La întâlnirea de la UZPR din de anul acesta de la fostul restaurant Ariel de pe Terasă, cel cu terasă acoperită și învelită cu folie de plastic, Curierul de Vâlcea și UZPR Vâlcea ne-a oferit un premiu deosebit pentru activitatrea publicistică, subsemnatului și colegului Mihai Sporiș…În cadrul premiului, în pachetul dăruit, am găsit cartea domnului doctor Radu-Gabriel Dobrescu: „Diagonala celor 13” o carte editată și tipărită de Editura Antim Ivireanul Râmnicu Vâlcea în anul 2018 pe care am lecturat-o cu plăcere, aducându-mi aminte de articolul « DR. IRINA ŞI RADU-GABRIEL DOBRESCU: „A DOUA OARĂ ÎN JURUL LUMII” by PETRE CICHIRDAN on NOVEMBER 17, 2013» publicat pe revista on line Cultura Ars Mundi (www.culturaarsmundi.ro)! În câteva secunde am imprimat pe Google: Cultura Ars Mundi Radu Gabriel Dobrescu și mi s-a descis articolul!…Ce înseamnă să ai o Arhivă cinstită și reală, pe un ziar on line, în câteva secunde, acesta, readucând în prezent publicații de acum zece ani! Oare de ce nu toți acești „profesioniști” de carton nu au arhive cinstite la toate publicațiile făcute pe banii partidelor sau/și ale autorităților!… În fine o să vedeți că explicațiile asupra acestor neajunsuri, ale prezentului, își au rădăcinile tocmai în secolul trecut, românesc, în perioada comunistă, la care se referă și cartea excepțională a doctorului Dobrescu: „Diagonala celor 13”!…Consilier editorial Ioan Barbu, coperta și designul, prepressul: Emil Pădurețu. O carte dedicată „…mamei mele Ortansa și socrului meu Nicolae, care ne-au fost cei mai apropiați la marea aventură a vieții noastre”. O primă notiță însemnată de subsemnatul pe manșeta paginii de început a cărții: Nu mai avem nici o șansă, din moment ce acum se dărâmă lucruri bune făcute acum sute de ani! Desigur mă refeream la știrea venită pe micile ecrane din Franța, chiar în 2021 și în care se demolează castelele care nu mai prezintă nici un interes! Păi noi românii am omorât o întregă familie, a președintelui statului cu nevasta sa în ziua sfântă de Crăciun! (ce-om fi avut cu ea? Nu doar Academia Română și Marea Adunare Națională au ales-o, i-au ales?…foruri care au aprobat și construirea Metroului, și Casa Poporului, și Canalul Dunăre Marea Neagră, și șoseaua Transfăgărășan etc.) Și alături încă o notiță: Și Radu Dobrescu spune, ca mine, că ruinarea României începe în 1978, anul în care dezertează Mihail Pacepa și are loc ridicarea oficială! a Papei Ioan Paul al II-lea și a lui Lech Walesa împotriva comunismului.
