Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2023 a lansat recent cartea scriitorului Ionuț Țene cu titlul de mai sus, pe care noi am primit-o zilele trecute în PDF la redacție.
Ne spune autorul într-un citat de pe coperta IV, că « am încercat să surprind mecanismele filosofice, spirituale și morale ale refuzului celor câțiva prizonieri anticomuniști, care nu au acceptat „pactul faustic” propus de comandantul penitenciarului și corifeii regimului comunist. M-am aplecat către resorturile interioare ale prizonierilor, care au preferat să devină mărturisitori ai credinței și libertății, dar care au supraviețuit și nu au murit uciși, ca martiri sau mucenici, în temnița comunistă. » Cu alte cuvinte, poetul și istoricul de la Cluj, Ionuț Țene, vâlcean după mamă și tată, fiu al lui Titina Nica Țene și al lui Al Florin Țene, născut în 1972, se oprește asupra mentalului fenomenului încarcerării în vederea reeducării oponenților regimului comunist din Romania care s-au manifestat ca atare în perioada postbelică, atunci când un un guvern moscovit, ateu, criminal s-a instalat la conducerea statului și după celebra epurare care a urmat după 1945, într-un val doi, a trebuit să-și arate dragostea (satanică) față de urmașii lui Stalin. De menționat că politica impusă de la Moscova s-a făcut „elegant” prin „cozile de topor” aflate în țară (oameni fără căpătâi) pe care foarte frumos îi condeiază și scriitorul Ștefan Dumitrescu în piesa de teatru „Caragiale s-a pupat cu Stalin”… De asemenea trebuie să mai subliniem că aceste crime împotriva anticomuniștilor români s-au făcut diferit de cele din închisoarea de la Piteși, fenomenul Aiud, faustian, cum menționează autorul, cu mănuși, și de tip spiritual fiind diferit de fenomenul total brutal de la Pitești. Oricum, diferențele fiind date și de perioada târzie de aplicare, de reeducare, din închisoarea de la Aiud.
Martirii anticomuniști români, chiar pe ansamblu, cei din închisori suferind din cauză de crez, de mod de gândire, încarcerați pentru dragostea de Dumnezeu sau pentru modul de gândire personal; și cei retrași în munți aflați în luptă de gherilă cu forțele de Securitate, din cartea lui Ionuț Țene, nu sunt aceiași cu românii sacrificați de armata roșie, bolșevică, din Bucovina de nord și Basarabia în anul 1940 și 1944, chiar și 1947 (pentru rudele evacuate în regat, absurd, dar adevărat)…Aceștia din urmă, români nevinovați, mișelește uciși prin suferință grea în înghețul Siberian, 300. 000 – numai în 1940 (ne spune monahul Moise în cartea „Să nu ne răzbunați”), deportarea sau uciderea lor pe loc fiind un adevărat „holocaust” îndreptat împotriva românilor… Iată ce ne-a adus nouă, românilor, Al Doilea Război Mondial, anul 1944 pe care l-am sărbătorit an de an pănă în 1989! …Trebuie citit și „Leca Morariu, jurnalul vâlcean 1944 – 1949”!…jurnal pe care Leca nu l-a dorit tipărit, dar care pentru istorici și concetățenii vâlceni este o sursă indiscutabilă de adevăr istoric fiind scris în direct!..în momentul faptelor și nu ca în memorii, după ani buni de la desfășurarea lor… Așa am ajuns și la ceea ce ne era teamă, știind aversiunea autorului față de comunism, că datele din carte sunt preluate în mare parte din arhivele Securității… Nu, nu este așa, o declară chiar autorul în capitolul 19, toate sunt mărturisiri, chiar ale întemnițaților anticomuniști sau ale supraviețuitorilor…sau documente când este vorba de poezie… Ne era teamă că orice poveste narată după 70 de ani de la întâmplarea ei nu mai este complet adevărată… Nu mai departe decât cazuri cum au fost personaje ca preotul Dumitru Bălașa din Drăgășani sau preotul Gh Petre din Govora, care, la 80 de ani, mai încurcau, natura, detențiile…
