Luni, 9 iunie, ora 19:00, Filarmonica Ion Dumitrescu vă așteaptă la un concert cu totul special! Cu un nume deja consacrat pe marile scene ale lumii, pianista vâlceancă Luiza Borac este o muziciană a cărei preocupare pentru arta interpretativă constituie însăşi esenţa actului artistic. Filarmonica Ion Dumitrescu sub bagheta maestrului Florin Totan, vă invită la un program muzical feeric: „Concertul nr.1 pentru pian și orchestră” de Fr. Liszt și „Suitele pentru orchestră „Peer Gynt” de E. Grieg.
Luiza Borac este caracterizată de presa internațională ca fiind o pianistă de o „neobișnuită expresivitate poetică” (Dr. Joachim Kaiser, Suddeutsche Zeitung), o „interpretă formidabilă”, „un virtuoz cu o sclipire fantastică” și o „tânără maestră” a universului muzical. Laureată a Festivalului „George Enescu”, câștigătoare a prestigiosului premiu „BBC Music Magazine Award” pentru cel mai bun cd cu muzică românească, Luiza Borac a concertat pe multe scene ale lumii, fie în Germania, SUA sau România. Promotoare a muzicii românești, pianista a lansat de curând un dublu album care cuprinde creația compozitorului Dinu Lipatti. Albumul este deja foarte apreciat de piața internațională mai ales că aduce în atenția publicului lucrări rare și chiar în premieră mondială. Multă cerneală ar putea să curgă pentru a vă descrie personalitatea și succesul pianistei Luiza Borac, dar vă propunem să o descoperiți singuri în concertul de luni, alături de Filarmonica Ion Dumitrescu.
Vă așteptăm cu drag!
Preţul biletului la acest concert este de 20 de lei, iar elevii, pensionarii, studenţii şi şomerii beneficiază de reducere de 50%, respectiv 10 lei.
Pentru eventuale modificări de ultimă oră, vă rugăm consultaţi site-ul filarmonicii www.filarmonica-valcea.ro sau pagina de facebook a filarmonicii.
Izabela Cernătescu – PR
Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea