Lansarea volumului: „Oraşul Imnului Naţional al României”, Eugen Petrescu, Rm. Vâlcea, Editura Petrescu, 2011, volum lansat la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, la 26 iulie 2012.
În loc de prefaţă
Zăvoiul Râmnicului – simbolul Imnului Naţional al României
(Autorul)
Parcul Natural Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea, „moşia din marginea oraşului”, în suprafaţă de 13 ha la început, a fost amenajat în anul 1851 în fosta pădure situată între malul stâng al râului Olăneşti (Râmnic) şi Iazul Morilor, prin „Ofis domnesc” emis de Domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1853) la 9 august 1850, ca loc pentru „preumblarea obştii”. Prin această decizie – decret domnesc, şi prin contribuţia financiară a domnitorului, Zăvoiul din Râmnic devine unul din primele parcuri publice amenajate în Ţara Românească.
Locul acesta împădurit, care îmbracă cu vegetaţia sa poalele sudice ale Dealului Capela, redus ca suprafaţă cu mult sub cea iniţială prin construirea Stadionului Municipal şi a străzii ce desparte parcul de râu, a rămas în istorie pentru măreţul eveniment din 29 iulie 1848, dată la care aici s-a cântat, pentru prima oară, cântecul revoluţionar „Deşteaptă-te, române”!, devenit din anul 1990 Imnul Naţional al României. Despre acest parc vorbeşte şi I.L. Caragiale – dramaturg, nuvelist, pamfletar, scriitor şi ziarist – în comedia de moravuri sociale şi politice „O scrisoare pierdută”, scrisă la 1884.
Primul însemn oficial ce avea să amintească locuitorilor Râmnicului, vâlcenilor şi românilor de pretutindeni de acest eveniment istoric petrecut aici în vara anului 1848, a fost o placă de marmură fixată în anul 1968, la Fântâna din Zăvoi, de profesorul Vasile Roman.
După Revoluţia Română din Decembrie 1989, tot la Fântâna din Zăvoi a fost montată o placă pe care erau inscripţionate următoarele: „Deşteaptă-te, române. 1948, 29 Iulie – 1989, 22 Decembrie. Atunci ca şi acum imnul tuturor românilor.”
Cele două plăci au fost înlocuite la modernizarea Parcului în anul 1995. În timpul lucrărilor s-a încercat descoperirea, captarea şi revigorarea izvorului „pierdut” care alimenta odinioară Fântâna din Zăvoi şi a fost construit un edificiu din marmură, o fântână modernă, în formă de cruce, pe pereţii căruia au fost fixate şase plăci de marmură, fiecare purtând câte o inscripţie – mesaje care fac referire la evenimentul de la 1848.
Pe placa din partea de sus a edificiului este dăltuit următorul text: „În acest parc, la 29 iulie 1848, a avut loc o mare adunare populară cu care prilej s-a depus jurământul pe Constituţie, s-au sfinţit steagurile Revoluţiei, iar un grup de cântăreţi conduşi de Anton Pann a intonat imnul revoluţionar Deşteaptă-te, române!”.
Pe aceeaşi direcţie, în zona centrală a fântânii, este montată o placă pe care se află următorul text: „Placa de marmură despre Imnul Naţional Deşteaptă-te, române!, a fost expusă în 1968 prin stăruinţa profesorului Vasile Roman, preşedintele Comitetului Judeţean de Cultură şi Artă, cu confirmarea ştiinţifică şi cu aprobarea Ministerului Culturii”.
Între cele două plăci se află alte două de dimensiuni mai mici. Pe una este dăltuită data de 29 iulie 1848, iar pe cealaltă 29 iulie 1995, anul modernizării edificiului.
O altă placă omagială, situată în partea dreaptă a edificiului ne informează că: „Începând cu anul 1993, din iniţiativa prefectului Iulian Comănescu, s-a sărbătorit, în Parcul Zăvoi, cântecul Deşteaptă-te, române! intonat în acest loc pentru prima dată la 29 iulie 1848, şi devenit, în anul 1990, Imnul Naţional al României. În 1995, Fântâna a fost restaurată şi Parcul a fost modernizat.”
Cea de a şasea placă de marmură situată în partea stângă a edificiului poartă următorul mesaj: „Grupul Parlamentar Vâlcea, al PDSR – Acsinte Gaspar, Traian Sabău şi Gheorghe Vâlceanu – a iniţiat Proiectul Legislativ prin care Camera Deputaţilor, în şedinţa din 27 aprilie 1998 şi Senatul în 18 mai 1998, au adoptat Legea nr. 99 din 26 mai 1998, prin care ziua de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Naţional al României”.
*
La câţiva ani după Revoluţia Română din Decembrie 1989, au apărut voci care contestă vehement istoria Vâlcii şi valorile ei, inclusiv faptul că la Râmnic s-a cântat pentru prima dată, în cadru oficial, cântecul patriotic devenit în zilele noastre Imnul Naţional al României.
Prin comportamentul lor, aceşti oameni, purtători ai unei explicabile răutăţi, încearcă după scenarii bine puse la punct în anumite laboratoare, „îmbrobodirea” naţiei române pe orice cale şi prin orice mijloace, şi aiurirea istoriei noastre în aşa fel încât să acceptăm ideea că pământul acesta, pe care ne-am născut şi format în urmă cu mii de ani, pe când multe dintre popoarele lumii nici nu existau, nu ne-ar aparţine şi că suntem musafiri în ţara noastră.
Atenţie! Poporul român nu doarme, veghează şi când este cazul se apără iar atunci când o face, o face bine. Aşa se explică existenţa sa, milenară, în acest spaţiu.
*
Volumul acesta, alcătuit din două părţi distincte, aduce în atenţia contestatarilor o serie de dovezi ştiinţifice şi puncte de vedere favorabile Râmnicului, adevăruri puse în pagină de către specialişti a căror calitate profesională şi morală este incontestabilă.
Este vorba de patru filologi şi istorici, cercetători ai culturii şi istoriei românilor, apreciaţi la nivel naţional pentru activitatea lor profesională de înaltă ţinută academică: Alexandru Popescu-Mihăeşti, profesor universitar în cadrul Universităţii „Spiru Haret”, Ilie Gorjan, conferenţiar universitar la Academia de Poliţie, Corneliu Tamaş (1933-2008), Costea Marinoiu (1937-2011) şi ale căror puncte de vedere sunt publicate în prima parte a volumului.
În a doua parte a lucrării sunt publicate 335 de ilustraţii care imortalizează evenimentele culturale, religioase şi militare organizate cu mare fast la Râmnicu-Vâlcea, cu prilejul serbărilor desfăşurate în perioada 26-29 iulie 2008, în cinstea Zilei Imnului Naţional al României.
Eugen PETRESCU
(„Râmnicu Vâlcea, oraşul Imnului Naţional al României”, Rm. Vâlcea, Editura Petrescu, 2011, p. 9-11).
