În prezenţa guvernatorului Băncii Naţionale a României, academicianul Mugur Isărescu, pe 13 iunie 2013, zi în care creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, la Arhiepiscopia Râmnicului s.a desfăşurat o manifestare de înaltă ţinută – lansarea celei de-a treia ediţii a volumului “Jurnal de front-518 zile şi nopţi în linia întâi,” al cărui autor este Constantin Isărescu.
Acţiunea a fost organizată de Arhiepiscopia Râmnicului, Forumul Cultural al Râmnicului şi Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură din judeţul Vâlcea, o contribuţie esenţială având deputatul Aurel Vlădoiu.
În eleganta sală “Sfântul Ierarh Calinic” s-a aflat un auditoriu select, format din oameni de cultură, cadre didactice şi militare, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi municipale, specialişti din domeniul bancar, preoţi, ziarişti, rude, prieteni şi colaboratori ai guvernatorului Mugur Isărescu, din Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani şi din alte localităţi. Au participat Înaltpreasfinţitul Gherasim Cristea, arhiepiscopul Râmnicului, sub patronajul căruia s-a organizat evenimentul, prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, fostul prefect Mircea Perpelea, viceprimarul Râmnicului Edi Vârlan şi alte personalităţi.
Autorul cărţii Constantin Isărescu, tatăl domnului Mugur Isărescu, s-a născut pe 5 iunie 1913, în comuna Şirineasa din judeţul Vâlcea şi a trăit în municipiul Drăgăşani. A fost învăţător, profesor, inspector şcolar, inspector bancar, apreciat şi respectat. A luptat pe frontul de vest şi de est, în Regimental 13 Dorobanţi Olt şi a scăpat cu viaţă, ca prin minune, fiind doar rănit.
Prima ediţie a cărţii a fost publicată în anul 1999 la Editura “Antim Ivireanul”, patronată de Curierul de Vâlcea şi a fost îngrijită din punct de vedere literar şi editorial de scriitorul Ioan Barbu. Cartea evocă, în mod veridic, momentele grele prin care a trecut Constantin Isărescu, ca luptător în cea de-a doua conflagraţie mondială.
Manifestarea a fost deschisă şi moderată de pr. Constantin Cârstea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a subliniat printre altele, că poporul român a rezistat în vatra sa istorică pentru că a avut înţelepciune şi putere de jertfă, iar cinstirea eroilor are o semnificaţie profundă şi exprimă recunoştinţa pe care le-o purtăm. Aceste gânduri şi sentimente se îndreaptă şi către colonelul (r) Constantin Isărescu, care a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial.
Înaltpreasfinţitul Gherasim a aşezat un cuvânt de binecuvântare la Marea Sărbătoare a Înălţării la cer a omnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a evocat întâlnirile pe care le-a avut cu veteranul de război Constantin Isărescu, i-a adus cinstirea ce i se cuvine la 100 de ani de la naştere şi a evidenţiat că eroii neamului au avut dragoste faţă de neam şi de biserică.
Vorbind despre eroismul lui Constantin Isărescu, generalul Nicolae Spiroiu, fost ministru al Apărării Naţionale, a arătat că acesta este un exemplu de luptă pentru apărarea ţării şi un model de viaţă, în faţa căruia ne înclinăm cu veneraţie şi îi închinăm un gând pios. Cartea pe care a scris-o este una cu totul specială fiindcă transmite experienţă urmaşilor.
La rândul său, generalul Cornel Codiţă, cunoscut analist militar, a reliefat că prin modul în care a trăit şi prin ce a realizat în viaţă, Constantin Isărescu şi-a pus pecetea asupra oamenilor, familiei, şcolii şi războiului şi s-a referit la învăţămintele cuprinse în carte printre care a menţionat curajul colectiv.
O amplă analiză a carţii şi a personalităţii complexe a lui Constantin Isărescu a făcut distinsul profesor şi scriitor Emil Istocescu din Drăgăşani. Domnia sa consideră că această lucrare impresionantă are caracter memorialistic, se bazează pe realităţile dramatice ale războiului, are valoare de document şi constituie un act de acuzare a războiului, ca fenomen social. De asemenea conţine reflecţii şi judecăţi civice şi are o mare forţă educativă. Totodată a apreciat talentul narativ, descriptiv şi portretistic al autorului. Verdictul cititorilor este admirativ, iar Constantin Isărescu supravieţuieşte prin opera sa.
Cunoscutul scriitor şi ziarist Ioan Barbu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a petrecut mult timp în compania autorului i-a prezentat un portret sugestiv, imagine a unui veritabil erou: “…un om care a avut în sânge vocaţia iubirii faţă de copii, tineret şi ţară, faţă de frumos şi adevăr. Era un tip rar, blând – cu uşa deschisă pentru cei ce veneau la el cu un gând curat… Jurnalul de front care este o carte de referinţă în literatura de război a văzut lumina tiparului în 1999 la Editura Antim Ivireanul cu sprijinul financiar al inginerului Cornel Barbu, după ce Curierul de Vâlcea publicase în 1998-1999, în episoade săptămânale, o mare parte a lucrării…Ca urmare cititorul poate să lectureze pagini memorabile semnate de un autor ce probează har şi meşteşug, dar şi o trudă petrecută sub foc şi gloanţe, în prima linie a războiului”, a spus Ioan Barbu.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu a apreciat că jurnalul de front …este o carte foarte bună, care cuprinde memorii de război cu valoare documentară, care merită să fie citită şi astăzi deşi au trecut aproape 70 de ani de la incheierea conflictului şi a opinat că pe baza ei se poate realiza un film psihologic foarte interesant.
Şi consilierul editorial Valeriu Ioan Franc, a vorbit în termeni elogioşi depre Constantin Isărescu, un supravieţuitor al frontului, iar eroii nu mor niciodată şi a prezentat modul în care a realizat ediţia a treia a cărţii la Editura Expert.
Inspectorul şcolar general al ISJ Vâlcea, Remus Grigorescu, a apreciat activitatea didactică a învăţătorului şi profesorului Constantin Isărescu, un reper pentru învăţământul vâlcean, şi, în semn de preţuire, i-a acordat post-mortem o Diplomă a Recunoştinţei. În acest context, împreună cu primarul comunei Şirineasa, Dan Cătălin Săraru au luat iniţiativa ca şcoala gimnazială din localitate să poarte numele “Constantin Isărescu”.
Ne-am bucurat că am participat la un eveniment cultural de excepţie. Impresionat de strălucirea manifestării, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a adresat mulţumiri organizatorilor, Înaltpreasfinţitului Gherasim, celor care au vorbit cu emoţie despre ororile războiului, editorilor cărţii, care reuşeşte să fie o fotografie obiectivă a încleştărilor de pe front, şi nu în cele din urmă, tuturor participanţilor.
Am rămas profund impresionaţi că domnia sa, o personalitate marcantă a României post-revoluţionare, apreciată în ţară şi în străinătate, este foarte apropiat de oameni, are predispoziţie pentru dialog şi se bucură de admiraţia vâlcenilor şi nu numai a lor. Pentru că a făcut şi face multe lucruri bune pentru judeţul nostru şi pentru ţară, nu numai în perioada în care a deţinut funcţia de prim-ministru al României.
Noi şi generaţiile viitoare avem datoria morală, civică, patriotică să păstrăm în memorie pilda eroică a celor care au luptat, chiar cu preţul vieţii, pentru apărarea şi întregirea ţării, pentru libertate şi păstrarea fiinţei naţionale. …Fiindcă aşa cum spunea ilustrul savant Nicolae Iorga, neamul devine etern prin cultul eroilor.
Centenar “Constantin Isărescu” la Arhiepiscopia Râmnicului
Previous post: REGAL MUZICAL LA FILARMONICĂ