Puţine localităţi din ţara noastră au avut şansa să devină celebre nu pentru motivul că o mare personalitate s-a născut acolo, ci pentru că, printr-o anumită întâmplare, ele au fost descoperite şi îndrăgite, precum Weimarul lui Goethe, de oameni de geniu ce aveau să-şi identifice existenţa cu aceste aşezări neînsemnate.
Este şi cazul orăşelului Vălenii de Munte din judeţul Prahova, situat pe valea Teleajenului, între Ploieşti şi Braşov, care l-a atras pe marele nostru istoric Nicolae Iorga prin viaţa sa patriarhală, prin liniştea şi puritatea sufletească a oamenilor săi. Astfel, începând din anul 1908, Vălenii de Munte aveau să devină un centru de spiritualitate românească, de unde „Apostolul Neamului” avea să răspândească prin cuvântul scris şi prin viu grai ideea îndreptăţirii formării unui singur stat naţional românesc. Instituţii create aici de Iorga, precum: tipografia „Neamul Românesc”, inaugurată la 21 mai 1908, care se va numi după război, din 1924, „Datina Românească”; Universitatea Populară de Vară, înfiinţată la 2 iulie 1908; Biblioteca Populară (1908), au avut rolul de a pregăti şi a înfăptui la nivel ideologic, în rândul tuturor românilor, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Alte instituţii înfiinţate la Văleni după primul război mondial, precum: Şcoala de Misionare Morale şi Naţionale „Regina Maria” (1922), Muzeul de Artă Religioasă, Aşezământul pentru Minoritari „Regele Ferdinand”, Aşezământul „Principesa Elena”, Şcoala Artelor Uitate, Şcoala de cântăreţi bisericeşti, care urmăreau trezirea conştiinţei naţionale a poporului român, cunoaşterea istoriei lui, preţuirea valorilor culturale şi a meşteşugurilor populare, pregătirea cultural-naţională a femeii, ajutorarea minoritarilor străini să înveţe limba română, au făcut din Vălenii de Munte o „citadelă a culturii româneşti”, după cum spunea Barbu Theodorescu, secretarul personal al lui Iorga.
Iată că şi anul acesta, timp de aproape o săptămână (19-24 august), oraşul Vălenii de Munte a devenit un adevărat centru universitar, continuându-se iniţiativa marelui savant patriot Nicolae Iorga, din anul 1908. Actuala ediţie, aşa cum menţiona Constantin Stere, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional, filiala Prahova, care a avut şi rolul de organizator şi moderator al manifestării, a avut în program aceeaşi tematică referitoare la Basarabia, gândită de Nicolae Iorga la ediţia din 1912, când se împlineau 100 de ani de la sfârtecarea trupului Moldovei de către Rusia ţaristă. În timp ce la Chişinău autorităţile ţariste organizau mari festivităţi, în mai 1912, prin care aniversau anexarea Basarabiei, la noi în ţară, nu autorităţile româneşti, ci singur Nicolae Iorga dă o replică pe măsură comemorării unui secol de la acest dramatic eveniment, prin cursurile Universităţii Populare din Vălenii de Munte. Publicarea de către Iorga a volumului „Basarabia noastră”, organizarea, la Bucureşti, a primei expoziţii de artă populară basarabeană, construirea, la Iaşi, a unui Cămin pentru studenţii basarabeni, tematica prelegerilor şi a dezbaterilor de la Universitatea Populară, toate erau axate pe marea dramă a poporului român: răpirea palmei de pământ românesc dintre Prut şi Nistru.
Ca şi atunci, organizatorii ediţiei din 2012, când s-au împlinit 200 de ani de când Basarabia se află tot departe de ţară, au decis să dea curs propunerii venite de la Chişinău, respectiv tematica principală a cursurilor să fie axată pe acest eveniment: „Basarabia – trecut, prezent şi viitor”. Iată numai câteva dintre titlurile prelegerilor şi ale meselor rotunde: „Nicolae Iorga, despre istoria Basarabiei şi a Bucovinei de Nord”, „Limba română şi politica de rusificare în Basarabia”, „Statul român şi Basarabia între 1859-1918”, „Basarabia – 106 ani de stăpânire rusească”, „Primul Război Mondial si Unirea Basarabiei şi Bucovinei cu România”, „România 1918-1940. Pierderea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei”, „Basarabia după 50 de ani de ocupaţie sovietică. Renaşterea naţională”, „200 de ani de la răpirea Basarabiei”, „Deportările românilor basarabeni în Siberia, destinul unei familii”, „Mihai Eminescu despre răpirea Bucovinei şi Basarabiei”, „Scriitori români din Basarabia reprimaţi de regimul sovietic”, „Ocupaţia rusească oglindită în poezia populară din Basarabia”, „Pactul Ribbentrop-Molotov şi agresiunea sovietică împotriva României”, „Bucovina de Nord şi Basarabia de Sud, provincii româneşti încorporate samavolnic Ucrainei”, „Spaţii româneşti în defensivă”, „Relaţiile culturale româno-ruse, la începutul secolului XIX”, „Cultură naţională şi cultură juridică – aspecte mai puţin dezbătute”.
Aceste conferinţe au fost susţinute de reputaţi academicieni, istorici şi oameni de cultură din întreg spaţiul românesc, precum: acad. Valeriu Matei, acad. Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Ion Bulei, prof. univ. dr. Constantin Hlihor, prof. dr. Gh. Negru, dr. Constantin Ungureanu, dr. Elena Negru, prof. univ. dr. Ion Negrei, avocat Iosif Friedmann-Nicolescu, dr. în ştiinţe juridice, prof. univ. dr. Petre Ţurlea, prof. dr. Vlad Mischevca, prof. univ. dr. Petru Ursache şi alţii. Dr. Gheorghe Negru, Preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, vorbind despre politica de rusificare a limbii române din Basarabia, arăta, pe bază de documente din arhivele de la Moscova şi Sankt-Petersburg, că aceasta a acţionat ca un tăvălug care a urmărit să uniformizeze toate popoarele ce făceau parte din imperiul ţarist, adică să le transforme în adevăraţi ruşi. Politica aceasta s-a intensificat mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a fost anulată predarea limbii române în toate şcolile din Basarabia şi când limba rusă devenea limbă unică. Învăţătorii români care nu cunoşteau limba rusă erau eliminaţi din învăţământ, fiind înlocuiţi cu învăţători ruşi care nu cunoşteau limba română şi recurgeau la gesturi din mâini, elevii români fiind obligaţi să reţină noţiunile predate prin gestică. Unicul rezultat al acestei politici, care a avut drept scop anularea identităţii naţionale a românilor, a fost analfabetismul general în rândul acestora. În această perioadă, pe penultimul loc de incultură din Basarabia erau românii, pe ultimul loc fiind ţiganii. Dar această politică de rusificare a avut şi o consecinţă pozitivă, pentru că a dus la apariţia, dezvoltarea şi intensificarea mişcării naţionale în Basarabia, care a contribuit la dărâmarea imperiului rus.
Tuturor acestor suferinţe ale fraţilor de peste Prut, le-a dat glas Dunia Pălăngeanu de la Giurgiu, în poemul „Gând pentru Basarabia”, scris „la împlinirea a două veacuri triste de când Basarabia a fost anexată samavolnic Imperiului ţarist”:
„Două veacuri astăzi strâng
Suferinţele ce curg
Pe ogorul cel tăcut,
Dorul meu durat în lut.
Dorul meu înstrăinat,
Dor de tine, frate, sat
Şi de tine, tată, glie,
Mamă, lacrimă ce suie.
Ce ştiut îmi pare prunul,
Streaşina, grădina, drumul;
Plânge limba mea română –
Spini înalţi urcând sub lună
Şi-o străpunge ne-ncetat
Anotimp învolburat.
