FELIX ȘI OTILIA. Pe la optsprezece ani hoinăream singuratic pe străzile Râmnicului și-mi închipuiam că în curând voi cutreiera străzile din București, ca student la medicină…Felix Sima, personajul principal din romanul lui George Călinescu, exercita asupra mea o influență de nestăvilit, el, dar și Otilia, căreia m-am predat ,,prizonier“. La ora de literatură l-am ales pe Felix ca ,,alter“, modelul meu dincolo de oglindă. Începusem chiar să învăț pentru medicină… Doamna profesoară Farcaș m-a privit…tainic și mi-a spus un lucru pe care nu-l intuiam atunci : ,,Nu crezi că la patruzeci de ani vei fi de partea lui Pascalopol?“. Și așa a fost! Cu timpul am schimbat ,,baricada“, ,,paradigma“, cum vreți să-i spuneți, și dacă mă gândesc bine, poate voi deveni chiar și… un Costache Giurgiuveanu, bătrânel, simpatic și avar. Îl îndrăgeam pe Felix Sima, tânărul student de la medicină, gândindu-mă că și frumoasa mea Otilia mă va trezi dimineața în acorduri de pian. Eram visătorul fără leac…Îmi doream să locuiesc într-o casă frumoasă, ca a medicilor, avocaților sau profesorilor din Râmnicul vechi. Romanul lui Călinescu se voia o ,,frescă” a decadenței, dar a declanșat în mine, copilul venit de la țară, un vis aristocrat. Îmi plăcea micul palat în care se afla Școala de Muzică și Arte Plastice, care aparținuse cândva unor adevărați aristocrați. Avea o scară monumentală străjuită de coloane dorice, acoperiș în stil franțuzesc, un brad argintiu la intrare…Coboram pe bulevardul Lenin (chiar așa!) dinspre nord, treceam pe lângă blocul Argeș, mă opream lângă ferestrele cu ancadramente delicate și ascultam acordurile stinse, ce păreau a veni de departe, ale unui pian. Purtam și eu în mână o vioară, așa că nu era prea evident ,,divorțul“ dintre mine și…decor. De pe trotuar mi se părea că aud acordurile ,,Rapsodiei ungare“ a lui Liszt, iar la pian, ea, muza visurilor mele. Pe vremea aceea eram ,,obiectul“ perfect pentru a deveni captivul unei fete, …o ,,marionetă“ vie. Ce dorință bolnăvicioasă au uneori fetele de a-i pensa pe băieți…Nu am ajuns la medicină la București. Nu regret nimic…Dar am simțit că cineva mi-a ,,ucis“…păpușa. Otilia l-a părăsit pe Felix și s-a căsătorit cu Pascalopol. ,,În vremurile astea Otilia îl va înlocui pe Pascalopol cu… un șofer de autobuz“, a grăit enigmatic doamna Farcaș, intuiție genială, sau exces de realism socialist… M-au năpădit repede o mie de alte visuri…
FELIX ȘI POEZIA – Cochetam cu literatura, încât am devenit un obișnuit al rubricilor de ,,poștă literară“ sau ,,atelier literar“ din ziarele și revistele de specialitate, ,,Flacăra“, ,,SLAST“, ,,Luceafărul“, ,,Orizont“, la care răspundeau Alex Ștefănescu, Geo Dumitrescu și alții…Geo Dumitrescu aprecia ,,avioanele“ mele de hârtie, dar Alex Ștefănescu m-a ,,distrus“ cu o expresie pe care am întâlnit-o mai târziu la Blaga. ,,Te învârți ca un elefant într-o vitrină cu porțelanuri“, mi-a răspuns criticul literar, încât am renunțat să mai ,,scriu“ poezie, deși cred că nu aveam ceva ,,pachidermic“ în ,,naturelul“ meu simțitor. Am rămas un degustător de poezie…În memoria mea afectivă stăruie un spectacol de o factură aparte. Pe scena Consiliului Popular Județean au recitat tinerii studenți de la actorie, din București, pe care nu i-am uitat nicio clipă, Gelu Colceag, Gabriel Iencec, Mihai Perșa, Eugen Cristea. Recitau, cum nu mai auzisem până atunci, din celebrele ,,Cântice țigănești“ ale lui Miron Radu Paraschivescu, ,,Rică, fante din Obor“, ,,Hanny“, ,,Terente cu Titina“… M-a cotropit poezia spectacol. Cenaclul Flacăra se afla și el la începuturi. La TV, actrița Leopoldina Bălănuță recita divin, acompaniată la pian de copilul Horia Sabin Drăgoi, nepotul marelui compozitor. Actorul Emil Botta trăia sublim starea de poezie… Prins în această ,,stare“, l-am descoperit în anii ’70 pe Felix Sima, seraficul poet vâlcean, care debutase, ca un prinț al poeziei, la douăzeci de ani. În revistele pe care le citeam eu îi apăreau poezii de un rafinament aparte, pe gustul meu. Am crezut la început că numele său este un pseudonim inspirat, dar am aflat că Dumnezeu îl dăruise cu acest nume de rezonanță. Felix Sima este poetul care aș fi vrut eu să fiu. El va fi mereu ,,cineva mai tânăr“, acel Felix Sima aflat în primul ,,pătrar“ al vieții, pentru că poeții nu îmbătrânesc niciodată. În anii frumoși ai adolescentei mele, îmi construiam și eu sufletul din ,,respirația poetică a suavului domn Felix Sima“, din fluiditatea acuarelei unei frumoase artiste plastice, Ecaterina Șerban, profesoara mea de desen, din ,,sound“-ul trupei ,,Lotus“, din folkul lui Laurențiu Margineanu, cântat pe versurile lui Felix Sima, din recitalurile de poezie ale actorului Cristian Alexandrescu… Orășelul acesta minunat, în care vechile clădiri aveau două niveluri, mă ridica la un ,,nivel“ perfect pentru inima mea, ce tânjea după spirit urban. Râmnicul acesta era pentru mine un cântec vechi într-o inimă nouă…Gustam din plin viața de oraș. Sufletul meu ,,se distila în tonurile elegiace ale lui Felix Sima“, aflat și el la același capăt de lume ca și noi, ,,răzlețit“ prin Râmnic, pe la Jgeaburi și Pătrunsa, la schitul Pahomie, la Mânăstirea Govora, la Gheorghiţa Măleanu, în Bărbăteştii Vâlcii, la Hurezi…
Și așa s-a transfigurat în poezie relația dintre un Felix şi Otilia lui. Acest nou Felix își mărturiseşte iubirea poetic, iar Otilia pare și ea înduioşată poetic de suferintele tânărului prins în vâltoarea orașului, dar ,,inocența“ ei poate fi… ,,ucigătoare“. Mă prind cu voluptate în spectacolul poeziei… ,,Versurile şi muzica, luminile, umbrele, liniştea, neliniştea, înălţările şi căderile, flacăra, gheaţa, decorul, motorul, izvorul, cenuşa, mănuşa şi uşa, Realul şi Imaginarul“ aparțin genialului poet al Vâlcii. Am găsit la Felix Sima ,,paradigma“ fețelor mele ianusiene… ,,Visul sau poetic nemărurisit este apropierea de muzică, într-o stare de sinonimie cu incantația mistică, cu bolboroseala zeilor“, spune criticul Aureliu Goci. ,,Poetul are disponibilitatea să cânte pe mai multe voci simultan, adică să emită tonalități care aparțin unui madrigal. Abia după ce-și cristalizează partitura interioară vin cuvintele, textele și contextele, iradiind mirarea, invocarea, apelarea, cutremurarea, mântuirea“. Este ceea ce m-a atras la Felix Sima. Elegiile lui au tragismul candorii, disimularea “vânării de vânt“. ,,O stare poetică incantatorie, cu predispoziții oraculare, o poezie care excaveză sub lespezile suprapuse ale interiorității“, ne învăluie meditativ cu credința că Dumnezeu este o ,,prezență“ certă la judecata poetică. Poezia lui Felix Sima ne poartă spre joc, poveste, rostire shakespeareană… Criticul Ion Predescu: ,,Felix Sima adaugă lumii un sens nou, poezia sa petrecându-se în starea de rugăciune, mistuindu-se precum iubirea, vindecându-ne prin cuvânt“. Poetul ne apelează prin rugăciune și ne redă libertatea de a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Felix Sima părăsește soclul aureolar, săvârşind actul spiritual de unire cu …celălalt, într-un univers rotund. Poet și cititor nu pot fi decât ,,față către față“, după cum spune Emmanuel Levinas…
FELIX ȘI TEATRUL – Vreme de încă douăzeci și cinci de ani am știut că poetul este „acolo“, cu rostul lui, mântuirea poetică a sufletelor noastre. Nu l-am întâlnit niciodată personal. Dar cum Dumnezeu nu lasă lucrurile neîmplinite, întâlnirea se produce în modul cel mai emoționant posibil. Eram directorul Liceului „Constantin Brâncoveanu” și în viața mea se petreceau niște întâlniri de gradul trei. L-am primit în vizita pe ministrul educației naționale, Andrei Marga. Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a venit în vizită de două ori, însoțit de jumătate din Guvernul României Am primit binecuvântarea episcopului vicar Irineu, care a pășit în curtea liceului cu cârja episcopală. M-a vizitat și blândul episcop Gherasim, însoțit de scriitorul Dinu Săraru. Poetul Grigore Vieru m-a numit ,,fratele“ lui. Marele regizor de teatru Andrei Șerban a desfășurat un atelier teatral la liceu. A venit să mă viziteze Principele Radu al României, care a scris cuvinte elogioase despre liceul nostru pe site-ul Casei Regale…Cea mai emoționantă întâlnire a fost însă cu poetul Felix Sima, înalt, cu alură cristică, însoțit de actorul Cristian Alexandrescu, micuț, cu figură de scoborâtor din stirpe basarabă. Doi visători, experimentați în lupta cu „morile de vânt“, îl căutau pe… al treilea. Această vizită a umplut un gol imens din inima mea. Poezia și teatrul sunt pentru mine pasiuni de-o viață. Au venit să-mi ,,propună“ realizarea unui spectacol de teatru liric cu elevii de la ,,Brâncoveanu“. Zis și făcut. Spectacolul a câștigat Marele Premiu la un festival de teatru pentru elevi. Acesta este momentul astral al modului meu de „a locui“ în poezie. Spectacolul…Și cum lucrarea lui Dumnezeu e desăvârșită, l-am întâlnit în mod neașteptat și pe Horia Sabin Drăgoi, copilul de demult care o acompania la pian pe actrița Leopoldina Bălănuță. Eram amândoi în Corpul de Control al Ministerului Educației Naționale. Vibrația poeziei lui Felix Sima, viziunea regizorală a lui Cristian Alexandrescu, acompaniamentul la pian al lui Horia Sabin Drăgoi și decorurile artistei Tina Popa (profesoara Ecaterina Șerban) se unesc în memoria mea afectivă într-un „spectacol“ pe care l-am „jucat“ vreme de douăzeci și cinci de ani, numai în inima mea…
Scena 1. ,,Păpușarul“, la judecata poetică. (Decor minimalist, o masă ca în ,,Cina cea de taină“ , treisprezece scaune, scaunul din centru este gol, acolo e locul poetului, sau poate al meu, al tău, trei ferestre ca în fresca lui Leonardo da Vinci din biserica Santa Maria delle Grazie, un pian… )
Vocea 1 : ,,închideţi şi fereastra şi încuiaţi şi uşa“ Vocea 2 : ,,e păpuşarul, care şi-a omorât păpuşa“
Vocea 3 : ,,încearcă să ne intre în gânduri pe sub scară“ Vocea 4 : ,,să-şi plângă soarta tristă căinţa lui amară“
Vocea 5 : ,,oricâte-ar vrea să spună, oricâte-ar vrea să facă“ Vocea 6 : ,,ar face mult mai bine dacă-ar putea să tacă“
Vocea 7 : ,,înaintând prea sigur, ţinând în mâini păpuşa“ Vocea 8 : ,,când va voi să intre, să îl strivim cu uşa“
Vocea 9 : ,,când i-a înfipt cuţitul, cel nevăzut de noi“ Vocea 10: ,,normal era desigur, să moară amândoi“
Vocea 11: ,,dar fiindcă, vedem bine, nu s-a-ntâmplat aşa“ Vocea 12: ,,înseamnă că-n spectacol, cu arta sa, minţea“
(ecouri, repetiții, accente de pian, sunet de oboi)
Scena 2. ,,Regina nefericită“, viața ca un joc de șah, ca o tragedie shakespeareană
( Covor ca o tablă de sah, piese vii, poeți în costumație victoriană, risipiți prin sală pian, oboi, violoncel, pe fundal ,,Turnul” din Olănești…)
Poetul 1: ,,nefericită e regina tablei de şah imaculat, când i se fură de pe trepte pion uşor, dar preferat… “
