Proiectul „Amenajare Parc Ostroveni” s-a încheiat oficial.
Printr-o conferință de presă susținută de administratorul public Eusebiu Vețeleanu, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a anunțat marți, 21 noiembrie, finalizarea oficială a proiectului Amenajare Parc Ostroveni, proiect cu finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, cu o valoare totală de 1.903.043,49 lei, din care fonduri nerambursabile în sumă de 1.864.982,62 lei. Contractul de finanțare a fost semnat în 23 iunie 2020, proiectul a fost lansat oficial în 9 decembrie același an, iar deschiderea pentru public s-a făcut în 22 februarie 2023.
Principalele categorii de lucrări efectuate pe suprafața de peste 5.000 mp au fost realizarea unei infrastructuri de alei pietonale, montarea de mobilier urban (coșuri de gunoi, cișmea, bănci, pergole), crearea de spații verzi (plantarea de arbori și de gazon, montarea unui sistem de irigare automatizat cu aspersoare telescopice), iar printre dotări se numără un loc de joacă pentru copii (incluzând printre altele o tiroliană, echipamente de fitness și o instalație pentru persoane cu dizabilități), grup sanitar, sistem de iluminat cu corpuri LED, dar și o rețea de camere video mobile de mare rezoluție cu sistem anti-vandalism.
Parcul Ostroveni este unul din cele trei parcuri amenajate în Râmnic cu finanțare în cadrul POR, alături de Parcul Știrbei Vodă și Parcul Nord, toate aceste proiecte regăsindu-se și pe Harta proiectelor cu finanțări nerambursabile ale Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. disponibilă la adresa www.ramnicuvalcea.finantariexterne.ro.
(foto atașate)