Primaria oraşului Brezoi anunţă organizarea primei ediţii a SIMPOZIONULUI DE CREAŢIE ce se va desfaşura în perioada 5 -15 iunie la Brezoi.
Scopul acestui proiect iniţiat de pictoriţa Angela Tomaselli, originară din Brezoi, este alcătuirea pe parcursul mai multor veri pe Valea Lotrului a unei colecţii de artă contemporană ce va fi gazduită în viitoarea Casă de Cultură a oraşului. Pentru această primă ediţie au fost invitaţi pictori consacraţi, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Vor veni din Bucureşti: Marin Gherasim, Amalia Gherasim, Ştefan Pelmuş, Liviu Stoicoviciu, Costin Neamţu, Marinela Mantescu, Laurenţiu Midvichi; din Timişoara: Suzana Fântânaru; din Târgu Mureş: Mircea Moldovan şi Mana Bucur; din Deva:
Torino Bocaniciu; din Targovişte: Mihai Şerbanescu şi Corneliu Drăgan, iar din Rm Valcea Gheorghe Dican.
Criticul de arta Luiza Barcan va prezenta expoziţia finală cu lucrările executate în tabăra, expoziţie ce va fi găzduită în sediul Primăriei Brezoi.