COSTI RĂDULESCU, PROGRAM AMBIȚIOS PENTRU VIITORUL JUDEȚULUI VÂLCEA

by Csaky E POE on October 8, 2022

Pe 30 septembrie 2022, înainte cu o zi de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice (01 oct.), Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu a invitat Consiliul Director de la Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea la sediul CJ pentru  sărbătorirea împreună a acestei zi onorabile pentru seniorii vâlceni. După circa o oră de discuții domnul Costi Rădulescu și doamna Anca Bica, vicepreședinte a CJ Vâlcea, au oferit invitaților diplome de felicitare și merit pentru activitatea depusă în cadrul asociației, precum și o mică atenție constând în daruri în  dulciuri și o sticlă de vin, pentru ca fiecare, acasă, cu membrii familiei să ciocnească un pahar cu vin! Ceea ce a impresionat, însă, a fost discursul (urmat apoi de discuții) pe care Costi Rădulescu l-a ținut în deschiderea întâlnirii cu seniorii vâlceni și în care (chiar domnia sa a afirmat) a părăsit haina politică și a îmbrăcat-o pe cea a cetățeanului dornic să facă ceva pentru comunitatea sa!…Astfel considerăm de mare importanță pentru orice județ al acestei țări  ca un președinte al CJ să vină în fața unui public de la care nu are nimic de câștigat și, la o discuție liberă, să își expună programul de dezvoltare impresionant de realist, în parte realizat!…Toți am fost luați prin surprindere de cuvântul său, iar noi ne-am zis: acum înțelegem de ce a spus dumnealui că dezbracă haina politică…în 1994 Constantin Rădulescu a fost ziarist angajat la postul de televiziune Vîlcea Unu (denumire inspirată după Rai Uno), cu alte cuvinte are o gândire mai flexibilă decât dau dovadă că o au cei mai mulți dintre politicieni…O să încercăm să redăm cât mai fidel discursul președintelui CJ:  – Am două probleme să discut cu dvs: prima, să vă spun La Mulți Ani pentru ziua de mâine, când sărbătorim Zuiua Mondială a vârstnicilor…a seniorilor (se aude din sală!); a doua, trebuie să accentuăm colaborarea Asociației Seniorilor cu Consiliul Județean Vâlcea-identificarea de noi acțiuni comune, acum la acest sfârșit de an. Da, această sală va fi sala în care ne vom întâlni să discutăm măcar o dată pe lună…, măcar la trei luni să ne întâlnim și tot este bine! În curând va fi un concert închinat veteranilor de război. Vă invit încă de pe acum să participați la acest concert. … Sunt la al doilea mandat, iar pentru mine contează să realizez, să fac, tot ce am promis în campania electorală. Pentru mine nu contează politica, cât contează să schimb concepția oamenilor despre ce se întâmplă în Administrație! De cînd nu ne-am văzut am mai făcut un lucru important; unii spun că sunt comunist!…nu le-am dat atenție. Am înființat un club sportiv nou: Clubul sportiv Vâlcea 1924 în care deja avem o echipă de baschet băieți și o să facem și una de fete. Avem deja o secție de atletism coordonată de o mare campioană. De asemenea la nivelul fiecărei  localități intenționăm să creăm grupe de copii care să facă sport!…hambal, box, atletism, fotbal…în scopul de a crește gradul de sănătate la copii și tineret. Există o bună arenă aici la Râmnicu Vâlcea și am vorbit cu ministrul învățământului (ieri am vorbit și azi l-au schimbat!) să ni-l dea nouă, CJ-ului, să facem aici acest club. Am atras 250 milioane euro fonduri europene și în mandatul acesta peste 10 mil. pe care numai în sănătate le investim…în proiectul Maternității; apoi drumul județean 676 cel mai lung din județ!…80 Km! La fel DJ 646…și el foarte important! Acum avem în plan, țineți-vă bine, să construim o centură a Vâlcii; pleacă de pe DN 7, la Goranu, spre Fedeleșoiu, Dăești, Jiblea (să vedeți ce bijuterie de stradă am făcut între Sălătrucel și Suici…cu pistă pentru bicicliști), Berislăvești și până la Perișani, apoi cotește spre Boișoara și Câineni…o frumusețe de peisaj (și ce investiție utilă, 1.3 miliarde lei, descongestionând DN 7. Nota red.)! Între timp investim 1.2 mild. lei în spitalul vechi din Râmnicu Vâlcea….Da, facem în continuare, investim: în educație, în cultură și sport…și, vedeți, ce bine sunt echipate echipele noastre din județ…La anul avem echipe de fotbal seniori, tineret și femei! …Pentru toate acestea vă cer sprijinul! Creăm un Consiliu consultativ al Seniorilor! în această sală!…măcar o dată la trei luni! …Stimate doamne și domni: nu mai avem cu cine lucra. La concursurile pe care le organizăm nu se prezintă ingineri, economiști și avem atâtea lucruri de făcut la anul cu bani europeni…Trebuie să începem Maternitatea. Trebuie să construim, și acesta este pentru noi un obiectiv extrem de important, clinica de balneologie din Călimănești! O clinică la care să meargă și cei nevoiași!…căci nu pot toți să meargă la clinicile private, de lux! Apoi, ca să atragem turistic oamenii în diferite locuri de importanță istorică, trebuie să organizăm evenimente! Iată am experimentat la Culele din Măldărești spectacole de muzică la care au participat mii de oameni! „Fii cul la Cule” și am strâns 1500 – 2000 de oameni! Am organizat Festivalul Călușului și a fost la fel! …Acum pregătim o chestiune extraordinară, la Stolniceni, revigorăm siteul Buridava…Iarbă mare, bruieni, nu se vedea nimic. Îmi spune un localnic: nu tundem iarba, nu scoatem bruienile, ca să nu vină să fure pietrele din castrul roman! Și mă duce și îmi arată prin curțile din sat pietre din acest castru (așa ne-a arătat și nouă preotul arheolog Gh Petre Govora: pietre din castru aduse la biserica de lemn Sf. Gheorghe din Govora Sat unde s-a pavat cu ele cerdacul! Nota red.)!…Aici vom construi niște schele pe care vizitatorii să se urce și să admire castrul! Vom crea și niște imagini în 3D cu organizarea de atunci a castrului…

