După revoluţia Română din 1989, au apărut în municipiul Râmnicu Vâlcea numeroase publicaţii: reviste, edituri, periodice, gazete, foi satirice, cotidiene („efemeride” – este sinonimul grecesc al cuvântului ziar) în frunte cu primul cotidian particular din România: „Curierul de Vâlcea” (întemeiat pe mai vechiul „Orizont”; şi din suplimentele culturale ale căruia a apărut „Curierul literar şi artistic pentru românii de pretutindeni”, o instituţie culturală de un recunoscut prestigiu, apărând cultura scrisă (condus de scriitorul şi jurnalistul Ioan Barbu); „Reporter”(avându-l redactor şef pe Alex Parolea Moga); „Experiment”, „Şapte zile”, „Alternativa”, „Alutus”, „Lumina Lumii”(revistă de cultură teologică, editată de Episcopia Râmnicului, avându-l redactor şef pe Ioan St. Lazăr); apoi „Ţânţarul”(George Achim), „Viaţa Vâlcii” (direcţionată de Petre Tănăsoiaca); „Vocea Vâlcii” (Romeo Popescu) „Vâlcea City” şi „Curierul de Râmnic” (Silviu Popescu); „Info Puls” (condus de Constantin Tanislav); „Monitorul” (Suplimentul cultural şi Artistic avându-l director pe Mircea Monu), „Publicitatea 1”… Nu în ultimul rând editurile care au (şi) imprimerii proprii: „Almarom”, „Regal”, „Filmar”, „Antim Ivireanul”, „Intol Press”, „Conphys”, „Adrianso”, „Bibliostar”, „Silviana” etc.
Şi înainte de 1989, cultura (în speţă „rezistenţă prin cultură”) supravieţuise, în periodice apreciate precum „Vâlcea literară” , revistă a Societăţii literare „Anton Pann”, condusă de dramaturgul şi publicistul Doru Moţoc, unindu-i ambiţios pe „scriitorii olteni din întreaga ţară” („Filială” a Uniunii Scriitorilor, la a cărei înfinţare în sept. 1983 au fost de faţă Dumitru Radu Popescu (preşedinte) , Dinu Săraru şi criticul N. Manolescu).
Pe lângă poeţi, prozatori, publicişti, reporteri, traducători, figurau acolo şi cronici despre realizările unor artişti plastici reconoscuţi, expoziţii personale de grup: pictură, grafică, imagini ale unor monumente sculpturale, de for public etc.
Revoluţia din decembrie 1989 (prăbuşirea regimului totalitar şi a dictaturii), a impus pe lângă drepturile fundamentale ale omului (şi) o explozie fără precedent a libertăţilor de expresie, dar şi instituirea unei „cenzuri economice”, impuse de noile condiţii şi de „luxul tiparului”. Au apărut, tot astfel, o serie de instituţii, cu desăvârşire noi – ale audiovizualului, precum „Vâlcea Unu” (condusă de Emilian Frâncu şi Wili Cosmescu); „Etalon” (condusă de Iulian Margu); Radio „Horion” (al lui Ioan Horia Horăscu); „Metronom” (Chirca).
Odată cu apariţia Internetului (1996) şi invenţia cotidienelor şi revistelor „on-line”, cultivând noi genuri publicistice, scurte, aproape teleprogramatice, în stare să înlocuiască editorialul, atitudinea, opinia, precum este „Twitter-ul”, iată, cultura scrisă (existând ca imprimare, tiraj, tipăritură, pe suport de hârtie), a intrat într-o acerbă criză, numită de „vizibilitate”, „un con de umbră”, concurată fiind de multe ori agresiv, neloial şi chiar vulgar, de diversele genuri şi forme, noi, ale Audio-Vizualului.
În Vâlcea, au apărut, pe lângă „filiale” Antenelor, ProTVeului, România Tv, şi „Global Art Fussion”, „Inerferenţa Artelor”, „Public TV” (ultimele trei, Dragoş Comănescu şi Petre Cichirdan, 2005).
Informaţii fierbinţi, oferite de specialiştii şi oficialităţile Consiliului European, cu prilejul derulării programului „Riga-Capitală Culturală Europeană” – 2014, au re-impus conceptul de apărare şi conservare a „valorilor culturii”, intreprinse, prin timp, de carte şi presa tipărită.
Sărbătorind 500 de ani de existenţă, fascinantă, a „Galaxiei Gutenberg” (cea dintâi carte în arabă, poloneză, letonă; şi cea dintâi tipăritură „Torah” în Riga, la 1514!); primele Biblii în limbile naţionale, în Europa, – toate aceste aniversări au impus un înoit deziderat cultural-european: „Imprimeria digitală” – „A doua naştere a erei Gutemberg!”
*
Cum a intervenit, însă, în actul cultural, care nu trebuie confundat cu jurnalismul ieftin ori „publicistica politică diurnă”, în cazul complexei vieţi spiritual-religioase a Râmnicului Vâlcii, un propagator al „Interferenţei Artelor”, aşa cum este poetul, cronicarul literar şi muzical, prozatorul şi sculptorul Petre Cichirdan – redactorul şef al publicaţiilor vâlcene: „Povestea vorbei”, „Forum 10”, „Seniorii”, şi directorul revistei de analiză şi atitudine culturală „Cultura vâlceană” şi al revistei on line „Cultura Ars Mundi”(reviste ale asociaţiilor intelectualilor: Forumul Cultural al Râmnicului, Asociaţiei Seniorilor, şi ECOSTAR 21)?
Om cu studii tehnice (politehnist), însă şi discipol în ucenicia şi studenţia sa, al sculptorului Constantin Lucaci şi al legendarului profesor Leca Morariu, al pictorului Emil Ştefănescu (Râmnicu Vâlcea) şi Victor Gaga (Timişoara), Petre Cichirdan a debutat ca poet fiind în aceeaşi vreme, autor de design (industrial) şi sculptură cibernetică (execuţie pe maşini cu comandă numerică a unor forme „sculpturale, aerodinamice”, în cadrul Intreprinderii de Avioane Craiova); vezi volumele „Transfigurări”, „Caietul gri” şi „Carmine”, în care se găsesc mărturii-explicaţii-copii după documente ale timpului. Traducător (libretist) al poeziei „arhaice”, din „Carmina Burana”, el are permanente preocupări care ţin de civilizaţia sunetului şi al lemnului: cronica muzicală şi sculptura în lemn, dar şi de simbolurile profund religioase, cultivate în pictura sa pe sticlă şi lemn.
Cichirdan a preluat cea mai veche revistă „antonpannească” a spaţiului spiritual-vâlcean: „Povestea vorbei”, în 2006. S-a „înhămat,” cum s-a spus atunci, după Revoluţie, la o „instituţie aflată în pericol – Cultura scrisă”.
„Povestea vorbei” este o fericită expresie a proverbialului Anton Pann, pentru că descinde din ideea cardinală a strămoşilor latini: „verba volant!”. Ea a devenit o „lege” a Audio-Vizualului universal, de astăzi: vorba, oralitatea vie – care călătoreşte, circulă, „zboară” mai rapid decât cuvântul tipărit (întârziind în imprimerie, depozitat în chioşcuri, librării, edituri, biblioteci ş.a.). Prima şoaptă sacră a Bibliei, „cuvântul lui Dumnezeu,” s-a văzut concurată agresiv şi vijelios, de multe ori neloial, pe unde, de către cine?… s-a spus (şi pronunţat) în diverse chipuri; iată unul din ele: „Galaxia…Marconi”!…
Graficianul, publicistul, sculptorul Cichirdan a avut drept colaboratori permanenţi oamenii Forumului Cultural al Râmnicului, o societate de elită, de intelectuali, dăruiţi condeiului, de diverse profesii: medici, avocaţi, militari, ingineri, filologi şi istorici, preoţi, arhitecţi, muzicieni etc. Ceea ce le era „oprimat”, restrâns, interzis, cenzurat, înainte de 1989 (îmreună cu Constantin Poenaru a lucra la revistele samizdat create de acesta:1968 – 1971), le este îngăduit, permis, îndeplinit, azi – o fascinaţie, devoţiune, dragoste – faţă de „litera sfântă, tipărită!”, mântuitoare!
„Povestea vorbii 21” (devenită din 2012) şi „Cultura vâlceană” cuprind, în general, toate rubricile clasice: editorial, cronică, recenzie de carte, reportaj, interviu, poezie, proză, note de călătorie, teatru, polemici şi traduceri, şi nu în ultimul rând, muzica-sublima artă a sunetului educat.
Cu toate acestea (contradicţii între presa scrisă şi vorbită) a apărut, la Petre Cichirdan, o evoluţie surprinzătoare, spectaculoasă, în stare să împace, să concilieze, să aproprie cultura scrisă şi tipărită de cultura audio-vizuală. Cu ziarul şi cartea în mână, urmărim pe „Cultura Ars Mundi” interpretarea concertului, imagini din expoziţii recent recenzate!
Într-o eră a unei rapidităţi (promptitudinii) fără precedent, a variilor tehnici digitale, computere, copiatoare, telefonie celulară, alte aparate ultrasofisticate, sateliţi – toată lumea trăieşte, participă, comite act cultural; ideea unei expresii „volante”, universale şi humoreşti: absolut toată lumea…fotografiază, filmează, cântă, călătoreşte, valsează pe undele audio-video (v. şi expresia filosofică banalizată: lumea ca Teatru, ca Voinţă şi Reprezentare; lemea ca sckeks şi show!).
Domnişoare de onoare, secretare, alte fete cu fiţe şi burlăciţe, amante tentante, paparazzi, persoane „intrigante”, ţin în dreptul frumoşilor ochi aparate-bijuterii şi … eternizează clipe, momente şi schiţe!… Vedem – vizualizăm, chiar şi la buletine de ştiri, imagini surpirnse de amatori, unele teribile, „în direct”, dar şi imagini „prinse de aparatele unor firme de supraveghere în staţiile Peco, sau chiar la semafoare! Unele sunt anonime, insidioase, vulgare, ori „catastrofale”, afectând „emoţional” spectatorul.
Suntem, în concluzie, copleşiţi, asfixiaţi, înecaţi – într-un „ocean de imagini”.
Unele idei surprinse sunt efemere, virtuale, murind „în faşe”; altele ajung „probe”chiar pe mesele procurorilor, ori judecătorilor…
Un om cu adevărat cult va simţi, însă obsidional, nevoia unui ochi (şi priviri) educate, formate, profesionalizate; rafinamentul şi perfecţiunea profesionalismului! Astfel, întâlnindu-l pe Petre Cichirdan, cu mai multe pricini şi prilejuri culturale, l-am putut observa şi studia, aproape ca pe un „artist la lucru”, publicist şi „personaj literar”.
Redactorul şef, poetul şi editorialistul Culturii vâlcene s-a transformat şi într-un reporter audio-vizual, cu adevărat profesionalizat. O enormă muncă, în teren, un ochi educat, care utilizează imaginea/cuvântul, în aceeaşi vreme; mi s-a părut, cu certitudine, o iubire, în actul cultural şi publicistic contemporan, o împlinire şi realizare, demne de cel mai înalt interes. La Festivalul Vlad Ţepeş, între mit şi realitate (2009, Aref-Argeş), P. Cichirdan a operat filmări complexe ale conferinţelor, atitudinilor şi concluziilor unor istorici de seamă, precum „americanul” Radu Florescu; apoi Constantin Vergatti, Constantin Rezachevici ş.a., din care a tipărit, în revistele girate de el, diverse fragmente, polemici, atitudini, orale (prelucrate, alert, cu mijloacele „interferenţei genurilor”.
La Festivalul Cerurile Oltului, omagiindu-l pe ilustrul scriitor, prelat şi fost diplomat Valeriu Bartolomeu Anania (organizat de dl. Ioan Barbu, cu concursul Acad. Mihai Cimpoi, în anul 2012, la Rm. Vâlcea), Petre Cichirdan a operat filmării (reportaje) „en detail”, nu doar asupra conferinţelor, ci şi lansărilor de carte, inaugurării unor expoziţii de grup, mese rotunde, etc. Aşijderi: la Simpozionul naţional „Vasile Militaru, de la Ocnele Mari (Vâlcea), în cadrul Academiei de sub pământ”, filmând, în amănunt, la expunerile invitaţiilor, premiile, recitalurile, vizitarea închisorii prăbuşite (şi a salinei noi), până la cimitir (mormântul poetului, slujba ortodoxă) ş.a.
Ultima oară (şi e în discuţie, ceea ce am observat noi), la Simpozionul Naţional „Ansamblul Brâncuţi de la Tg. Jiu, la 75 de ani,” d.sa a înregistrat „audio-video” conferinţele, luările de poziţie şi atitudinea unor Victor Ponta-prim ministrul, Philippe Gustin-ambasadorul Franţei la Bucureşti, Lilian Zamfiroiu-directorul Institutului Cultural Român; scriitori, brâncuşiologi, istorici de artă, precum Sorana Georgescu Gorjan. Idei, unele spectaculoase, îndrăzneţe, sclipitor orale (retorice), intrând în numerele revistelor pe nov-dec. 2013, în coloanele „Povestii vorbii 21”, ca informaţii culturale, fierbinţi, accesibile publicului, dincolo de nivelul „sec”, „uscat”, „academic”.
La Concursul Naţional de Satiră şi Umor: Epigrama – „Povestea vorbei” (Rm. Vâlcea, nov. 2013), au trecut de pe peliculă, în paginile tipărite, „voci” şi „condeie”, „dueluri satirice”, epigrame memorabile şi mini-conferinţe, închinate unui „gen literar antic, latin”, care a ajuns, la fel de „sclipitor” până în zilele noastre; reţinând numele unor maeştri, precum Ştefan Cazimir, George Corbu, Nicolae Dragoş, Traian Dobrinescu, Petre Gigea, Nichi Ursei, ale căror expuneri retorice au trecut în coloanele revistei „Cultura vâlceană”, precum texte, fragmente, reportaje, informaţii fierbinţi „culturale”,
„vizualizând” un melanj, între cultura audio-vizuală şi cea scrisă (tipărită) formându-se „încrângături”, forme noi, la limita dintre editorial şi interviu, expunere-confesiune, reportaj-opinie-idei „incandescente”, „aventuri” (orale) ale relatării (şi opiniilor „diverse”).
Direcţionând „Povestea vorbii 21” şi „Cultura vâlceană” dl. Petre Cichirdan a întrepins un efort publicistic excepţional, aproape costisitor (funcţie de multitudinea evenimentelor) şi o face, până azi, în actualitatea imediată. Instituţii ale culturii scrise (clasice), revistele merg la cititori, în biblioteci, şcoli etc. Însă, paralel cu ele, se cultivă şi o arhivă digitală (filmată-un depozit de „documente” – ale epocii) de un interes imens, în urma eforturilor sale de reporter în teren. Această relaţie scris-audiovizual este o inovaţie!… Funcţionează, aşadar (şi) pe Internet, ca o complexitate de expresie, de fierbinte „priză”, în contemporaneitate, „acumulând” valori publicistice, culturale, ştiinţifice, până la aspectul educaţiei şi politicului.
Undeva, aici, poetul, graficianul, publicistul, cu studii inginereşti, propagator al culturii, tipărite (poezie, proză, reportaj), realizează şi un aspect apreciabil al stării civilizaţiei (numită „a imaginii”); îngemănarea Literei (Cuvântului) cu Imaginea (ikon, care a dat în limba română cuvântul „Icoană!”). „Conflictul”, prin veacuri, despre care vorbise şi Sfântul Augustin, în opera sa „De civita dei”, între „imaginea profană” (politică) şi „întâietatea cuvântului biblic”, a apărut (îl putem „vizualiza”, azi), luând forme insidioase şi agresive. (Lucrurile s-au observat şi în culturile neo-protestante, care ignoră iconografia sacră de pe murii catedralelor ortodoxe şi catolice, înlocuind-o cu „polifonia vocilor” şi predicilor „nedesăvârşite”, „anonime”.)
Sub ochii noştri, la Tg. Jiu şi Craiova (în 18-20 februarie a.c), tot cu prilejul unor importante evenimente legate de brandul Brâncuşi (studenţia, educaţia sa, în cadrul Şcolii de arte şi meserii, din capitala Băniei), l-am surprins, la lucru pe Petre Cichirdan. O conferinţă expusă oral concentrat, esenţail, diferă infinit de un text lung, doct şi complicat. Şi mai este ceva: în antichitate se numea Retorică (arta oratoriei), ignorată de numeroşi artişti şi politicieni, în secolul trecut, XX. Am receptat voci „spectaculare” şi memorabile şi altele, monotone, „arodine”, „aritmice”. E o deplasare importantă de „accent”, impusă de vijelioasa amploare a audiovizualului contemporan. Cine nu are voce, ritm, fluenţă, sonanţă se dă la fund! Aşa s-a impus, acolo, şi Mihai Sporiş, un alt om de cultură, făcând parte din elitele Râmnicului…
Într-o cronică literară, pe care i-am dedicat-o în revista „Scrisul Românesc”, la romanul lui P. Cichirdan – „Oglinda”, am surprins „noutăţile” audio (vizualului), ca temă de proză. Ideea e stendhaliană chiar şi astăzi: „romanul e o oglindă, purtată de-a lungul unui drum”!
În romanul „Oglinda” descoperim „inteligenţa” „vieţilor”, „artelor” şi „lumescului”. „Ne reflectăm în oglindă, fiindcă nu putem înlătura uitarea, emoţia-asupra timpului, scurs; şi nici starea poetică, visarea-cele ce însoţesc, permanent, demersul nostru”.
„Arhiva” digitală a dlui Petre Cichirdan, trăind şi expunându-se în chip virtual, online e în comparaţie cu circulaţia revistelor, la îndemâna oricui, iubitori de noi fapte culturale, pe internet, la „Cultura Ars Mundi” (o adevărată instituţie creată şi condusă de cei doi Cichirdani, Simion-Petre şi Bogdan). Astfel, îmi închipui de ce un cunoscut critic litarar a întrebat, la Craiova, la festivităţile „Brâncuşi”, pe un tânăr brâncuşiolog din Bucureşti:
„Dumneavoastră figuraţi? Vă regăsiţi? Sunteţi în Oglinda lui Petre Cichirdan?”
