Membrii cenaclului: Andrei Sugeac, Iuliana Buruiană, Vlad Talpoş, Ioana Mădălina Bob, Ligia Nicolescu, Petre Cichirdan.
Au citit: Andrei Sugeac, poezie: „Iubire la pătrat”, „Poemul ploii”, „Scrisoare de recomandare” şi „Ce ai face?” şi Vlad Talpoş, poezie…
Referitor varianta doi a poeziei „Iubire la pătrat” i-am scris autorului că am anulat varianta unu. Este mai amplă, ca formă, şi cuvintele sunt mai bine, prin extindere, nivelate. Obligatoriu, poezia cu vers alb sau cu rimă trebuie să cânte, să aibă ritm interior. Asta este grija poetului să-şi structureze poezia precum este construit nudul de fată…să alunece, totul, să nu aibă puncte de inflexiune precum alunecă şi curge o curbă spline…Să curgă cuvântul ca muzica…Asta trebuie să fie grija ta, ca poet, mai ales că stăpâneşti regulile matematicii, care, trebuie să ştii, pe mine m-a ajutat să realizez, în sculptură şi industria aeronautică, suprafeţe care căutau mângâierea palmelor, creând electricitate… Deci să te fereşti de sincope, de zona cuvintelor care ies din armonie. Îţi returnez o poezie cu observaţiile mele, desigur câteva…. Aceasta, “Iubire la pătrat”, poate să rămână aşa, dar nu te feri, când o citeşti şi o reciteşti, să o mai nivelezi, aşa cum se nivelează aluatul… Ea poate fi o poezie care să-ţi marcheze, pozitiv, viitorul…Foarte mulţi matematicieni şi-au pavoazat interiorul cu forme şi viziuni poetice. Starea poetică aplicată oricărui domeniu poate să creeze, în acel spaţiu, frumuseţi spirituale şi materiale, invetivităţi, nebănuite. De starea poetică trebuie să te foloseşti doar atât cât, şi când, te foloseşti de trupul-nudul de fată, care este tot timpul o iluzie, o realitate, o speranţă. De matematică, însă, dacă te foloseşti pas cu pas vei ajunge ca în orice domeniu, dacă încerci să aplici ce ai învăţat, să te mişti armonios şi productiv în cele şase grade de libertate pe care ni le permite natura în sistemul absolut (un singur punct de refrinţă).
“Iubire la pătrat”…O interesantă demonstraţie că starea poetică se află în corelaţie armonică cu funcţia matematică, cu alte cuvinte, matematica şi poezia se regăsesc cu sau fără voia noastră în întreaga existenţă de pe suprafaţa terestră şi din univers. Funcţia bijectivă dintre două mulţimi, dintre doi indivizi, un el şi o ea, mai ales, întregeşte farmecul acestei lumi care se merită trăită, funcţiile!…ei. La fel şi formidabila relaţie dintre coeficienţii funcţiei, mai complexe decât injectiva şi surjectiva, şi rădăciniile ei…Îmi place, totul e morfologic, toate, totul, alunecă spre infinituri, se întretaie, şi revin la surse; că şi sărutul este un dute vino, un liant de seve mişcătoare cu puteri necontrolabile, şi infinite, care dizolvă timpul şi curg după traiectorii logaritmice, şi asimptotice, şi, care, de cele mai multe ori, ne face să rupem conexiunea atomică a minţii sau să nu ne putem atinge aşa cum nu se ating în condiţii de pace plusul cu minusul… Odată, numeam Integrala o sumă de nimicuri, toate infinit de mici, aproape, tinzând către zero, putând mai apoi, cu ea, aşa, să construiesc o curbă aptă de curgere, spline…ca o vergea elastică trecând prin puncte fixe fără puncte de inflexiune. Da, o sumă de arii la paşi, pe axa abscisei, destul de mici…Dar asociaţia grafică cu „căluţii de mare” îmi place, ajungând să o ador nespus de mult. Iubita noastră, cea din preajmă, cu care ne iubim, şi cu care trăim în bijecţie, injectiv şi surjectiv, deşi face parte din matematica vieţii, câtă dreptate ai, ne face să trăim o relaţie cu mult mai specială decât relaţia lui Viete! Nimic nu defineşte mai bine matematica, ca o succesiune de semne şi însemne, reducându-se în final la minunatul desen şi la filosofia lucrurilor comune, compuse, toate, din combinaţii de 0 şi 1… Pentru ca să iubim în continuare logaritmii şi relaţiile lui Viete sau „să ne iubim pe tunuri”, cum spune poetul, nu trebuie să renunţăm la preţuirea pe care am avut-o dintotdeauna pentru strunguri, pentru pluguri şi pentru sape…
simion-petre cichirdan
SUGEAC ANDREI
Iubire la pătrat
Draga mea,
De asta nu te înțeleg,
Tu ești matematică!
