Pontul Euxin (Marea Neagră) a constituit dintotdeauna un teritoriu plin de farmec şi mister.
Pozitionarea geografică l-a aşezat în mijlocul unor evenimente politice, sociale şi economice deosebit de importante, care au marcat în decursul timpului formarea identităţii noastre, fără a-i afecta însă esenţa: un strop din strălucirea greacă – se ştie aceştia doreau mult culturalizarea poporului, un strop din veselia slavă, un strop din tăria spiritului turcesc şi un strop din profunda înţelepciune românească.
O marama unică pe cerul balcanic, în care fiecare din aceste elemente sunt individualizat brodate, însă înmănunchiate inse-parabil ca frumuseţe.
Primii care s-au stabilit aici au fost tracii, întemeind aşezarea cunoscută sub numele de Acervatis sau Cerbatis.
Pe locul fostelor aşezări trace, grecii vor construi cetăţi care aveau să rămână în istorie sub numele de Callatis, Histria, Tomis, aşezăminte faimoase pentru prosperitatea lor materială şi spirituală, dar şi pentru cărturarii pe care i-a adăpostit între zidurile lor.
Oraşele-colonii greceşti din vechime au fost state independente atît economic, cît şi politic.
Coloniile aveau organele lor de conducere proprii, magistraturi aparte, legi, băteau monedă şi duceau o politică internă şi externă independentă.
Grecii colonişti făceau comerţ cu triburile locale de la care procurau cereale, sclavi, peşte sărat etc., apoi la rîndul lor reexportau aceste mărfuri în metropolele de origine.
Relaţiile aveau un caracter paşnic, fapt ce le-a permis grecilor să se întărească în noile teritorii.
Importurile în regiunea Mării Negre erau axate, în general, pe uleiul de măsline, vin şi alte produse, fapt confirmat prin descoperirile unei cantităţi importante de ceramică (amfore de Rhodos, Chios, Thasos).
De la indigeni cele mai întrebate produse erau mierea, ceara (folosită mai ales pentru sigilii), inul şi pînza de in, peştele sărat şi materialul lemnos.
De-a lungul timpului economia oraşelor s-a întărit, un rol important revenind meşteşugăritului, agriculturii, si negoţului.
În sec V î.Chr. mai ales IV î.Chr. dezvoltarea oraşelor de pe litoralul Nord-Vestic al Mării Negre fapt confirmat şi de aderarea în anii 30 ai secV î.Chr. a unor oraşe din Nord-Vestul Mării Negre la escadrila ateniana în frunte cu strategul acesteia Pericle.
Scopul principal al expediţiei fiind asigurarea Atenei cu pîine.
Tot în această perioadă se întăresc relaţiile comerciale cu centrele din Asia Mică, insulele cicladice şi oraşele din sudul Pontului.
Aceasta este de fapt etapa de apogeu al dezvoltării economice: agricultura, meşteşugurile, comerţul şi cultura în deosebi arta şi arhitectura.
Însă spre sfîrşitul perioadei respective se vor observa primele semne ale crizei social-economice, fapt care va produce importante schimbări şi în viaţa politică, a provocat şi accelerat expansiunea romană. .
Din sec.III î.Chr. se începe presiunea asupra oraşelor-colonii de pe litoralul pontic şi din partea triburilor locale barbare, tot mai des au loc ciocniri militare cu sciţii, triburi care doreau să-şi subordoneze aceste oraşe.
Pentru a face faţă agresiunii crescînde din partea Romei cetăţile pontului Euxin au încheiat alianţă cu regele Mytridathes al VI-lea Eupatorul.
Perioada războiului lui Mytridathes a generat schimbări profunde în istoria dezvoltării majorităţii oraşelor Nord-Vest Pontice, care vor începe treptat să decadă şi să piardă independenţa politică
Cetatea Histria
Aşezarea s-a ridicat în urma cu peste doua mii şase sute de ani pe malul lacului Sinoe, în partea nordică a actualei peninsule Istria. Descoperirea arheologică a început în 1914 sub conducerea savantului român Vasile Parvan, şi a continuat fără alte întreruperi, decât ale celor doua războaie mondiale, pâna în zilele noastre.