Basarabie pierdută,
În zori cine îţi sărută
Ochii trişti, năframa rece?
Anii trec şi veacul trece,
Încă-ntunecat e drumul
Doar Poetul, ca şi scrumul
Ce se-mprăştie în zări,
Veghează pe-un pod de flori
Şi mi-l apără de ger –
Basarabie şi cer …
Suferinţele ce curg
Două veacuri, astăzi, strâng”.
Un moment inedit, de o excepţională semnificaţie, a fost prelegerea „Deportările românilor basarabeni din Siberia, destinul unei familii”, prezentată de jurnalistul de investigaţii Gheorghe Mârzenco, care a caracterizat aceste strămutări în masă ale românilor din Basarabia drept „crime împotriva umanităţii” şi „acte de genocid”. Începute în 1920, după Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, deportările românilor au atins apogeul după 1940 şi au înregistrat trei etape, după un plan bine stabilit de ruşi. În primul val, la 14 iunie 1941, 20 000 de români erau repartizaţi în regiunile Khazahstanului şi Rusiei, unde au murit de frig, de foame, de boli sau chiar împuşcaţi. Urma al doilea val, în 1949, alcătuit din 40 000 de români, deportaţi în Siberia cu întreaga familie, pe motivul că au colaborat cu autorităţile româneşti după 1941, operaţiune care s-a numit IUG (în limba rusă = sud). A urmat al treilea val, în martie – aprilie 1951, care s-a numit „operaţiunea Sever” (=Nord), fiind alcătuit din români care erau denunţaţi de consăteni că sunt duşmani ai regimului comunist. Dosarele lor erau alcătuite din două file, dintre care o filă cu caracterizarea primăriilor, care erau sovietice deja, şi altă filă cu denunţurile consătenilor, pe ele fiind scrise cuvintele: „Pentru veşnicie!” Acesta a fost destinul crud al poporului basarabean, care a fost trimis la moarte pentru că a fost român.
Fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina de Nord au adus cu ei, la Vălenii de Munte, şi numeroase cărţi, pe care le-au lansat cu acest prilej, care tratează, pe etape, zbuciumata istorie bazată pe documente a acestui petec de pământ românesc.
În Programul Cursurilor din acest an, desemnat ca „Anul Cultural Ion Luca Caragiale”, datorită faptului că a trecut la cele veşnice la 22 iunie 1912 şi ca fiu al judeţului Prahova, au fost incluse, în ziua de 22 august, mai multe prelegeri care au evocat marea personalitate a literaturii române şi universale, intitulate: „Nicolae Iorga şi Ion Luca Caragiale, în istoria literaturii române”, „I. L. Caragiale – 100 de ani de la trecerea din viaţă în istorie”, „Caragiale în muzica cultă”, „Lumea lui Caragiale”.
De asemenea, au fost incluse şi expoziţiile: „Basarabia 1912-1947 – oameni, locuri, frontiere”, „Mari Tezaure româneşti – Tezaurul de la Pietroasa”, „Lumea lui Caragiale” – expoziţie de caricatură, Marian Avramescu, apoi teatru în aer liber, cu spectacolul „Torna Umbra” susţinut de actorii Teatrului „Equinox” Ploieşti, precum şi o excursie la ansamblurile mănăstireşti Vărbila (1530) şi Apostolache (1650), şi la Parcul Memorial „Constantin Stere” din Bucov, unde a locuit şi a creat marele scriitor şi patriot român basarabean, C. Stere (1865-1936).
Închiderea oficială a Cursurilor de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” a avut loc vineri, 24 august 2012, ora 12, când toţi participanţii au cântat imnul „Deşteaptă-te, române!” Am plecat de la Văleni cu mintea încărcată cu istorie şi cu sufletul plin de durere, pentru că acolo, undeva, există încă un război între moldoveni şi … moldoveni.
