Dan ZAMFIRESCU: – Vin dintr-un Bucureşti în care nu se mai vorbeşte decât despre apropiata noastră dezmembrare, până în 2018; a României! De 25 de ani, tot spun că se duce cu noi un război de exterminare, nedeclarat; că programul pentru România, singurul care există, este cel care i se spunea lui Talpeş, la Stuttgard, în 1985!…că în viitorul apropiat România va fi distrusă. S-a încercat, dar nu s-a putut fiindcă neamul acesta se pare că are totuşi un înger în cer, care să aibă grijă de el. Am fost întrebat, pe vremea când se discuta, în ce sferă de influență suntem noi, la americani sau la ruşi? …Suntem în sfera de influență al lui Dumnezeu, căci altfel ne lua dracul de mult! Adevărul este că în momnetul de față trecem prin cel mai greu moment din cei 2000 de ani de istorie. Suntem în momentul în care ni se calculează cât mai avem ca popor şi ca neam. Avem vreo cinci milioane acum şi vom fi, atunci, vreo cinsprezece milioane …partea asta, de creştere, e mai oacheşă (…) Ca să ne putem apăra ne trebuie putere sufletească. Neagoe Basarab, Sfântul Neagoe, are o parabolă aici, parabola şarpelui: şarpele când este urmărit fuge la adăpost să îşi salveze capul, căci trupul şi-l va reface. „Fiul meu”, spune el, „capul şarpelui este sufletul omului, dacă şi-l păstrează nimic nu este pierdut”. Domnilor, să nu ne înşelăm, la ora actuală, să nu vă supărați că vă aduc aici o carte extraordinară, se cheamă „România, o colonie la periferia Europei”, de Ilie Şerbănescu, eu am fost singurul care am avut curajul să o public, costă 20 de lei, de fapt costă 29 de lei, dar aici o dăm cu 20 lei…rabat. El arată cum România este o colonie din punct de vedere economic, făcută praf; din punct de vedere politic este pândită să fie distrusă, ați văzut ultima declarație dela Chişinău, care pune cruce la visurile noastre că ne mai vedem cu partea aia…De altfel Anneli Ute Gabanyi, celebra politoloagă de origine germană, din România, a spus atunci când s-a aflat la Bucureşti, că s-a interzis încă de atunci unirea cu Basarabia. Ce am mai reuşit să interzicem noi până acum a fost dezmembrarea României, luarea Transilvaniei, care rămâne mai departe în programul UE ; eu sunt mai rusist şi zic: HUE, ştiți ce înseamnă în ruseşte HUE. Suntem pândiți, am intrat într-o combinație nenorocită, de frică, aşa ca în parabola aceea cu inorogul, ca să ne salvăm de ăia de la răsărit, ne-am aruncat cu capul în jos spre ăia de la apus, şi la ora actuală se pare că răsăritul este preocupat să ne tragă înapoi, vom vedea… Eu vin de la Bucureşti, un Bucureşti terorizat, oamenii cred că zilele sunt numărate. În acest caz este nevoie să ne găsim un loc în care să ne luăm puterea, aceea a sufletului de care vorbeşte Neagoe Basarab. Deocamdată oamenii aceştia care în Bucureşti îşi fac mendrele, şi-au mai făcut odată mendrele tot în Bucureşti, pe vremea fanarioților; am avut 100 de ani de fanariotism pe care îl ştiți, mai ales, în Moldova nu au reuşit mare lucru, spre deosebire de aici în Muntenia…. Noroc că a existat un spațiu în această țară românească care nu a putut să fie îngenunchiată şi de unde a pornit renaşterea noastră, Tudor Vladimirescu cu oltenii lui! Acesta este spațiul în care s-a păstrat sufletul românesc pe vremea fanarioților şi iată că este acum spațiul în care se mai poate umple o sală spre a vorbi despre Neagoe Basarab unor oameni pe care încă îi mai interesează cultura română şi Neagoe Basarab. De aceea vă spun că mă întăresc sufleteşte, aici, pentru această bătălie a noastră. Acestă bătălie pentru Neagoe Basarab a fost lungă !