Dragă domnule Radu Gabriel Dobrescu…de asemenea cărți avem nevoie, cărți care să zugrăvească real perioada postbelică și nu care să ne arate striviți de realismul socialist cum bine le numește (astfel de cărți) Al Florin Țene. Oricum d-sa, Țene, este prea acid cu acest realism socialist, rămânând, totuși, în domeniul livresc… După citirea acestei cărți eu am rămas totuși cu un semn de întrebare asupra unei convingeri vechi, personale, precum aceea că primul secretar Teodor Coman a fost mai bun pentru Râmnicu Vâlcea decât prim secretarul Petre Dănică, doar și pentru faptul că Dănică a semnat actul de demolare al Bărăției de pe Terasă în anul 1969 care, consider că a fost începutul crimei arhitecturale a demolării centrului vechi al Râmnicului…Ori, Coman a continuat să demoleze ce a mai rămas vechi în centrul Râmnicului, nesemnificativ, dar a reconstruit Strada Calea lui Traian între centru și „Versailles” (porecla vechii Țigănii) cu cele mai frumoase blocuri existente la acea vreme în Europa comunistă…blocuri imitând cetăți pe care noii edili de astăzi le îmbracă în carton și le zugrăvesc de abia acum în tonalitate comunistă! Acum trebuie să știți (stimați cititori) că în Timișoara, chiar în acești ani, Petre Dănică are un renume foarte bun. Dar, el, trebuind să plece din județul Vâlcea (a fost prim secretar PCR între 1968 și 1975) pentru actul total neloaial făcut față de istoria orașului nostru, act criminal față de biserica catolică, care, oricum era în perioada comunistă mult sub importanța bisericii ortodoxe chiar din timpul imediat post Brancoveanu!…dar câteodată istoria se caută cu interes și înainte cu o mie de ani!…așa, ca să fim și noi în rândul lumii!…
Mi-a plăcut d-le Dobrescu afirmația dvs de la pag. 8: „Arta și medicina au o singură identitate: ambele slujesc Omul. Arta face bine sufletelor, medicina corpului uman.” …Emoționantă informația de la pag. 15 în care Dobrescu (este o carte de amintiri, nu așa?) povestește, preamărindu-l pe Petre Dănică, cum, după tradiție, la baza (în beton) Spitalului Județean (botezat multă vreme „spitalul nou” inaugurat în 1972) a băgat „un vas cu apă sfințită, busuioc și o monedă de argint cu efigia Regelui Mihai”. După cum se vede gestul a fost unul frumos și trainic, din moment ce și după cincizeci de ani acest spital este atât de util și bine construit, permițând în ultimii ani și o dezvoltare pe verticală, precum și o modernizare care arată grija noii puteri față de bolnavi (fiecare salon având toaletă proprie). Atunci, în 1972, Dănică l-a felicitat pe doctorul Dobrescu pentru mărturisirea sinceră, spunându-i: „la fel aș fi făcit și eu”!)…Incredibil (dar plauziv) ce scrie autorul în continuare despre viața activului de partid a județului Vâlcea cu implicațiile atâtor mari oameni, unii, încă în viață (exemplu Dinu Săraru)! …ridicarea sau coborârea lor!
În continuare Radu Gabriel Dobrescu scrie despre „evadarea din cușca comunistă a lui Coman” care se produce pe granița terestră de la Baziași, trecând mai apoi Dunărea cu o ambarcațiune în timpul nopții, apoi via Iugoslavia, cu ajutor polițienesc, trecând în lumea liberă! Nu puteam citi aceste pagini fără a ne aminti de Vasile Gavrilescu, de la Craiova, care a încercat în dese rânduri să facă același lucru și niciodată reușind, fiind predat de autoritățile iugoslave înapoi autorităților române!…până în 1985, când a fost forțat să emigreze și a ajuns în Franța!
Citindu-l din scoarță în scoarță pe Gavrilescu, unul dintre marii scriitori confirmați după 1989 (confirmați de noi cel puțin…neașteptând să fie confirmat și de vechii și neo…cei care au fost și sunt!), am văzut ce s-a întâmplat în țara noastră în perioada postbelică comunistă. Iar acum, iată, un alt scriitor, fost mare medic, pe Radu-Gabriel Dobrescu (Vasile Gavrilescu a fost electrician într-o asociație de bloc din Craiova) care prin această carte (alături de cele privind călătoriile d-sale) intră cu dreptul în rândul elitei literare. Remarcăm cât de importante sunt pentru timpul nostru, cel prezent, mărturisirile despre anii ’70 ani, care sunt ai generației noastre și care definesc o țară în curs de dezvoltare în acord total cu țările dezvoltate, și care și-a crescut continuu nivelul de trai al cetățenilor ei, mai puțin în ultimul deceniu 80 – 90, dar, care, prin autodeterminare, din 1990 ar fi putut să renască, ar fi putut să existe în continuare mândră și independentă!… și nu ca acum, una de nerecunoscut, coruptă și fără coordonare, și care pare chiar fără stat!…debusolată, fără speranță și lipsită de șansă…mai mult, și în plus condusă de virusologi!…