Mai multe informații găsiți pe Video Arhiva siteului Cultura Ars Mundi, căutând titlul COSTI RĂDULESCU ȘI ANDRA BICA ȘI-AU SĂRBĂTORIT SENIORII LA CJ VÂLCEA.

Reținem, totuși, în loc de concluzii, proiectul cu centura județului pe care îl considerăm cea mai importantă măsură care se ia în ultimii 20 de ani pe Valea Oltului, pentru a salva onoarea vâlcenilor pătată de atîtea și atâtea catastrofe rutiere care s-au petrecut și încă se mai petrec pe șoseaua cu două benzi, DN 7, mai ales de cînd circulația pe direcția cea mai scurtă dintre Europa de Sud Est – Europa Centrală, a devenit foarte grea și periculoasă, Râmnicu Vâlcea – Sibiu, mai ales după razboiul din Iugoslavia…Reamintim celor curioși să afle, că, primul drum reabilitat în Europa de Est de către Uniunea Europeană a fost DN 7 tronsonul Sibiu – Pitești prin Râmnicu Vâlcea, municipiul nostru devenind între 1993 (instalarea concernului FAT Roma la Căciulata) și 1998 capitala finanței UE în România! Nimeni nu înțelege de ce autostrada Pitești – Sibiu nu s-a construit în anul 2000 așa cum era programată…

Nota: Vezi secvența video de pe Video Arhiva siteului: „Costi Rădulescu și Andra Bica și-au sărbătorit seniorii la CJ Vâlcea”.

Costi Rădulescu și Andra Bică la întâlnirea cu Seniorii, 30.09.22, foto P.CICH

Leave a Comment

Previous post:

Next post: