„Mi se face frig, spuse pământul, frunzei. Iar ea îl înveli. Și așa s-a născut Toamna.”
Și totuși vine Toamna, ard pe crengi gutui și aerul se-mbată cu miros de tămâioasă:„A plecat seninul, visul s-a cules,/ Noaptea, mai adâncă, se îngroapă-n șes, / Peste depărtare, umbrele se șterg,/ Iar spre întuneric, numai anii merg. // Unde este vara? Unde-s trandafirii?/ A rămas neplânsă lacrima iubirii./ Timpurile duse, învelite-n ceți,/ Suie către frunte alte dimineți./ (Virgil Carianopol- Toamnă). Și: „Trec prin ziua de toamnă/ Ca printr-o lacrimă mare./ Se scufundă încet la picioare.// Trec prin lumină și vînt./ N-am știut niciodată de ce/ Anotimpuri sfîrșite își lasă/ Ramuri în cei ce mai sînt.” (Emil Brumaru- Cântec de toamnă).
Editoralul revistei Apostrof, nr.8, narează al treilea episod din: Ultima farsă a lui Petru Dumitriu, prin pana lui Ion Vartic. El face apel la scene din romanele sau declarațiile scriitorului, mărturii din epocă (Pavel Țugui) sau acte de arhivă scoase la iveală de Cristian Vasile. Un portret al lui Leonte Răutu (satrapul culturii române din anii ’50 și nu numai), tușat sub numele de Malvolio Leonte, i-l face Petru Dumitriu, într-o scrisoare adresată lui Dej, după evadarea acestuia din închisoarea România. Iulian Boldea, în: Duhul unei lumi inaccesibile, face o cronică la romanul Doinei Ruști: Depravatul din Gorgani. Autoarea este o excelentă prozatoare, de mare talent și intuiție. Cartea în sine este o bijuterie. Vladimir Tismăneanu așază sub lupa memoriei: Intelighenția de partid. Dosar-ul Lucian Blaga cuprinde niște inedite: Scrisori de dragoste către Elena Daniello, dezvăluite de Ilie Rad. Moartea e un cerșetor de viață în poezia din volumul lui Nicolae Coande, scrie Constantin Cubleșan.
Într-un eseu, Dan Gulea este: La mare cu Radu Petrescu.
Despre un Peisaj înghețat, în societatea românească, pictează în editoralul din Steaua, nr.8, Ovidiu Pecican. Degeaba s-au schimbat peste 20 de guverne în mioritica Românie, degeaba s-a dublat numărul parlamentarilor noștri, fiindcă țara a căzut pradă acestora și acoliților. Scriem pentru cine? Mai valorează ceva cunoașterea, emoția, talentul? Sunt întrebări patetice și fără răspuns. În eseul Prințul, emirul și bufonul, Marcela Ciortea ne dezvăluie un Dimitrie Cantemir, care își dovedise harul scriitoricesc prin Istoria ieroglifică, că decide să aducă de față emirul cu sărăntocul, suveranul cu pribeagul. Vreme de trei zile, ne spune Cantemir, a stat de vorbă Temurleng cu Násruddin Hodzia, care l-a înduplecat să-i lase cetatea neatinsă. Numele de Cantemir, destul de nemoldovenesc, i-a nedumerit pe mulți; în primul rând, pe Prințul Dimitrie însuși, care, în efortul de a-și descoperi obârșiile, se oprește la nimeni altul decât la marele Tamerlan. Trei pagini de revistă sunt dedicate lui Lucian Blaga și acelor Scrisori de dragoste către Elena Daniello, altele decât cele din revista Apostrof, și comentariului lui Ilie Rad: “Publicăm în Steaua aceste scrisori și ca un semn de gratitudine față de ilustra revistă, care, în perioada în care cel mai mare scriitor român al secolului XX era ostracizat din cultura noastră, a făcut eforturi mari (prin A.E.Baconski și Aurel Rău), pentru
a-l integra în cultura de care aparținea, dar fără succes, din cauza condițiilor politice ale vremii.” Markó Béla declară, în dialog cu Ovidiu Pecican: Am fost un poet fără portofoliu. Sustragem dintr-un poem al poetului fără portofoliu un fragment: “E greu să fii poet când sus râd pescărușii/ și te simți vizat. Iar imaginația, ceva mai/ târziu, strecoară asta și în cuvântul poezie.” La Editura Școala Ardeleană, a apărut cartea lui Răzvan Voncu: Poeți români de azi, vol.II, prilej pentru Victor Cubleșan, în articolul: Rafturile unei biblioteci de azi, să noteze: “Pentru Răzvan Voncu, poeții sunt perfect solidari cu opera semnată, omul și textul fiind compuși ai aceluiași element plasat sub lupa critică.” Viorel Mureșan se pronunță la volumul lui Ion Mureșan: Introducere în poezie, în exegeza: Doi ochi de lemn privindu-ne fericiți. Gheorghe Glodeanu distinge în: Lirica lui Ioan Alexandru, armonia, echilibrul, responsabilitatea, gravitatea, solemnitatea. Acestea reprezintă atributele unei arte înalte, în care se pot identifica ecourile Școlii Ardelene.
Convorbiri literare nu se dezminte. Grafică elegantă și articole substanțiale și diverse în conținut, multă proză, poezie, semnături mai mult sau mai puțin cunoscute. Editorialul lui Cassian Maria Spiridon, cu un al doilea episod, continuă excursul în: Democrația ateniană, un model. Ce reținem?: “Viața politică ateniană în vremea lui Pericles este și rămâne modelul din care s-au inspirat și pe care l-au urmat democrațiile contemporane. În Atena antică coexistau toate elementele ce caracterizează o democrație, de la dreptul tuturor de a vota și a fi ales, la libertatea de exprimare, libertatea de mișcare, egalitate în fața legii, pluripartidism, respectarea drepturilor și asumarea responsabilităților ce se impun pentru bunul mers al unei societăți libere, nu mai puțin recunoașterea superiorității intelectuale.” Din nefericire, superioritatea intelectuală este negată cu program de progresiști și de guvernanții noștri, care nici ei nu știu ce mai sunt! La Ancheta revistei: Eminescu azi, răspund Paul Aretzu, pentru Horia Bădescu :El rămâne centura noastră de siguranță, iar răspunsul scurt al lui Nicolae Leahu este: Lecția. George Motroc, din dialogul cu scriitorul Ioan Lazu, vrea să știe dacă: Lumea literară a avut ce învăța din această tragedie : Moartea lui Marin Preda, cu atâtea semne de întrebare și puține răspunsuri. Gheorghe Grigurcu scrie despre: Ziua în care nu scrii. Constantin Cubleșan este atras de romanul Domnița valahă, de Viorica Bălteanu, în recenzia: Dora d’Istria într-un roman biografic. Un articol substanțial are Cristian Livescu: Poezia exilului românesc: Ștefan Baciu (105 ani de la naștere). Avem acum tabloul operei lui Ștefan Baciu și cităm: “Aveam un drum. Azi n’am o țintă,/ Aveam un loc în clasa ‘ntâi. Aveam o mână care-alintă/ și-un glas care spunea: rămâi!” Un autor neliniștit și nefericit în exilul său impus de istorie și vremi. Vasile Spiridon verifică zilele calendarului și, la o sută de ani de la nașterea prozatorului, ne amintește: Constantin Țoiu (1923-2012). Cenzura imanentă. Ioan Lascu în : Universitatea carcerală, rezumă anii de detenție ai lui Florin Constantin Pavlovici din scrierea: Tortura pe înțelesul tuturor. Este un jurnal de închisoare și o monografie a terorii, este o carte document de mare valoare și forță despre coșmarul comunist, autoproclamat cu cinism: “cea mai dreaptă dintre orânduiri”. Constantin Coroiu scrie un laudatio pentru Constantin Călin: Captiv în insula Bacovia. Magda Cârneci a ajuns la episodul XXXVIII al Jurnalului spiritual (pe sărite). Un substanțial Panoramic editorial, o Vitrină a cărților și comPRESA REVISTELOR sunt rubricile de final ale unui număr excelent.
Contemporanul duce tradiția revistei și are privilegiul unor colaboratori de prestigiu. Este la datorie Nicolae Breban cu: Omul religios. Rogulski pledează pentru omul de artă, pentru omul religios. E vorba de omul religios văzut în esența sa, de omul religios așa cum l-a înțeles și definit Mircea Eliade. Ioan-Aurel Pop este preocupat de soarta limbii române. Fenomenul pocirii limbii nu este nou. Eminescu se revolta în Scrisoarea a II-a, publicată în 1881: “Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă/ A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă?” Articolul cu pricina se intitulează: De ce nu vorbim și nu scriem corect românește? Și în secolul al XVIII-lea, Ienăchiță Văcărescu apăra și preamărea limba română, lăsând-o moștenire spre a fi crescută și cinstită împreună cu Patria. La cronica literară, Constantin Raveca Buleu cu: Hermeneutici rebreniene se referă la cartea lui Mihai Petre: Liviu Rebreanu. Ion, un roman în cinci lecturi. Reducerea spațiului acordat creației rebreniene din programele școlare actuale oferă un argument de nerefuzat în favoarea unei lecturi integrale și extensive a romanului, ancorată într-o exegeză valoroasă. La Polemice, Mircea Platon cu: Reacțiuni școlare este preocupat de nivelul intelectual al elevilor din școala românească de azi, reacțiuni provocate de dificultățile elevilor întâmpinate la examenul de Bacalaureat din anul acesta în înțelesul locuțiunii adverbiale “de bună seamă”. Marius Miheț cu: Ce să (re)citim în vacanță ne recomandă cărțile: Vladimir Nabokov- Cursuri de literatură; James Joyce- Ulise; Lev Tolstoi- Învierea; Mario Vargas Llosa- Războiul sfârșitului lumii. Cornel Ungureanu, la 80 de ani, primește omagiul lui Adrian Dinu Rachieru: Cornel Ungureanu și “proiectul geografic“. Un număr interesant!
Revista Certitudinea, nr.144 (29 august-12 septembrie) are două teme: Cine suntem? și Limba ce-o vorbim. La prima, răspund: Miron Manega- 1.Naționalismul ca fatalitate și omul de nicăieri. 2.Tracomani și röslerieni. 3.Cine erau goții?; Aurora Petean- Unde s-au “ascuns” geții și dacii?; Constantin Olariu Arimin- Cum am devenit din daci romani și din romani semiți; Dumitru Ioncică -1.Robert Sheringham și Carlo Troya despre limba geto-dacă a lui Richard Inimă-de-Leu 2. Distrugătorul Romei: regele Alaric din Dunavățul de Jos; Ion Mungioiu- Documente nefalsificate într-o lume a falsurilor istorice; Mircea Eliade- Tratat de Istoria Românilor, în 400 de cuvinte!(fragment); Iulia Brînză Mihăileanu-1.Pentru cine este nocivă originea traco-dacă a limbii române? 2. Defăimarea lui Densușianu; Nicolò Zeno- Cărțile Geților; Cristian Manoilescu- Alexandru Busuioceanu și legendele hispanice: regii spanioli se trag din principi daci. La a doua temă scriu: Miron Manega- 1.Audiatur et altera pars: cine suntem și ce limbă vorbim? 2.Toți suntem proști din când în când. Chiar și Andrei Pleșu; Dr. Mihai Vinereanu- 1.Etimologiile latiniștilor au rămas la nivel pre-științific 2.Presupusele împrumuturi din alte limbi sunt, de fapt, împrumuturile lor din limba noastă. 3.În secolul I î.Ch.la Roma, limba latină era deja o limbă moartă ; Iulia Brînză Mihăileanu- Cum au “demonstrat” latiniștii fenomenul lingvistic al romanizării 2.Papa Pius alI-lea, “nașul de botez” al romanizării românilor; Mircea Eliade- Românismul nu se discută, se afirmă; Șerban Popa –Dacopatie? Nu, românofobie! Un număr care va stârni polemici sau va fi ignorat!!!
Igiena comunicării este editorialul din august al Luceafărul-ului, semnat de Aurel Maria Baros. Este prilejuit de invazia și tupeul veleitarilor la gloria literară, care, lipsiți de bun simț și de înzestrare literară, somează diriguitorii revistelor să-i publice. Cum să procedezi? Dacă primul pasaj al răspunsului nu are tonul potrivit, fiind vehement, începi cu al doilea pasaj. Alex Ștefănescu, companionul lui Duiliu Zamfirescu, în Viața la țară, face notații sagace la: Baltagul lui Sadoveanu, Vâltoarea, de Ion Agârbiceanu și Gheorghiță al Anghelinei, de Ioan Al.Brătescu-Voinești. Anastasia Dumitru: Recitindu-l pe Dimitrie Cantemir ne reamintește că voievodul- un mare umanist și-a petrecut viața mai mult prin pribegii, soarta sa fiind reprezentativă pentru domnitorii țărilor aflate între imperii- a avut un destin excepțional. El și-a iubit neamul și și-a dedicat viața unei misiuni culturale: trecerea de la vechea literatură cronicărească la cea modernă. Marius Miheț revine cu al treilea episod: Constantin Țoiu. După un veac. Târgul dintre lumi. Mircea Bârsilă, subjugat de inceputurile literaturii, în Grecia antică, este prezent la: Pentru Marile Eleusinii (2). Poetul care schimbă dona este slovenul Ales Šteger, și reproducem niște versuri simbol pentru destinului poeților: “De ce zâmbesc poeții noștri?/ În tribul nostru nu-i nimic amuzant./ Mulți dintre noi zac asasinați prin șanțuri.” Horia Gârbea, cu titlul: Trei femei, cu mine, patru, comentează actul de curaj al Hannei Bota în scrierea unui roman fluviu. Fiecare om poate crede că viața lui este un roman. Unii au răbdarea și talentul de a-l scrie. Nu omitem pagina Darts/reviste și nici consemnarea Gabrielei Popescu despre proiectul Acasă- Parcurs artistic în casele deschise din Greblești, județul Vâlcea.
Orizont-ul lui august are prima pagină cu dedicație: La aniversară: Andrei Pleșu-75; Cornel Ungureanu-80. Acesta din urmă readuce în actualitate pe unul din bănățenii necunoscuți- Petru Broștenu. Documentarul are un titlu alarmant: Cultura în pericol și realitatea îi spune DA! În dialogul realizat de Cristian Pătrășconiu, Andrei Pleșu ne propune: Să reabilităm ideea de repaus. Sărbătoarea continuă în: Andrei Pleșu la încă un debut cu scrieri despre artă, de Dan C.Mihăilescu și în: Așezările lui Cornel Ungureanu, de Mircea Martin. Nu se lasă ignorați nici Grațiela Benga: Continuitate; Marian Odangiu: Vocația sintezei și Alexandru Ruja: Banatul, puțin mai la vest. Răzvan Voncu se înfățișează azi drept cronicarul literar cel mai important al momentului, ne asigură Vasile Popovici: În linie dreaptă. Reeditarea lui Mircea Ivănescu confirmă că marea poezie capătă rezonanță tot mai puternică odată cu trecerea timpului: Poezia clipei sau clipa poeziei confirmă Al.O. Ancheta revistei, realizată de Cristian Pătrășconiu, la al doilea episod: Ce se vede de la fereastra dumneavoastră? Cu Un Tur de orizont și Cronica măruntă, ca de obicei, excelentă, ne ducem spre apus.
Ramuri în august, prin editoralul lui Gabriel Coșoveanu: Cunoaștere fără invățătură, semnalează o veritabilă criză a democrației. Ortega y Gasset, în Revolta maselor, ne averiza: “Masa nimicește tot ceea ce nu este după chipul și asemănarea sa, tot ceea ce este deosebit, excelent, individual, calificat și de elită. Cine nu este ca toată lumea, cine nu gândește ca toată lumea, riscă să fie eliminat.” La semnal(e), Nicolae Prelipceanu scanează memoria lecturilor și extrage: Concursuri și crime bolșevice. Mihai Ghițulescu citește volumul lui Adrian Cioroianu: Frumoasă era Sena pe sub florile mele și flanează cu slovele in : Despre Paris și restul lumii (cu multe scene românești). În rezumat, avem de-a face, de fapt, cu un livre-brocante, în care autorul a pus multe, mai mari sau mai mărunte, și diverse, dar toate culturale. Gabriela Gheorghișor țese: Dantela poeziei vizionare din cartea: Introducere în POEZIE a lui Ion Mureșan. Pentru poet: “poezia apare drept o forță demonica și agresivă (« Cu viclenie s-a năpustit frumusețea asupra mea/ca o cățea turbată s-a năpustit frumusețea asupra mea » –Splendidele grădini ale aurului din Cartea de iarnă ), iar vocația poetică este resimțită, deopotrivă, ca privilegiu și blestem, ca binecuvântare și damnare.” Pentru Al.Cistelecan, Ion Mureșan este cel mai mare poet al generației ’80, iar pentru Gabriela Gheorghișor: “un poet contemporan iconic pentru lirismul vizionar, care pare că vorbește deja din propria postumitate, se înscrie original, însă nu ireverențios, în tradiția marii poezii românești.” La focus, Cristian Pătrășconiu are în vizor: Anul Monica Lovinescu- Marea Doamnă a Exilului Românesc.
