„Exemplele sunt ramuri care nu se usucă niciodată” (acad. Șerban Cioculescu).
Cu inimile îndurerate, într-o zi superbă de toamnă, pe 23 septembrie 2023, rudele și prietenii l-au condus pe ultimul drum pe distinsul profesor Laurențiu Stilea, un om de aleasă ținută profesională și morală.
S-a născut pe 26 aprilie 1934, în fosta comună Foleștii de Sus, astăzi sat component al localității vâlcene Tomșani. Provine dintr-o familie de intelectuali, părinții săi, Vasile și Elena, au fost învățători haretieni și i-au asigurat o educație aleasă. A urmat cursurile școlii primare din comuna natală, apoi Liceul „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, o unitate de prestigiu a învățământului românesc, o adevărată citadelă a științei și culturii, pe care l-a absolvit în 1953.
Marea sa pasiune fiind sportul, în același an a fost admis la Institutul de Cultură Fizică și Sport București, specializarea volei, un sport al eleganței. În 1957 a debutat ca profesor la liceul amintit, care avea și școală sportivă; în 1959 a trecut la Liceul „Vasile Roaită”, cu program sportiv, unde a deținut funcția de director adjunct, apoi de director al Clubului Sportiv Școlar Râmnicu Vâlcea, iar în 1996 s-a pensionat.
Cel care a plecat pentru totdeauna dintre noi, la venerabila vârstă de 90 de ani, a fost o personalitate marcantă a sportului vâlcean și românesc, cu o biografie spectaculoasă, fiind cunoscut atât pe plan național cât și peste hotare, ca sportiv de performanță, polivalent, profesor cu vocație, antrenor talentat, arbitru de categoria I, publicist etc. A avut o carieră profesională de mare succes și face parte din elita profesorilor de educație fizică din județul nostru, alături de celebrii Marin Trincă și Petre Darie. Și-a dăruit cu generozitate întreaga viață nobilei sale profesii, învățământului, educației și sportului. Este considerat artizanul, părintele voleiului vâlcean și are meritul incontestabil de a-l fi conectat la circuitul performanței naționale și internaționale. Realizările sale remarcabile, sunt cunoscute în lumea sportului, a admiratorilor luptei la fileu, cât și de opinia publică. Ne vom rezuma la câteva exemple semnificative.
De-a lungul prodigioasei sale activități a pregătit 40 de echipe finaliste, masculine și feminine de minivolei, speranțe, cadeți, juniori școlari, de divizia A și B. În calitate de profesor-antrenor, la Liceul „Vasile Roaită” Râmnicu Vâlcea, a cucerit de 9 ori locul I, de 6 ori locul al II-lea și de 5 ori locul al III-lea, cu echipele masculine de volei la campionatele de juniori-elevi. Un număr de șase sportivi, selecționați în reprezentativa de seniori a României au câștigat 18 medalii – 7 de aur, 3 de argint și 8 de bronz, la Jocurile Olimpice și Jocurile Balcanice, la Campionatele Mondiale și Europene. Numele lor este înscris în Cartea de Aur a Voleiului Românesc: Laurențiu Dumănoiu, cel mai valoros produs „marca Stilea”, un as al voleiului românesc, maestru emerit al sportului, Radu Dumitrescu, Cristian Popescu, Elena- Gheorghescu Novac, Dragoș Popescu și Emil Alexe.
Rezultatele profesorului Laurențiu Stilea au fost remarcate și la nivel central, în perioada 1967-1986, fiind desemnat antrenor al echipei naționale de volei, juniori, tineret și seniori și conducătorul delegației tricolorilor la diverse competiții internaționale, iar în perioada 2001-2003, antrenor federal, după ce în 1994 primise titlul de Antrenor Emerit. Putem afirma că a fost și un ambasador iscusit al sportului românesc pe meridianele lumii. De-a lungul anilor a deținut mai multe funcții pe linie profesională, sportivă și administrativă la nivel local, județean și național și s-a achitat în mod responsabil, conștiincios, de atribuțiile care i-au revenit.
Toate realizările sale au fost posibile fiindcă a îmbinat în mod armonios, cu tact pedagogic, cu dăruire și pasiune, munca de profesor, de educator, cu cea de îndrumător, de antrenor. Pentru contribuția excepțională adusă la promovarea sportului vâlcean și românesc i s-au acordat numeroase dinstincții, premii și decorații: Ordinul Muncii, clasa a III-a, în 1973, Cetățean de Onoare al comunei natale Tomșani, diplome de excelență, medalii etc. Pe 31 mai 2012, Laurențiu Stilea și Laurențiu Dumănoiu, mentorul și discipolul său, două nume de rezonanță în voleiul românesc, au primit titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea”. În octombrie 2014, o boală necruțătoare i-a curmat viața marelui campion – care a fost Laurențiu Dumănoiu.
Numele maestrului Stilea i-a fost predestinat: un etalon, un om de mare caracter, echilibrat, demn, integru, manierat, respectat și prețuit. A avut o familie onorabilă, care a asigurat celor doi copii, Ileana și Laurențiu, o educație de calitate. Și soția sa, distinsa doamnă Eugenia Stilea a absolvit tot Institutul de Cultură Fizică și Sport din București, în 1956 și a slujit, la rândul său, toată viața sportul, ca profesoară de gimnastică ritmică, fete, obținând rezultate deosebite la unitățile de învățământ din municipiul Râmnicu Vâlcea la care a predat: Școala Gimnazială „I. Gh. Duca”, Liceul „Vasile Roaită” și Clubul Sportiv Școlar. A trecut la cele veșnice pe 13 iunie 2023.
Doi dascăli care au făcut din sport artă și au contribuit la gloria sportului vâlcean și românesc.
Cei care i-am cunoscut și le-am apreciat valoarea și omenia, persoanele apropiate, colegii de breaslă și cei din Asociația Seniorilor Vâlcea, în care au activat, le vom păstra domnului profesor Lorel Stilea și doamnei profesoare Pușa Stilea, cum le spuneau prietenii, o frumoasă amintire în inimile noastre.
Urmașii acestei familii respectabile au cu cine să se mândrească și ne demonstrează că urmează exemplul lor luminos de viață.
Drum lin printre stele domnule profesor Stilea, unde vă este locul, alături de consoarta dumneavoastră. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă vegheze odihna veșnică.
***
LAURENŢIU DUMĂNOIU, O VIAŢĂ PENTRU VOLEI – UN ELOGIU DE SUFLET
Laurenţiu STILEA (1933-2023)
(Fragment din articolul publicat în revista Seniorii nr 11/2015)
DATE BIOGRAFICE
Începând cu data de 23 aprilie 1951, în caierul vieţii nou-născutului Laurenţiu Dumănoiu se adună anii, unul câte unul. El a văzut lumina zilei în mirificul municipiu al „Domniei” lui Mircea cel Bătrân – Râmnicu Vâlcea – şi chiar astăzi, 20 mai 2015, la Primărie, se derulează ceremonialul de sărbătorire a 627 de ani de atestare documentară a municipiului (1388-2015) – sărbătoarea oraşului coincizând cu finalizarea lucrărilor memorialistice intitulate „Laurenţiu Dumănoiu – o viaţă pentru volei. Un elogiu de suflet”.
Sportivul de talie mondială, Laurenţiu Dumănoiu a urmat cursurile gimnaziale la Şcoala Generală Nr. 5 din Râmnicu Vâlcea, apoi, în anul şcolar 1963/1964 se transferă, în clasa a VI-a, la actualul Colegiu Naţional „Mircea cel Bătrân”.
