Se apropia luna lui Făurar, care are în statistica ei sorocul nașterii multor meșteri/ artiști cunoscuți, chiar din Oltenia de sub munte. Între aceștia, unul cât un munte… Everest: Constantin Brâncuși, născut pe 19 februarie 1876, în Hobița, din Peștișanii Gorjului. Într-o tradiție, înstăpânită de ceva vreme, oameni ai locului (autoritățile din Peștișani și asociațiile societății civile, recent ivite, dintr-o necesitate de exprimare, mai altfel, a elitei locale!) au început mai devreme pregătirile, decât programata zi națională a culturii, de sub patronajul marelui sculptor, devenit o personalitate planetară. Se dusese vestea dinspre gazdele grijulii, înspre toate punctele cardinale ale Olteniei, să ne vedem la Brădiceni, unde un Ion Popescu, îi fusese dascăl elevului, ce se va ridica, falnic ca un Brad – nesfârșit de înalt!- să-l putem noi asemui Everestului, ca pe un Munte Ceresc. Și am început să ne pregătim pentru bucuria revederii noastre, cu ceea ce duhul sculptorul iubit adăugase cuminecare de…El, ca dintr-o revelare a demiurgului din sine.
La liturghia obișnuită – către lăcașul unde duhurile coboară prin clopotnițe în altar și se întâlnesc cu trupurile cele vii, încă pe cale, trecând prin porțile împărătești, ca pe niște poduri/punți peste ape , îți porți pașii pe căile orizontului, numai după chemarea clopotului și vibrația de lemn lovit, din toaca,voce a codrilor cu freamăt. Ne-am acordat auzul veștilor venite dinspre gazde, ne și pregăteam de drum, când Oltenia de sub munte va fi intrat într-o nestăpânită vibrație. Da! Pământul Gorjului atrage o atenție, cu intensitate telurică, tocmai dinspre baștina ivirii, acum 147 de ani. Hazard, ori taină, nu ne permitem să banalizăm, prin presupuneri, acest sincron minunat, decât ca o atragere de atenție, care ne-a prilejuit alte constatări oricum premeditate, după cum arătau darurile noastre și luările de cuvânt, întru sărbătorirea nașterii unui geniu, chiar la locul izvorârii sale.
Iată-ne pe Cale, spre epicentru, ca înspre un epic centru (cum vor sugera printr-un un vis/epopee în versuri și în chipuri/umbre de album, doi creștini veniți la… liturghie, să li se sfințească darul!).
Cumva, în sens inversat Mega-Călii/ – una centrifugală în globalismul ei, trasată sarcină geo-olimpică, prin Londra, New York, trecând vama cea mare a Atlanticului de Nord-/, am pornit pe o vreme cu tot felul de cutremurări (nu doar telurice, ci și sociale: pe falii tectonice religioase și politice!), spre acasa-epicentrul a nașterii unui titan. Cu o sensibilizare în plus, poate dinspre Geea-Mamă, sălășluită în peștișurile/peșteri cu adâncimi vibrânde, poate dinspre Brădicenii, ce vor fi făcut din elevul-puiet doar, bradul falnic, cu ramuri cepuite în trunchiul locului, să îmbrățișeze lumea largă. Aici, în Ohaba/Hobiței, în casa de lemn, trebuia să-și găsească locul o carte/poveste, să înnobileze cu artă și simțire poetică istoria copilului, ursit să fie de dar tuturor oamenilor. În așezământul dedicat culturii, din Brădiceni, cutremurul și replicile din zilele anterioare, scuturaseră tavanul, lustruind lemnul de cele ce îl împovăraseră… Aici, venind pe niște raze, atingeam centrul… ca pe un ombilic al pământului. Mărturiseam bucuria nașterii, de acum un veac și aproape jumătate, venind pe drumurile spre un caput mundi, din perspectiva ivirii aici a unei iradieri planetare. Trebuia să fim prezenți ca… „seismologi/brâncușologi” ( mai corect: „brâncușiofili”!), gata pentru noi studii, noi determinări, noi tânguiri, noi reparații, la ceea ce morarul Cronos, poate doar rostogolirile eroice ale Jiului cu două maluri, poate incompetența – îndrituită cu putere!- , uzurpaseră.
Am pornit dinspre Răsărit, de la Vâlcea, urmărind o vreme curgerea Oltului, trei crai – în numele mai multora, chiar și a celor ce slujesc fără odihnă eroii. Ca să trecem cu bine Jiul, către numitul epi(C)/centrul, am luat viza de trecere de la podarul din Pont Aluti, draga de Șanii, pe numele ei aqua nostra. Pe acest drum transalutan, în sens invers (soarele Dobrușei transformase apa văzduhului în materia teascurilor și lucrarea cramelor, o depuse de zestre butoaielor cu cercuri și buților, ca niște cisterne pe roți, să o ducă de împărtășanii peste zări!), urcau buțile, și noi vedeam în ele semnul vieții atâtor sfinte daruri… care fuseseră canonizate prin eroică trudă. În memoria celor bătrâni acesta se numea „drumul buții” și pe el, în contra-curent Oltului, curgea vinul în butoaie, să povestească însorirea dealurilor și transformarea din adânc a apei să slujească vi(n)ului. Acesta va fi fost tâlcul treceri noastre prin Drăgășani, acolo unde eroii unui batalion sacru…, adunat din toată Europa, se vor fi dat veșniciei și unde Tudor este cinstit pentru zavera lui, iar eroismul cercetării istoriei vechi, al zugrăvirii artistice (vezi, Dumitru Bălașa și nepotul său Sabin Bălașa!) se află încă pe mâini bune.
Sosiți apoi pe sub munte, la Peștișani, căutând răsăritul, din apusul drumului nostru, după trecerea Jiului pe podul cel nou, vom fi dat de veste și despre alți iubitori de Brâncuși: despre Constantin Zărnescu, care se va fi făcut un ambasador vâlcean la Cluj-Napoca (i-am prezentat cartea: „Civilizația vizuală Brâncuși”, editată la Napoca Star, în 2021); despre Ștefan Stăiculescu, înveșnicit de curând la Tg. Cărbunești; despre Petre Simion Cichirdan, rămas în preajma Coziei, la Călimănești, să… oficieze o rememorare culturală pentru … Brâncuși. Am salutat lumea prezentă în numele Societății Culturale „Anton Pann” (prin președintele Nicu Cismaru!), a „Seniorilor” vâlceni, solidari de multă vreme unei cinstiri autentice și părtași la evenimente, nu doar de fațada propriului interes. Cultul Eroilor/filiala vâlceană a glăsuit adânc, prin Gheorghe Cărbunescu: romanțe, a dăruit CD-uri! Din partea „Cercului de la Râmnic” am oferit cărțile, pregătite ca prinosuri la parastasul de la Lainici/2022: „Brâncuși XXI”/Ed. Intol Press, Rm. Vâlcea, 2022.
Cei care au luat în piept curgerea Jiului, reprezentând Oltenia… câmpului, stăpâni și ei pe muzica apelor (precum un Handel…, plutind pe Tamisa Londrei/reper pe calea planetară!), ne vor fi povestit printr-o… Diana (trăitoare cândva prin Belgia!), despre „drumul… ceparilor”! Ni s-a năzărit o ciudată arhitectură sonoră, auzind murmurul cavalului (Cornel Popescu), tânguirea violoncelului (Mircea Suchici), freamătul cetinii, ca niște aripi verzi armate de ramurile treflate înfipte/începuite în trunchiurile rotunde al unor brazi cu vârfurile-n cer. O sacadată fâlfâire a clapelor pianinei lui Cristian Ciomu, ne ridica, treaptă cu treaptă, într-o nesfârșită arhitectură… vie, cum doar bradul culmilor montane îmi dăduse fiorul înălțimii. Armătura cepului își are puterea ascunsă în trunchiul rotund și puțini sunt meșterii care știu să o vădească candelabre: candele pe brațele pururea verzi, uneori doar vreo steluță în vârf, semn că omul-pomul, ca o pentagramă, s-a suit pe boltă. Ni s-a năzărit, nu știu cum, că drumul ceparilor… invocat la Brădiceni, vorbește despre cel al meșterilor din civilizația lemnului, care au plecat în lume să se arate în iscusința lor de cioplitori, căutând lumina, în cele vii, esențiale!
Am întrezărit acolo, ascuns în nume, și drumul … cârloganilor. Un doctor, în științe… umaniste, încerca să disculpe statul român în privința ostilității sale, demonstrate față de Brâncuși și opera sa. Dintr-un anume spirit civic nu îi împărtășim opinia, respectându-i însă punctul de vedere! Suntem, desigur, ceea ce alții au pus în noi, înființându-ne cultural-spiritual, profesional. Dar propria-ne cercetare ar trebui să ne decontamineze de radioactivitatea neclarităților de tot felul, unele din rațiunile mecanicii sociale cu inerenta inerție, altele din prea partizanate și angajamente neexpirate! Elita momentului, din toate domeniile, este însă datoare societății să o scoată din adormire și să lămurească acum păcatele trecutului, nu să le răstălmăcească! A susține, împotriva opiniei oficiale, punctul de vedere care nu mai constată limitele ca niște păcate ale trecutului – deja amendat prin documente!-, machea?, qui prodest? Aducem aici câteva argumente care ne arată pe contra-sensul decontaminării necesare de minciunile propagandelor vremurilor…, dăinuind în mentalul retardat și fără tratamente asumate oficial!