Datorită eforturilor lui V. Pârvan între 1914-1916 si 1921-1926 cercetarea Histriei a însemnat dezvelirea în întregime a zidului mare al cetăţii, precum şi a unui mare numar de edificii publice şi private, majoritatea din sec. IV-VII după Christos: cartierul din vestul cetăţii, edificiul comercial, piaţa cu portic, termele, precum şi numeroase inscripţii ce ofereau o imagine sugestivă a dezvoltării cetăţii.
Cetatea Callatis
(Mangalia de astazi)
Inteimeiată la sfârşitul secolului IV î.e.n., de către locuitorii Heracleei Pontice, localizată pe malul asiatic al Mării Negre, cetatea a fost botezată în amintirea pârâului Cales, care scălda pământurile metropolei Heracleea.
Previziunea unui oracol a fost cea care s-a aflat la baza construirii Callatisului, cetate care avea să devină într-un timp scurt, una dintre cele mai puternice din zona, dar în acelaşi timp, şi una dintre cele mai bogate. O situaţie atat de înfloritoare nu avea cum să nu atragă invidia vecinilor. De-a lungul istoriei sale, cetatea a fost pusă de nenumarate ori în faţa unor asedii puternice.
Orasul si-a revenit la scurt timp, păstrându-se înca o vreme în fruntea cetăţilor aflate pe malul Pontului Euxin.
Perioada romană care a urmat a adus şi mai multă prosperitate oraşului, ocupând acum poziţia secundă, imediat după Tomis. Sub domnia împaraţilor Diocletian (284-305 d.Hr.), Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.), apoi sub Anastasius (491-518 d.Hr.) şi Iustinian (527-565 d.Hr.), cetatea infloreşte.
Sunt construite noi edificii, este creat primul episcopat şi se reiau schimburile comerciale.
Cele două cetăţi au profitat din plin de pe urma condiţiilor comerciale prielnice create de Imperiul Roman.
Cetatea Tomis
(Constanţa de astăzi)
A fost intemeiată cu peste 2500 de ani în urma de navigatorii şi negustorii greci veniţi din orasul Milet (Asia Mica), atraşi de adăpostul oferit de golful şi peninsula formate pe ţărmul Marii Negre, precum şi de schimbul foarte bun de produse făcut cu căpeteniile populaţiei locale, geţii. Perioada de mare înflorire a Tomisului se situează pe la mijlocul secolului I e.n., când, o dată cu instaurarea stăpânirii romane asupra tinutului dintre Istros (Dunare) şi Pontul Euxin (Marea Neagra), devenit provincie romană, cetatea ajunge la rangul de capitală.
În acest timp au fost înălţate temple şi edificii măreţe, pieţe publice şi terme (bai), ateliere de prelucrat marmura, s-au construit străzi şi cartiere noi. Dar înfloritoarea cetate este pustiită de avari în anul 601.
Câteva veacuri mai tarziu, pe ruinele Tomisului se înfiripă o mica aşezare de pescari, din care, treptat, în secolele următoare, s-a dezvoltat Constanţa. Rămăsiţele vechii civilizaţii se întalnesc în oraşul de azi la tot pasul.
Mai pot fi văzute în Constanţa de azi resturile zidului roman care închidea la nord – vest cetatea Tomisului şi ruinele porţilor de vest şi nord, prin care se făcea ieşirea din cetate. Edificiul roman cu mozaic, cel mai preţios complex arhitectural descoperit, datează din secolele III-IV. Pardoseala acestui edificiu cu ziduri groase şi înalte este formată din bucăţele colorate de mozaic, desenele reprezentând figuri geometrice şi florale. Prin concepţia artistică şi dimensiunile sale, mozaicul de la Constanţa se numără printre primele de acest fel din lume. Se pare că edificiul, având la nivelul mijlociu şi subsol magazii pentru mărfuri şi o piaţetă, servea negoţului, fiind în acelaşi timp loc de desfacere a mărfurilor şi de depozitare a lor.
Alte numeroase vestigii ale cetăţii Tomis se găsesc în muzeul oraşului, printre ele figurând piese deosebite, precum statuia de marmură a zeiţei Fortuna, protectoarea cetăţii Tomis, împreună cu Pontos, zeul Marii Negre, statuia, tot de marmură, a şarpelui Glycon (o divinitate asiatică) etc.
La Cetatea Tomis şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii marele poet latin Ovidiu, ce a consemnat în operele sale (“Tristele” şi “Ponticele”) preţioase informaţii despre viaţa şi obiceiurile geţilor băştinaşi.
