CAROL AL II-LEA DE HOHENZOLLERN

Anul acesta s-au împlinit 130 de ani de la nașterea lui Carol al II-lea de Hohenzollern și 70 de ani de la moartea acestuia.  Fiul lui Ferdinand I și al reginei Maria, Carol al II-lea  a fost rege al României între anii 1930-1940. Este primul dintre regii României din dinastia Hohenzollern – Sigmaringen care se naște în România, pe 15 octombrie 1893, la Sinaia. În 1915, Carol devine prinț moștenitor al tronului.

                Carluță, după o poreclă de familie, a do­vedit de timpuriu trăsături de caracter controversate: fire vulcanică și activă, canalizată mai mult spre lucrurile practice decât spre idealuri, nu lipsit de sentiment, dar cu interesul material împletit cu inteligența, diabolică uneori. Se adaugă tendința permanentă spre aventură.

                 La 25 de ani (septembrie 1918) are loc căsătoria lui Carol cu Ioana Maria Valen­tina (Zizi) Lambrino. Căsătoria este anulată de înalta Curte de Casație. Dar din căsătorie se naște un fiu natural, Mircea, iar monarhia suferă primul prejudiciu moral. Carol refuză (renunță) la calitatea de prinț moște­nitor și anulează prin aceasta și dreptul de succesiune pentru principe­le Mircea.

                După un timp, Carol își recapătă dreptul de prinț moștenitor. Carol reprezintă Curtea Regală a României la funeraliile Reginei Alexandra a Angliei (1925). Carol trimite o scrisoare tatălui său (12 decembrie 1925), prin care renunță din nou la prerogativele de moștenitor al tronului și rămâne în străinătate împreună cu noua sa aventură, Elena Lupescu.

                 Carol reconfirmă hotărârea de a renunța la titlul de prinț moștenitor al tro­nului la Milano (28 decembrie 1925) în fața lui Hiott, ministrul Casei Regale. Ca urmare, Consiliul de Coroană de la Sinaia (30 decembrie 1925) acceptă renunțarea lui Carol la tron. Camera și Senatul iau act de retragerea voluntară a lui Carol (4 ianuarie 1926) și proclamă ca moșteni­tor al tronului pe singurul fiu legitim al acestuia, Mihai I (în vârstă de nici șase ani). Carol luase în căsătorie pe prințesa Elena a Greciei (martie 1921), iar Mihai s-a născut pe 25 octombrie 1921.

                 La moartea regelui Ferdinand (19 iulie 1927), Mihai devine rege al României. Se instituie o Regență menită să exercite prerogativele în numele minorului, for­mată din trei membri: prințul Nicolae (fratele mai mic al lui Carol), patriarhul României, Miron Cristea și Gh. Buzdugan, primul preșe­dinte al înaltei Curți de Casație. Dar după trei ani (1930), Carol reclamă tronul.

                Din considerente economice (criza mondială dintre 1929-1933 afectase grav și România), guvernarea național-țărănistă, aflată în fața unei opoziții liberale puternice și pertinente, afirmarea tot mai accen­tuată a curentelor extremiste (îndeosebi mișcarea legionară în viața po­litică), slaba prezență și activitate a Regenței, care la auzul venirii lui Carol  își prezintă demisia, determină factorii de răspundere ai țării să igno­re actele legale (ce nu-i mai permiteau lui Carol să domnească) în scopul salvării țării. Carol intră în țară (6 iunie 1930) și este proclamat rege de Adunările Legiuitoare cu 485 voturi pentru și unul singur contra. În compensație, Mihai 1 primește titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia“. Regina – Mamă Elena a intentat acțiunea de divorț în preajma venirii lui Carol în țară.

                Deși lui Carol i se condiționase venirea în țară de neaducerea Elenei Lupescu, regele o aduce pe prietena lui în România (sfârșitul anului 1930). Regina – Mamă pleacă în exil la Florența, iar Regina Maria a fost nevoită, în același an, să se retragă la Balcic.

                 În perioada 1930-1938, Carol domnește ca rege constituțional, apărând drept continua­tor al politicii lui Carol I și Ferdinand I, dar pregătește de pe acum instaurarea unei monarhii autoritare, fapt petrecut în 1938.

                Perioada monarhiei autoritare (1938-1940) compromite politica lui Carol atât pe plan intern, cât și extern și îl determină să abdice (6 septembrie 1940).

                Pleacă în exil în Portugalia, sperând să revină la domnie. Moare pe 4 aprilie  în 1953 la Estoril în Portugalia  și este înmormântat printre străini. Opera lui Carol  poate fi urmărită cu scăderile și actele pozitive, mai întâi pe planul politicii și diploma­ției. De la începutul domniei s-a înconjurat de o camarilă constituită din marii industriași (Mihail Manoilescu, I. Giugurtu, Gabriel Mari­nescu, N. Malaxa, Max Auschnitt, O. Kaufmann, Felix Wieder, Nae Ionescu etc.) pe care s-a bazat în afacerile sale și cu care, încă de pe atunci, deschidea calea spre monarhia autoritară, propulsându-1 în via­ța politică, paralel cu fărâmițarea și slăbirea partidelor politice tradi­ționale.

