CENACLUL „INTERFERENȚA ARTELOR 21” AL LICEULUI „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” DIN HOREZU (ȘEDINȚA DIN IANUARIE 2020)

by Petre CICHIRDAN on February 24, 2020

În data de 22 ianuarie 2020 a avut loc ședința de cenaclu pe luna ianuarie a elevilor de la Liceul Constantin Brâncoveanu din Horezu, ședință care s-a desfășurat în moderna sală a Primăriei care are ca scop dialogul permanent pe care Primăria din localitate îl are cu cetățenii orașului. Nici o legătură între desfășurarea cenaclului liceului și dialogul cu cetățenii Horezului, dar trebuie să se știe, la Horezu și nu numai că acest cenalcu și presa scrisă culturală din județul Vâlcea are loc în baza unui contract pe SEAP, lunar, care se desfășoară de opt ani; din păcate anul acesta, deși suntem în luna februarie, contractul pe 2020 nu a fost semnat de partenerul horezean de la Primărie, neputând deconta nici măcar benzina pentru transport de la Râmnic la Horezu a coordonatorului de cenaclu și editorului de presă culturală, existând riscul ca acest cenaclu să fie întrerupt…În articolul trei din contract se stipulează clar că contractul poate fi prelungit prin act adițional, dacă nu există disponibilități pentru reîntocmirea contractului anual, neexistând motive anul trecut de întrerupere a acestuia. Elevii nu-și pot întrerupe activitatea chiar și extra programei școlare pe lunile ianuarie și februarie că nu există aprobat bugetul care este anual și nu se aprobă pe zece luni!!…La ședința din luna în curs am avut frumoasa surpriză să participe doi studenți care anul trecut erau elevi și erau cei mai activi cenacliști. Aceștia ca și ceilalți care au absolvit liceul și-au păstrat calitatea de membru al cenaclului, făcând eforturi (transport, timp consumat) alături de noi ca acest excepțional exercițiu literar să nu fie întrerupt! Am menționat aceste lucruri pentru a se cunoaște de către toată lumea că Primăria Horezu este autorul moral și material al existenței Cenaclului de la Liceul C. Brâncoveanu (desigur, alături de directorul Aron Vladu) și acesta, de patru ani, este cel mai util și frumos lucru făcut de Primărie pentru tineretul și cultura Horezului! Cei care citesc aceste rânduri sunt rugați să ne transmită la redacția Culturii vâlcene opiniile dumnealor despre activitatea elevilor în cadrul cenaclurilor literare și artistice pentru a le trimite contabililor din Primăria din Horezu, care de ani de zile fac opinie (e drept, zadarnică!) diferită de a domnului primar Nicolae Sărdărescu în legătură cu excepționala activitate culturală a acestuia (pe curând un bilanț al activității culturale din orașul Horezu, care va cuprinde și perioada dinaintea mandatului actual, la fel de excepțională!…ceea ce înseamnă că Primăria, întotdeauna, a fost pe mâini bune!).
*
• Ioana Florentina Iana citește un fragment din romanul „Flacăra Timpului” vol II…
Teodora Mărunțelu (comentează): – Din punctul meu de vedere este scris frumos, profund, textul îmi place, îmi dă o bună dispoziție…
Iulia Alexandra Boangăr (comentează): – Într-un fel m-am simțit de parcă aș fi fost spectator acolo… Eram acolo, într-un fel vedeam ce vedea și ea, autoarea, trăiam, simțeam că vreau să fac ceva doar că nu puteam…Vroiam să o ajut să scape de acest coșmar; parcă eram încătușată, ceva mă ținea în loc.
• Iulia Alexandra citește un fragment, Actul 3, din piesa ei care se cheamă „În ziua de astăzi” deci până la sfârșit poate să fie altceva, mereu, continuu, o piesă de teatru aflată în lucru!…
Ioana Florentina (comentează): – Eu nu pot să stăpânesc această tactică de a scrie piese de teatru, dar ea o face cu o ușurință aparte și chiar o felicit pentru asta. Îmi place mult …comicul de situație care vine, întrucâtva din opera lui Caragiale; și avem de aface și cu un comic de limbaj mi se pare că-l stăpânești foarte bine…spune Ioana, adresându-se direct autoarei.
Petruța Cocleț (comentează): Îmi place că folosești un limbaj curat, este accesibil, înțelege toată lumea ce vrei să zici, stare de comic bine reliefat, pe undeva mă regăsesc și eu printre personaje…frumos, valabil.
Teodora (comentează): Și eu am frați mai mici și chiar înțeleg situația, înțeleg comicul de situație, o felicit!
• Bianca Râpeanu citește poezia „Un ținut necunoscut”…
Iulia Alexandra (comentează): – Poezia ta îmi place foarte, foarte mult și simt un fel de nesiguranță în ea și simt cum vrei să dai drumul tuturor sentimentelor, dintr-o dată, pe care le porți, dar, nu știi cum, și încerci ușor, ușor să ieși din acea zonă de neconfort, încercând lucruri noi..(prin nou se încearcă să se înlocuiască vechiul care apasă, care creează indispoziție n.red.).
• Petruța Cocleț citește „Steluța timpului”…
Iulia Alexandra (comentează): – Povestea ta mă face să simt că citesc ceva ca o legentă, care mă duce cu gândul la zei! și legendele lor, nu știu, habar nu am de ce, dar într-un fel mi se pare că ai făcut ca steluța asta să fie un zeu, un minizeu, un fel de Hercule contemporan care ajută, salvează…
• Teodora Mărunțelu citește poezia „Eminescu”: „Eminescu, opt litere, patru silabe, un cuvânt/ …”
Ioana Florentina (comentează): – Stilul acesta de poezie pe care-l abordează Mărunțelu Teodora mi se pare superb, (iată muzica, cantabilitatea, armonia, lucrurile care înnobilează poezia desigur interferența artelor, poezia și muzica, amândouă, în sine, în structura uneia și a celeilalte, egal; o spune un vlăstar al esteticului cotidian n.red.) și faptul că îl pomenești pe Eminescu, din start, mi-am dat seama că poezia este bună! (bravo, Ioana Florentina, așa este, subiectul înnobilează textul! n.red.)Declar cu mâna pe inumă: îl ador pe Eminescu!
Iulia Alexandra (comentează): – Îmi places stilul ăsta, faptul că este scurtă te face să o citești…Mi se pare o ironie să îl pomenești pe Eminescu, într-o poezie…Faptul că l-ai descris într-o poezie, uau! mie nu-mi iese nimic când vreau să descriu ceva, dar într-o poezie! Mi-e foarte greu să mă exprim și cu voce tare atunci când trebuie să descriu pe cineva, în scris, mai ales…mi se pare fantastic, cât de ușor și frumos te expui…
Petruța (comentează): – Stilul pe care l-ai abordat… este o poezie scurtă dar are un înțeles profund, îmi plac expresiile, este o poezie frumoasă!

NOTA: vezi Video Arhiva www.culturaarsmundi.ro filmul « CENACLUL LITERAR AL LICEULUI
„BRÂNCOVEANU” DIN HOREZU-IANUARIE 2020 » Redactor IT, Bogdan CICHIRDAN.

Simona Maria KIS
Bianca Râpeanu, Lic. C. Brâncoveanu, cls a IX-a, Horezu
Ioana Florentina IANA, Lic. C. Brâncoveanu, cls a XI-a, Horezu
Iulia Alexandra Boangăr, Lic. C. Brâncov., cls. a XI-a, Horezu
Petruța Cocleț, Lic. C. Brâncoveanu, cls. a XI-a, Horezu
Teodora-Denisa Mărunțelu, Lic. C. Brâncov., cls a X-a, Horezu

Leave a Comment

Previous post:

Next post: