Tristețe, durere, un gol imens în suflet…despărțirile sunt întotdeauna grele. Plecarea domnului Nicolae Dabija în țara de peste veacuri a lăsat multă durere în sufletele celor ce l-au cunoscut, celora care i-au apreciat opera, celor pe care i-a ajutat pe drumul frumos și spinos al scrisului. Frumoase și alese cuvinte au început să curgă la adresa marelui scriitor și patriot… „Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă, scriitorul basarabean Nicolae Dabija. În acest univers al tristeții ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea’’. Sau… „Timpul pământean s-a scurs foarte repede pentru scriitorul și publicistul basarabean Nicolae Dabija, un prieten și colaborator al Bibliotecii Județene Petre Dulfu Baia Mare, care a trecut în eternitate’’ (Colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare). A rânduit Bunul Dumnezeu să-l cunosc personal pe marele poet, academician, scriitor, istoric și mai presus de toate un mare patriot, Nicolae Dabija în anul 2012; când la inițiativa domnului Virgil Șerbu Cisteianu, scriitor, directorul revistei „Gând Românesc, Gând European”, alături de domnul Ştefan Nemecșek, scriitor, jurnalist, directorul cotidianelor “Curierul Văii Jiului” și “Zona Specială” am onorat invitația doamnei Elena Căldare, director biblioteca „Alba Iulia” din Chișinău și a doamnei Oxana Munteanu, profesor la liceul „Petru Rareș” Chișinău, de a participa în cadrul proiectului „Caravana Cărții” la o serie de evenimente importante dedicate Basarabiei, în perioada 23-30 martie 2012. A fost o onoare pentru mine și un bun prilej de a cunoaște oameni, personalități marcante ale culturii, locuri pline de istorie și legendă. Am participat la lansări de carte ale unor tinere frumoase și talentate, Maria Hâncu, Oxana Munteanu, prezentate în fața unui public numeros de academicienii Nicolae Dabija și Mihai Cimpoi, am vizitat Zaimul unde domnul prof. universitar Ion Găină ne-a întâmpinat cu un grup de copii care au fost protagoniștii unui spectacol minunat și ne-a ajutat să redescoperim personalitatea lui Alexei Mateevici. Casa memorială devenită muzeu la inițiativa domniei sale este un adevărat loc de pelerinaj pentru iubitorii de cultură. La Borogani, elevii, cadrele didactice împreună cu localnicii ne-au făcut o primire emoționantă, cu pâine și sare iar domnul Victor Iftode primar, doamna profesoară Ecaterina Odagiu, împreună cu Ion Caşu, director Casa de Cultură, conducătorul unui ansamblu folkloric, ne-au purtat pe “aripi de cânt și dor” în lumea mirifică a satului românesc. Îmi aduc aminte cu mare drag de acele clipe frumoase, de frații noștri care ne-au primit și onorat cum se cuvine. Pentru academicienii Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija aveam un respect deosebit iar șansa de a fi împreună la un eveniment cultural, de a purta discuții cu domniile lor despre artă și cultură a fost minunată și a rămas una dintre cele mai speciale amintiri. După acele zile petrecute în armonie și comuniune, doamna profesoară Ecaterina Odagiu a scris și publicat un articol cu titlul „Punți culturale între frați’’. L-am revăzut apoi pe Nicolae Dabija la evenimentele culturale organizate de acad. Gheorghe Păun la Curtea de Argeș. Era incredibil de modest și empatic. Avea un zâmbet plăcut și o privire caldă. La una din multele și remarcabilele manifestări de la Argeș i-am oferit o carte cu Patriarhul Justinian Marina iar domnia sa mi-a povestit… eu m-am născut într-o bibliotecă. Atunci când am deschis ochii, i-am deschis pe niște cărți: cărți pe sub paturi, cărți pe sub masă, cărți, cărți, cărți în toată casa bunicilor mei – Ioan și Ana Dabija – unde am văzut lumina zilei. Ce se întâmplase? Unchiul meu, arhimandritul Serafim Dabija, stareț al mănăstirii Zloți, înainte de a fi arestat în 1947 și condamnat la ani grei de Siberie pentru că „a construit o mănăstire în scopuri antisovietice” (așa scrie în sentință), a reușit să salveze uriașa bibliotecă mănăstirească. Când am venit la universitatea din