La întâlnirea de la Băbeni din 14 februarie 2017 organizată exemplar ne-au trezit interesul unele luări de poziţie în legătură cu aceste sărbătoriri, comemorări (care bat recordul la BJ), prin care se cere stringent ca lectorii să facă mai mult apel la exemplul personal, să vorbească mai puţin, şi, mai ales, să fie înarmaţi cu fapte. Credem că era mai bine ca filmul realizat să fie prezentat la început fiindcă el conţinea multe din lucrurile prezentate de vorbitori în prima parte…
Am remarcat expunerea scriitorului Doru Moţoc, vâlcean de când lumea, şi trăitor, şi care a esenţializat despre moştenirea Vrânceanu. D. Moţoc s-a dovedit a fi o călăuză bună a parcursului literar vâlcean dintotdeauna şi, mai ales, cel de acum, când avem atâta suferinţă de prezent în dauna trecutului, suferinţă perversă provocată de cabotinismul de toate felurile, dar mai ales cel literar şi artistic…Spunea Doru Moţoc: – Dacă dincolo de valoarea literară a lui Dragoş Vrânceanu subliniată de studii de cărţi şi, mai nou, în cartea excepţională a cercetătorului Nelu Barbu, o carte referitoare la poet, „Dragoş Vrânceanu-Poetul Vlahostratei”, o carte apărută în seria Moştenirea Vrâncenilor după ce Mircea Vrânceanu, fratele poetului, a publicat volumul „Însemnările unui răsvrătit”; aşadar, cred, că despre opera lui Dragoş Vrânceanu nu a mai rămas mult de spus. Despre om, desigur, mai sunt multe de căutat şi de reliefat…Eu aş vrea altceva să vă spun: m-am gândit, cum am putea noi să perpetuăm un exemplu pe care ni l-a dat chiar Dragoş Vrânceanu! generozitatea, fiindu-i principala calitate. Eram nişte puşti fără nume, fără carieră literară, mulţi nici nu debutasem într-o revistă literară, mare, a ţării, nu îndreptăţeam cu nimic atenţia unui atât de mare scriitor! Dar el a vrut, cumva, să stimuleze lucrurile din această parte de ţară; şi, într-un fel, a şi mărturisit în prefaţa cărţii „Casa de sub pădure”: „Înţelegem să promovăm o creaţie poetică a unui stil limpede şi clasic, care să nu se îndepărteze de limba strămoşească, de morala şi arta poporului nostru de înalt umanism, mai ales cele al marilor creaţii. (…) Prin selectarea riguroasă şi treptată a tuturor tinerilor talente, până se va crea un centru local de viaţă artistică ce va avea însemnătate pentru istoria literară…”. Asta este! Acesta este exemplul său, rămas nouă. Aşa că dincolo de orice manifestări comemorative, dincolo de studiile noastre despre el, artistul, ş.a.m.d. important este („Ceea ce rămâne” n.n) să-i ducem mai departe exemplul. Dacă fiecare din noi găseşte măcar un tânăr şi să-l promoveze, credem că Dragoş Vrânceanu va fi acolo, unde este, împăcat! (cam greu de realizat în condiţiile celor douăzeci şi şapte de ani de primenire personală a foştilor luptători prin rezistenţă culturală! n.n)…În ce mă priveşte aş vrea să încerc să fac lucrul acesta; am mai încercat…şi sper ca măcar unul din cei pe care i-am ajutat să-şi ia zborul va însemna cândva un nume în literatura română (numai cei care au în spate o creaţie voluminoasă şi importantă pot ajuta, stimula, pe alţii! restul se prefac şi iubesc comemorările…n.n)…
Ion Predescu: – E important, într-o paradigmă culturală, care trebuie să fie şi literar artistică şi care trebuie să-mi întărească afirmaţia că există lucrări proniatoare…Există biografii din Govora, din Drăgăşani, din Băbeni care au făcut să-mi creez un capitol despre istoria acestui spaţiu şi care este una a mentalităţilor; domenii care ni se prezintă ca nişte spaţii proniatoare, clăditoare, şi care dau sens unor existenţe…De exemplu Dimitrie Gusti în marea sa Enciclopedie, pe care nu ştiu câţi au citit-o sau consultat-o, povesteşte, insuflă despre acel flux frumos, fastuos şi teofan care impune pacea definitivă asupra acestor locuri. Acestea sunt fapte-gesturi proniatoare! Istoria în schimb are metamorfozele ei, perfide. La acest capitol al ideilor proniatoare se înscrie evident Dragoş Vrânceanu şi mă bucur că Universitatea Bucureşti a postat pe site-urile ei un studiu elogios, şi total plin de sensuri, şi conotaţii, de terminologie dintre cele care umanizează…Omenos înseamnă a putea să-ţi însuşeşti cuvintele încât să nu devină mediocre, să nu se bălăcească în ideologie şi să prindă sensuri…Şi-acolo s-au spus lucruri serioase despre Dragoş Vrânceanu. Din păcate, sau nu, la Vâlcea nu exista nimeni dintre cei care au scris la fel despre Dragoş Vrânceanu. Aceste lucrări proniatoare s-au făcut cunoscut prin nişte personalităţi…L-am cunoscut pe Dragoş Vrânceanu prin intermediul lui Gh Deaconu! şi aşa l-am înţeles, cum l-am cunoscut atunci. Nefiind aici, eu ţin să-i mulţumesc! De exemplu Govora are douăzeci şi şapte de rânduri foarte importante, în Enciclopedia pomenită…Dimitrie Gusti şi colaboratorii dedică oraşului Horezu şaptespre zece rânduri, nouă rânduri Băbeniului… Acestea sunt argumente pentru un tip de civilizaţie. Apoi când venim la istoria cealaltă, cu perfidia istoriei, vorbim de o altă biografie. Însă istoria nu este o poveste frumoasă, ea nu este numai pozitivă sau numai negativă, ideile se întrepătrund. Mă bucur foarte mult şi cred că Dragoş Vrânceanu realizează la Râmnicu Vâlcea, sparge inerţia, şi, cum a spus şi Doru Moţoc, datorită generozităţii răsfaţă mediul literar, cultural, care se răsfrânge asupra realităţii, făcând posibilă trecerea printr-o anume istorie…El este la curent cu Pamfil Şeicaru, cu polemicile lumii, cu cel mai citit ziar! Şi am parcurs atunci aceste biografii, ca să văd cum se puteau învecina personalităţi de această mărime…Am recitit apelul lui, două sunt, ca să nu vă reţin, la folclor stilizat, metafizic sau nu, la devenirea prin creaţie artistică. Era apreciat de Călinescu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu şi o întreagă suită de cărturari în devenire…Am vrut să spun că aceste lucrări proniatoare trebuie să le urmăm exemplul şi să încercăm (este întrerupt de D Moţoc, care vrea explicaţii pentru elevii din sală, să explice vorbitorul semnificaţia lucrărilor proniatoare) …Eu nu-i ştiu pe cei din sală dar îi văd. Nu-i ştiu după nume dar îi văd pe Facebook şi vă spun că sunt copii talentaţi şi care înţeleg multe…Ori, Govora a trecut prin sacrificii, imense, ale unor populaţii, unor domnitori, ale unor personalităţi şi aşa a ajuns să fie un simbol. Pro îl puteţi înţelege mai uşor…niatus: care clădeşte cu sufletul; deci pentru cei care clădesc cu sufletul, în cultură! Ei, aceşti tineri, nu sunt loviţi de ideologie şi vor deveni, sigur, proniatori! Cred foarte mult că există personalităţi proniatoare pentru această zonă…
Ioan St Lazăr: – …Fiecare dintre noi facem câte ceva. Am să vorbesc de câteva proiecte care ne preocupă. Unul dintre cele mai importante, cred, este cel al unei monografii Dragoş Vrânceanu! pe care l-am făcut în urmă cu mulţi ani, dar pe care nu-l pot duce singur la capăt, ci numai cu ajutorul lui Nelu Barbu şi al celorlalţi colegi. Asupra structurii cred că ar trebui să înceapă cu un Cuvânt înainte al unei personalităţi. Apoi părinţii: Marioara Irimescu, Atanasie Nicula; anii de şcoală: Băbeni şi Costeşti, liceu internat Bălţi, facultate studii în Italia; opera: poezie, proză, jurnalistică; perioada interbelică prea puţin investigată de către noi; perioada contemporană, când l-am cunoscut şi noi: poezie, critică literară; ultimii ani şi Vâlcea; posteritatea omului şi a operei; Dragoş Vrânceanu în istoria literaturii române; Dragoş Vrânceanu în consonanţe italiene; Dragoş Vrânceanu în conştiinţa universalităţii…Aş vrea să vă marchez câteva contribuţii: Colocviul „Istoria dimensiunii creaţiei artistice”, 14 august 1983, la care a fost prezent profesorul universitar I.C. Chiţimia şi scriitorul Al. Cerna Rădulescu colocviu din care am reţinut pentru dvs că „G.Călinescu avea o mare plăcere să se întreţină cu Dragoş Vrânceanu”… Traian Cantemir a scris un studiu intitulat „Amintiri despre Dragoş Vrânceanu”. D. Moţoc intervine şi recomandă autorilor viitoarei monografii să nu uite despre o lucrare de-a lui Quasimodo Salvatore în care acesta vorbeşte de Dragoş Vrânceanu.
