FESTIVALUL MUZICAL FOLCLORIC TERNAŢIONAL „ÎN GRĂDINA CU FLORI MULTE” CERNĂUŢI-2017

by Petre CICHIRDAN on June 20, 2017

Post image for FESTIVALUL MUZICAL FOLCLORIC TERNAŢIONAL  „ÎN GRĂDINA CU FLORI MULTE” CERNĂUŢI-2017

Nici nu s-au stins bine ecourile Festivalului „Cocoşul de Hurez” 2-4 iunie 2017 că pe 8,9 şi 10 iunie ziarul Cultura vâlceană a fost partener media la festivalul anunţat în titlul de mai sus, aşa, încât, împreună cu concurentul susţinut de Primăria Vaideeni, Bogdan Copeţchi, subsemnatul şi Ligia Niculescu am plecat joi pe 8 iunie la Cernăuţi…Bucurie mare pe capul nostru, o oră a durat vama ucrainiană, timp în care au studiat şi vameşii ultimul număr din Cultura pe mai 2017, care, de mult nu mai este vâlceană, aceasta, aparţinând arealului sacru al fostei Românii Mari!…nu pot să uit jurământul pe care l-am făcut în 2004, când am fost a treia oară în Ucraina şi când m-am supărat foarte tare pe vameşii care m-au ţinut şase ore în vamă, fiindcă aveam portbagajul gol-maşina fiind în rodaj-şi, care, jurământ, suna cam aşa: ucrainieni (ne)norociţi nu voi înceta să doresc, să sper, până voi închide ochii, că nu o să mai fie graniţe între noi şi voi, între noi şi Cernăuţi, şi Cetatea Albă, şi Chilia, şi Ismail, chiar dacă pentru asta va trebui să renunţ la Basarabia; şi în nici un caz Republica Moldova!…cum spunea şi preşedintele Dodon: „Fiecare frate, la casa lui”! Dar cu acestea, care acum sunt la voi datorită comunismului, cu gândul ăsta nu pot să mă împac!… Bucurie mare, ziceam, căci la întoarcere am aşteptat în vama ucrainiană 13 minute!…şi am văzut echipe de ziarişti care îi intervievau pe vameşi! Asta da Ucraină cu aşa vămeşele care m-au privit doar în ochi, întrebându-mă dacă am arme sau droguri… – Nu, am zis eu, am nişte notiţe cu cântecul „Cântă cucu-n Bucovina” pe care vreau să le tipăresc în premieră mondială la Râmnicu Vâlcea, capitală a tipografilor, după spusele lui Iorga. Apropo, copiii din Cernăuţi cântă o variantă a cântecului diferită, într-o strofă, de originalul lui Mandicevschi, din 1904, sau varianta lui Grigore Leşe. Inteligenţi, cum i-am cunoscut, ei cântă: „Bucovină plai cu flori/ Unde sunt ai tăi feciori/ Au fost duşi în altă ţară/ Dar se-ntorc la primăvară/ Câte primăveri au fost/ Înapoi nu s-au întors”. Asta este, noi suntem nepoţi şi, iată, ne-am întors să participăm la festival. …Din vamă, glonţ, am ajuns la hotelul „Bucovina” din Cernăuţi şi, iată, alte surprize ni s-au arătat… Şoseaua plină de gropi în noiembrie 2016 era acum asfaltată iar la hotelul unde am fost cazaţi, dimineaţa, am servit cea mai formidabilă masă, „mic dejun”, aşa cum doar în 2004 am mai mâncat la Hotel Moldova din Iaşi!… după ce venisem lihnit de foame din Franţa, de la Bayonne-de pe coasta Atlanticului-unde în hotelurile „Etap” servisem doar ceai şi pâine la comun, în picioare!…Dumnezeule ce mizerie! Acum m-am lămurit, Hitler a dorit pământul Ucrainei şi petrolul României. În secolul XX a încetat, de fapt, supremaţia civilizaţiei oceanului! …Până să intrăm în concurs, toată dimineaţa până la prânz am respirat aerul comun, cel mai bun din lume, al Cernăuţiului şi al Vâlcii din Râmnicul nedemolat şi în care trăiau peste o mie de intelectuali şi anteprenori bucovineni şi nord basarabeni; şi ne-am plimbat, ne-am odihnit ochii cu minunata privelişte pe care ţi-o oferă strada pavată cu pietre din granit din secolul XIX, uneori răvăşită şi nereparată după trecerea tancurilor, sau cu zidurile parcă dantelate ale clădirilor din aceaşi perioadă. Ne-am plimbat toţi trei şi ni s-a alăturat şi Petronela Bârsilă de la Tg Jiu. Bogdan Copeţchi, fiind îmbrăcat într-un costum de ungurean, cu pătura pe umăr, i-a făcut curioşi pe cernăuţeni, mai mulţi trecători, rugându-se de el să se pozeze împreună! La capitolul autentic Bogdan a fost cel mai bun, acum, înţelegând preţuirea sa pentru Grigore Leşe…La ora 13 a început, în trombă, concursul celor peste şaizeci de concurenţi şi şase formaţii de dansuri din regiunile tradiţionale ale României: Maramureş, Vâlcea, Gorj, Valea Prahovei, Iaşi, Suceava, Gura Humorului…şi din Bucovina de Nord, Ucraina: Cernăuţi, Pătrăuţii de Sus (Leca Morariu şi Traian Cantemir fiind din Pătrăuţii de Suceava), Storojineţ, Hotin, Herţa…şi din Sicilia-Italia. De ce aşa, de nestăvilit, fiindcă micuţii artişti, deşi căliţi în „lupte” grele, au fost obligaţi să intre pe scenă şi să interpreteze o strofă şi un refren dintr-o doină, apoi să interpreteze cântecul ales cu acompaniament pe CD, fiecare, având foarte puţin timp la dispoziţie; dacă nu respectai condiţia, erai eliminat. Concurenţii aveau între 6 şi 25 de ani! Presiunea obligativităţii le-a dat o stare, unora, nu tocmai confortabilă! din care cauză fiecare a dorit să treacă acest moment cât mai repede.
Presiunea a existat şi pe juriu, unul foarte sever, şi divers, condus de Adrian Ardeleanu, directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Păstrarea Culturii Tradiţionale Iaşi. Sarcina lui în aproape şase ore fiind deosebit de dificilă. Dar s-a descurcat bine şi, iată, aşa cum era de aşteptat, deşi trebuie să recunosc, noi mizam pe Petronela Bârsilă-la muzică instrumentală-Marele Premiu a fost atribuit Anei Maria Calancea, 16 ani, din Cernăuţi, „aurul” lui Iurie Levcic!…fetiţă, care, doar cu cu câteva zile înainte, la Horezu, îi răvăşise spiritual, cu talentul ei, pe scriitorul Dinu Săraru şi pe ministrul de externe Lazăr Comănescu… Ana Maria Calancea, exprimându-se în trei limbi, având o voce definită pentru doinit şi cântecul popular, clară, nealterată încă de canoanele timbrale ale cantoului studiat mai ales după 1949, când folclorul a devenit de stat, şi, dând impresia unei reale sfinţenii prin ochii ei atât de curaţi, este întradevăr floarea cea mai frumoasă din „grădina cu flori multe” a Bucovinei…ea, confirmând de mult valoarea pe care astăzi i-a atribuit-o juriul festivalului organizat de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească „Ciprian Porumbescu”. Şi să mai completăm, că veni vorba de organizare, festival concurs, internaţional, a ajuns la a XIII-a ediţie, şi a primit sprijinul lui Grigore Timiş-deputat al poporului Ucrainei. Parteneri ai organizatorilor au fost: C.J.C.P.C.T. Iaşi, Asociaţia „Prosmec” din Moţca, judeţul Iaşi, Centrul Cultural „Bucovina” al CJ Suceava, şi, desigur, nu în ultimul rând, Consulatul General al României la Cernăuţi. Iată însă şi lista câştigătorilor premiului întâi, conf. datelor luate de pe site-ul Şcolii Populare de Artă Cernăuţi: Sabrina Palamariu (Herţa, Cernăuţi), Valentin Buzumurga (Noua Suliţă, Cernăuţi), Adriana Lupu (Herţa, Cernăuţi), Bârsilă Petronela (Târgu Jiu), Vicovan Constantin (Hliboca, Cernăuţi), Emilia Nicorici (Noua Suliţă, Cernăuţi), Şeremet Elisabeta (Botoşani), Merca Tudor (Huedin, judeţul Cluj), Corbu Eduarda (Noua Suliţă, Cernăuţi), Onuţi Georgiana (Suceava, România).
Reprezentantul vâlcenilor, Bogdan Copeţchi-fluier, Vaideeni, a ocupat locul II la secţiunea Instrumente, după Petronela Bârsilă-locul I, mai multe instrumente; locul III la această clasă fiind ocupat tot de o concurentă din Tg Jiu…
Festivalul ”În grădina cu flori multe” a fost onorat de prezenţa doamnei Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuţi, domnului Edmond Neagoie, consul, şi a doamnei Zvetlana Preoteasa, reprezentantă a Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni din Bucureşti.
Tot în cadrul festivalului a avut loc şi lansarile de cărţi: „Ciocoii noi cu bodyguard” de Dinu Săraru (în limba rusă) şi „Memorii de război” de George Topîrceanu (în limba bulgară), traduceri efectuate Corneliu Ionel Ciubotaru fost consul la Cernăuţi.

După concurs, a doua zi, cu cele două fanfare participante la festival, de la Chetriş şi Scobinţi (judeţul Iaşi), participanţii au defilat într-o paradă a portului popular, pornind din faţa Primăriei Cernăuţi, unde s-a format o horă de aprox. 150 de persoane, şi îndreptându-se pe strada Domnească (actuală Olga Kobyleanska) în faţa Centrului Eudoxiu Hurmuzachi, unde s-au încins dansurile polpulare finalizate prin cunoscuta Hora Unirii compusă de Alexandru Flechtenmacher. (Pe www.culturaarsmundi.ro, Video Arhiva, puteţi urmări secvenţe din festival şi concurs)

Bogdan Copetchi-in-concurs-Cernauti-09-06-17
Bogdan Copetchi-intre-cele-doua-instrumentiste-din-Tg-Jiu-Cernauti-09-06-17
Petronela Barsila-in-spectacolul-de-gala-fesival-Cernauti-10-07-17
Svetlana Ursu si Iurie Levcic spectacol de gala Cernauti-10-06-17
Eleonora Moldovan-consul-general-la-fesival-Cernauti-09-06-17
Edmond Neagoie-consul-intre-delegatia-de-la-Iasi-si-Ligia-Nicolescu
Svetlana Preoteasa-intre-consulul-general-si-Ligia Nicolescu
Participantii la festival in fata primariei din Cernauti-10-07-17

Leave a Comment

Previous post:

Next post: