„Deschide poartă lumii cu coșul de cireși!/ S-au îmbrăcat cireșii în roșile cămeși.// Și zarea în lumină de aur în spre seară,/ Auzi cum cântă-n luncă, lung roata de la moară!// Arinii ei din sită de frunziș/ Îi cern pe-oglinda apei luminile furiș.// Și săgetând penumbra la stăvilarul morii/ Se-alungă rândunelele și fulgeră prigorii.” (Ion Pillat- Cireșar).
Culegem vești nu cireșe… Poeta Ana Blandiana a fost recompensată, la finalul lunii Mai, cu prestigiosul premiu Prințesa de Asturia pentru Literatură pe anul 2023. Ana Blandiana este “… una dintre personalitățile cele mai relevante și internaționale ale panoramei literare române și o remarcabilă activistă politică. “
Pagina a doua din revista Apostrof, la In memoriam, ne amintește că au plecat spre alt tărâm: Ecaterina Oproiu, Dan Cristea, Nicolae “Nic.”, Cornel Udrea și celebrul scriitor și jurnalist francez Bernard Pivot. Algebră dramatică și dans este editorialul scris de Ion Vartic. O pagină de istorie literară din activitatea de teatrolog a lui Radu Stanca și câte ceva din biografia lui Trixy Checais, cel mai mare dansator al baletului românesc, a cărui carieră, în plin realism socialist, a fost frântă de regimul comunist, care l-a arestat în 1950 și trimis la Canal. A fost eliberat în 1955. Puncte-le de reper ale lui Ioan Cristescu sunt puse la Leonid Dimov, renașterea posterității. Poezia lui Dimov nu se poate spune că nu este cunoscută și posteritatea sa se augmentează continuu, plasându-l în pleiada marii poezii a perioadei postbelice a secolului XX, acolo unde sunt și Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Virgil Mazilescu, Cezar Ivănescu etc. Pentru Ștefan Melancu, în recenzia Poezia sub Logica viului, Simona Popescu are o voce poetică originală și puternică. Și pentru noi! Distihul din poemul Animal mare ne edifică: “Bătrânețea e un animal mare/ ne înghite pe fiecare.” La Dosar Aug. Buzura citim din Poveștile Mamii Bune. Rodica Marian, în articolul Constantin Cubleșan la ceas aniversar, ne asigură că scrisul este chiar viața lui și la 85 de ani de la naștere. Cu ochiul liber ni se dau sugestii de lectură de Mircea Moț la cartea lui Traian Dobrinescu: Siberia de la capătul drumului.
Convorbiri literare ne face surpriza republicării unui dialog cu criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu: Citesc enorm și scriu monstruos de mult. Magister dixit: 1.”Istoria se învață. Aceea care se trăiește nu este încă istorie” ; 2.”Maiorescu a schimbat canonul poetic, deschizând calea liricii pure a secolului XX.” Peste pagini e prezent Adrian Dinu Rachieru și dialogul: Eugen Simion-un critic “de consolidare“. La Ancheta revistei, Mircea Popa intervine cu afirmația: Titu Maiorescu este mai actual ca oricând! Să ne întoarcem la adevărurile maioresciene, spunând un hotărât În lături oricărei mitocănii, oricărei lipse de cultură și indiferenței față de popor. Theodor Codreanu revine: Ion Barbu și programul de la Erlangen (II). Tot o revenire și la Mircea Platon: Ion Minulescu și romanul realismului național. Roșu, galben și albastru și “generația tranșeelor” de hârtie (II). Vestea plecării fulgerătoare a lui Nicolae Manolescu îl provoacă pe Theodor Codreanu să producă eseul: Maiorescianismul lui Nicolae Manolescu. Intervine și Adrian Dinu Rachieru cu: Cei doi Manolescu. Mircea A. Diaconu îi pune față în față pe: Nicolae Manolescu și Eugen Simion în 1989. La cronica literară, Cristian Livescu scrie: George Bacovia, poetica senzitivității. În astă lume ne obsedează versurile: “Gândeam la lumi ce nu există …”; “Imensitate, veșnicie,/ Tu, haos, care toate-aduni…”; “O, simțurile-mi toate se enervau fantastic…” și “Dar în lugrubul sălii pufneau în râs sarcastic/ Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat.” La Roza vânturilor, Ioan Lascu readuce în actualitate cartea lui Basil (Vasile) Munteanu, publicată în Franța (1938 ): Panorama de la littérature roumaine contemporaine. Aceasta este scrierea ce-l reprezintă cel mai bine. Revista se închide cu binecunoscuta comPRESA REVISTELOR, întocmită de Valentin Talpalaru.
