Filosofia lui Brâncuşi
De la Brâncuşi încoace se afirmă filosofia în sculptură, filosofia formei…Au spus-o toţi! În noua conjuctură a secolului XX sculptorii au dorit să releveze idea – gândirea prin forma născocită – lucrată cu râvnă, creând lucrării, potenţial! pentru a nega, dar şi a confirma munca adamică la care a fost osândit omul. Apare sculptorul filosof. Brâncuşi este cel mai important dintre ei şi este singurul care nu a dorit acest lucru, ci numai a visat la adevăr. Opera sa decurge calmă, liniştită, în acest spaţiu al gândirii profunde, în sensul infinitului pozitiv.
De la Brâncuşi încoace apare şi sculptorul tehnolog, apare tehnologia ca artă. Apare omul de ştiinţă artist, inginerul care manevrează cu mijloace artistice. Este foarte important ca acum, în secolul XXI sau mileniul trei, arta sculpturală alături de cea arhitecturală, amândouă extraordinare (care rezistă presiunii timpului degenerator), să absoarbă lumina-soarele. Suntem în faţa unei noi surse de energie care alimentează o producţie fără să consume nimic ; aproape nimic din spaţiul terestru; spaţiu destul de vlăguit de un om fără limite în dorinţa sa de devenire; omul strivit de structura sa materială în contrasens cu cea spirituală.
Nimeni nu l-a împăcat pe om cu divinitatea din el, din sine, aşa cum a făcut-o Constantin Brâncuşi prin formă! Urmează ca omenirea să recunoască că urmaşii săi: Fuller, Lucaci, Calder etc au încercat, ca şi el, să ajungă la această miraculoasă stare de energie, lăuntrică, magnetică, şi rezultată din interacţiunea dintre pământ şi lumină. O energie care nu te lasă să zbori ca o pasăre, dar care poate folosi zborului temperamental, cerebral; care, în viaţă, îl păstreză pe om! mereu, tânăr!
Mit şi cunoaştere. Artă şi Tehnologie
Brâncuşi! un precursor al clasicismului sculpturii mileniului III, atacă latura ştiinţifică a realităţii, cosmogonice, prin evidenţierea rolului în cunoaştere al miticului specific oricărui
popor -comunitate, însemnele, care- i definesc sacralitatea.
Coloana infinită din cadrul tripticului de la Târgu Jiu (ansamblu architectonic care frizează universalitatea) este realizată ca un parcurs între trăire şi eternitate; se pleacă de la vestita horă sau ceremonie în jurul a nu ştim ce opaiţ sacru, aprins! focul, pâinea şi vinul, Iisus; cele douăsprezece seminţii, altarul lui Moise – rotund (cu circumferinţa de trei ori “lăţimea rotundului”! – steaua lui David, răsărind din intersecţia celor trei diametre)! şi, flancaţi de aceleaşi scaune (sfere tăiate şi câte două combinate, sau clepsidre – în aprecierea noastră), se ajunge la înşiruirea lor pe verticală. Minune a tehnologiei timpului. În atelierul sculptorului din Montparnasse întâlnim scaune de lemn ca un X, ca o clepsidră; întâlnim două scaune (de acest fel) suprapuse: este prima sa coloană; urmează celelalte!
Dacă desprindem două ornamente de brâu de pe biserica din lemn, oltenească (dar şi de aiurea), de sub streaşină, şi le lipim, suprapunându-le, rezultă o coloană! Nu ştim dacă Brâncuşi a cunoscut sau nu (motivele populare sigur le-a cunoscut), dar formele sale, reduse la simboluri, se regăsesc în ornamentaţia vaselor de lut făurite de traci, daci şi romani, din culturile respective ale Olteniei de sub munte. Acestea, după ce au fost descoperite de preotul arheolog Petre Gheorghe, începând de prin 1963, se află expuse în muzeul colecţie „Gheorghe Petre Govora” din Băile Govora, înfiinţat în 1972. Găsim pe un ciob chiar silueta unei coloane. Pe orizontală descoperim o infinitate, şi acestea s-au transmis în construcţiile ţăranului român până astăzi, acolo unde mai există ţărani români, urmaşi ai dacilor!…
Aceste semne, X, imprimate pe stâlpii caselor din lemn, săteşti (cum spuneam, posibile simboluri de clepsidre, sori! sau cruci-răscruci şi de care iconagrafia sacrală a antichităţii nu duce lipsă-exemplul tracilor şi al dacilor), şi având axa mare pe orizontală reprezintă infiniţi! dar numai Brâncuşi i-a dispus pe verticală, pe axa pozitivă, pentru ca să sugereze infinitul cerurilor, absolutul.…Aceste „x”-uri, probabil, şi tot de la Brâncuşi, l-au inspirat şi pe Henry Matisse în decoraţiunile sale din propria pictură…
„Coloana infinită” este o dispunere pe verticală, cu elemente din aceeaşi familie cu cea a scaunelor de pe aleea dintre „Poarta sărutului” şi „Masa tăcerii”; este o dispunere (dublată) a brâului de la biserica din lemn, ornament dantelat, sau cel de la streaşină, care delimitează o „margine”(ca şi la gulerul vasului de lut); sau, aşa cum este dantelat, în trepte, gâtul celebrului “Cocoş”! Toate sunt simboluri-însemne care se regăsesc în istoria milenară a acestei lumi.