…mie mi-au trebuit 50 de ani să o câştig, alături de regretatul meu prieten Gheorghe Mihăilă, cu care am pornit la această bătălie în 1961. În 1996 el a vorbit la Curtea de Argeş, propunând pentru prima oară canonizarea lui Neagoe Basarab, pe care până la urmă cum ştiți am câştigat-o. A fost o lungă bătălie, care a avut şi momente penibile. În 1970, un romîn de-al nostru, care, mă rog, era grecizat, venise cu teoria că de fapt nici nu este Neagoe Basarab autorul celebrei sale cărţi, că a fost scrisă de un grec, Manuil din Corinth; în acel moment s-a întâmplat un lucru, românii noştri de la Athena, unde se ținea congresul, mi-au făcut mie parastasul; au fost bucuroşi că crapă Zamfirescu! la Bucureşti, că nu îmi voi mai da doctoratul, că am pierdut totul… Un om simpatic care era lângă mine, Eugen Stănescu, mi-a spus: – Domnul Zamfirescu, când i-am văzut pe ăia pur şi simplu am rămas uimit de ce se întâmpla acolo… Iar academicianul Dima, cu care am avut nişte probleme, a zis: – Ştii, că, nu am nici un motiv să te simpatizez, dar când i-am auzit pe ăia, nici nu am mai mâncat în ziua aia. (…) Bătălia începută atunci a durat mult şi în biserică, dar am câştigat-o datorită actualului nostru Patriarh, care s-a angajat direct să facă, pot să zic eu, această Catedrală de Spirit a Neamului. Dumneavoastră ştiți foarte bine că la ora actuală bătălia cea mai mare este să nu se mai termine această catedrală. Dacă se poate să se ia cărămidă cu cărămidă, să fie date jos fiindcă fiecare cărămidă care se pune acolo e o lovitură în capul ăstora care nu vor să existăm noi. Cum se înalță un metru, intră ei în pâmînt cu un metru. La ora actuală sunt mulți fiindcă Diavoul şi-a făcut loc în lumea aceasta, cum spuneam, Diavolul este marele degradant. Diavolul şi-a făcut o împărăție pe care vrea să o pună în locul lui Dumnezeu. Noi ne rugăm « Vie-mpărăția Ta » de 200 de ani, şi el vrea să arate că este împărăția lui. La ora actuală aceasta este bătălia, fie împărăția lui sau împărăția la care ne rugăm la Dumnezeu; suntem un popor care mai crede în împărăția lui Dumnezeu. Tăria noastră cea mare este că nu îl credem pe Umberto Eco şi nici pe Nietzche care declară că Dumnezeu e mort, iar Umberto Eco a vrut să ne demontreze că în Occident nu există credință şi că el se mărturiseşte fără credință. (…). Dacă la ei nu mai există, la noi încă există Dumnezeu şi aceasta este unica noastră dovadă că vom câştiga această bătălie. Eu sunt un om de 83 de ani care a căştigat cu generația mea, cea pe care a detronat-o o anumită dictatură asupra culturii române, nu mai spun nume ca să nu se spună că sunt antisemit, dar noi suntem cei care am instaurat cultura română din nou, generația lui Nichita Stănescu, generația lui Marin Sorescu!…au mai rămas vreo doi, trei: Eugen Simion, care încă face cultură în România! bătălia aceasta noi am câştigat-o. Însă, în momentul de față, bătălia aceasta este mai grea decât cea pe care am câştigat-o noi, dar să sperăm că o câştigam şi pe aceasta. Atâta vreme cât există oameni care au în ei dârzenia să susțină o cauză, aşa cum este aici, aşa cum este doamna Driva! este unul din aceşti oameni care mai mențin vie această cultură. Fiecare om care ține cultura este ca acele cărămizi din Catedrala Neamului care nu poate fi oprită pentru că vin şi pun cărămizile în continuare. Ceea ce a scris aici este o evocare a întregii bătălii, bătălia asta de 50 de ani; aici este singurul loc din România unde se face această anuală slujbă; de acum se face obligatoriu în biserică la data la care este pomenită, singura slujbă laică dacă vreți a lui Neagoe Basarab se face prin această doamnă, prin această comunitate de la Călimăneşti şi uite că s-au găsit atâția oameni să vină; sincer vă spun că nu mă aşteptam să găsesc o sală atât de plină, mă bucur că sunteți aici. Doamna Driva a adunat aici tot ceea ce s-a făcut în această bătălie; sunt texte care povestesc, chiar textul meu în care povestesc cum s- aceptam să fie introdus în tratatul de istorie, să fie scoasă nerozia despre Mircea cel Mare…Ne-am luptat 26 de ani să punem lucrurile la punct, ca să araătm că a fost cea mai mare victorie din istoria românilor, la Rovine, că a fost victoria care a hotărât 600 de ani destinul nostru şi că a fost victoria care l-a oprit pe Baiazid să dea calului ovăz în « pristolul de la Roma ». Este un lucru care trebuie să ne intre în cap că noi atunci am făcut istorie universală. Din nefericire, marele nostru Nicolae Iorga, care îl ura pe Haşdeu şi, care, din păcate avea scăpările lui, a întors istoria românilor pe dos. A acceptat o dată falsă prin care a falsificat toată istoria românilor. Şi cred că am reuşit să arătăm că datorită victoriei din 17 mai 1395 nu a ajuns Baiazid la Roma. Dacă ajungea atunci, o sută de ani am fi avut o Italie cu musulmani, cum acum există perspectiva să avem toată Europa musulmană. Atunci, ținându-l pe Baiazid aici, a putut să existe şi Michelangelo, şi Leonardo, toată renaşterea italiană a fost posibilă pentru că omul ăsta, al nostru, l-a bătut pe Baiazid. O realitate absolută în care neamul românesc a fost obligat, pentru că aceasta a fost procesul, cu o armată de 10.000 de oameni, nu o mică armată, ci o armată profesionistă, să-l primească la Dunăre şi să-l care prin păduri până în spatele Curții de Argeş, unde, ziceau turcii, că şi-au luat în spinare munții…păi acolo aveau picioarele în Argeş şi în spate munții. Când a ajuns Baiazid acolo s-a trezit cu 40.000 de oameni, căci atât era oastea cea mare, care i-au făcut praf. Avem, la doi ani, mărturia franceză a lui Philippe de Mézières cel căruia Iorga i-a închinat teza de doctorat, de la Paris, în care a citat chiar textul acela, dar, nu a văzut ce a fost acolo…au făcut praf 30.000 de oameni, dar şi mulți creştini au murit. Aceea a fost bătălia care a hotărât destinul nostru şi care a tras pentru 600 de ani hotarul. De ce vă spun toate acestea, pentru că Înaltpreasfințitul Varsanufie şi-a luat un fel de angajament solid ca să-l canonizeze pe Mircea cel Mare. Articolul pe care l-am scris a fost la porunca dânsului, am avut sarcina de a face articolul despre canonizarea lui Mircea cel Mare cu argumnetele respective. Sigur, Mircea cel Bătrân avea un păcat mare, era român, şi, nu accepta obiceiurile altora; nu şi-a pus problema să se însoare cu unul de sexul lui, dar, în schimb, a umblat toată viața după partea frumoasă a neamului românesc. Este singurul care, mă rog poate este o impietate, Ștefan cel Mare!…Sunt doi scriitori, pardon, puțin cam curvari, Delavrancea şi Paul Anghel, care ca să-şi convingă soțiile că aşa a fost şi Ştefan cel Mare au scris în sensul acesta. Ştefan cel Mare nu a fost curvar, boala lui era că mai omora la beție… Despre Mircea cel Mare se spune că a făcut foarte mulți copii, printre care şi Vlad Dracul, care la rândul lui a avut doi copii legitimi, Vlad Țepeş şi Radu cel Frumos, şi unul nelegitim, care l-a făcut pe Radu cel Mare şi mergeți, aşa, cu toată dinastia către Mihai Viteazu. Mi-am permis indecența, domnilor preasfințiți, dacă Dumnezeu nu i-a binecuvântat doar sabia, de ce să ne revoltăm. Omul acesta a creeat această Românie, nu vasală, de 600 de ani şi a venit momentul să-l canonizăm. Mai avem de canonizat pe Mircea, Matei Basarab şi Mihai Viteazu. Mă întorc la Neagoe şi spun că acesta este un gest de a ne apăra împotriva unui program de exeterminare. Sunt ostaşi modeşti, nu mai avem generali, nu mai avem mareşali, am rămas numai noi ăştia, dar iată că noi « ăştia » suntem în stare să facem un gest, această carte este o splendidă dovadă a ceea ce înseamnă o investiție sufletească, ceea ce ne spune şi Neagoe Basrab: dacă sufletul nu este dărâmat, refacem totul. Mărturia pentru care noi suntem aici este că prin suflet putem reface tot ce neamul acesta pare să fi pierdut. Ni s-a făcut socoteala că în 12 ani de zile nu vom mai avea un metru de pământ al nostru, tot pământul arabil din România va fi al altora. Neamul românesc e pândit să dispară. Aşa spun de 25 de ani, mi s-a spus că sunt nebun, sunt cei care servesc acest program, cum ar fi acest nenorocit, domnul Djuvara, care nu am avut cum să nu îl altoiesc… un articol cinic, crunt…spune acolo că Dumnezeu ne-a luat pe Iorga, pe Brătianu, Brâncoveanu, ne-a luat pe marele Pârvan, pe Bălceascu cu boala, pe ăia patru cu puşcăria şi ne-a lăsat pe ăsta care de 20 de ani se canoneşte să strice toată istoria românilor. Am scris o carte întreagă, nişte articole pe care le-am adunat, „Fals ştiințific sau trădare de țară”. În clipa aniversară i-am scris acest articol care se cheamă „Aberația cumană”. Acest imbecil care acum a candidat şi la Academia Română… Academia Română nu a căzut aşa de jos încât să îl facă membru, a spus foarte clar că este un diletant. Omul acesta ca să ne aducă o jignire a spus că neamul românesc nu a fost în stare să îşi facă țară. Că țara ne-au făcut-o cumanii, cum au fost francii în Franța, în Rusia poporul rus…Numai că în 1591 a apărut scrisoarea lui Neacşu. Cum era denumită țara acolo? nu Ungrovlahia, căci ăştia erau termenii, nu din cancelaria bizantină. Acolo se spune că dat voie sultanul lui Mehmet să treacă prin toată Ţara Rumănească. De când s-a întemeiat această țară, acest cuman cu cumanii lui i-au zis Ţara Românească, nu Franța, nu Rusia… (…) Regret că am scris articolul, dar trebuia să îi spună cineva, la o sută de ani şi treaba aceasta. Noi trăim acum sub regimul bătăliei pentru supraviețuire. Există o ură pentru români pe care eu am definit-o printr-un termen: stihia disoluției universale. Pe diavol să-l numim mai departe cum l-a numit Ignacio de la Iola, inamicul naturii umane… Pe oamenii lui, eu i-am numit, stihia disoluției universale, ăia care la ora actuală împing omenirea în prăpastie. Toată criza asta pe care o tragem noi este o invenție, nu are nici o legătură cu criza universală, ea este creația clară, declarată a echipei acesteia de disoluție universală. Unul care se agită acum şi are o ură pe noi căci este şi ungur, şi altfel, care guvernează, mă rog, zic unii, nu vreau să fac politică despre cine stă în fruntea noastră, fac politică despre ce trebuie să facem noi să nu ne risipim. Ori nu avem decât o singură soluție la ora actuală. Să ne rugăm la Dumnezeu cu convingerea că ne va asculta. Sunt un om de 85 de ani care la 18 ani am intrat la Facultatea de Teologie, nu din chemare, ci din ordin de chemare, m-am dus acolo ca să nu mă ia la DGSM: mă îmtreba cineva: – Domnle cine te-a trimis? – Partidul m-a trimis! Nu puteam în 1952 să intru decât la Sibiu. Nicolae Nălan, m-a primit, la Bucureşti se primea numai din „școala de cântăreți”. Acesta a fost destinul meu. Îl pândesc pe Dumnezeu de la 18 ani şi mă duc la El curând să-L lămuresc. Dar vreau să vă spun că experiența mea de zi cu zi mi-a demonstrat cum se amestecă Dumnezeu, când vrea, în destinul omului şi îl ajută. Dacă vom avea această credință eu cred că vom câştiga războiul ăsta crunt, de acum. Ori El ne dă tot felul de semne! iată ne-a dat semn că are un om aici în Călimănești. Numai aici se ține cultul lui Neagoe, mai este în curtea de Argeş şi la Târgoviște. Ca să fiu puțin încrezut pot spune că am luptat şi la Argeş, şi la Târgovişte; aici, nu a trebuit să lupt, aici bătălia dânsa a dus-o. Faptul că în momentul acesta greu noi putem să ne adunăm aici să aducem omagiul nostru pentru această carte, fără lucruri geniale, ci mărturii autentice despre ce a însemnat solidaritatea unei întregi comunități în jurul acestui motiv. Pe urmă, este o excepțională ilustrație. Aceasta este o carte care îl va însoții pe Neagoe Basarab şi, aş zice eu, chiar neamul românesc. (…) Aceste profeții, care s-au îngrămădit, că în 100-200 de ani nu va mai fi neamul nostru şi presa nu face altceva decât să adune tot ce se poate mai rău, în Bucureştiul zilelor noastre, nu ne face decât să înghițim această otravă…. Vă mulțumim că de la această otravă am venit aici la un pahar de credință… Doamnă, să vă dea Dumnezeu să mai facem măcar vreo două-trei aniversări şi, binenţeles, cu mine, prezent, aici.
A consemnat Bogdan Cichirdan, 17 09 16