Câți cerberi bugetați, plantați pe merite politice, își dau cu stângul în dreptul, azi, în statul român, nereformat pe de-a întregul? Este încă o mare problemă trăirea în legea pământului, denunțată ca incorectă politic! (câți „oficiali” ne-au onorat parastasele anuale? Cât timp ansamblul de la Tg. Jiu, nu va recunoaște și Biserica „Sf. Petru și Pavel”, drept o componentă esențială, în explicarea coerentă a semnificației? Când perspectiva pur artistică va da sacralității, evidente, rolul explicit al rostului ansamblului? Să mai credem azi, că statul de ieri, aliniat unui realism ateu, izolat doctrinar într-un lagăr, nu ar fi marginalizat elita potrivnică…, venind continuitate sănătoasă din interbelicul, pus încă la colț? Este o mare problemă, competența baciului… politic, a câinilor de pază ca o gardă pretoriană și a slujbașilor… stânei, recrutați, reciclați dintre… votanții cu merite! Vedeți doar, domnule profesor doctor!, etichetele la modă, vorbind despre analfabetismul funcțional, imperativul unei Românii (re)educate! Plagiatura endemică, acreditarea de titluri cu forme fără acoperire, să nu aibă nicio legătură cu incompetența la vedere și lucrurile de mântuială?, cu faptul că societatea are angrenajele funcționale încetinite?, unele gripate de-a dreptul?! Amânările se țin de mână, iar termenele angajate? Ratate, mai toate! Vorbind de cele legate de Constantin Brâncuși, să remarcăm ratările proiectelor legate de… „Cumințenia Pământului”, prezența Ansamblului pe lista UNESCO, și nenumăratele scandaluri publice, iscate dintr-o contrapunere a intereselor partizane. Să constatăm aici că marele Constantin Brâncuși poate fi o sursă existențială pentru cei ce se cațără, precum iedera pe opera lui și numai rareori, o datorie de împlinit pentru cei ce îl iubesc și se cheltuiesc din dragoste.
Evenimentul de aici, de la Brădiceni/Peștișani, din 16 feb.2023 asumat de localitate și oamenii ei frumoși, alături de slujitori fără arginți, și ei în altarul sculptorului, a fost o trăire autentică în prezența duhului, venit la aniversarea nașterii sale. Au venit dinspre Apus, cu visul sculptorului, rememorând viața lui Constantin Brâncuși: poetul născut prin Glogova Basarabilor: Nicolae Dragoș și artistul plastic Florin Preda-Dochinoiu, cu o inspirată expoziție vernisată acolo, dar și imprimată în albumul versificat de poet, să fie de dar… Hobiței. Lansarea acestei cărți-album: „Vis cu Pasărea Brâncuși/album liric”, Editura MĂIASTRA, Târgu Jiu, 2023, a reprezentat darul cel mare al aniversării. Despre el vor fi vorbit autorii, finanțatorii și editorul, alături de organizatorii evenimentului, intrat în tradiția locului. Cosmin Pigui, primarul localității – împărțit permanent între seismologii veniți de la București și brâncușofilii prezenți la aniversarea demult anunțată.-, va fi deschis sărbătoarea (Consiliul local și Primăria finanțaseră cartea-album, să fie de dar celor ce vor păși la Casa Hobița!). Moderator a fost prof. univ. dr. Moise Bojincă/președintele Fundației Cultural-Științifice „Casa Brâncuși-Hobița”. Alături de autori, au subliniat importanța apariției editoriale: prof. dr. Ion Mocioi (cu doctorat în Constantin Brâncuși!) și prof. dr. Zenovie Cârlugea, cel care ne va fi făcut atenți, nu doar asupra cărții lansate și editată la MAIASTRA, ci și asupra Lytiadei… sale, ca despre o epopee în versuri, despre piatră, în transformările sculptorului. Despre călătoria dinspre Montparnasse, către vârful coloanei de la Tg. Jiu, una de-o inspirație fericită, cu atâtea descifrări și definiri, pe înțelesul neinițiaților, vom sta de vorbă mai cu aplecare, cu altă ocazie.
Am plecat de acolo, de unde pământul își respira pe mai departe replicile, să replicăm și noi evenimentul, dedicat celei a 147 aniversare a nașterii acolo a lui Constantin Brâncuși, în epicentrul Gorjului, nu înainte de-a ne fi dat întâlnire la Mănăstirea Lainici, ca într-un Parnasse local, sălășluit în gura de rai a Jiului, dintre Parâng și Vâlcan.