Nelu Barbu: – Se împlinesc 110 ani de la moartea lui Dragoş Vrânceanu şi aş vrea să vă fac o mărturisire, de suflet. Sărbătoarea aceasta la care asistăm cu toţii, din toate generaţiile, este de o eleganţă intelectuală, după părerea mea, nemaiîntâlnită la noi, aici, la Băbeni; poate doar atunci când Dragoş Vrânceanu aducea aici de la Muzeul Literaturii Române, prin Muzeul Literaturii şi prin Uniunea Scriitorilor câte un autoacar sau chiar două de scriitori, artişti, actori, şi, tot în această sală, fiecare opina, îşi spunea părerea despre mersul culturii şi despre identitatea neamului românesc… Importanţa acestei manifestări constă în faptul că ea a pornit de la CJ, Centrul de Creaţie, de la Consiliul Local şi Primăria Băbeni, Liceul „George Ţărnea” şi nu în ultimul rând Casa de Cultură ce-i poartă numele…Şi, am notat eu, aici, calitatea de „mentor al vieţii literare vâlcene”, penetrând cu ea, atât în Italia, cât şi în Franţa, Elveţia sau pe-acolo pe unde îl duceau paşii, promovând, peste tot, specificul nostru naţional.
George Voica: – Deşi nu sunt un palavragiu bătrân aş vrea doar să vă spun atât: viaţa culturală de aici de la Râmnic a ajuns să fie apreciată şi la Cluj! Sunt în corespondenţă de mai mulţi ani cu domnul rector Ioan Aurel Pop. Chiar acum am primit o scrisoare de la domnia sa, de la Cluj, şi o să vedeţi cât de mult ne apreciază; totul porneşte de la pilda semănătorului…Dragoş Vrânceanu a ştiut să pună sămânţa în pământ mănos! Să nu o luaţi ca o exagerare, dar, cei care suntem aici de faţă trebuie să îi mulţumim! Daţi-mi voie să vă citesc câteva rânduri din scrisoarea domnului rector, care, şiţi cu toţii, acum câteva zile a semnat apelul academicienilor români către poporul român! … Apoi voi citi o poezie închinată lui Dragoş Vrânceanu.
Dragoş Teodorescu: – Nu l-am cunoscut pe Dragoş Vrânceanu decât prin intermediul celor apropiaţi…Dar consider că a fost un maestru în cel mai bun sens al cuvântului; avea această ereditate pe care unii o acceptă, alţii o resping-o consideră slăbiciune; sunt lucruri pe care doar spiritele alese le pot înţelege. Dânsul s-a născut la 14 februarie, cred, un om care s-a apropiat de dimensiunea culturală occidentală… S-a născut cu ea într-o zi a iubirii, de tip occidental, Sfântul Valentin şi Dragobetele, o perioadă care este dedicată înţelegerii, iubirii între oameni, comunicare… Din nefericire nu se întâmplă mereu aşa. Mereu am apreciat calitatea mesajului poetic, şi, cred, că, din opiniile unor oameni care nu aparţin acestui spaţiu al criticii literare, unii l-au apreciat, alţii mai puţin. Cred că până la urmă Dragoş Vrânceanu rămâne, aşa cum spunea şi maestrul Doru Moţoc, un simbol pentru zonă … (Vezi şi DRAGOŞ VRÂNCEANU, PRIMĂRIA DIN BĂBENI,14 FEBRUARIE 2017, de pe Video Arhiva)
A consemnat Bogdan Cichirdan, 20 02 17
