Se împlinesc în acest an, la 20 iunie 2012, 125 de ani de existenţă şi funcţionare a gării din oraşul nostru. O perioadă lungă, presărată cu amintiri, pe care documentele vremii le scot la iveală cercetătorului, pentru a le reaminti contemporanilor.
La 20 iunie 1887, avea loc ceremonia de inaugurare a căii ferate Corabia – Rm. Vâlcea, ocazie cu care a fost inaugurat şi localul gării din Râmnic. Este vorba de clădirea din stânga sediului actual al staţiei CFR Rm. Vâlcea, unde funcţionează întreaga administraţie a ei.
Ceremonia a avut loc într-o zi de luni, motiv pentru care primăria a hotărât ca toate stabilimentele comerciale să rămână închise, iar oraşul a fost pavoazat, ca într-o zi de duminică sau de mare sărbătoare naţională. „Considerând că prin terminarea liniei ferate se aduce acestui oraş mari avantagii pe tărâmul de progres şi că această zi trebuie sărbătorită de toţi orăşenii”, autorităţile invitau toţi locuitorii, la orele 11 dimineaţa, să asiste la eveniment. Biserica a luat „parte la actul de veselie al inaugurării liniei drumului de fier Piatra – Râmnic” , prin oficierea serviciului divin, notabilităţile au dat citire unui mesaj către Măria Sa regele şi au fost ţinute discursuri. Printr-o telegramă din partea adjutantului său, colonelul Candiano, regele răspundea sentimentelor generoase trimise de râmniceni: ”M. S. Regele este pe deplin mulţumit când vede pe unul din cele mai bogate judeţe ale ţării înzestrat cu o linie de drum de fer ce uneşte muntele cu Dunărea şi felicitările ce i le-aţi îndreptat îi sunt cu atât mai scumpe, cu cât judeţul Vâlcea întotdeauna i-a dat dovezi de nestrămutat devotament şi de dragoste neclintită”.
Odată scurse aceste clipe de emulaţie, documentele vremii aduc în faţa cititorului un prim conflict creat de noul drum de fier între autorităţile feroviare şi cele municipale, iar motivele cu greu puteau fi bănuite în momentele fericite determinate de inaugurarea liniei ferate. Într-o adresă către directorul general al căilor ferate din România, primarul oraşului reclama faptul că şeful gării din Râmnic „nu păzea şi nu voia a ţine cont de dispoziţiile legii privind aplicarea pedepsei disciplinare, când orice funcţionar feroviar ar comite sau favoriza fraude în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de accize comunale”. Alexandru M. Alexiu arăta că oraşul „încerca numeroase daune”, prin introducerea în oraş, cu trenul, a importante cantităţi de mărfuri, pentru care în mod normal primăria percepea taxe la barierele oraşului, dar nu mai avea nicio atribuţie în privinţa noii căi de comunicaţie, legislaţia dând dreptul personalului căilor ferate de a aplica legislaţia privind taxarea mărfurilor introduse în oraş. Şi se pare că aceştia nu o prea aplicau, iar finanţele Râmnicului sufereau serioase pierderi. Din petiţie aflăm că baza conflictului era un diferend personal între primarul Râmnicului şi Ioan Claus, iar şeful de gară, ca ginere al numitului Claus, „făcea din acesta, ca revanşă a socrului domniei sale, o chestiune prejudiciabilă comunei, fără a ţine socoteală că între comună propriu zis şi socrul domniei sale nu există nimic”. Problema a ajuns până la Ministrul de Interne în momentul în care, la rândul său, şeful gării informa pe ministru că „domnul primar al Comunei Râmnicu Vâlcea au contractat obiceiul a se amesteca în atribuţiunile şefului gării locale, dând ordine şi făcând observaţiuni personalului nostru. La toate acestea, personalul nostru s-au supus fără replică, pentru a evita orice neînţelegere, însă acum ingerinţa au devenit intolerabilă şi compromite siguranţa serviciului”. Incidentul despre care vorbeşte raportul a fost „ridicarea întregului personal inferior al gării de către un comisar al poliţiei oraşului, iar staţia au rămas fără nici un om şi toate acestea pentru că s-ar fi furat din gară o râşniţă de cafea la plecarea trenului no. 98, de la un amic al dumisale”, ocazie cu care însuşi şeful gării a fost „gratificat cu epitetul de hoţ”.
Tot acest consum de energie avea la bază, însă, un conflict economic în jurul gării. Ioan Claus, om de afaceri al Râmnicului, proprietar al Băilor de la Ocne, avea proprietăţi „lângă şoselele Gării R. Vâlcea” deschise de autorităţi pentru fluidizarea traficului în zonă, dar acestea aveau un mare neajuns: nu treceau pe proprietăţile sale. Într-un memoriu către primăria oraşului, în care arată că „pasagerii trecători de la gară” părăseau strada şi mergeau spre oraş prin „curţi străine numai pentru a scurta drumul (…) şi în fiecare zi mi se rupe gardul şi este imposibil a opri pe trecători”, Ioan Claus devoala interesele sale: el propunea primăriei realizarea prin grădina dumnealui a unei noi străzi, cu lăţimea de 12 metri, prin care s-ar fi scurtat distanţa până la bulevardul Tudor Vladimirescu cu 166 de metri. Cel în cauză se obliga, chiar, a realiza pe cheltuiala sa noua stradă, în schimb cerând să fie împroprietărit cu vechea stradă, alăturată rampei căii ferate, pe care dorea să construiască un depozit pentru materialele transportate de CFR, obligându-se ca anual să încarce cu marfă 15o de vagoane.
La câteva luni de la inaugurarea liniei ferate apărea o nouă problemă, municipalitatea observând o degradare continuă a teilor abia plantaţi pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Cauza a fost descoperită rapid: traficul mult mai intens pe bulevard, acesta fiind străbătut de atelajele ce duceau la gară diferite mărfuri pentru transportul cu trenul, iar animalele de povară distrugeau copacii. În consecinţă, accesul acestora spre rampa gării a fost deviat prin strada Călăraşi, pentru ca frumoasa estetica oraşului să nu mai aibă de suferit.
Aceste mici probleme ale autorităţilor locale, care au produs un întreg zbucium în vara anului 1887 în jurul noului drum de fier al oraşului, nu au stricat bucuria locuitorilor în ceea ce priveşte călătoria cu trenul, mai ales că, la 23 august 1887, Ministerul de Interne hotăra ca în intervalul 28 august – 8 septembrie „să se facă trenuri de plăcere cu preţ redus din Bucureşti la Râmnic şi înapoi şi să se înfiinţeze un al doilea tren zilnic, între Piatra şi Râmnic”.
03.06.2012
