Circulă pe Internet, pe diverse site-uri, blog-uri sau pe e-mail-uri o bogată literatură populară sub forma unor versuri, proze sau anecdote, ai cărei autori sunt necunoscuţi sau ţin să-şi păstreze anonimatul. Multe din aceste creaţii le primeşti de la prieteni sau chiar de la vagi cunoscuţi în căsuţa poştală electronică, sub forma modernă şi instantanee a unui e-mail. Pe vremuri, când nu exista Internet, acest folclor circula din gură în gură, de la om la om, seara la şezători, la horă sau prin târguri.
Când creaţiile mai vehement antiguvernamentale erau copiate de mână sau dactilografiate în mai multe exemplare şi distribuite clandestin în căsuţele poştale de la blocuri sau aruncate pe străzi, pentru a fi citite de câţi mai mulţi oameni, ele au fost denumite “Samizdat” şi declarate de autorităţi un pericol public, fiind interzise sau confiscate.
Acest gen de literatură populară e considerată ca având o tentă subversivă, adică, potrivit DEX, “periclitează, subminează ordinea internă a unui stat, este împotriva valorilor acceptate în general”. Aşa erau şi cântecele de dor şi jale, de haiducie, de cătănie, cântecele sociale pe vremuri. Ele exprimau în desfăşurarea lor lirico-epică “durerile înăbuşite” ale ţăranilor exploataţi crunt de boieri şi arendaşi, viaţa grea şi plină de lipsuri din mahalalele oraşelor, dar lansau şi un strigăt deznădăjduit împotriva asupririi fanariote, a domnilor şi slujbaşilor hrăpăreţi, împotriva legilor nedrepte şi a societăţii în degradare morală.
Cele mai multe creaţii populare recente care circulă pe Internet, în cea mai mare şi mai deschisă comunitate de oameni şi idei, sunt în versuri şi deplâng viaţa grea de sub fiecare echipă de guvernanţi, venalitatea miniştrilor şi a funcţionarilor de la stat, vânzarea pământurilor şi a bogăţiilor ţării către străini, sărăcirea populaţiei, lipsa locurilor de muncă, îmbogăţirea unora fără temei etc.
Este interesant de observat că au reapărut bancurile cu Bulă, cel care ne-a încurajat prin umorul şi lipsa lui de prejudecăţi în lupta împotriva regimului ceauşist. A fost re-înviat, precum comisarul Moldovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu, pentru a continua lupta împotriva noilor dictatori şi a emulilor lor servili. Totodată, apar şi creaţii care se referă la probleme mai generale de politică internă a ţării, precum legile pensionării, impozitele tot mai împovărătoare, tăierea salariilor, alegerile de primari şi parlamentari.
O astfel de creaţie populară în proză am primit recent de la fostul meu coleg de la Liceul “V. Roaită” (azi Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”) din Rm. Vâlcea, Mircea Vasile, mare inginer de drumuri şi poduri prin Africa. Nu ştiu de unde a primit-o şi nici nu are importanţă, căci autorul este necunoscut, ca la majoritatea unor astfel de producţiuni literare venite de la diverşi corespondenţi prin e-mail.
E o povestioară cu iz anecdotic şi moral, de stringentă actualitate, căci se referă la alegerea viitorilor demnitari care or să ne conducă satele, oraşele sau or să ne reprezinte în Parlament. Tâlcul snoavei este că trebuie să fim foarte atenţi atunci când ne dăm votul nostru pentru cineva, să înţelegem că avem nevoie de “omul potrivit la locul potrivit”, altfel e pierdere de timp şi de posibilitatea de a face ceva pentru comunitate.
Constantin POENARU
Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi la un moment dat decide să ia o pauză. Se aşează pe o bancă, unde se afla un domn mai în vârstă, şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor.
Domnul îi spune tânărului:
– Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea lor cu o broască ţestoasă aşezată pe un stâlp.
Intrigat, tânărul îl întreabă:
– Nu înţeleg această analogie … Ce vreţi să spuneţi?
– Dacă te plimbi prin ţară şi vezi câte o broască ţestoasă stand în echilibru pe capătul de sus al unui stâlp de gard, ce poţi să te-ntrebi?
Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cu explicaţia:
– În primul rând: Nu înţelegi cum a ajuns acolo.
– În al doilea rând: Nu poţi să crezi că stă acolo.
– În al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut să ajungă acolo singură.
– În al patrulea rând: E clar că n-are ce căuta acolo.
– În al cincilea rând: Eşti convins de faptul că aceasta nu va face nimic folositor cât timp stă acolo.
Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare, iar ca să o ajuţi să coboare trebuie sa fii acolo, adică la vot.