Contemporanul, în loc de editorial, Nicolae Breban neobosit se răfuiește cu lumea literară și, mai ales, cu cei puternici, în: Confuzia și lașitatea vârfurilor. Ioan-Pop Aurel, în dialogul cu Mihaela Helmis, ne transmite: Europa – o moștenire frumoasă. Unii din cei de la Bruxelles cred că dacă vor diminua națiunile, le vor distruge și vor face un popor european cu cetățenie pur europeană, toate relele vor dispărea. Dar nu cred că se va întâmpla acest lucru. Suplimentul este Remember Nicolae Manolescu. Din †Timotei Prahoveanul: Faptele, țărâna și eternitatea, reproducem: “A fost un prieten al mănăstirilor și al vieții filocalice. Printre ultimele sale rânduri rămân cele care vorbesc despre dorul de moarte.” De la: Portretul Cronicarului în timp, schițat de Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat pesimist anunță: Amurgul instituției critice. Alături de Eugen Simion, a fost principalul constructor al canonului literar din România post – 1965. La Polemice, Constantin Toader trâmbițează: Naufragiul școlii românești. De la Paradox(al)ul Eliade al Lilianei Danciu trecem la Corespondență din Țara Sfântă. Teșu Solomovici ne comunică: O falsă legendă: “Eliade – ideolog al Mișcării Legionare“. Gabriel Andreescu revine: Cum creează calomnia o ficțiune: cazul Ștefan Aug.Doinaș. Pagina de filosofie este ilustrată de Vasile Muscă prin: Kant la tricentenarul nașterii sale. Un număr de colecție.
Luceafărul de dimineață are pe copertă un portret al marelui Will. În referatul: Libertatea presei, Aurel Maria Baros ne atenționează: “Pe data de 3 mai lumea a sărbătorit Ziua internațională a libertății presei.” În extras: 61 de jurnaliști și-au pierdut viața în 2022 și 45 în 2023. 140 de jurnaliști omorâți în 2012 – numărul cel mai ridicat de-a lungul unui an din acest mileniu. O pagină de Poeme este dedicată lui Ioan Es.Pop, laureatul Premiului Național Lucian Blaga. La 125 de ani de la naștere, Nicolae Mecu ne afișează: Situația lui Călinescu. Pentru Pia Brînzeu, Shakespeare este situat între cer și pământ. Un alt titan al dramaturgiei se află în atenția Mihaelei Mârțu: Jean Racine-Teatru. Citim textul consacrat Premiului Nobel pentru Literatură 2023 – Jon Fosse: Numele celălalt. Odihnă în întunericul luminos, de Olimpiu Nușfelean. Ion Lazu revine cu al doilea episod: Scriitori români în exil. O pagină interesantă este dedicată pentru Darts/reviste.
Citesc în revista Orizont un dialog cu un titlu atractiv: Apologii, ode, ditirambi. Interviul realizat de Cristian Pătrășconiu îl are partener pe un alt Cristian… Preda. Personajul îmi displace, dar unele răspunsuri sunt remarcabile. Prima întrebare: “Românul s-a născut poet. Asta se vede și în câmpul politic, nu?” Răspunsul: “Am scris Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic pentru a arăta că versurile au însoțit procesul modernizării politice de la noi. Nu știu dacă românul s-a născut, într-adevăr, poet, dar e sigur că nașterea lui ca ființă politică a fost însoțită de rime.” Multe dezvăluiri din trecutul politic purtat în rime se regăsesc în acest areal politico-poetic. Cu dezinvoltură, același Cristian Pătrășconiu trece la ancheta: Exuberant/melancolic. Această provocare rimează cu dihotomia optimist/prăpăstios. Răspunsurile pendulează între cei doi poli. Romanul Valentina al Angelei Martin este uimitor, una dintre cele mai reușite producții ale speciei apărute în anii din urmă. Citim aceste rânduri în cronica literară: Cartea întoarcerii, de Alexandru Colțan. Voltaire spunea că nici o carte, în afara Maximelor lui La Rochefoucauld, n-a contribuit mai mult la formarea gustului națiunii. Sunt gândurile lui Valentin Constantin din: Prin maxime, la duel. Dintr-un lung expozeu, de Robert Lazu Kmita, întins pe două pagini, vom dibui: Eroarea lui Umberto Eco. Din al doilea episod al lui Radu Paul Gheo aflăm despre: Sublima necumințenie a lui Alexandru Macedonski. “Regăsim în Universul poeziei erudiția teoreticianului, verdictul criticului care merge la citatul exact, la citatul revelator, subtilitatea esteticianului, fervoarea intelectualului cu un ambitus cultural care îi permite să se miște lejer prin epoci și spații culturale diverse, implicarea profesorului în descifrarea și explicarea universului celei mai sensibile dintre arte: poezia.” Este ultimul paragraf din articolul lui Alexandru Ruja: Viziuni estetice, dedicat apariției volumului: G. Călinescu Universurile poeziei. Alexandru Maniu este și el sedus de Orlando Figes și cartea sa: Vorbind în șoaptă și-i dedică recenzia: Viața între șoapta individuală și urletul colectiv. Nu părăsim revista înainte de a remarca rubricile: Tur de orizont și Cronica măruntă.
