Între 21 – 25 iunie 2023 în localitatea Mangalia, stațiunea Cap Aurora a avut loc Festivalul Național Lira Litoralului 2023, Ediția a XXIV-a, festival care a cuprins pe lângă spectacole de muzică populară autentică și folk, concursul cu tematică cultural turistică „Lira Litoralului”, anul acesta, ediția a XXIV-a, cu următoarele probe: Istoria Dobrogei, Surprize, Grafică – Caricatură – Afiș, Fotografie alb negru și color; Gastronomie, Nautică…Anul acesta proba culturală nu a mai avut loc. Festivalul a fost organizat de Asociația Culturală a Coregrafilor, Scenografilor, Artiștilor liber Profesioniști și Amatori Constanța – condusă de Ovidiu Roșca, Clubul de Turism Nautic – Montan „Petrochim” – Năvodari și a avurt ca parteneri Hotel Cristal, Hotel OPAL și Hotel Topaz. Anul acesta cazarea participanților și concurenților a avut loc la cele trei hoteluri (echipa Lotru a stat la Hotel Cristal, unde a servit și masa). Pe esplanadele celor trei hoteluri au avut loc toate probele din concurs. Tot aici atât dimineața între orele 10:00 și 12:00, cât și seara între orele 20:00 și 22:00 artiști consacrați dar și participanți la concurs au oferit spectacole pe cele trei esplanade. Din păcate doar trei cluburi de turism au participat anul acesta, puțini dar buni, așa că între ele s-au împărțit premiile: Clubul de Turism „Lotru” Voineasa-Vâlcea, Clubul de Turism „Pandeleana” care s-a format din Grupul Folcloric „Pandeleana” județul Dâmbovița și Clubul de Turism „Plaiul” Urziceni – Ialomița…În formulă incompletă a fost Grupul de Turism „Romanticii” din Craiova – Dolj. Din start, trebuie să spunem că față de 2021 (când am participat noi, de la Rm Vâlcea) cazarea și masa au fost ireproșabile, trebuind să aducem mulțumiri societăților hoteliere…La proba de Grafică-Caricatură-Afiș juriul a semnalat lipsa desenelor de caricatură, ori noi, cei de la Vâlcea am făcut greșala să ne semnăm făra a nota pe desene despre ce probă este vorba…Anul acesta patru probe au făcut-ridicat-faima festivalului: probele Gastronomie, Surprize, Istorie și Nautică; la proba de Istorie juriul obligând concurenții să rezolve problemele folosind metoda interviului pe plajă……O ediție a festivalului reușită, care face cinste organizatorului principal-Ovidiu Roșca și partenerilor…Un fastival care demonstrează că arta adevărată, manifestarea ei, necesitatea ei, nu stă în cadrul instituționalizat, ci tocmai în aceste manifestări libere, populare, cu artiști profesioniști și amatori, cu concurenți între 11 ani și 76 ani…Aceasta este adevărata pepenieră din care Instituțiile și recrutează mai apoi valorile…și asta trebuie să se întâmple în fiecare localitate din această țară! Artiștii participă benevol, își plătesc această participare (desigur, având anumite avantaje care decurg din noțiunea de grup), dar la acest Festival își regăsește fiecare, parcă, de ce nu…timpul pierdut! Deviza nespusă a festivalului fiind aceeași dragoste nestinsă pentru turismul la mare și la munte! …Cititorii noștri trebuie să știe că probele se desfășoară „live” tematica fiind primită în secunda în care începe proba (ne referim la toate probele pe bază de măiestrie și cunoștințe…Un concurs într-adevăr greu, ținut după toate regulile severe de concurs! Am mai spus, un concurs care anul acesta a avut o slabă participare din care cauză proba de Cultură nu a mai avut loc!
