Concert de zile mari la Filarmonica vâlceană, luni, 09 oct. 2017; aplauze pentru Mădălin Voicu-dirijor şi Mădălin Voicu (Jr)-pianist în Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven; şi, apoi, în partea a doua, pentru senior şi pentru orchestra simfonică vâlceană în Simfonia nr.35, „Haffner”, de Wolfgang Amadeus Mozart. Tată şi fiu, cei doi au adus un real şi valoros omagiu părintelui şi bunicului, marele violonist Ion Voicu, pe care nu o dată în copilăria noastră l-am urmărit pe micul ecran, dar, mai ales, în celebra sală a Ateneului Român în prestigioasele sale concerte. În seara cu pricina, al treilea concert din stagiunea 2017 – 2018 am văzut cât talent muzical a existat, şi există, încă, în cadrul familiei Voicu… L-am felicitat pe Mădălin Voicu-dirijorul-după concert, l-am felicitat şi pentru fiul său şi mi-a răspuns zâmbind: „Cred că nu l-am dezamăgit pe tata”! simplu, nu? …Am văzut cu câtă uşurinţă, cuplată cu măiestrie şi precizie, abordează, iată, şi cel „mic”, o importantă şi deosebită partitură a muzicii universale…Mă uitam la el, pianistul, dintr-un colţ al balconului, îl ascultam, îl filmam, şi mi-am dat seama că acesta poate cânta la pian şi cu spatele! desigur, dacă iar permite corpul…că poate cânta la pian şi în picioare! că poate face jazz, că poate orice! A dovedit-o şi-n bisul acordat…
Mădălin Voicu, senior, în acest mandat şi ministru secretar de stat în Ministerul Culturii, ne-a demonstrat, aşa cum a făcut-o şi la deschiderea stagiunii, dar şi în ceilalţi ani, începând din 2004, că rămâne unul dintre artiştii de renume în arta dirijatului, având şi un dar în plus de la natură acela de a se face imediat plăcut publicului, dar şi de a atrage orchestra, de-a o face să cânte cu pasiune…Din nou fără partitură intrările sunt preconizate şi apoi realizate cu mare fidelitate…sunt anticipate! Mădălin Voicu interpretează după o partitură pe care o citeşte în minte, după care, mai ales cu privirea, atacă mişcarea care urmează, dă drumul şi la gestica mâinii; desigur, la simfonie! Haffner a sunat şi ea impecabil, şi, curios lucru, nu am observat pe nimenbi să aştepte terminarea părţii a patra! Ascultarea unei simfonii nu este o operaţie atât de simplă pentru melomanii aflaţi aproape cu respiraţia tăiată şi încercând să afle rostul frazelor muzicale…Ei trebuie să şi contribuie la uniunea cu cei aflaţi pe scenă, cu feţele luminate, în amplul efort colectiv de descifrare a partiturii. Uniune, gest, care face această muzică interesantă, cum este şi Haffner, care se cântă de două sute de ani pe oricare din scenele lumii şi nimeni nu se mai satură-plictiseşte; desigur, această lume este educată şi nu refuză „ascultarea”, gest pe care până şi animalul îl cunoaşte, şi care, iată, rezultă, că este cel mai frumos gest dăruit de public interpreţilor şi compozitorilor, cei care ne fac astăzi viaţa mai frumoasă, ne impune…civilizaţie!
Ion Voicu, părintele şi bunicul celor doi, a fost una dintre legendele muzicale ale României interbelice şi postbelice, socialiste, şi care s-a tras dintr-o familie celebră la timpul său în muzica lăutărească, şi nu numai. Văr primar cu Ionel Budişteanu, violonist şi dirijor de muzică populară, celebru. Până la 14 ani a studiat cu Garabet Avakian şi Vasile Filip (vezi ce cultură aveau odată muzicanţii!), când a intrat în Academia Regală de Muzică direct în anul V. În 1940 este violonist în Orchestra Radio condusă de Willem Mengelberg, şi tot în acest an devine solistul acestei orchestre, la recomandarea lui Theodor Rogalski. În 1946 câştigă concursul pe care Yehudi Menuhin, celebrul violonist din Londra, îl organizase la Bucureşti…În 1954 urmează Conservatorul Ceaikovski care îl impune ca unul dintre violoniştii mari ai lumii. Urmeazăconcerte în toată lumea alături de marii violonişti ai timpului: David Oistrach, Yehudi Menuhin, Leonid Kogan, Igor Oistrach…În 1956 primeşte spre folosinţă din partea statului român o vioară Stradivarius fabricaţie 1702. În 1964 este numit Artist al Poporului, cel mai înalt titlu în artă acordat de statul român. În 1969 înfiinţează Orchestra de cameră „Bucureşti”, pe care, după 1997, o va prelua fiul său Mădălin Voicu, ca dirijor (Datele despre Ion Voicu preluate de pe Wiki, 14 10 17).
Mădălin Voicu, s-a născut în Bucureşti, fiu al reputatului violonist Ion Voicu. A absolvit Facultatea de Interpretare – vioară din cadrul Academiei de Muzică – Bucureşti. A beneficiat de burse de studii pentru aprofundarea artei dirijorale la Trier, Mainz, Stuttgart, Londra. A dirijat orchestra simfonică a Filarmonicii din Ploieşti, a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, Orchestra Națională Radio, a fost director şi dirijor al Orchestrei de cameră „Ion Voicu” din București, director al Festivalului Internațional „George Enescu” dar şi profesor de muzicologie la Academia de Muzică „Attaturk” din Izmir, Turcia. A fost membru de onoare al Academiei Franceze de Arte, Științe şi Litere. A concertat în toată țara, având numeroase spectacole şi cucerind publicul de toate vârstele. În 2002, a fost decorat de către Preşedintele României cu Medalia Ordinului Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler. Talentat, controversat, criticat dar şi apreciat, Mădălin Voicu rămâne una din cele mai îndrăgite persoane publice din țară (Program sală, concert).
Mădălin Voicu Jr. se naşte într-o familie de muzicieni cu tradiție de sute de ani, bunicul său renumitul violonist Ion Voicu şi tatăl său dirijorul Mădălin Voicu, fiind doar două dintre valorile moderne ce merită menționate. Juniorul începe studiul pianului la vârsta de patru ani, sub îndrumarea cunoscutei profesoare Ludmila Popişteanu, urmaşa clasei Florica Muzicescu. Primul recital îl susține la vârsta de şase ani interpretând “Ecossaise de Beethoven”. Câştigă la vârsta de 11 ani Premiul I absolut al concursului “Citta di Catanzaro”, urmând ca la vârsta de 14 ani să câştige concursul Schubert în țara sa natală. Debutează la 15 ani pe scena Salii Radio cu orchestra de cameră Bucureşti-Ion Voicu, continuând o carieră națională şi internațională ca solist şi membru al formațiilor camerale. Cânta ca solist acompaniat fiind de orchestrele din Braşov, Ploieşti, Iaşi şi Constanța sub bagheta dirijorilor Ilarion Ionescu Galați, Ion Baciu, Ovidiu Bălan, Petre Zbârcea, Radu Postăvaru şi evident Mădălin Voicu. Susține concerte în Franța, Austria, Turcia şi Italia. Participă la cursuri internaționale la Nisa şi Salzburg sub îndrumarea profesorilor Carlo Zecchi şi Tatiana Nicolaevna. Licențiat în muzică, predă la „Mica Academie de Arte”, ulterior preluând timp de şase ani catedra de pian din cadrul „Colegiului Național de Muzică George Enescu” (Program sală, concert)..
NOTA: Fragmente din concert găsiţi pe www.culturaarsmundi.ro, Video Arhiva.
Petre Cichirdan
