Textul, proza scurtă a Mădălinei Bob vădeşte maturitatea deosebită a autoarei şi multă, chiar foarte multă …fantezie. Şi spirit de precauţie. Mădălina este foarte exactă şi se fereşte să greşească. „Orbirea” este un pretext în spatele căruia stă speranţa ei de a înţelege şi explica, mai mult decât propriul sentiment ce s-ar fi cuibărit în braţele unui Narcis. …Pretext să facă asocieri între simţuri şi culori (lucru mai rar) deşi toate scrierile de cercetare în psihic fac trimiteri la acest gen de asociere. Dar ea, introducându-le în propria-i delectare de trecere a timpului, improvizaţie literară, reuşeşte într-o singură pagină să creeze un colţ de lume extrem de pur, de curat. Mai are o calitate proza Mădălinei Bob, aceea, că, testul, dă posibilitatea unei pipăiri!…
Vlad: – Aş vrea să te întreb ce înseamnă 25 26 27.?
Mădălina: – Da, numărarea secundelor până la răsăritul soarelui. Şi, în această perioadă sunt intercalate gândurile lui (orbului n.n).
Andrada: – O ironie a sorţii fiindcă el nu e pierdut în întuneric, ci este pierdut în lumină…Cunosc şi eu o fată oarbă şi ştiu că sunt …mai speciali ca noi; cum spunea şi Emil Cioran într-o carte, că, orbii, ei de fapt trăiesc viaţa, şi nu noi…Spunea că în bolala lor ei proiectează realitatea mult mai categoric…
Încântat să-i cunosc lucrările. Atât cele literare cât şi cele de grafică. Iniţial am sesizat vreo două inexactităţi de timp care stricau armonia generală, în versul IV, citind după manuscris… Dar, totuşi, lecturând acasă poeziile, tehnoredactate şi trimise pe Internet, la prima citire, acestea mi s-au părut foarte bune…La fel grafica…Icoana pe sticlă este reuşita acestei prime faze de expunere, prima în relaţia dintre noi! şi a doua din cenaclu. Cred că în Teodora zace un talent promiţător şi în poezie, şi în grafică…Este şi foarte îndrăzneaţă atât în linie cât şi în gând…Trebuie să urmeze linia poetică începută, iar în grafică să meargă pe linia picturii pe sticlă, linie pură; şi a graficilor „2015”, „2016”, „horezencei”, „şahului”, prim planurile fiind în atenţia privitorului…
Iată, la Andrada, „Ochi de ceară”, o interferenţă între viziune şi limbaj, desigur, poetic. Destul de scabros: „Irupţii obscure” se preling de pe buze. Totul este o lume de ceară în general hepatică, „lacrima”, care este tot de ceară şi a finţei ca o lumânare, mireasă nălucă, fiinţă moartă, pare în descompunere…Ca un ceas care se scurge ca ceara la căldură, ducându-ne cu mintea la inegalabilul Salvador Dali, căruia, de îngrozitoare plictiseală, i se scurgea ceasul în loc să i se scurgă timpul. Numai că timpul este altul permanent şi ceara se topeşte şi se încheagă mereu la fel…De aici ne vine ideea că poezia Andradei este o interferenţă de suprarealism şi expresionism!…dacă gândim că ochiul de ceară este unul galben, ochi viu de mort….iar ea, poeta, este ca o lăcustă care sare înaintea timpului, azi şi mâine, nepre-lingându-se ca timpul şi ceara, ci fiind două clipe, între ele timpul nemăsurându-se decât printr-o scânteie sau impresia despre ceva la fel…
Constantin Teodor Vulpe, Elena Denisa Marinescu, Alexandra Elena Ucălău, Ioana Mădălina Bob, Maria Teodora Vulpe, Vlad Talpoş, Andrada Badea, Ligia Nicolescu şi Petre Cichirdan au participat la această a V-a şedinţă de cenaclu…
p cichirdan, 31 aprilie 2017