Cartea lui Ionuț Țene cuprinde 21 de părți-capitole-fiecare având un titlu sugestiv pentru conținut:
Neînfrânții. Mărturisitorii care au zdrobit „reeducarea” de la Aiud, dintre anii 1961-1964 este primul capitol, în volumul editat capitolele nu sunt numerotate, în care se spune că „circa 5000 de deținuți anticomuniști ar fi murit în timpul detenției de la închisoarea Aiud. Majoritatea dintre ei au fost adevărați mucenici întru Hristos, care nu au dorit să renunțe la credință și Biserică, așa cum le cereau brutal temnicerii și corifeii regimului comunist.” Liviu Brânduș este numele preotului care prezintă cititorului mecanismele Comandantului închisorii și ajutoarelor sale preocupați de reeducare și care doreau să acționeze la nivelul conștiinței deținuților diferită fiind perioada anului 1960 față de cea din 1946 (când bătaia era metoda principală – bătaia și schingiuirea erau metode cunoscute de secole și folosite de putere). În schimbul conștiinței vândute se promitea o mâncare mai bună ori chiar libertatea!…Nu putem să trecem peste acest mecanism și să nu vedem cum și astăzi puterea, justiția, procuratura mai ales folosește aceeași metodă când pe bază de denunț bagă la pușcărie, și iartă pe denunțător de păcate, poate, mai grele…
„Aiud și Gherla erau fabrici de martiri” (Părintele Justin, vol. I, Fundația Justin Pârvu, Petru Vodă)
„Reeducarea prin convingere de la Aiud, propusă între anii 1961-1964 de comuniști și implementată de comandantul colonel Gheorghe Crăciun a fost un eșec în fața celor care au refuzat orice compromis și și-au menținut credința în Dumnezeu, Biserică și libertatea poporului.” Nicolae Purcărea, Arsenie Papacioc și Petre Țuțea numit „Socrate al Aiudului” au făcut parte din lotul Aiud!
Canon, ideologie și tezism. Istoricul român între conștiință, ucronie și istorie contrafactuală este titlul unui capitol 2 în care autorul vorbește de intervenția academicianului Ioan Aurel Pop la un congres din 2017 de la Cluj referitoare la reflectarea deficitară a trecutului românilor de către presa contemporană… „Una dintre cauzele care stau la baza derapajelor grave din presa de astăzi, consideră istoricul, este faptul că majoritatea jurnaliștilor nu sunt oameni de cultură, cum era altă dată…și că toate aceste derapaje au ca sursă disprețul pentru știința clasică a istoriei, pentru meseria de istoric, pentru erudiție și pentru ceea ce reprezintă istoria în esența ei: cunoașterea vieții trecute bazată pe surse.” Se mai referă la un „tezism istoriografic și ale ideologizării istoriei noastre le putem găsi încă de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, când s-au emis directive ale Consiliului Europei despre cum să se prezinte faptul sau evenimentul istoric și în ce fel să se scrie istoria. (Ann Low-Beer, Consiliul Europei și istoria în școală, Strasbourg, 2017) Aceste direcții amintesc de vremurile fostului regim totalitar.” Iată, se mai referă la „ucronia, distorsionarea voită a faptelor, evenimentului și izvorului istoric, pentru a se prezenta trecutul prin ochii intereselor ideologizate ale prezentului,” și se dă slavă istoricilor noștri postbelici post 1960…
Omul infinit versus omul finit în comunism. Problema libertății la Sfinții Închisorilor, un al III-lea capitol în care I Țene definește esența libertății care este „trăirea întru Ființă și împlinirea sufletului în Dumnezeu. Libertatea reprezintă căutarea perpetuă, febrilă și neliniștită a omului înspre absolut și contopirea prin Fiul Omului cu veșnicia ca divinitate. Liber este doar cel care îl caută pe Dumnezeu.”
Înhumarea lui V. I. Lenin: sfârșitul lui „homo sovieticus” și a comunismului mondial este cap. IV. „Sfinții Închisorilor au înțeles perfect adâncimea luptei lor, că de fapt duc un război spiritual împotriva materialismului comunist și că doar prin martiriu și mărturisire pot învinge Molohul marxist. A fost un război al imanentului împotriva transcendentului, al fizicului contra metafizicului și al întunericului versus Luminii.”
Problema libertății. Despărțirea de Nicolae Berdiaev (cap.5). „Deși Berdiaev oferă cea mai corectă radiografie a Legendei Marelui Inchizitor din Frații Karamazov privind totalitarismul lumii obiectivate care sufocă libertatea individuală a omului, nu înțelege totuși pe deplin sensul libertății la Dostoievski, care este o creație eliberată în inima omului pentru a-l căuta și a se odihni în Hristos. ….Libertatea nu este un dat increat, ci o exprimare a voinței libere a omului creat, care alege binele de rău.”
… Zi dedicată Sfinților Închisorilor canonizați de popor! (cap. 6) în care se cere, iată o zi dedicată sfinților închisorilor. Trebuie ca BOR să recunoască martirii anticomuniști și să-i canonizeze! Doar doi sau trei deținuți au clacat după 20 de ani de pușcărie și au semnat, fiind eliberați, dar Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Nicolae Purcărea, Ilie Lăcătușu, Ioan Ianolide sau Arsenie Papacioc au refuzat orice compromis și nu au semnat hârtia ce-i trimitea spre libertatea materială a comuniștilor. Adăugăm și noi că aceia care au semnat plus alte cozi de topor din eșalonul doi al partidului unic au condus Romania după 1989 și o mai conduc și după anul 2000.
Filosoful Mircea Vulcănescu – martir al Aiudului – cu o moarte de pateric (cap.7) „Canonizat de popor, dar ignorat de oficialii bisericii, Mircea Vulcănescu a rămas pildă de martir pentru generații de români”.
În continuare Ionuț Țene îi trece în revistă pe toți neînfrânții, oprindu-se mai ales la cei cu o creație poetică evidentă sugerând spre final un volum care să adune întreaga creație a acestora….
*
Lecturând această carte am tras concluzia că în 1999, atunci cînd am propus sculptura unui revolutionar din 1989, în lemn, pentru concursul Monumentului AFDPR Vâlcea, nu am greșit de loc punându-i acestuia o cruce în spate creând astfel o mulțime de însemnuri (monumentul a fost turnat în bronz)…Este mai mult decât clar, limpede, că acești mucenici ai vremurilor noi, jumătatea secolului XX (pentru români) nu ar fi rezistat torturii și tentațiilor atee dacă nu ar fi fost total dăruiți lui Christos.
Personal am stat de vorbă cu părintele Dumitru Bălașa cu ocazia unui interviu organizat în anul 1993, la Drăgășani, la domiciliul său, interesat fiind de unele aspecte din viața lui Sabin Bălașa și am ascultat înfiorat mărturisirile preotului în legătură cu detenția sa de la Pitești…Le-am comparat cu mărturisirile lui Gh Petre, care povestea cum a fost schingiuit în arestul Miliției din Rm Vâlcea, tot de pe atunci…
Zelul arestărilor din perioada începută în 1958 era determinat de schimbul, trocul, noi ne retragem Armata și voi ne dați Securitatea!…și ne arătați că puteți apăra comunismul și fără noi… A fost vorba despre o demonstrație care a fost curmată rapid în 1964, Romania trecând la un alt fel de societate cu un comunism specific și două Securități…
După citirea capitolului 19 am reluat evaluarea cărții crezând și noi, de multă vreme, că multe din adevărurile scrise în dosarele Securității nu sunt decît incriminatorii…precum, acum, denunțurile din dosarele procurorilor…
Cap. 20 aproape cel mai interesant, aproape de realitate…Petre Pandrea fiind un erou al României uns cu toate alifiile…
Cap 21 din nou, cel mai interesant, fiind o concluzie, atrage cititorul, care participă la text…Aici apar puncte de vedere diferite între cititor și autor…