Am plecat din Râmnicu Vâlcea cu trenul la ora 21:20 și am ajuns la Mangalia la ora 8:00, între Constanța și Mangalia trenul a circulat în regim de tren personal, făcând 2 ore!..Am constatat două aspecte negative între Mangalia și Cap Aurora, distanță pe care am parcurs-o cu taxiul, neștiind că în autobuzele mari se circulă gratuit, iar cu microbuzele se plătește tarif unic 5 lei, acestea circulând la intervale de 30 minute! Aspectele negative?…Drumurile și trotoarele între stațiuni este o rușine…Iar taxiurile la fel, pe aceeași distanță un taxiu a costat 35 lei, altul 60 de lei și altul 40 lei…În toate cele cinci zile, 21 – 25 iunie, vremea a fost excepțională; fiecare de două ori pe zi, dimineața și seara, făcând câte o baie în minunata noastră mare. Minunatul litoral românesc (una dintre cele mai frumoase și utile realizări ale poporului român, statului nostru, din perioada postbelică) care se păstrează la aceleași cote valorice, mai ales arhitectonice, și acum în secolul XXI. Litoralul româneasc și amenajarea hidroenergetică Lotru – stațiunea Voineasa sunt două bijuterii turistice ale României de cea mai mare valoare și pe care nu cred să existe țară europeană să le concureze!…cel puțin lanțul hotelier dintre Venus și Cap Aurora, unde erau în toi, spre finalizare, amenajările (alei de acces la mare) dintre hoteluri și plajă. Dacă în anii trecuți spectacolele și concursul aveau loc la Terasa „Esplanada” din Venus, cum spuneam, anul acesta ele s-au ținut pe minunatele terase cu piscine ale hotelurilor Cristal, Opal și Topaz… Să-i amintim pe câțiva dintre participanții cu renume, unii foarte tineri cum este cazul interpretei de muzică ușoară Clara Sav – Scripcaru din Târgoviște; Idaida Butaroiu la violoncel fără cutie, tot din Târgoviște; Viorica Mihalache -ghitară și dirijor al formației folclorice „Pandeleana” – Târgoviște; Maria Panov – muzică populară – din Constanța; Maria Cristina Chiruță din Constanța; Mihaela & Marcel Bălan din Bacău, Elena &Ana Maria Baltă din Constanța…Prezentator, Florin Racoci.
*
A doua zi, dimineața, 22 iunie 2023, a început concursul național „Lira Litoralului” 2023 cu proba de Istoria Dobrogei pe plaja aferentă hotelului Cristal-Opal-Topaz. Din partea Clubului Lotru – Voineasa a participat la probă două echipaje formate din Mihai Sporiș și Ionel Lupu, și Petre Cichirdan și Gh Cărbunescu. La această probă Mihai Sporiș a câștigat trofeul probei și P. Cichirdan, locul III. La proba surprize au participat Mirela Sporiș și Gh Cărbunescu. Au câștigat locul 1, în plus, Gh Cărbunescu a primit trei diplome de merit, exceleță și participare pentru romanțele interpretate în prima seară…În 23 iunie a avut loc proba de Grafică-Caricatură-Afiș. P. Cichirdan a câștigat locul I. Proba de Gastronomie a fost câștigată de Mirela Sporiș, locul III și trofeul. Proba de Fotografie și trofeul le-a câștigat Mihai Sporiș. Iar Ionel Lupu și Nicu Sporiș au ocupat locul II la proba nautică ținută în 24 iunie-caiac simplu. De remarcat că marele trofeu al Festivalului l-a câștigat echipa din Târgoviște, „Pandeleana”! S-a acordat o diplomă de participare tuturor participanților care au însoțit pe titularii probelor. În final pe 25 iunie ora 18:18 cu același tren și același parcurs am plecat din Mangalia, am făcut 2 ore până la Constanța și la ora 6:00 cu o întârziere (!) de 35 minute am ajuns în 26 iunie la Râmnicu Vâlcea. A fost o vacanță de relaxare pentru noi toți binevenită, activă, am văzut și simțit marea, minunata noastră mare și litoralul românesc. Desigur, trebuie s-o spunem și pe asta, trebuie să imputăm statului român faptul că la ora actuală CFR-ul, se prezintă mai rău decît ajunsese strada în regimul de tristă amintire în ultimul deceniu al acestui regim: 1980 – 1989…Numai că străzile s-au reparat în cei 33 de ani și au apărut și câteva aurostrăzi, puține, desigur, pentru acest timp care nu iartă pe nimeni, dar Căile ferate mai ales pe tronsonul Sibiu – Rm Vâlcea – Pitești chiar au rămas (culmea, bijuteriile de gări construite în sec XIX și în interbelic, unele, s-au demolat iar garniturile de tren accelerate și rapide sunt sub orice critică) mai rele decât în orice țară europeană…Aceasta este dovada că țara nostră decade pe zi ce trece, motiv pentru care de trei ani în ziarele noastre avem acel apel disperat de salvare pe Valea Oltului a ceea ce mai este de salvat. Cale ferată nu mai este, în schimb avem programe europene de digitalizare…
NOTA (ANEXĂ): De urmărit pe Video Arhiva de pe www.culturaarsmundi.ro filmele: Festivalul Național Lira Litoralului 2023 – Proba Surprize, Festivalul Național Lira Litoralului 2023 – Proba Nautică, Festivalul Național Litoralului – Interviu Mihai Sporiș, Festivalul Național Lira Litoralului 2023 – SELECȚIUNI, toate produse, montate și redactate de Bogdan Cichirdan.