Observăm faptul, întru totul salutar, că revista craioveană Ramuri acordă constant atenția cuvenită artei picturale din ținut. Ultimul număr are ca temă în carnet plastic: Copilăria și o piedică în calea uitării, în viziunea Laurei Tiparu. Editorialul: Cronicar al originilor și fanteziilor eului, de Gabriel Coșoveanu este dedicat lui Dan Cristea. Pagina se închide cu un medalion: In memoriam Dan Cristea. Printre atâția “călători”, destui apatici sau sceptici, din breasla scriitoricească, Dan Cristea va intra neîndoios, la categoria prezențe tonice. La studii literare, Gabriela Gheorghișor este prezentă cu: Ion Mureșan și drama creației. Studiul, probabil un capitol dintr-o posibilă carte de critică, are trei subteme: Încadrări critice și definiri estetice; Izgonirea din poezie – un poem subversiv și Sfârtecarea lui Orfeu sau drama creației. Urmează, firesc, la final, Concluzii: “Astfel, Izgonirea din poezie reprezintă o dramă a creației în vremurile de restriște ale totalitarismului, dar și una atemporală, a poetului universal. O bibliografie impresionantă, cvasicompletă, însoțește acest remarcabil studiu. La gambitul lecturii, Gabriel Nedelea se lasă sedus de Marile plăceri ale dialogului, generate de volumele lui Cristian Pătrășconiu. Ion Munteanu, în două pagini, scrie despre: Alexandru Macedonski, precursor al avangardelor din România.
Revista Viața Românească ne propune, prin Ioan Bogdan Lefter un generic de rubrică: Viața literaturii și trece la fapte cu: … De-acum fără, dar mereu cu Nicolae Manolescu. Ne vom obișnui cu viața literaturii fără Nicolae Manolescu, dar mereu cu el, cu influenta lui operă, amplu-modelatoare… La lumea teatrului, Alexa Visarion regizează Spectacolul din Gânduri. Liviu Bordaș scrie primul episod din serialul: Mircea Eliade și contemporanii săi. Miron Constantinescu. Din rațiuni de spațiu, autorul a renunțat la unele detalii și la cea mai mare parte a notelor de subsol. Un remember emoționant: Corneliu Coposu despre școlile și oamenii Blajului e consemnat de Ion Buzași. I se alătură Tudorel Urian cu: Străjerii lui Iuliu Maniu. Liviu Ioan Stoiciu inchide cu Revista revistelor acest număr.
România literară, nr.22, 24 mai, are, în loc de editorial, articolul lui Gheorghe Glodeanu: Întâlniri livrești cu Nicolae Manolescu. Pentru autor, Nicolae Manolescu a însemnat un imens tezaur spiritual concentrat într-o bibliotecă. A fost mai mult un personaj livresc, ce trăia prin cărțile sale. La contrafort, Mircea Mihăeș meditează pe paginile volumului: Istoria civilizației, de Eugen Lovinescu, în articolul: retro-sincronismul. Rostul incursiunilor temporale din Istoria sa este de a evidenția existența unei tradiții suficient de solide pentru a merita ca, pe baza ei, să se construiască un edificiu modern. Marea noastră provocare, în clipa de față e, așadar, post-sincronizarea. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea este surprinsă de Răzvan Voncu în cronica literară: De la Stănilești pe Prut la luminile Occidentului, la cartea Cantemirestii, autor Ștefan Lemny. Un interviu exclusiv pentru România literară cu una dintre cele mai spectaculoase scriitoare ale momentului, Laura Imai Messina, realizat de Cristian Pătrășconiu. Unul din marii poeți interbelici este adus în actualitate de George Neagoe în eseul: Ion Pillat. Tradiție și solidaritate. În Sir Isaiah Berlin și evul sovietic, Ioan Stanomir se orientează pe coordonate: 1. izolare și conformism și 2. demnitatea intelectuală, în cronica la cartea: Mintea sovietică, autor Isaiah Berlin. Textele memorabile ale lui Berlin se deschid spre un alt timp, inaccesibil acum: din adâncul abjecției criminale glasul unei alte Rusii ajunge până la cei de azi, ca un semn timid al speranței.