Viața Românească ne-a obișnuit cu ținuta sa elegantă și cu rubricile sale constante, cu semnături diverse la critică, poezie, proză, plastică, teatru și film. Și cu editoriale scrise de Nicolae Prelipceanu, redactorul-șef, percutante și pe teme actuale. Editoralul din numărul dublu 7-8: Mândria de a fi român, pe o temă actuală :”mizeria morală a societății înalte de la noi”, este atât de vizibilă “încât îți vine să-ți dai foc în piața publică”, ilustrată prin situația precară a învățământului. Învățători și profesori au ieșit în stradă “să-și reclame drepturile, și anume cel la o viață decentă”- ipostază explozibilă și sfârșită în coadă de pește. Editorialistul apelează la imaginea ochelarilor de apropiere purtați de oamenii noștri politici care habar n-au că pentru a înțelege ce înseamnă învățământul, cum l-a înțeles Spiru Haret, trebuie să porți ochelari de distanță, deoarece numai în viitor se culeg roadele adevărate ale educației. “Dar cui, cărui guvern și cărui politicastru cocoțat în vârful ierarhiei politice a acestei țări îi pasă, căruia dintre plagiatorii instalați prin funcții înalte îi mai e rușine de ceva?”, se întreabă Nicolae Prelipceanu. Răspunsul e complicat, el necesită o profundă cunoaștere a istoriei și a altor științe. Care se învață la școală. Dar politicienii noștri ce școală au?! Nu trebuie ratat interviul consistent realizat de Cristian Pătrășconiu cu marele istoric Thierry Wolton. Interviul a fost prilejuit de apariția la Humanitas a monumentalei cărți, în trei volume și trei mii de pagini: O istorie mondială a comunismului. Dialogul dintre cei doi este suplu, natural, ferit de orice inhibiție. Istoricul francez afirmă răspicat că, mai presus de orice, crede într-o justiție a memoriei care, până la urmă, indiferent de dificultăți, va face dreptate. Explică de ce comunismul a fost o idee de succes, care, incredibil, mai seduce. Interviul este pasionant și se citește pe nerăsuflate. O poetă remarcabilă este evocată în acest număr: Mariana Marin. Tot Geo Vasile se încumetă să scrie despre Nicolae Breban, care anul viitor, în februarie, va împlini 90 de ani. O altă evocare îl are în vedere pe Ioanid Romanescu, un mare poet, iar Florin Șindrilaru (colegul meu de an) realizează un adevărat studiu, cu un titlu tentant: Ioanid Romanescu, poetul, poezia și Walhalla, considerându-l pe autor încorporat în poezia sa. Revista ne mai aduce aminte că în 2023 este anul unei duble aniversări, o sută de ani de la nașterea a doi monștri sacri: Ion Popescu Gopo și Liviu Ciulei. Revista Viața Românească este o publicație remarcabilă, ca întotdeauna.
Revista Timpul (martie-iulie, 2023) publică un amplu interviu al lui Alexandru Zub: Nimic nu ne împiedică să restabilim adevărul, declară ilustrul istoric Marianei Sipoș. Nimic, nici paginile Ruxandrei Cesereanu, ale lui Radu Vancu, ale lui Valeriu Gherghel și nici paginile Martei Caraion. Textul Martei Caraion, fiica lui Ion Caraion, prezentat la Centenar Ion Caraion, de la MNLR, 2023, a fost publicat în exclusivitate de revista Timpul!
Grație României literare, nr.32, 4 august, la poeți contemporani de altădată, citim și cităm pe Grigore Hagiu: “Ce ți-e și cu bătrânețea/ cum vine ea pe înserat/ și e însăși seara/ gaură neagră/ în care toate cad.” (Până când, până unde). Mihai Zamfir, întorcându-se la cărți, se întreabă: Cum a apărut “corectitudinea politică“? Din mașina de cusut cuvinte a lui Vasile Spiridon a rezultat: Constantin Țoiu-100. Varujan Vosganian are parte de două cronici ample ale lui Horia Gârbea și Răzvan Voncu. La o preumblare prin cronici, pamflete și encomioane din țara românească (sec.al XIII-lea-al XV-lea) ne pohtește Ovidiu Pecican.
Încheiem cu România literară, nr.33-34, prima pagină cu un semal de alarmă: Cultura în pericol, provocat de recentul Proiect de ordonanță al Guvernului. Finalul semnalului: “Aplicarea Ordonanței de urgență va da o lovitură de grație probabil unicului domeniu prin care România își mai poate afirma identitatea spirituală.” Dar ce pretenții să avem de la niște neica nimeni cocoțați în fruntea statului, acești incompetenți fuduli? Lasciate ogni speranza…
