începutului acestei lumii şi, mai apoi, a deliberat pentru mileniul trei. Opera sa este firească şi continuă marea operă a Naturii, în tehnica naturalului; a continuat şi dus mai departe ordinea şi construcţia acestei lumi. A făptuit numai pozitiv şi a înfăptuit noul, timpul, care mereu se schimbă. El este omul, a fost, care se opune timpului, ţinându-l în loc. Numai Biblia a mai reuşit acest fapt, de a face timpul să curgă înapoi.
Brâncuşi ar fi strigat: să nu mă consideraţi un modernist!
Brâncuşi suferea de teama de a ieşi din realitate, din adevăr; din naturalitate; se temea de realismul care nu convenea noii sale estetici.
Desenul realist, niciodată, nu va fi fotografie, deoarece fotografia există prin puncte, iar desenul, prin linie. Linia există înaintea cuvântului. În plan, linia se naşte din intersecţia a două planuri. Iar punctul, prin intersecţa a două linii… Brâncuşi nu desena fiindcă nu iubea matematica, dar se lăuda cu numărul magic, crezând că a descoperit secţiunea de aur. Nici vorbă de aşa ceva, 1- 2 – 4 fiind primii termeni ai unei serii matematice.
Brâncuşi este un sculptor cu totul special. Un filosof care în locul cuvântului a ales forma. Dar arta sculpturii nu poate exista numai prin simboluri, ea are nevoie de mişcare, de dezvoltare în spaţiu. Arta lui Brâncuşi nu poate exista la indigo…motiv pentru care arta sculpturii are puţini reprezentanţi în secolul XX, aproape de loc în acest început de secol XXI, în timp ce urmaşi de-ai sculpturii lui Brâncuşi sunt cu duiumul (zgârâietori de pietre)
Şi ca să moară şi capra vecinului, că a noastră a murit de mult, în Calea Eroilor (aşa zisă, dar aşa înfăptuită în 1938, la Tg Jiu), nu a scris o epopee a artei sculpturii, ci una a gloriei deşarte a omenirii, care, iată este chiar filosofie! un monument colectiv, mai mult de atât, este o prezenţă vie printre realităţile noastre contemporane, problemele lumii, peste toate cele!…de asta cred, că nu sculptorii trebuie să-l aniverseze la 140 de ani de la naştere, ci arhitecţii, artiştii şi savanţii care construiesc…pentru oameni! pentru omul mileniului III.
CODA
La Târgu Jiu vom avea de aface de acum înainte cu Ansamblul Monumental Constantin Brâncuşi. Un monument al luminii, minune a lumii! religie în mileniul III.
pcickirdan
17 martie 2016