Întâlnirea mea cu elevul Dumănoiu ţine de o frumoasă poveste – pe Bulvardul Traian de astăzi (am preluat denumirea lui adevărată, pentru că în perioada comunistă s-a numit Strada Lenin), îmi apare în faţă un copil longilin şi curiozitatea profesională mă îndeamnă să-l opresc şi să-l întreb cum îl cheamă! Răspunsul lui m-a uluit şi m-a lăsat fără respiraţie. De ce? Mă reîntâlneam, după şase ani, cu o fostă cunoştinţă din anul 1958, de la Ştrandul Ocnele Mari! Întâlnirea mi s-a părut senzaţională. Mi-am reamintit cu detalii cum îl striga mama sa, când ieşea din bazinul cu apă sărată al copiilor, alergând fără să-şi asculte mămica, iar eu întorceam capul să văd cine mă strigă (eu însumi numindu-mă Laurenţiu) şi dacă mă cunoaşte!
Atunci, în acea zi fericită, s-a născut în mintea mea, ideea de a-l avea elev ca să-i strunesc energiile, călăuzindu-i-le pe traiectoria către sport, învăţătură şi educaţie. Aşa s-a şi întâmplat!
Prima ieşire în lumea voleiului a tânărului Lolo Dumănoiu s-a derulat în vara anului 1965, cu participarea sa la echipa de seniori a Râmnicului la o competiţie regională din Piteşti. El era ochi şi urechi preluând numai ceea ce îi recomanda profesorul Stilea, el însuşi aflat în teren ca jucător şi antrenor de echipă. În vara anului 1966, participând la turneul de juniori – finala pe ţară – de la Sibiu, echipa Râmnicului s-a clasat pe locul IV, pe când el trecuse, ca elev, în clasa a VIII-a. Lolo a fost oprit în acea vară, în Tabăra Federaţiei Române de Volei pentru Juniori Mici, în vederea selecţionării la viitoarea echipă a FRV. La finalul taberei, s-au ales sportivii cei mai dotaţi pentru a reprezenta România în competiţiile înscrise în calendarul Federaţiei. Lolo nu s-a regăsit printre cei aleşi, dar coordonatorul taberei din partea Federaţiei, Victor Surugiu, a răsturnat alegerile efectuate de către profesorul Mircea Dumitrescu.
Conferenţiarul universitar Victor Surugiu, de la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, a hotărât ca selecţia să înceapă cu Laurenţiu Dumănoiu, iar ceilalţi să fie aleşi de profesorul Mircea Dumitrescu din oraşul Ploieşti. Probabil, acesta din urmă se temea de Râmnic, dar de ce îţi e frică nu scapi. Într-adevăr, vâlcenii au câştigat de trei ori în faţa prahovenilor, în 1968. Prahovenii au fost apoi învinşi de vâlceni tot de atâtea ori în competiţiile oficiale din anul 1975. Înfrângerile „suferite” de profesorul Dumitrescu l-au determinat să renunţe la echipele de băieţi, trecând la cele de fete.
Începând cu anul 1967, elevul meu era deja component la lotul naţional şi nu am avut prilejul să-l folosesc la turneul de calificare în Liga a II-a, desfăşurat în distinsul oraş de munte – Braşov.
Laurenţiu Dumănoiu a fost direct monitorizat de către profesorul lui, acesta fiind prezent aproape la toate acţiunile naţionale şi internaţionale, la cantonamentele Federaţiei Române de Volei, în Vâlcea şi chiar la echipele de juniori, tineret şi seniori inclusiv, începând cu toamna anului 1967.
După câştigarea titlului de Campion Republican Şcolar din anul 1968, tânărul voleibalist se va transfera, la vârsta de numai 17 ani, la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti în anul şcolar 1968/1969.
La C.S. Dinamo au fost aduşi mai mulţi tineri de valoare în vederea alcătuirii unei echipe puternice pentru clubul din Ştefan cel Mare şi pentru naţionala de volei a României.
Merită să cunoaştem măcar o parte din echipa care s-a format cu spotivii lui Dinamo Bucureşti: Cornel Oros – din Oradea; Laurenţiu Dumănoiu – Râmnicu Vâlcea; Mircea Tutovan – Mediaş; Căta Chiţiga-Marius – Timişoara şi alţii.
Lolo Dumănoiu şi Cornel Oros, au constituit un tandem de invidiat, ridicător – trăgător principal, recunoscut în ţară şi în lume.
Cei doi sportivi din Oradea şi Râmnicu Vâlcea s-au evidenţiat şi pe plan profesional, primul a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti, iar ultimul a urmat cursurile Academiei de Ştiinţe Economice din capitala ţării noastre.
PREMONIŢIE ŞI SELECŢIE
Laurenţiu Dumănoiu a avut noroc în momentul în care l-a întâlnit pe profesorul Laurenţiu Stilea, acesta având deja o experienţă didactică în sportul volei: cucerise primul titlu de campion republican şcolar în anul 1964, chiar anul în care venise la Liceul Roaită (în prezent Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”). În perioada 1962-1964 experimentase practic modelul de pregătire al unui voleibalist preluat de la secţia de gimnastică – Tiberiu Popescu, foarte rigid, dar cu o minte ageră, care în 1964 devenise campion şcolar de pe post de trăgător principal, în diagonală cu un mare polisportiv Cheran Florin. Profesorul Stilea învăţase, ani de-a rândul, ce înseamnă „să vezi ceva ce nu se vede” într-un copil – metodologia specială de a-l atrage pe sportiv pentru o ramură sportivă; relaţia constructivă profesor – părinţii elevului; ştia foarte bine cum se lucrează cu un copil longilin, având calităţi fizice ascunse; ce înseamnă să operezi cu probitate profesională, atunci când îi stabileşti traiectoria lui în sport şi integrarea socio-profesională; să-l înveţi farmecul victoriei sportive şi nu numai atât.
Tot atât de important este momentul balanţei: între sport şi învăţătură; între sport şi profesorii liceului; între sport şi părinţi; sport şi gimnastica minţii – matematica; sport şi învăţarea unei limbi străine ş.a.m.d.
Pentru a îngemăna cu succes dorinţele profesorului de educaţie fizică şi sport, în cazul de faţă, în volei, trebuie rezolvate câteva cerinţe fundamentale, nu numai pentru sport ci şi în viaţa cotidiană, profesorul, indiferent de specialitate, trebuie să aibă o pregătire filosofică, pedagogică şi, nu în ultimul rând, psihologică.
Din punct de vedere teoretic, lucrurile par înţelese, dar practic vorbind, ele stau cu totul altfel. Te întrebi de unde pleci şi unde trebuie să ajungi. Profesorul intră în arena muncii, a meseriei, dar până a înţelege sufletul copilului este un drum lung, chiar foarte lung. Pentru orele pe care le prestezi zilnic primeşti un salariu, dar pentru dăruire, pentru valoarea ta profesională, primeşti onoare, pe care ţi-o dăruiesc cu eleganţă şi condescendenţă elevul tău, părinţii acestuia şi un oraş întreg sau patria.
Fiecare copil este o fiinţă care vrea să vadă în învăţător sau profesor, pe mama sa, tatăl, bunicul său, pentru a înţelege spectacolul lumii pe care-l trăieşte. De aceea trebuie să intuieşti care poate fi vocaţia copilului pe care îl primeşti în şcoală, fie în clasa întâi, a cincea sau a noua.
Dacă ai harul premoniţiei, posibila evoluţie a copilului căruia nu i-ai descoperit ce are mai bun în el, o poţi canaliza într-un domeniu care îl va face să se afirme pe plan local, naţional sau chiar internaţional şi astfel ţi-ai făcut datoria, cu sacrificii numai de tine ştiute şi cu speranţa că posteritatea va aprecia ce-ai fost şi ce-ai realizat în viaţă.
Lolo Dumănoiu este unul dintre foştii mei elevi, ai profesorului Laurenţiu Stliea, care confirmă modul de lansare a unui sportiv în arena voleiului intern şi internaţional. Numai eu ştiu câte reproşuri am primit, ocupându-mă de firavul şi plăpândul elev. Dar când au apărut roadele am fost invidiat pentru reuşita de a fi lansat un mare talent al voleiului românesc.
În spatele tuturor vorbelor pro şi contra, Laurenţiu Dumănoiu s-a format şi s-a statuat în „şcoala vâlceană de volei”, sintagmă lansată de ziariştii din ţară, performanţă realizată într-un oraş de munte, demonstrându-se astfel valoarea şcolii sportive din Râmnicu Vâlcea şi a elevului în care profesorul său a crezut.
Algoritmul de pregătire al elevului oltean de sub munte este unul foarte simplu: elevii din clasele primare învaţă tabla înmulţirii prin repetiţie – repetiţia este mama învăţării („repetitio est mater studiorum”); Laurenţiu Dumănoiu trebuia pus să procedeze prin repetiţie până vom obţine rezultatele dorite. A trecut printr-un sistem de testare elaborat de profesorul Stilea, care cuprindea: – Testarea forţei mâinilor, dreapta şi stânga; – Înălţimea mamei; – Dacă puştiul a spart un geam, cu perna sau cu mingea?- aflăm dacă elevul a făcut mişcare, la grădiniţă, în curte etc.; – Cum a absolvit elevul clasele I-IV sau V-VIII? (l-a ajutat cumva învăţătorul, profesorul) – aflăm puterea lui de gândire logică (răspuns aşteptat: eu am învăţat şi dascălii au apreciat ce notă merit); – Câte flotări execută elevul zilnic? – Cât sare în lungime de pe loc? – Ce scânteie în ochi are copilul? – Constatăm inteligenţa elevului etc.
Folosind sistemul personal de testare, profesorul Stilea nu ignoră sistemul consacrat, elaborat de „Centrul de Cercetări Ştiinţifice” Bucureşti, şi le coroborează constructiv pe cele două. Lolo Dumănoiu trebuia să îndeplinească cel puţin 50% din sistemul de selecţie marca Stilea. Şi pretenţiile profesorului s-au împlinit, premoniţia sa că va descoperit un talent în volei s-a adeverit. Elevul persevera în a se antrena cu tenacitatea unui luptător, fără stări emoţionale nepotrivite, preluând recomandările profesorului şi traducându-le în parctică sută la sută. În confruntările sportive amicale sau oficiale Lolo se autodepăşea în raport cu rezultatele de la antrenamente, un lucru foarte important pentru un viitor sportiv de mare performanţă. Zi de zi progresele lui era evidente, nu numai din punct de vedere tehnico-tactic, dar mai ales din cel al unui corp foarte armonios, un veritabil top-model masculin. Aşa a plecat la Clubul Spotiv Dinamo Bucureşti – un sportiv matur în volei, admirat dar şi invidiat de cei din lumea sportului.
PERFORMANŢE SPORTIVE OBŢINUTE CA ELEV PE PLAN INTERNAȚIONAL:
• Medalie de aur,în1968, la turneul „Speranţe Olimpice” – un Campionat Mondial de Tineret neoficial – de la Piseck – R. S. Cehoslovacia. Echipa URSS, cea mai în formă echipă a lumii, a fost învinsă de două ori, în serie şi în finală, cu acelaşi scor de 3-2 de România. Pe lângă Lolo Dumănoiu, în echipă au mai fost selecţionaţi şi alţi doi vâlceni – Radu Dumitrescu şi Dragoş Popescu, la care se adaugă şi antrenorul secund, profesorul Laurenţiu Stilea.
• Medalia de argint, în 1969, la Turneul „Speranţe Olimpice” – veritabil Campionat Mondial de Tineret de la Piatra Neamţ – România, în aceeaşi formulă ca aceea din 1968;
• Medalie de bronz, în 1969, la Campionatul European de Juniori, din URSS – cu aceiaşi echipă de spotivi şi antrenori din 1968. (…)