Chișinău, am adus cu mine niște volume din acea bibliotecă: Iorga, Eminescu, Stere, Russo. În ele scria altceva decât ne spuneau profesorii la ore. Viața și activitatea domnului Nicolae Dabija, dâra de lumină lăsată în urma sa vor dăinui peste veacuri. Spicuim câteva repere din biografia sa…Nicolae Dabija s-a născut pe 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia. Fiul Cristinei şi al lui Trofim Ciobanu, nepotul arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. În 1975 a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, „Lacrima care vede”, „Oul de piatră”, „Cerul lăuntric”, „Tăceri asurzitoare”, „Mierla domesticită”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Psalmi de dragoste” ș.a. În ultimul deceniu, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Romanul său „Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 60 000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească și apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition” și care a apărut și în Statele Unite ale Americii. Este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri. Din 1986, Nicolae Dabija este redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”, publicație care în perioada sa de glorie depășea tirajul de 260 mii de exemplare. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (legislaturile 1990-1994, 1998-2001), contribuind la promovarea unor legi istorice, precum Declarația de Independență a Republicii Moldova, legile despre Tricolorul în calitate de Drapel de Stat, despre Stema de Stat și Imnul de Stat al Republicii Moldova. Nicolae Dabija a fost distins cu Ordinul Republicii, Ordinul Steaua României în grad de Comandor, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Premiul „Giacommo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei din Recanati, Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani”, oferit la Fantana i Liri, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana și alte distincții prestigioase. Despre marele patriot basarabean multe și frumoase sunt cuvintele celor ce l-au cunoscut. Spre exemplu… „Nicolae Dabija este poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia. Unul dintre cei mai de seamă poeţi contemporani, cercetător profund şi original al literaturii vechi româneşti, autor de manuale şcolare, unele dintre ele arse în Transnistria bolşevică, altele scoase azi din învăţământul Basarabiei încă bolşevizate, animator al vieţii politice şi, credem că nu exagerăm, un eminent publicist, inima celei mai vibrante publicaţii basarabene Literatura şi arta, în care curajosul bărbat răstoarnă aproape săptămânal câte o brazdă de aur la rubrica Vai de capul nostru! – Nicolae Dabija este o vie dovadă că Basarabia n-a murit şi n-are când să moară.’’ (Grigore Vieru). Iar Ioan Alexandru spunea… ’’Opera sa poetică plăsmuită până acum izvorăște de foarte departe, din adâncurile limbii ce ni l-a dăruit pe marele Eminescu, căreia îi ascultă în acest veac, pe sfârșite, și celui de-al doilea mileniu al Logosului întrupat în istorie, imperativele etice, splendoarea, și-i răspunde cu dureroasă bucurie angajându-se în ascensiunea sa ce implică dăruirea așa cum au cunoscut-o, acceptat-o, nemuritorii înaintași, de dincolo de Varlaam până la Mateevici sau Matcovschi, contemporanii săi, ca să vorbim doar de câțiva din matca ce-o reprezintă’’. Mi-a fost dat ca la evenimentele organizate de domnul academician Gheorghe Păun, prilejuite de sărbătorirea Zilei Revistei „Curtea de la Argeș” și evocarea scriitorului Nicolae Dabija, să o cunosc pe fiica acelui remarcabil om de cultură. Cred că modestia este o caracteristică a familiei Dabija, fiindcă și Doina Dabija a fost la fel de discretă, binevoitoare, inteligentă, gingașă, frumoasă. Ne-a încântat cu vorbe alese despre Omul, tată, personalitatea aleasă, Nicolae Dabija. Minunată clipa, veșnică să fie amintirea! … „…. Cât avem o țară sfântă/ Și un nai, care mai cântă,/ Cât părinții vii ne sunt -/ Mai exista ceva sfânt.” (N. Dabija)