                În 1938, România prezenta imaginea unei țări în care lumea afacerilor (în fruntea căreia se situa monarhul) adusese țara la un revi­riment economic (anul de vârf al producției capitaliste). La baza pira­midei sociale, producătorii de la orașe și sate își duceau viața sub  semnul incertitudinilor, viața politică era frământată de luptele dintre partide, în cadrul cărora extremiștii sperau să câștige bătălia pentru putere. Politicienii de frunte ai epocii lui Carol (indiferent din ce partid făceau parte) s-au străduit să mențină un echilibru în politica țării: Iuliu Maniu, Vintilă Brătianu, Gheorghe Brătianu, Nicolae lorga, Constantin Argetoianu, Constantin (Dinu) l. C. Brătianu, I. Gh. Duca, Gheorghe Tătărescu, C. Stere, Alexandru Vaida – Voievod, Ion Mihalache, Ion Gigurtu, A. C. Cuza, Armand Călinescu, Corneliu Zelea Codreanu, Octavian Goga.  

                În februarie 1938, Carol dă o lovitură de stat. Monarhia Constituției carliste din 1938 nu mai seamănă cu cea a constituțiilor din 1866 și 1923. Parlamentul este redus la rolul ratificării hotărârilor regale. Frontul Renașterii Naționale, preschimbat în 1940 în Partidul Națiunii, era dovada că acum nu Parlamentul, nici Guvernul erau primii la cuvânt, ci Regele – președinte al Partidului Națiunii.

                Monarhia autoritară carlistă păstrează totuși unele elemente ale democrației parlamentare: Parlamentul (cu atribuții mult reduse), presa (însă cen­zurată), o oarecare libertate de acțiune și chiar confruntarea de idei între oamenii politici. De aceea, monarhia carlistă nu reprezintă o dic­tatură clasică și cu atât mai puțin de tip fascist.

                Sfârșitul domniei este legat de amputările teritoriale din 1940: cedarea Basarabiei și a nordu­lui Bucovinei cu ținutul Herța (către Imperiul Sovietic, 28 iunie 1940); nordul și centrul Transilvaniei, Ungariei hortyste (30 august 1940); sudul Dobrogei (Cadrilaterul) către Bulgaria (septembrie 1940). în domeniul culturii, aportul lui Carol este însă important.

                 Nimeni nu poate ignora înființarea Fundației Carol, a cărei inițiativă o avusese încă din 1922, prin care a dat naștere unui impresionant număr de cămine cul­turale la sate, a înființat biblioteci sătești, a organizat asistența juridică și sanitară. în sistemul Fundației au fost încadrate echipele sociologice ale lui Dimitrie Gusti. Sub aceleași auspicii, iau ființă prestigioasele instituții care au fost Muzeul Etnografic din Cluj și Muzeul Satului din București. Fundațiile Regale au organizat expoziții în străinătate, seri culturale, concerte, difuzare de informații în scopul cunoașterii Româ­niei și culturii ei specifice, ca și prezențele românești până departe în lume.

                În 1933 se creează Fundația pentru literatură și artă și începe să apară Revista Fundațiilor Regale. Carol a fost un adevărat Mecena pentru personalitățile de excepție ale culturii românești, ca Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Enescu, George Georgescu, Ion Jalea. Judecata istoriei nu-l poate glorifica, dar trebuie recunoscut rolul bine definit în galeria regilor României, de unde nu ar putea fi șters, și nici ignorat. Este deceniul carlist din istoria românilor.

                La 13 februarie 2003 rămășițele sale au fost aduse în România, fiind depuse la Mănăstirea Curtea de Argeș (într-o criptă special amenajată în paraclisul mănăstirii), în afara bisericii în care se odihnesc ceilalți regi ai României. Fiul său Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de principesa moștenitoare Margareta și soțul acesteia, iar la ceremonie a participat și Paul Lambrino, fiul lui Mircea Lambrino. Rămășițele  Elenei Lupescu au fost separate de cele ale lui Carol, fiind îngropate în cimitirul unei bisericuțe de lemn.

                Osemintele regelui Carol al II-lea, au fost scoase vineri, 8 martie 2019, din cripta aflată în paraclisul din curtea Mănăstirii Curtea de Argeș și au fost depuse sâmbătă, 9 martie 2019, într-o criptă amenajată în Necropola Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș, acolo unde se odihnesc Regele Mihai și soția sa Ana.