Poetul 2: ,,și nu anunţă de acestea regelui ei cel taciturn, cu ochii albi cu ochii negri şi pleacă de se culcă-n turn … “
Poetul 3: ,,şi vine-un cal din depărtare, pe ocolite căi obscure, cu un nebun de neam mai tare, ce-l duce gândul să o fure… “
Poetul 4: ,,şi fiindcă jocu-acesta tragic n-am urmărit pân’ la sfârşit, n-avem de unde să cunoaştem, cine-a bătut, cine-a pierit… “
Scena 3, ,,Frumosul prinț“, a fi sau a nu fi…
( Un tron regal gol, format din scaune suprapuse, contestatari, clovni… un pian, decor cu ziduri în ruine…)
Clevetitor 1: ,,frumosul prinţ distins şi demn, ferit de patimi şi îndemn, pe tronul lustruit de lemn, nu a dat lumii… niciun semn“
Clevetitor 2 : ,,are cămări cu portocale, le strânge sucul în pocale, pentru serbări duminicale, însă acestea… nu-s reale“
Clevetitor 3: ,,la câteva trecute luni îl vizitează trei păuni, ai lui prieteni cei mai buni, dar şi aceştia… sunt minciuni“
Clevetitor 4: ,,la curţile domniei sale vin şi alţi prinţi din alba cale, toate-nălţimile egale, dar nici acestea… nu-s reale“
Clevetitor 5: ,,aduc dovadă că există o fată tânără şi tristă şi angajată cameristă, la acel prinţ… ce nu există“
Scena 4. ,,Femeia boabelor de rouă”, profeție
(tunete fulgere, ploaie, cupluri sub umbrele… acorduri din Wagner)
Oracol 1: „femeia născută din boabe de rouă, mai creşte când ninge, mai creşte când plouă“
Oracol 2: „când lung te priveşte cu mută sfială, ea poartă în ochii-i discreţi umezeală“
Oracol 3: „când trece pe poduri, în valuri îi scapă privirea, apoi
se-aruncă în apă“
Oracol 4: „rămâi fără ea, prietenu-mi spuse, femeia pe râuri, se duse, se duse… “
Oracol 5: „o vezi? ai pierdut-o, îmi spuse şi râul, plouat este cerul, plouat este grâul“
Oracol 6: „încuie-ţi în casă când ninge, când plouă, femeia născută
din boabe de rouă“
Scena 5. ,,Drumul“, destin poetic…
(solilocvii, timbru de menestrel, femei acoperite cu vălul magic al iluziei)
Gândul 1: ,,drumu-aceasta-n pantă duce la cascadă, nu-ți dăm sfătuire să ți-l mai alegi, mai găsește-ți altă lungă bucurie, înspre care tânăr vesel să alergi… “
Gândul 2: ,,drumu-acesta duce-n sânge şi-n durere, drumu-acesta aspru duce-n bolovani, doar în sens opus e drumul cel cu miere, doar în sens opus e drumul cel cu bani“…
Gândul 3: „drumu-acesta duce într-un os de câine, căutat în noapte de un lup mişel, nu-ți dăm sfătuire ca nici azi, nici mâine, să-ți înfrunți puterea vieților cu el“…
Gândul 4: ,,drumu-acesta este drumul de răscruce, drumul pentru gura măștilor de rând, ce se-așază ziua pe o iarbă dulce, te respectă-n față, dar la spate-ți râd“…
Gândul 5: „drumu-acesta duce-n ceață şi ninsoare, împotriva florii care te-a născut, nu vorbesc aiurea şi nu caut soare, însă drumu-acesta este fără scut“…
Gândul 6: „dar pornit pe drumul acesta de virtute, fie-ți umbra lungă, faptele cu glas, zeii toți să cadă şi să te sărute,… numai astfel du-te, du-te, eu te las“…
Scena 6. ,,Poezie volatilă“, Incantație mistică
( scena contopirii dintre Făt-Frumos și Iisus, epifanii ale poetului, muzică de oboi, decor biblic)
Epifanie 1. ,,Viața sabie și viața– / Buzunar întors pe dos, / Cad în praf uscat toți caii, / Ce l-au dus pe Făt-Frumos“
Epifanie 2. ,,Am uitat s-arunc oglinda, / Sau o gresie spre viață, / Trebuia să ard icoana / Cu schimbările la față“
Epifanie 3. ,,Viata noastră se tot duce, / Nu stim unde, nu stim cum …/ Pe-un tărâm de Viață – Moarte, / Unde suntem și acum“
Epifanie 4. ,,Mă va lua în inefabil, / În zborul ei trecând prin vis, / Mireasa Cerului – probabil, / Mireasa Ochiului închis“
Epifanie 5. ,,Se oprește-n fața casei, / Sub gorunul temerar, / Trup de miel împins de haita / Dintr-un codru secular“.
