Ne-am întrunit la sfânta Mănăstire Bistriţa, din iniţiativa, înţelepciunea şi dragostea ÎPS nostru părinte Arhiepiscop Varsanufie. Aici ne-am rugat şi am mulţumit milostivului Dumnezeu. Mulţumesc încă odată Bunului Dumnezeu, care mi-a dăruit o viaţă lungă, binecuvântată cu împliniri.
Mulţumesc Arhiepiscopiei Râmnicului, Forumului Cultural al Râmnicului, Fundaţiei Culturale „Sf. Antim Ivireanul” şi Mănăstirii Bistriţa, pentru organizarea sărbătoririi mele la aniversarea a 75 de ani. Mulţumesc celor care mă onorează cu prezenţa şi mai ales celor care au vorbit despre activitatea mea.
Am ascultat cu emoţie cuvintele calde şi pline de dragoste rostite de bunii mei prieteni, colaboratori în ogorul culturii vâlcene, şi nu numai. Aprecierile pozitive nu mi se cuvin doar mie. Trebuie să le împart cu cei care au contribuit la formarea mea ca om, ca monah, ca preot, ca cercetător.
În primul rând, trebuie subliniat că Secretul succesului este educaţia primită în primii ani de-acasă. Motiv pentru care, gândurile de mulţumire şi recunoştinţă se îndreaptă către părinţii mei care, în primii şapte ani, mi-au format o educaţie în spiritul disciplinei, al rugăciunii şi al muncii. La noi, în familie, disciplina nu se comenta, rugăciunea era ceva firesc, iar munca nu era o trudă, ci o normalitate: fiecare ne cunoşteam datoriile pe care le îndeplineam cu bucurie, fără oftaturi, oboseală sau dezgust.
În Mănăstirea Rohia, unde am intrat, am întâlnit călugări vrednici de la care m-am îmbogăţit sufleteşte. Am urmat şcolile teologie, seminarul, facultatea, studii de doctorat în ţară şi străinătate, unde am cunoscut mari personalităţi care au contribuit la formarea mea.
Viaţa mi-a fost presărată cu destule încercări sau ispite, cum spunem noi călugării, dar nu m-am plâns niciodată. În primul rând, fiind călugăr, n-am pretins să am calea cea strâmtă pe care mi-am ales-o de bunăvoie, pavată cu flori, ci am înţeles că aşa este viaţa călugărească. Nu m-am plâns, n-am reclamat. Arhivele instituţiilor nu păstrează asemenea scrieri de ale mele, deşi am scris destul. Am tăcut şi mi-am făcut datoria. N-am făcut tragedie din nimic. Începând din anul 1973, am înţeles sistemul în care trăiesc şi m-am hotărât să nu slujesc niciodată acel sistem ticălos, ci să slujesc Biserica, credincioşii, teologia, cultura românească. Şi Dumnezeu a fost cu mine.
Inaugurarea aniversărilor culturale la Bistriţa este emblematică. Multe evenimente istorice îşi au obârşia în acest loc: aici este adeverit începutul monahismului din aceste părţi ale ţării, în jurul anului 1300; aici s-a păstrat cel mai vechi manuscris din Oltenia, datând din anul 1346; aici a luat fiinţă cea mai veche mănăstire isihastă, în preajma anului 1350; aici a funcţionat prima tipografie din Ţara Românească, în anul 1508; aici a fost redactat primul document mănăstiresc în limba română, la anul 1573, de egumenul Eftimie; aici s-a scris prima istorie în limba vorbită, la 1620, de ieromonahul Mihail Moxa; aici s-a realizat prima traducere a Pravilei, prin anul 1630, tipărită la Govora , şi se mai pot continua.
Gestul ÎPS Voastre, îl considerăm un adevărat omagiu adus Mănăstirii Bistriţa, care are toate posibilităţile să devină ceea ce a fost odinioară: un focar de viaţă duhovnicească şi o vatră de cultură creştină.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