Ideea măreaţă, de perspectivă, a infinitului coloanei realizată prin multiplicarea modulului brâncuşian (de această dată, rezultând prin suprapunerea transfigurată a două piramide-însemn al uciderii timpului-o piramidă) dezvăluie dimensiunea filozofică, de astă dată, proiectată şi executată tehnologic. Faptul că modulul este un octoedru ne duce cu gândul şi la cele opt simboluri de viaţă înscrise pe „Poarta sărutului”.
Pentru prima oară, credem, putem vorbi despre o lucrare artistică executată după proiect tehnologic! Iată, din această clipă arta pierde caracteristica de nerepetabilitate, devenind o „artis vulgatris”; rezultă o „laicizare” a artelor sculpturii şi arhitecturii, acestea fiind aduse în spaţiul tehnic, productiv…aşa cum erau şi în Antichitate.
Începând de la Brâncuşi artele plastice se transformă în arte vizuale, începând de la el, contează, cum aşezi o piesă tehnică, oarecare, cum o priveşti pentru ca ea să fie, să devină expresie artistică…Arta devine interactivă între ochi şi obiectul expus.
De la el începe Designul, o artă populară, comună!
Brâncuşi confirmă spusele lui Michelangelo: orice bloc de marmură conţine o sculptură! Iată, deci, arta poate fi considerată şi formă virtuală de surprindere a unui adevăr. Dar ce contează cel mai mult în această economie de reliefare a realităţii, de redare a formei, este, că amândoi pun în evidenţă măestria ca parte componentă a tehnologiei! şi, că tehnologia este singura care dă substanţă culturii comunităţi umane, de-a lungul timpului!
Brâncuşi, la Paris, alături de Henry Coandă, a lucrat o perioadă la Gustave Rodin.
H.Coandă a ajuns unul din marii oameni de ştiinţă, şi tehnologi, din aeronautica mondială; este inventatorul efectului care-i poartă numele.
Brâncuşi, construind Pasărea Măiastră, precum o aripă de avion cu reacţie sau o elice tăiată în patru (ori în două, aşa cum există la poarta Mânăstirii Dintr-un Lemn), îşi defineşte admiraţia (simţul) pentru zbor, pentru infinit, pentru aparatul de zbor, de ce nu, pentru prietenul Henry Coandă.
*
„Cuminţenia Pământului”, credem, este mai aproape de iconografia şi sensul lui Buddha, decât de cele ale „Gânditorului de la Hamangia” aşa cum susţin cei mai mulţi exegeţi brâncuşieni.
Anexe
1 „Ciobul dacic” se află în colecţia „Gheorghe Petre Govora” din muzeul cu acelaşi nume din oraşul Băile Govora. Foto: Petre Cichirdan
2 Cele două planşe sunt reproduse din „O preistorie a nord-estului Olteniei”, Editura Petras, 1995, de Pr. Gheorghe Petre Govora.
Lucrări apărute sub aceeaşi semnătură:
„Brâncuşi, mai mult filosof decât sculptor”; Info Puls, 07 08 03.
„Muzica şi Poarta sărutului”, Info Puls, 10 08 03.
“Sculptura secolului XX, dominată de români”, Info Puls, 08 09 03
„Filosofia Formei”, Info Puls, 23 02 04
„Brâncuşi sculptorul filosof, inginer şi artist”, CULTURA valceană, 20 03 10
„Tehnologia-Artă în opera lui Brâncuşi”, CULTURA vâlceană, martie 2010.
01.06.2012