Epifanie 6. ,,Să-l acopăr cu o cergă / Ori să-l iau în brate, sus? / Vino, miel de blândă fire …/ Iar el plânge și-i supus …“
Epifanie 7. ,,Astfel, a rămas în mine, / Vătămatul, tristul miel …/ Într-o blândã contopire / M-am mutat și eu în el“
Epifanie 8. ,,Și nu poți să știi, de-a fire, / Când te paște vreun țel, / Cine-i primul la pieire, / El din mine? Eu din el? “
MONOLOGUL LUI FELIX – Și așa au trecut douăzeci și cinci de poeme, douăzeci și cinci de scene, douăzeci și cinci de ani (al treilea ,,pătrar“) din spectacolul vieții. Și poetul a sosit iar în viața mea ca să pregătească următorii douăzeci și cinci de ani din câți o mai îngădui Dumnezeu. Ascultând parcă o rugă nerostită, poetul Felix Sima și scriitorul Constantin Zărnescu au devenit mentorii mei într-ale scrisului. Făceau parte, vezi bine, din destinul meu. Niciodată nu e prea târziu pentru a-ți împlini un vis…,,nu se stinge dorul pentru om / oricât s-ar ascunde de departe / locuim între pereţi cu cărţi / locuim şi-ntre coperţi de carte“…,,când plecăm pe pâslă către bătrâneţe / ne trezim spre seară ca din dulce vis / și simțim cum cercul anilor se-nchide / însă cartea vieţii încă nu s-a-nchis“…În finalul …spectacolului meu mi-ar plăcea să rostesc, în numele poetului, ,,membru de onoare al Lojei Soarelui şi Lunii“, un monolog, ca rezumat al vieții, selectat din ,,Poeme“, pus în acord cu planul armonic al lui Dumnezeu…Se recită cu glas ,,dăruit candorilor“, cu ,,seva hrisoavelor vechi“…Acompaniament la pian, Horia Sabin Drăgoi…
,,Și ploile verii / Treceau peste noi / Eram cu o turmă / De capre și oi / Intram în biserici / Stăteam la icoane / Cu nume simbolic / Marii și Ioane / În munți răsuna / Un clopot de brumă / Strângeam în tăcere / Merindea din urmă / Și-n coșuri de paie / Cu oalele goale / Porneam de la vârfuri / Pe jgheaburi la vale / Nimic nu era / Cu stare pe loc…/ Se stinge un foc…/ Aprindem alt foc… “
,,Aș vrea de-acum să se deschidă / Tot ce-am închis de ani și ani / Pe sub aluni contemporani / Vânând tot ce vânam din veci / (În Evul Mediu XX) / Mâncând anafură din beci / Cu o aghiasmă din cămară / Cu pana-nfiptă-n călimară / Scriind pe piei de iepuri dulci / Când vrei alături să te culci / Lângă un foc pe vatra chioară / Care și astăzi mă-nfioară“…
,,A înghețat năvodu-n apă / Nici turmele nu se adapă / Doar vaca rumegă în șură / Cățeii dorm într-o trăsură / La han mai e hangiul beat / Pe-o scândură să doarmă lat / Acestea eu le-nchipuiesc / Și totodată le trăiesc / Iubiți copii, în poezii / Ființele acestea-s vii / Voi le-ntâlniți doar la muzeu / Mă creadă Bunul Dumnezeu / Că eu nici nu le-am ponegrit / Eu le-am iubit și le-am cinstit“
,,La un cuptor de var am fost / Acolo oamenii țin post / Cu laptele de var din oală / Ei văruiesc dau o spoială / Pereților îmbătrâniți / Crăpați betegi și hârbuiți / Să fie totul nou de Paște…/ Pentru cel care nu cunoaște…/ Iar cine știe – să mai vie / Că eu mai spun o poezie… “
,,Mergeam pe Oltu-apropiat / Cu luntrea grea de pești – bărbat – / Bărbat eram, culegeam pești / Din viața-n care sunt și ești /… Păzeam și casa și moșia / Păzeam porumbul și vecia / Trifoiul îl tăiam cu coasa / Acasă era plină masa / Fiți sănătoși! Eu v-am iubit! / Poemele nu au… Sfârșit“
Fotografie PETRU CICHIRDAN – Cabinetul BRANCUSI
