Ne-am obişnuit să revedem artişti care au evoluat pe scena Filarmonici în urmă cu ceva ani, iată, prezentul ni-l readuce pe Matei Corvin, pe scena vâlceană, într-un concert deosebit de atractiv şi dificil, destul de încărcat…Johanes Brahms-Dansuri Ungare: numerele 1, 4 şi 6; Edouard Lalo-Simfonia spaniolă; Antonin Dvorak: Dansuri slave: 1,2,3; Joaquin Turina: Dansuri fantastice-primă audiţie…
Acest dirijor de travaliu a activat pe întreg mapamondul, acumulând atâta experienţă în arta muzicală interpretativă: flautist, o lungă perioadă de timp, la Filarmonica George Enescu din Bucureşti, şapte ani după 1976 – când a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (cântând sub bagheta, printre alţii, lui Sergiu Celebidache şi Kurt Mazur); apoi dând concerte, după 1983, în afara României, în Franţa şi Germania, apoi solist la orchestra simfonică din Cape Town, din 1985. Studiază dirijatul cu Erich Kluge. Profesor de flaut apoi doctor de filosofie în muzică la Universitatea din Cape Town, în 2001. Din 2000 îşi începe cariera de dirijor, după o perfecţionare cu Bernhard Gueler, şi până astăzi, dirijează aproape toate orchestrele simfonice din Africa de Sud şi România, în programe care să-i satisfacă plăcerea intimă, gustul-alura filosofică a muzicii…Aşa s-a întâmplat şi luni seară, 14 Ianuarie, când a dirijat numai, aproape, opusuri simfonice (aici, simţind glasul profund al muzicii-cea mai sensibilă şi vibrantă artă) de substanţă: Brahms-Dansuri Ungare-bijuterii sonore în care atinge măestria împreună cu ansamblul simfonic în dansurile 4 şi 6. „Aproape” fiindcă Simfonia spaniolă este o direcţie muzicală dublă în opusul simfonic: concert pentru vioară şi simfonie. Foarte important, dublă linie, paralele, în fapt rezultatul artistic fiind unic, satisfăcând melomanul, arta muzicii cu o mare densitate sonoră în spaţiul dintre cele două direcţii…Neaşteptată intuiţia şi fapta lui Lalo de a scana atât de viguros şi estetic acest spaţiu. Sigur, este cazul, acum să vorbim de solistul din această simfonie, tânărul violonist Ştefan Tarara, fenomenal, plăcând atât de mult publicului! ţinută clasică-eleganţă, siguranţă, mimă plăcută, dezlănţuire a arcuşului pe sensibilele coarde ale viorii, exuberanţă, stăpân pe instrumentul său…Au cântat fiecare pe drumul său, impecabil, orchestră şi violină, şi a rezultat o mare şi densă muzică, artistică, plină de pasional etic şi estetic! Ştefan Tarara are 27 de ani, cântă de la 4 ani şi a cucerit de 23 de ori premiul I în Concursurile naţionale şi internaţionale la care a participat. În 1997, la 11 ani, a câştigat la Paris premiul I la concursul „Etienne Vatelot”. Cântă pe o vioară „Vuillaume” – 1860, şi din 2010 este prim concertmaistru la Filarmonica din Mannheim, iar din 2011 este prim concertmaistru şi solist al Orchestrei de Cameră „Hulencourt”. Filarmonica vâlceană se poate mândri că Ştefan Tarara a cântat în această Simfonie spaniolă, de Edouard Lalo, aici la Râmnicu Vâlcea, dovadă fiind şi ineresul arătat de orchestră şi dirijorul invitat, care au fost la înălţimea solistului!
Îl numeam mai sus „dirijor de travaliu” pe Matei Corvin, şi nu am făcut-o întâmplător, în concertul din 14 Ianuarie, efectiv, trebuind să-şi impună programul, pe scenă, depunând un efort susţinut, şi reuşind astfel să ţină în mână dificilele lucrări… I-am urmărit de aprope gestica, intenţia şi finalizarea gestului dirijoral, prin efectul orchestral, şi putem adăuga că acest dirijor este extrem de persuasiv în fiecare măsură, simţindu-i intenţia!…aşa cum s-a văzut şi în ultima lucrare…Deşi credeam că ne va fi peste măsură să mai primim-urmărim şi Dansurile Slave: 1,2 şi 3, ale lui Dvorak, primă audiţie, am realizat că în aceste dansuri, nu prea am remarcat o tonalitate slavă, ci mai degrabă una la graniţa dintre germanic şi slav, înţelegând, că totuşi, alături de Borodin, Dvorak a avut ceva influenţe în compoziţia lui Joaquin Turina (1882-1949)…Ca şi celebri compozitori slavi de origine rusă, care nu au trădat muzica tonală nici in interiorul secolului XX, din contră, dându-i mai multă splendoare pe întreg arsenalul instrumental al unei orchestre simfonice (egală între corzi, suflători şi percuţie), dansurile fantastice ale lui Turina strălucesc în fantezie şi plăceri estetice imediate. Au festivitate, plenitudine, ne surprinde chiar spiritul de încredere în viitorul acestei lumi. Lucrarea începe cu un prim acord în forţă, după care percepem tonalitatea de coloratură maură specifică Peninsulei Iberice, care se amplifică-crescendo, precum o celebră măsură accentuată din Dansurile polovţiene…Urmează măsuri de orchestraţie americană pe cunoscutul fond madrilen de Zarzuelă; cadre de vis, tipare impresioniste-subliniază clarineţii, apoi corzile sugerează misticul, rezultând o lume de vis-onirică, sensibilă şi vie…Urmează o intrare a corzilor energică, urmate de suflătorii de flaut, oboi, clarinet, baterie creând atmosferă de basm; bucolic, reverie, natura este vie, simţim tonalitatea unui Rimski Korsakov, fagoţi şi corni; iarăşi, Monet, cu ceaţă pe malurile Senei, lângă Notre Dame (Doamna noastră, Maria-Fecioara Maria), mişcare foarte bine evidenţiată de oboi, flaut, clarinet, fagot… completată şi punctată admirabil de trompet şi trombon; suflătorii fac banii în această muzică impresionistă, o muzică sincretică în stiluri şi tonalităţi premergătoare spre un final curat, armonic, tot unitar, surprinzător delirul sincopat-stopat-marcat…de solo primului violoncel!…totul, în final, se reduce la om, fatalitatea sa gravă în univers…O interpretare de succes pentru orchestra simfonică şi dirijorul Matei Corvin!