O funcție bijectivă scoți pe gură când mă cerți,
Iar eu caut algoritmul ce se aplică
Ca să-l scot pe „ x”.
Un sărut e soluție unică, că te fac să taci,
Pentru moment.
Frumusețea ta e logaritmică,
Tu nu ai minusuri.
Zâmbetul tău e o progresie
De numere complexe
Ce se-adună în gropiță
Si se scurge
Din ochii mei.
Un opt culcat îți e privirea
Și n-am știut până acum
Cât de dulce-i infinitul.
Ești un număr, dar ce număr?
Zece cifre nu-mi ajung
Să te descriu…
Și-un alfabet de-aș folosi
Tot ar fi puțin.
Aș fugi cu tine dincolo de interval,
Fără condiții de existență,
Nici la logaritm, nici la radical.
Să coborâm încet, încet
În matricea albastră
Să înotăm în zecimale
Printre funcții și mulțimi,
Iar când dăm de integrale
Să îmi zici:
„Ce frumoşi căluţi de mare!!!”
După care să privim
Cum apune-n depărtare
Derivata lui arcsin.
Draga mea,
Tu eşti matematică,
Iar delta e pătrat perfect
Asta-i relația noastră
Să uităm de relațiile lui Viete.
Poemul ploii
Plouă peste două,
Plouă peste doi,
Plouă peste nouă,
Nu plouă peste noi.
Scrisoare de recomandare
Nu eşti sfântă,
Eşti doar diavolul ce-a ales binele.
Ai uitat sau cel puţin vrei să uiţi răul;
Răul ce-ţi inundă venele
Şi zace-n mintea ta, zbârlindu-ţi părul.
Ai ales libertatea lepădându-te de iad
Şi te-nchini la bunătate.
Printre gratiile minţii te-ai strecurat
Şi păşind şchiop ai strigat, libertate.
Ai devenit de neatins, însă ai uitat
Că păşind printre uşile ce te-au închis
Ai eliberat alţi demoni ce te-au urmat
Spre-o lume nouă, transfigurată-n abis.
Nu îţi pasă de consecinţă
Vrei să îţi recapeţi libertatea;
Cum poţi să ai aşa dorinţă,
Ştiind că-mi eşti robită-n minte?
Semnat,
Demonul care păşeşte în urma ta.
Ce ai face?
Ce ai face
De te-aş prinde, goală?
Oare te-ai ascunde,
Sau ai privi întâia oară
Spre ochiul de smarald
Ce stă închis, şi te pătrunde?
Șiragul de mărgele
Zău, l-aş rupe
Pe spatele tău ca o mare
Peste coastele mărunte
Pe şira ce se-ndoaie.
Dinții mei pe rând i-aş pune
Să se-nşire ca terminatoare,
Să te lase doar în spume
Coborând spre-abdominale.
Ochi căprui, durere mare
Cand te arcuieşti spre zbor;
Se mai smulge câte-o foaie
Câte-o lacrimă de dor.
Predicatul de l-aş scrie,
De l-aş pronunţa uşor,
Ţi-aş fura cu el o mână
Un sărut şi un picior.
Aş mai vrea să închizi ochii
Să gândeşti ce pot să fac;
Să-ți fiu dantela unei rochii
Sau ceva, să-ți fac pe plac.
Pot să fiu tot. Tot ce te-ncântă
Chiar şi dincolo-n mormânt;
Eşti aşa precum făina..
M-ai lăsa să te frământ?
Dar când vocea ta exclamă
Şi-ţi exprimi singurătatea
Aş vrea să-ţi spun că îmi eşti dragă
Dar, nu, tu după punct, pui virgulă.
Ce-ai face de te-aş prinde, goală,
Ai țipa sau m-ai face ţăndări?
Ori ți-ai cere iarăşi scuze;
De prejudecăți şi nu de haine,
Te las să iți aduni din nou cuvinte,
Promit că nu mă uit, orbit
Dar trag de firul aţei cu urechea
Mă simt atât de năucit…
